DICŢIONAR ORTODOX

MÎNIA
1349. -Mînia îşi are izvorul în lăcomie, mîndrie, beţie şi tot felul de pofte, precum şi într-o stare bolnăvicioasă a trupului. Ea aduce pe om la tot felul de tulburări, la ceartă, hulă, bătaie, ba uneori chiar la crime. Cel mînios trebuie să fie sfătuit şi cercetat în cauzele păcatului său şi vindecat, cu dovezi din Scriptură (Matei 5, 22-26; Iacob 1, 20; Efes. 2, 3; 4, 6; Rom. 1, 18) şi apoi canonisit în diferite chipuri pînă la îndreptare, fără de care nu i se poate da dezlegare ca să se împărtăşească. Numai acea mînie este îngăduită care susţine tăria sufletească, întru a sluji Domnului şi a-I împlini poruncile (I Regi 15,31-35; îs. 13,')) şi spre a lupta împotriva păcatului (Ps. 4,4; 36, 8; Colos. 3, 8).
1350. -însuşirea mîbnirii ne-a lăsat-o Dumnezeu ca un imbold spre îngrijirea datoriilor noastre faţă de noi înşine dar şi de Dumnezeu spre a-i împlini poruncile iar nu pentru a ne îngriji mai mult decît trebuie de lucrurile lumii acesteia şi de grija exagerată pentru plăcerile trupeşti căci ea aduce la chinurile vieţii şi păcat (Prov. 17, 22). "Cînd întristarea este după voia lui Dumnezeu, ea călăuzeşte la mîntidloarea pocăinţă, de care nimeni nu se poate păgubi vreodată, pe cînd întristarea lumii acesteea aduce moartea" (II Cor. 7,10). Păcatul ne-a adus două lucruri: mîhnirea între suferinţa lumească şi moartea trupească şi sufletească. "In ziua cînd vei mînca din pom cu moartea vei muri". (Fac. 2,17). -Sf. Ioan llrisostom Despre Statui, Om.V, 4.