DICŢIONAR ORTODOX

ADVENTIŞTII
1. Adventiştii, adventus-venire, adică ei se socotesc ca drept a doua venire a Domnului. Ca aspect a luat naştere de pe la 1815, în America. Azi, Adventiştii sînt de două feluri: adventişti de ziua a şaptea şi adventişti reformişti. In România apar pe la 1870. Ei sînt eretici. Cei ce se convertesc, se botează cu învoirea episcopului, ca cei ce au denaturat toate Tainele şi dogmele Bisericii.
2. Doctrina adventistă constă din:
a) Botezul nu se administrează decît adulţilor şi nu are putere de taină pentru iertarea păcatului strămoşesc, fiindcă ei resping toate tainele;
b) Serbează sîmbăta în locul duminicii;
c) legea Vechiului Testament este obligatorie pentru mîncăruri curate şi necurate etc;
d) Păcătoşii mor şi cu sufletul, numai adventiştii vor avea răsplata nemuririi;
e) Sînt două veniri ale lui Iisus pe pămînt, în cea dintîi, El va veni şi va sta pe pămînt cu adventiştii 1.000 de ani, (Apoc. 20, 3) iar a doua venire, El va domni cu ei veşnic, sus în cer. (vezi: Dogmele).

AFACERILE LUMEŞTI
3. Afacerile lumeşti nu sînt potrivite pentru un slujitor al altarului, care este pus să fie lumina lumii prin învăţătura misionară şi sarea pămîntului prin exemplul vieţii sale morale (Mat. 5,13-18). El slujeşte Celui ce n-are împărăţie în lumea aceasta (Ioan, 14,36). însăşi legile civile bizantine n-au îngăduit aceasta:„Hotărim ca nici un episcop, prezbiter, cleric sau monah, să nu poată lua asupra sa astfel de afaceri care se referă la tezaurul stalului, sau să administreze averi publice sau particulare, sau să se prezinte ca avocaţi în procesele publice, deoarece prin aceasta se aduce pagubă Bisericii şi împiedică slujba preoţească." (Justinian, Nov. CXXIII, 6; Const. Ap. II, 6).
4. Episcopul, preotul sau diaconul, să nu-şi ia asupra lui sarcina îndeletnicirilor omeneşti (cu scop de cîştig material). "Cel ce nu ascultă, să se caterisească". - Apost. 6.
5. "Am zis că episcopul sau preotul, nu se cuvine să se amestece în treburi lumeşti, ci să se îndeletnicească cu slujbele bisericeşti. Deci, sau săje supună acestor rînduicli, sau să se caterisească, căci nimeni nu poate sluji la doi stăpîni după porunca Domnului" (Mat. 5, 21) -Apost. SI.
6. "Episcopul, sau preotul, sau diaconul, îndeletnicindu-se cu ocupaţii militare (pe lîngă cele preoţeşti) şi voind să le ţină pe amîndouă, adică şi slujba lumească a statului şi se/viciul preoţesc, să se caterisească, pentru că cei ce sînt ai Cezarului, să slujească Cezarului iar cei ce sînt ai lui Dumnezeu, trebuie să slujească lui Dumnezeu" (Mat. 22, 21) - Apost. 83.
7. "S-a făcut cunoscut Sfîntului Sinod, că unii clerici iau în arendă moşiile altora şi se îndeletnicesc cu alte treburi lumeşti pentru cîşliguri mîrşave, stau în casele mirenilor şi, din iubire de bani, primesc să administreze averi străine, neglijînd slujbele dumnezeieşti. Deci, Sfînlul Sinod hotărăşte, ca în viilor, nici episcopul, nici vreun alt cleric sau monah, să nu poată lua în administraţie averi lumeşti, afară numai dacă va fi chemat de episcop pentru îngrijirea copiilor mici, pe care n-o poate trece cu vederea, sau dacă i s-ar da în grijă treburile bisericeşti ale orfanilor sau văduvelor fără de sprijin, sau al altor persoane care au nevoie de ajutorul Bisericii, înlni frica lui Dumnezeu. Dacă cineva, de acum încolo, ar îndrăzni să calce aceste hotăriri, unul ca acela să se supuie pedepselor bisericeşti". -IV, ec. 3.
8. "Cei ce au fost rinduiţi în tagma clerului, precum şi monahii, am hotărît să nu ia parte la oaste şi să nu se amestece în dregătorii lumeşti. Iar, dacă cineva ar îndrăzni să facă unele ca acestea - şi nu se va îndrepta -revenind la slujba de mai înainte aleasă pentni Dumnezeu, să se anatemisească". -rv. ec. 7.
9. "Episcopii, prezbiterii şi diaconii să nu se facă arendaşi sau administratori, nici să-şi agonisească hrana din lucrurile de ruşine şi necinstite, căci sînt datori a se uita la ceea ce este scris: "Oricine se osteneşte pentru Dumnezeu, nu se amestecă în lucrurile lumeşti". -Cart. 16-a.
10. "Dumnezeieştile şi sfintele canoane supun caterisirii pe prezbiterii şi diaconii care primesc asupră-le dregătorii sau îndeletniciri lumeşti, sau administraţii particulare în casele dregătorilor. Deci şi noi, întărind acestea, hotărîm şi în privinţa celorlalţi, care se numără în cler: că dacă vreunul dintre ei s-ar îndeletnici cu dregătorii lumeşti, sau ar primi să fie administratori în casele sau moşiile dregătorilor, acela să se alunge din clerul său, căci nimeni nu poate sluji la doi domni, după cuvîntul nemincinos al lui Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu" (Matei f>,24). Sinod I - II, 11.

AFURISIREA
11. -Afurisirea sau excomunicarea este excluderea credinciosului din comunitatea Bisericii, cînd se face vinovat de păcate contra credinţei sau a moralei (Matei, 18,17; Cor. 5, 2-5; I Tim. 2, 20;
Tim,3, io). Ea este de.două feluri:
a) duhovnicească-internă, cînd credinciosul este oprit de la împărtăşire sau de la alte slujbe pentru o vreme;
b) cînd un credincios devine un necredincios public şi se iau măsuri administrative publice contra lui, înlăturîndu-1 din obştea creştină. Numai cel ce se îndreaptă, este reprimit. (îi Cor. 2, 6-10). Clericul, mai întîi se cateriseşte şi, dacă este cazul, apoi se afuriseşte temporar sau definitiv, iar cînd stăruie în erezie şi în răutăţi, se dă anatemii. Afurisirea publică o face numai arhiereul - şi mai ales sinodul - care are dreptul s-o şi ridice, cînd cel vinovat s-a îndreptat.
2(Const. Ap. VII. 34).
12. -"Dacă cineva, se va niga împreună cu cel afurisit, chiar pe ascuns, în casă particulară, să fie afurisit şi el". - Apost. 10.
13. -"Dacă vreun episcop sau diacon este afurisit de episcopul său, acela să nu poată fi primit de alt episcop, decît numai de cel ce l-a afurisit, afară numai dacă, din întîmplare, ar fi murit episcopul care l-a afurisit". Apost. 32
14. -"Asupra celor afurisiţi, fie ei clerici sau laici, să aibă putere hotărirea episcopului eparhiot, după canonul care orînduieşle că cei ce sînt afurisiţi de un episcop, să nu fie primiţi de către alţi episcopi. Insă să se cerceteze ,dacă nu cumva au fost afurisiţi din pricina micimii de suflet a episcopului, sau din pofta de gîlceavă, sau din oarecare ură personală. Deci, penlni ca această cercetare să se poală face, s-a găsit cu cale să se întninească sinodul de două ori pe an, la care vor lua parte toţi episcopii eparhiei, spre a se cerceta toate problemele de acest fel şi toţi cei care s-au făcut vinovaţi faţă de episcop, să fie afurisiţi de către toţi membrii sinodului, potrivit legilor, pînă ce sinodul va socoti că trebuie să dea o hotărire mai uşoară. Aceste sinoade să se ţină, unul înainte de postul mare, penlni a se îndepărta micimea sufletească şi spre a se aduce lui Dumnezeu darul rugăciunilor curat, iar al doilea să se ţină toamna". -1 ec. 5-
15. - "Dacă cineva a fost afurisit de episcopul său, să nu mai fie primit de alt episcop, mai înainte de a fi reprimit mai întîi de episcopul său; însă el poate să apeleze la sinod ca să se apere şi sinodul convingîndu-se de nevinovăţia lui, poate da o altă hotărire. Această hotărire are valoare pentni mireni , prezbiteri şi diaconi şi pentru toţi clericii". - Ant. 6
16. - "Ep. Osiu zice: Să se aprobe de toţi şi acestea: Dacă vreun diacon, prezbiter sau cleric ar fi afurisit şi s-ar duce la alt episcop care-l cunoaşte şi care ştie că acel cleric este dezbinat de episcopul său, nu trebuie să-i acorde împărtăşirea, făcînd de ocară pe fratele său episcopul. Dacă va îndrăzni să facă, aşa ceva, să ştie că adunîndu-se episcopii la sinod, îl vor trage la răspundere. Toţi episcopii au răspuns: Această hotărire va aduce pace şi va păstra unitatea tuturor". - Sard. 13.
17 . -Nu ,cste bine ca un preot sau arhiereu să blesteme sau să afurisească cu uşurinţă, ci numai după ce a judecat bine să pronunţe numai afurisirea pe care o îndreptăţeşte legea Domnului, altfel se leagă el însuşi cu legăturile aceleiaşi osîndiri. Cel afurisit să nu stea nepăsător, ci să caute să se îndrepte, cerînd iertare la cel ce l-a afurisit, sau să se ducă la cel mai mare al Bisericii şi să-i arate situaţia spre a se curaţi de afurisire. - s. Tes. IX, 3o-32.

AGHIASMA
18. Agheasmă, sau apa sfinţită prin slujba bisericească, se face cînd preotul cheamă asupra ei puterea Duhului Sfînt, pentru ca ea să aibă puterea de a sfinţi viaţa oamenilor şi a naturii înconjurătoare, pentru ca ele să capete binecuvîntarca Domnului (Fac. 10, 15) . Apa este simbolul curăţirii sufleteşti, a promovării şi a sfinţirii vieţii (Fac. 7,11; Ex. 2,10; Lev. 14,7; lez . 36,25; Ioan, 3,5; Matei 3, îl; F. Ap. 8, 38;Efes.5,20).
19. -La Botezul Domnului, se face agheasmă mare (Marc. 1, 8; Luca 3,16). Ea se ia înainte de anaforă. Se dă şi celor ce sînt opriţi de la împărtăşanie, ca întărire spre nădejdea pocăinţei, a mîngîierii şi îndreptării lor pentru viitor (Const. Ap. VIII, 29).

ALTARUL
20. - Altarul este' "Sfînta Sfintelor" din biserica creştină. Clericii cînd intră în altar, fac două metanii către Sfînta Masă, care simbolizează mormîntul Domnului, în cinstea prezenţei lui Iisus prin Sf. Taine, apoi mai fac o metanie. Monahul şi paradisierul mirean, cînd intră în altar, fac trei
metanii, fără a săruta Sf. Masă. în altar, se poate face numai o Sf. Liturghie pe zi.
21 . -"Dacă vreun prezbiter, dispreţuind pe episcopul său, ar ţine deosebit altă adunare şi ar ridica alt altar, neştiind nici o vină asupra episcopului său cu privire la dreapta credinţă şi dreptate, să se caterisească - ca un iubitor de stăpînire - şi ca un tiran. Asemenea şi ceilalţi clerici şi toţi cei ce se vor uni cu dînsul să fie caterisiţi, iar laicii să se afurisească. Aceasta să se facă după una şi a doua şi a treia dojana a episcopului" - Apost. 31.
22 ." Nimănui dintre mireni nu-i este îngăduit să intre în altar; însă, stăpînirea împărătească nu este oprită de la aceasta, cînd ar voi să aducă damri Creatondui după o tradiţie foarte veche" -Vi, ec. 69.
23. -"Nu se cuvine femeilor să intre în altar" Laod. 44
24. -"Se cuvine călugăriţelor să intre în altar, ca să aprindă candele şi luminări şi să facă curăţenie şi să măture" - Sf. Nichifor, 15.
25. -"Este oprit ca monahul, fără hirotesie, să îndeplinească de pe amvon slujbele citeţului, dar socotesc că pentm cinstea tagmei monahale, nu trebuie sase oprească monahul care nu s-ar fi făcut vinovat de vreo abatere de a intra în altar ca să aprindă luminări şi candele" - Sf. Nicolae, 1.
26. -"In altar, mireni sau femei nu intră, iar călugăriţa poate intra să cureţe" ILT, gi. 165.
27. -"Noi, cei ce sîntem obligaţi să purtăm întotdeauna legiuitele arme ale staftdui - şi nu putem să nu avem arme cu noi- ahinci cînd avem nevoie să intrăm în Biserica lui Dumnezeu, lăsăm annele în afară de biserică şi luăm de pe cap chiar şi diadema demnităţii imperiale şi astfel, intrăm în altar ca să aducem damri şi apoi, după aceea, cînd ieşim, luăm iarăşi diadema şi annele noastre" ( zice Teodosie cel Tînăr (+ 450) - Actele Sinodului al IV - lea ec.)

AMULETUL
28. -Amuletul este un obiect făcut de oameni, sau luat din natură, în care superstiţioşii cred că le-ar aduce noroc, sau îi apără de pagube sau boli, dar în realitate este semnul văzut al necredinţei în Dumnezeu şi se canoniseşte ca şi vrăjitoria, (Matei 23, 5), fiindcă este o urîciune înaintea Domnului (Deut. 18,9 -14; VI ec. 61.)
29. -"Nu se cuvine clericilor, sau slujitorilor bisericeşti, să se ocupe cu vrăjitoria, sau cu descîntecele, sau cu ghicirea prin semne şi cifre matematice, ori cu astrologia, sau să facă amulete, care sînt legături pentru sufletele lor. Toţi cei ce poartă amulete, să fie alungaţi din biserică" - l,aod. 36.
30. -"Cine poartă farmece - ierbi la grumazii lui, are parte de slujirea bozilor, iar dacă le va lepăda de la dînsul, să se primească la pricestanie; iar dacă le va tot purta acestea, după învăţătura dintîi şi după a doua şi de nu va vrea să se lepede de la dînsul, să se despartă de biserică, să se afurisească ca un vrăjitor" - PBG, 132.