În iconomisirea sufletească, se cere atît păstorului cît şi creştinilor, să cunoască bine Legea Domnului, care îşi are izvorul în Voinţa cea Veşnică a lui Dumnezeu şi să priceapă bine mult feluritele situaţii ale vieţii omeneşti şi mijloacele de a ridica slăbănogirea omenească la vrednicia pentru care omul a fost creat.
(Ieromonah Nicodim Sachelarie)

ADVENTIŞTII

ADVENTIŞTII
1. Adventiştii, adventus-venire, adică ei se socotesc ca drept a doua venire a Domnului. Ca aspect a luat naştere de pe la 1815, în America. Azi, Adventiştii sînt de două feluri: adventişti de ziua a şaptea şi adventişti reformişti. In România apar pe la 1870. Ei sînt eretici. Cei ce se convertesc, se botează cu învoirea episcopului, ca cei ce au denaturat toate Tainele şi dogmele Bisericii.
2. Doctrina adventistă constă din:
a) Botezul nu se administrează decît adulţilor şi nu are putere de taină pentru iertarea păcatului strămoşesc, fiindcă ei resping toate tainele;
b) Serbează sîmbăta în locul duminicii;
c) legea Vechiului Testament este obligatorie pentru mîncăruri curate şi necurate etc;
d) Păcătoşii mor şi cu sufletul, numai adventiştii vor avea răsplata nemuririi;
e) Sînt două veniri ale lui Iisus pe pămînt, în cea dintîi, El va veni şi va sta pe pămînt cu adventiştii 1.000 de ani, (Apoc. 20, 3) iar a doua venire, El va domni cu ei veşnic, sus în cer. (vezi: Dogmele).

AFACERILE LUMEŞTI

AFACERILE LUMEŞTI
3. Afacerile lumeşti nu sînt potrivite pentru un slujitor al altarului, care este pus să fie lumina lumii prin învăţătura misionară şi sarea pămîntului prin exemplul vieţii sale morale (Mat. 5,13-18). El slujeşte Celui ce n-are împărăţie în lumea aceasta (Ioan, 14,36). însăşi legile civile bizantine n-au îngăduit aceasta:„Hotărim ca nici un episcop, prezbiter, cleric sau monah, să nu poată lua asupra sa astfel de afaceri care se referă la tezaurul stalului, sau să administreze averi publice sau particulare, sau să se prezinte ca avocaţi în procesele publice, deoarece prin aceasta se aduce pagubă Bisericii şi împiedică slujba preoţească." (Justinian, Nov. CXXIII, 6; Const. Ap. II, 6).
4. Episcopul, preotul sau diaconul, să nu-şi ia asupra lui sarcina îndeletnicirilor omeneşti (cu scop de cîştig material). "Cel ce nu ascultă, să se caterisească". - Apost. 6.
5. "Am zis că episcopul sau preotul, nu se cuvine să se amestece în treburi lumeşti, ci să se îndeletnicească cu slujbele bisericeşti. Deci, sau săje supună acestor rînduicli, sau să se caterisească, căci nimeni nu poate sluji la doi stăpîni după porunca Domnului" (Mat. 5, 21) -Apost. SI.
6. "Episcopul, sau preotul, sau diaconul, îndeletnicindu-se cu ocupaţii militare (pe lîngă cele preoţeşti) şi voind să le ţină pe amîndouă, adică şi slujba lumească a statului şi se/viciul preoţesc, să se caterisească, pentru că cei ce sînt ai Cezarului, să slujească Cezarului iar cei ce sînt ai lui Dumnezeu, trebuie să slujească lui Dumnezeu" (Mat. 22, 21) - Apost. 83.
7. "S-a făcut cunoscut Sfîntului Sinod, că unii clerici iau în arendă moşiile altora şi se îndeletnicesc cu alte treburi lumeşti pentru cîşliguri mîrşave, stau în casele mirenilor şi, din iubire de bani, primesc să administreze averi străine, neglijînd slujbele dumnezeieşti. Deci, Sfînlul Sinod hotărăşte, ca în viilor, nici episcopul, nici vreun alt cleric sau monah, să nu poată lua în administraţie averi lumeşti, afară numai dacă va fi chemat de episcop pentru îngrijirea copiilor mici, pe care n-o poate trece cu vederea, sau dacă i s-ar da în grijă treburile bisericeşti ale orfanilor sau văduvelor fără de sprijin, sau al altor persoane care au nevoie de ajutorul Bisericii, înlni frica lui Dumnezeu. Dacă cineva, de acum încolo, ar îndrăzni să calce aceste hotăriri, unul ca acela să se supuie pedepselor bisericeşti". -IV, ec. 3.
8. "Cei ce au fost rinduiţi în tagma clerului, precum şi monahii, am hotărît să nu ia parte la oaste şi să nu se amestece în dregătorii lumeşti. Iar, dacă cineva ar îndrăzni să facă unele ca acestea - şi nu se va îndrepta -revenind la slujba de mai înainte aleasă pentni Dumnezeu, să se anatemisească". -rv. ec. 7.
9. "Episcopii, prezbiterii şi diaconii să nu se facă arendaşi sau administratori, nici să-şi agonisească hrana din lucrurile de ruşine şi necinstite, căci sînt datori a se uita la ceea ce este scris: "Oricine se osteneşte pentru Dumnezeu, nu se amestecă în lucrurile lumeşti". -Cart. 16-a.
10. "Dumnezeieştile şi sfintele canoane supun caterisirii pe prezbiterii şi diaconii care primesc asupră-le dregătorii sau îndeletniciri lumeşti, sau administraţii particulare în casele dregătorilor. Deci şi noi, întărind acestea, hotărîm şi în privinţa celorlalţi, care se numără în cler: că dacă vreunul dintre ei s-ar îndeletnici cu dregătorii lumeşti, sau ar primi să fie administratori în casele sau moşiile dregătorilor, acela să se alunge din clerul său, căci nimeni nu poate sluji la doi domni, după cuvîntul nemincinos al lui Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu" (Matei f>,24). Sinod I - II, 11.

AFURISIREA

AFURISIREA
11. -Afurisirea sau excomunicarea este excluderea credinciosului din comunitatea Bisericii, cînd se face vinovat de păcate contra credinţei sau a moralei (Matei, 18,17; Cor. 5, 2-5; I Tim. 2, 20;
Tim,3, io). Ea este de.două feluri:
a) duhovnicească-internă, cînd credinciosul este oprit de la împărtăşire sau de la alte slujbe pentru o vreme;
b) cînd un credincios devine un necredincios public şi se iau măsuri administrative publice contra lui, înlăturîndu-1 din obştea creştină. Numai cel ce se îndreaptă, este reprimit. (îi Cor. 2, 6-10). Clericul, mai întîi se cateriseşte şi, dacă este cazul, apoi se afuriseşte temporar sau definitiv, iar cînd stăruie în erezie şi în răutăţi, se dă anatemii. Afurisirea publică o face numai arhiereul - şi mai ales sinodul - care are dreptul s-o şi ridice, cînd cel vinovat s-a îndreptat.
2(Const. Ap. VII. 34).
12. -"Dacă cineva, se va niga împreună cu cel afurisit, chiar pe ascuns, în casă particulară, să fie afurisit şi el". - Apost. 10.
13. -"Dacă vreun episcop sau diacon este afurisit de episcopul său, acela să nu poată fi primit de alt episcop, decît numai de cel ce l-a afurisit, afară numai dacă, din întîmplare, ar fi murit episcopul care l-a afurisit". Apost. 32
14. -"Asupra celor afurisiţi, fie ei clerici sau laici, să aibă putere hotărirea episcopului eparhiot, după canonul care orînduieşle că cei ce sînt afurisiţi de un episcop, să nu fie primiţi de către alţi episcopi. Insă să se cerceteze ,dacă nu cumva au fost afurisiţi din pricina micimii de suflet a episcopului, sau din pofta de gîlceavă, sau din oarecare ură personală. Deci, penlni ca această cercetare să se poală face, s-a găsit cu cale să se întninească sinodul de două ori pe an, la care vor lua parte toţi episcopii eparhiei, spre a se cerceta toate problemele de acest fel şi toţi cei care s-au făcut vinovaţi faţă de episcop, să fie afurisiţi de către toţi membrii sinodului, potrivit legilor, pînă ce sinodul va socoti că trebuie să dea o hotărire mai uşoară. Aceste sinoade să se ţină, unul înainte de postul mare, penlni a se îndepărta micimea sufletească şi spre a se aduce lui Dumnezeu darul rugăciunilor curat, iar al doilea să se ţină toamna". -1 ec. 5-
15. - "Dacă cineva a fost afurisit de episcopul său, să nu mai fie primit de alt episcop, mai înainte de a fi reprimit mai întîi de episcopul său; însă el poate să apeleze la sinod ca să se apere şi sinodul convingîndu-se de nevinovăţia lui, poate da o altă hotărire. Această hotărire are valoare pentni mireni , prezbiteri şi diaconi şi pentru toţi clericii". - Ant. 6
16. - "Ep. Osiu zice: Să se aprobe de toţi şi acestea: Dacă vreun diacon, prezbiter sau cleric ar fi afurisit şi s-ar duce la alt episcop care-l cunoaşte şi care ştie că acel cleric este dezbinat de episcopul său, nu trebuie să-i acorde împărtăşirea, făcînd de ocară pe fratele său episcopul. Dacă va îndrăzni să facă, aşa ceva, să ştie că adunîndu-se episcopii la sinod, îl vor trage la răspundere. Toţi episcopii au răspuns: Această hotărire va aduce pace şi va păstra unitatea tuturor". - Sard. 13.
17 . -Nu ,cste bine ca un preot sau arhiereu să blesteme sau să afurisească cu uşurinţă, ci numai după ce a judecat bine să pronunţe numai afurisirea pe care o îndreptăţeşte legea Domnului, altfel se leagă el însuşi cu legăturile aceleiaşi osîndiri. Cel afurisit să nu stea nepăsător, ci să caute să se îndrepte, cerînd iertare la cel ce l-a afurisit, sau să se ducă la cel mai mare al Bisericii şi să-i arate situaţia spre a se curaţi de afurisire. - s. Tes. IX, 3o-32.

AGHIASMA

AGHIASMA
18. Agheasmă, sau apa sfinţită prin slujba bisericească, se face cînd preotul cheamă asupra ei puterea Duhului Sfînt, pentru ca ea să aibă puterea de a sfinţi viaţa oamenilor şi a naturii înconjurătoare, pentru ca ele să capete binecuvîntarca Domnului (Fac. 10, 15) . Apa este simbolul curăţirii sufleteşti, a promovării şi a sfinţirii vieţii (Fac. 7,11; Ex. 2,10; Lev. 14,7; lez . 36,25; Ioan, 3,5; Matei 3, îl; F. Ap. 8, 38;Efes.5,20).
19. -La Botezul Domnului, se face agheasmă mare (Marc. 1, 8; Luca 3,16). Ea se ia înainte de anaforă. Se dă şi celor ce sînt opriţi de la împărtăşanie, ca întărire spre nădejdea pocăinţei, a mîngîierii şi îndreptării lor pentru viitor (Const. Ap. VIII, 29).

ALTARUL

ALTARUL
20. - Altarul este' "Sfînta Sfintelor" din biserica creştină. Clericii cînd intră în altar, fac două metanii către Sfînta Masă, care simbolizează mormîntul Domnului, în cinstea prezenţei lui Iisus prin Sf. Taine, apoi mai fac o metanie. Monahul şi paradisierul mirean, cînd intră în altar, fac trei
metanii, fără a săruta Sf. Masă. în altar, se poate face numai o Sf. Liturghie pe zi.
21 . -"Dacă vreun prezbiter, dispreţuind pe episcopul său, ar ţine deosebit altă adunare şi ar ridica alt altar, neştiind nici o vină asupra episcopului său cu privire la dreapta credinţă şi dreptate, să se caterisească - ca un iubitor de stăpînire - şi ca un tiran. Asemenea şi ceilalţi clerici şi toţi cei ce se vor uni cu dînsul să fie caterisiţi, iar laicii să se afurisească. Aceasta să se facă după una şi a doua şi a treia dojana a episcopului" - Apost. 31.
22 ." Nimănui dintre mireni nu-i este îngăduit să intre în altar; însă, stăpînirea împărătească nu este oprită de la aceasta, cînd ar voi să aducă damri Creatondui după o tradiţie foarte veche" -Vi, ec. 69.
23. -"Nu se cuvine femeilor să intre în altar" Laod. 44
24. -"Se cuvine călugăriţelor să intre în altar, ca să aprindă candele şi luminări şi să facă curăţenie şi să măture" - Sf. Nichifor, 15.
25. -"Este oprit ca monahul, fără hirotesie, să îndeplinească de pe amvon slujbele citeţului, dar socotesc că pentm cinstea tagmei monahale, nu trebuie sase oprească monahul care nu s-ar fi făcut vinovat de vreo abatere de a intra în altar ca să aprindă luminări şi candele" - Sf. Nicolae, 1.
26. -"In altar, mireni sau femei nu intră, iar călugăriţa poate intra să cureţe" ILT, gi. 165.
27. -"Noi, cei ce sîntem obligaţi să purtăm întotdeauna legiuitele arme ale staftdui - şi nu putem să nu avem arme cu noi- ahinci cînd avem nevoie să intrăm în Biserica lui Dumnezeu, lăsăm annele în afară de biserică şi luăm de pe cap chiar şi diadema demnităţii imperiale şi astfel, intrăm în altar ca să aducem damri şi apoi, după aceea, cînd ieşim, luăm iarăşi diadema şi annele noastre" ( zice Teodosie cel Tînăr (+ 450) - Actele Sinodului al IV - lea ec.)

AMULETUL

AMULETUL
28. -Amuletul este un obiect făcut de oameni, sau luat din natură, în care superstiţioşii cred că le-ar aduce noroc, sau îi apără de pagube sau boli, dar în realitate este semnul văzut al necredinţei în Dumnezeu şi se canoniseşte ca şi vrăjitoria, (Matei 23, 5), fiindcă este o urîciune înaintea Domnului (Deut. 18,9 -14; VI ec. 61.)
29. -"Nu se cuvine clericilor, sau slujitorilor bisericeşti, să se ocupe cu vrăjitoria, sau cu descîntecele, sau cu ghicirea prin semne şi cifre matematice, ori cu astrologia, sau să facă amulete, care sînt legături pentru sufletele lor. Toţi cei ce poartă amulete, să fie alungaţi din biserică" - l,aod. 36.
30. -"Cine poartă farmece - ierbi la grumazii lui, are parte de slujirea bozilor, iar dacă le va lepăda de la dînsul, să se primească la pricestanie; iar dacă le va tot purta acestea, după învăţătura dintîi şi după a doua şi de nu va vrea să se lepede de la dînsul, să se despartă de biserică, să se afurisească ca un vrăjitor" - PBG, 132.

ANAFORA

ANAFORA
31. -Anafora este pîinea rămasă de la prescurile din care s-a scos Sf. Agncţ, numită "alidoron", pentru că "dă daml hărăzirii lui Dumnezeu" (S. Tus. IV, 100). După ce preotul o binecuvântează la Axion, se dă spre sfinţire celor ce nu s- au împărtăşit, de acelaşi preot care a slujit. Nu pot lua anaforă: cei ce au mîncat; cei ce au avut scurgere (Lev. 22, 4); cei ce nu sînt vrednici să li se primească darurile la biserică din pricina păcatelor publice etc, (l.ev. 7, 19-21); cei rătăciţi de la credinţă (Mat. 7,6; Const. Ap.vm, 31).
32. -în vechime, la Sărbătoarea Pastelor, rudele duceau celor bolnavi Sf. împărtăşanie, iar celor sănătoşi li se ducea anafora, sau pîinea binecuvîntată, cînd aceştia nu puteau veni la biserică. Azi, a rămas obiceiul ca să se ducă numai anafora, după canonul care zice: "Şă nu se mai trimită Sf. împărtăşanie în alte parohii la Sărbătoarea Paştilor, după cum se trimite pîinea cea binecuvîntată" (anafora şi artose) Laod. 14.
33. - întrebare: "Se cuvine ca cei opriţi de la Sf. Danui, să mănînce din prescurile înălţate din care s-au scos miride?"
Răspuns: "Din viaţa Sf.Teodor Siclieotul (22 IV, + 613), aflăm că se opreşte a mînca" - Sf. Nicolae.
34. -"Anafora s-a făcut ca să se dea în acest chip: pentru că mai înainte vreme se pricesluiau oamenii cu făcătoarele de viaţă Taine, des, iar acum s-a îndepărtat taina acelei sftnţenii şi se pricesluiesc o dată într-un an, şi această socotinţă şi tocmeală s-a făcut de Sf. Părinţi, pentru mai mare cucernicie şi sfinţenie, să se cureţe oamenii în sfintele zile ale marelui post cu spovedirea şi atunci să se pricestuiască cu Sfintele Taine întru sfinţenie şi curăţie şi iertarea păcatelor lor - şi pentru că atunci, se pricestuiau des creştinii cu Sfintele Taine, cum am zis, iar acum iau anafora din mîna preotului întru sfinţenie şi blagoslovenie, de vreme ce o iau creştinii în loc de dumnezeiasca pricestanie. Penlni aceea, se cade ca în acea zi, să se îndepărteze de împreunarea tnipească a muierii sale, de aceea atunci, să ia anafora şi să sărute sfintele icoane, iar de va fi din lucrul diavolului să se afle cineva cu muierea sa în zi de praznic, acela să nu ia anafora, nici icoane să sămte nici el, nici femeia sa. Că zice dumnezeiasca Scriptură: Cele curate să se dea preoţilor şi cele sfmle, sfinţilor. - ILT, 166.
35. -..."Fiindcă monahii (M-rii Sinai) întreabă dacă se cade a se da panaghia (pîinea binecuvîntată) la masă, închinătorilor armeni, noi zicem să le daţi lor şi anafora, căci sînt creştini şi pentru aceasta vin de se închină la locurile sfinte din îndepărtări. Pentru noi, deşi sînt schismatici şi, din pricina unor învăţături greşite, sînt eterodocşi, dar sînt creştini cu credinţa şi cer cu evlavie sfinţire de la noi, pe care trebuie să le-o dăm . "Căci" a nu da cele sfinte dinilor ele. se înţelege despre cei fără credinţă, cum sînt iudeii, mahomedanii şi maniheii şi alţii, care se făţărnicesc a fi creştini, fără a fi cu adevărat creştini, de aceea şi urmează: "ca nu cîndva, întoreîndu- se, să calce în picioare cele sfinte şi să ne rupă şi pe noi, căci sînt porci, iar cei ce caută cele sfinte cu credinţă şi le primesc cu evlavie, nu sînt de soiul porcilor". Ascultaţi şi pe Domnul, care zice: "Cel ce nu este împotriva noastră, cu noi este; şi pre cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară". Taina cea mare a împărtăşirii să nu le-o daţi; Iar, dacă vreunul s-ar îmbolnăvi şi ar voi să rămînă în mînăstire şi s-ar lepăda de învăţătura lor, mărturisind credinţa ortodoxă, să fie învrednicit şi de Sfînta împărtăşanie. Aceasta este credinţa Bisericii soborniceşti... "Voi să nu luaţi sfinţire de la ei, pentru că sînt eterodocşi..."- Scris. Patr. Ghenadie
II, ( + 1456).
36. -La Sf. Liturghie, omul se sfinţeşte prin rugăciune. "Dar, trebuie a primi şi sfinţirea prin lucrurile cele văzute,ca unii ce sîntem purtători de trup văzut şi aceasta se face prin anafora. Ea este pîinea sfinţită la proscomidie, din care se scoate mijlocul, Sf. Agneţ, cu care se face Liturghia. Ea este sfinţită prin însemnarea cu copia şi a primit rugăciunile tainelor şi se dă în locul Sfintei împărtăşanii". - s. Tcs. VII, 268.

Postări mai vechi

Etichete

ADVENTIŞTII (1) AFACERILE LUMEŞTI (1) AFURISIREA (1) AGHIASMA (1) ALTARUL (1) AMULETUL (1) ANAFORA (1) ANATEMA (1) ANIMALE NECURATE (1) ANTIMISUL (1) APOSTASIA (1) ARMENII (1) ASUPRIREA (1) AUREOLA SFINŢILOR (1) AVORTUL (1) BAIA (1) BAPTIŞTII (1) BĂTAIA (1) BEŢIA (1) BINECUVÂNTAREA (1) BISERICA (1) BLESTEMUL (1) BOALA (1) BOTEZUL (1) CANONISIREA (1) CARTEA CANONICĂ (1) CASA DE TOLERANŢĂ (1) CASTRAREA (1) CATEHIZAREA (1) CATEHUMENII (1) CATERISIREA CLERICILOR (1) CĂSĂTORIA (1) CĂSNICIA (1) CELIBATUL (1) CERŞETORIA (1) CIMITIRUL (1) CÎNTAREA BISERICEASCĂ (1) CÎRCIUMA (1) CONCUBINAJUL (1) CRUCEA (1) CTITORIA (1) CURVIA (1) CURVIA - PREACURVIA (1) CURVIA-SODOMIE (1) DARURILE (1) DEFĂIMAREA (1) DEVOLUŢIUNEA (1) DEZNĂDEJDEA (1) DIACONIŢELE (1) DIACONUL (1) DISPENSA (1) DIVORŢUL (1) DOBÎNDA (1) DOGMELE (1) DUELUL (1) DUHOVNICIA (1) DUŞMĂNIA (1) EREZIA (1) EVANGHELIŞTII (1) FANATISMUL (1) FAPTELE BUNE (1) FĂGĂDUINŢELE (1) FĂŢĂRNICIA (1) FECIORIA (1) FEMEILE (1) FRANCMASONERIA (1) FRĂŢIA DE CRUCE (1) FRICA DE DUMNEZEU (1) FUMATUL (1) FURTUL (1) GÎNDURILE (1) GLUMELE (1) GOMARIA (1) HIROTESIA (1) HIROTONIA ARHIEREULUI (1) HIROTONIA DIACONULUI ŞI A PREOTULUI (1) HOTARUL MUTAT (1) HULA (1) ICOANELE (1) IERODIACONUL (1) IEROSILIE (1) IERTAREA (1) IERURGIILE (1) INTERVENŢIA (1) IUBIREA (1) ÎMPĂRTĂŞIREA (1) ÎNDRĂCIREA (1) ÎNFRÎNAREA (1) ÎNMORMÎNTAREA (1) ÎNŞELĂCIUNEA (1) JOCUL DE NOROC (1) JOILE (1) JUDECATA (1) JURĂMÎNTUL (1) LAUDA (1) LĂCOMIA (1) LEGILE (1) LEHUZA (1) LENEA (1) LIPOVENII (1) LITURGHIA (1) LITURGHISIREA (1) LUMÎNĂRILE (1) MARTORII LUI IEHOVA (1) MASLUL (1) MĂRTURISITOR (1) MĂSURI FALSE (1) MEDICAMENTELE (1) METANIILE (1) MILOSTENIA (1) MINCIUNA (1) MIRUL (1) MÎNĂSTIRILE (1) MÎNCAREA (1) MÎNDRIA (1) MÎNIA (1) MOARTEA (1) MOAŞELE (1) MOAŞTELE (1) MOLOCANII (1) MONAHISMUL (1) MOŞTENIREA PĂRINTEASCĂ (1) MUNCA (1) MUSTRAREA (1) NAŞUL (1) NAZAREII (1) NEASCULTAREA (1) NECREDINŢA (1) NECURĂŢIA (1) NEDREPTATEA (1) NEOFIT (1) NEPĂSAREA (1) OBICEIUL (1) OMARIA (1) OSPEŢELE (1) OSPITALITATEA (1) PACEA (1) PARASTASELE (1) PASTORAŢIA (1) PAŞTILE (1) PĂCATUL (1) PĂRINTE (1) PENTICOSTALIŞTII (1) PICTURA (1) POLIGAMIE (1) POLITICA (1) POMENILE (1) POMENIRILE LA SLUJBĂ (1) POSTUL (1) PREDESTINAŢIA (1) PREDICA (1) PREOTEASA (1) PREOŢIA (1) PRIETENIA (1) PROTIA (1) PROVIDENŢA (1) PUSTNICIA (1) RĂBDAREA (1) RĂPIREA FEMEILOR (1) RĂUL (1) RĂZBOIUL (1) RĂZBUNAREA (1) RECĂSĂTORIREA PREOŢILOR (1) RECUNOŞTINŢA (1) REFUGIAŢII (1) REGIONALISMUL (1) RESPECTUL (1) RÎVNA (1) RUDENIILE (1) RUGĂCIUNEA (1) SĂRĂCIA (1) SĂRBĂTORILE (1) SĂRUTAREA (1) SCURGERILE (1) SECERĂTORII (1) SFATUL (1) SFINŢII (1) SFÎNTĂ SCRIPTURĂ (1) SILUIREA (1) SIMONIA (1) SINODUL (1) SINUCIDEREA (1) SÎNGELE (1) SMERENIA (1) SMINTEALA (1) SORŢII (1) SPECTACOLELE (1) SPIRITISMUL (1) SPOVEDANIA (1) STAREŢUL (1) STAVROPIGHIA (1) SUDALMA (1) SUFERINŢA (1) SUFLETUL (1) SUGRUMAT (1) SUPERSTIŢIILE (1) ŞTIINŢA (1) TAINELE SFINTE (1) TEOSOFIA (1) TOLERANŢA (1) TOVĂRĂŞIA (1) TRADIŢIA SFÎNTĂ (1) TRANSFERAREA (1) TUDORIŞTII (1) TUNDEREA (1) UCIDEREA (1) UNIFORMA CLERICALĂ (1) VAGABONDAJUL (1) VĂDUVIE (1) VEŞMINTELE (1) VICLEŞUGUL (1) VISELE (1) VÎNĂTOAREA (1) VOMITAREA (1) VORBE MURDARE (1) VRĂJITORIA (1) ZODIILE (1)
free counters

Blogger Template by Blogcrowds.