DICŢIONAR ORTODOX

LAUDA
1136. -Lauda de sine numai atunci este îngăduită cînd omul este deznădăjduit sau calomniat şi să-şi menţină echilibrul în viaţă (II Cor. 11, 18; 12, 6). Creştinul înţelept să nu se laude cu înţelepciunea sa, cel tare să nu se laude cu tăria lui, cel bogat să nu se laude cu bogăţia lui, ci tot cel ce se laudă se poate lăuda cînd cunoaşte pe Domnul, dreptatea şi judecata pe pămînt (Ier. 23-24). Nu cel ce se laudă singur va fi îndreptăţit ci numai acel pe care Domnul îl laudă (II Cor. 10,18). "Vai de omul al cănii nume este mai mare decît faptele sale". -Pateric p. 220.
1137. -Este îngăduit a lăuda sincer şi cu dreptate pe aproapele pentru a-l încuraja spre faptă bună a legăturilor de colaborare frăţească. însă a-l lăuda pe nedrept, cu gînd viclean şi linguşitor este un păcat mare, căci îi otrăveşti sufletul, mai ales dacă este om slab sufleteşte. "Astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, ci pîntecelui lor şi prin vorbiri dulci şi amăgitoare le înşală inimile celor lesne crezători"'(Rom.VI, 18). Mulţi dintre oamenii Bisericii sînt dispuşi să laude fără prea mult discernămînt duhovnicesc şi astfel, seamănă păcatul mîndriei care ruinează viaţa duhovnicească a fraţilor lor cei întru Hristos. Lauda în treburile duhovniceşti se cuvine a fi folosită cu multă grijă şi bine măsurată, pentru ca ea să fie aducătoare de folos bineplăcut lui Dumnezeu (I. llrisostom -l Timotei Om. III; Evrei Om. 17).