DICŢIONAR ORTODOX

IERURGIILE
947. - Se numesc ierurgii, acele slujbe sTinte care decurg, se înrudesc şi completează cele şapte taine, prin care se sfinţeşte şi se binecuvintează viaţa şi trebuinţele trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor cu privire la intrarea lor în lume, la dezvoltarea vieţii şi la sfirşitul ei pămîntesc, precum şi Ia lucrurile ei înconjurătoare, prin care oamenii trăiesc, se dezvoltă şi se împlineşte scopul pentru care ei au fost creaţi. Slujbele ierurgiilor, unele sînt dezvoltate, altele sînt foarte simple, reducîndu-se chiar şi la o simplă rugăciune, aşa cum sînt ele înşirate în Molitfelnicul bisericii soborniceşti. Aşezarea şi administrarea lor decurge din acelaşi izvor ca şi al celor şapte taine, fiind săvîrşite de arhiereu şi preot, ca un fel de taine de a doua mînă (I Cor. I, C. Ort. II, 224-392) -V. Tainele.
948. -"Care sînt deci roadele sau unnările ienirgiilor? - Prin ele puterea sfinţitoare în înrîurirea curăţiloare a Bisericii se revarsă atît asupra fiinţei omeneşti, cît şi asupra întregii firi, scoţînd-o de sub puterea blestemului şi sfinţind-o. Cu alte cuvinte, prin Biserică, adică prin slujitorii ei se împărtăşesc şi firi neînsufleţite, precum şi vietăţilor necuvîntătoare, harul dumnezeiesc, în măsura în care le este de trebuinţă. Astfel, după cuvîntid Sfîntului Apostol Pavel: "Toată făptura lui Dumnezeu e bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire, căci se sfinţeşte prin cuvîntul lui Dumnezeu şi prin rugăciune" (I. Tim. 4, 4-5). Firea văzută, care pînă aici era mai degrabă potrivnică omului, devine în felul acesta un mijloc prielnic de trai şi un ajutor de mîntuire, fiind împreună părtaşă cu omul, la preamărirea Ziditonilui. Omul, împăcat din nou cu Dumnezeu, atrage, deci, cu sine toată zidirea din nou spre Dumnezeu şi o apropie de El, ca totul să fie străbătut şi desăvîrşit de harul dumnezeiesc. Ierurgiile pregătesc astfel şi prevestesc făptura cea nouă, care va să vie, transfigurarea creaţiunii, sau acel "cer nou" şi "pămînt nou", pe care l-a văzut Sf. Ioan Evanghelistul în vedenia sa (Apoc. XXI, 1) şi pe care le aşteptăm, potrivit făgăduinţei, după sfrşitul veacului acestuia" (II Petru 3,13) I. Cred. Ort. II, 228.