DICŢIONAR ORTODOX

INTERVENŢIA
950. -Adevărata intervenţie este mijlocirea între cineva şi altcineva pe temeiul legilor Domnului şi a dreptăţii valabile înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu însuşi. Ea este bună numai cînd scoate la lumină adevărul şi întemeiază dreptatea, în virtutea căruia se promovează viaţa şi bunele raporturi între oameni mici şi mari, supuşi şi conducători. Astfel, intervenţia Constituie şi o latură a misiunii bisericeşti cînd slujitorii Domnului au mărturisit adevărul şi dreptatea necesară vieţii aproapelui, chiar cu preţul vieţii lor (Ex. 23J1-3; Ier. 20,1-7; F. Ap. 4,19- 20). 951. - Intervenţia este rea şi odioasă cînd duce la călcarea adevărului şi a dreptăţii. Intervenţia pentru conservarea vieţii oamenilor are o aplicare mai largă, cea pentru interese sociale mai redusă şi cea pentru bunuri spirituale se face cu multă seumpătate şi cercetare a fiecărui caz în parte, pentru ca trupul să fie în conformitate cu legea Domnului. Cu cele spirituale nu se poate face milă, căci milostenia se face cu ceea ce îţi aparţine; ori bunurile spirituale, ca de exemplu darul hirotoniei, aparţine lui Dumnezeu şi ei îl dă numai celor vrednici şi numai lor ii se/ruvine a se deschide calea către El, avînd cugetul curat de orice gînd neguţătoresc sau de căpătuială omenească (F. Ap. 8,14-25; L. 13, li; Op. c. Filimon; I Tim. 6,17-19; V. Simonia).
952. -"Clericul care dă chezăşii (intervenind pentru bani sau altfel de cîştig mîrşav) să se caterisească". Apost. 20.
953. -Episcopul Osiu zice: "Starea defavorabilă împrejurărilor noastre şi multele străduinţi şi cererile nedrepte ne-au făcut să nu avem atîta tihnă şi linişte, cîtă trebuie să avem. Că mulţi din episcopi nu încetează a se duce la guvernămînt şi mai ales cei din Africa, care, precum am aflat de la iubitul episcop Gratu, nu primesc sfaturile cele mîntuitoare, ci le defăima aşa, încît un om aduce la comandament cele mai multe şi deosebite, cereri, care pot nu să fie de folos Bisericilor şi nu ajută şi nici nu sprijinesc pe săraci şi pe mireni sau pe văduve, cum ar trebui să se întîmple şi cum este de cuviinţă, ci mijlocesc unora * demnităţi şi funcţiuni lumeşti. Deci, această anomalie ne pricinuieşte pagubă nu fără oarecare sminteală şi osîndă. Că am socotit că ar fi mai cuviincios ca episcopul să dea ajutorul său aceluia care este asuprit de cineva, sau dacă vreuna din văduve s-ar nedreptăţi, sau iarăşi dacă vreun organ s-ar lipsi de cele ce i se cuvin şi dacă cauza lor ar fi o cerere dreaptă. Deci, iubiţi fraţi, fiind cu toţii de acord asupra acestei chestiuni să hotărîţi ca nici unui episcop nu i se cuvine să meargă la guvernămînt afară de aceia, pe care i-ar chema prea evlaviosul nostru împărat prin scrisorile sale. Dar, fiindcă de multe ori se întîmplă că unii, avînd trebuinţă de graţiere, se refugiază la Biserică, deoarece pentru păcatele lor, s-au osîndit la închisoare sau la deportaţiune în vreo insulă, sau şi dacă li s-a dat orice fel de pedeapsă, unora ca acestora să nu li se oprească ajutorul, ci fără întîrziere şi fără îndoială să li se mijlocească iertare".
"Deci, dacă sînteţi de acord cu aceasta, cu toţii să votaţi pentm". Răspuns-au toţi: "Să se hotărască aceasta". -Sard. 7.
954. -"Episcopul Osiu zise': "înţelepciunea voastră să hotărască şi acestea: deoarece s-a socotit ca nu cumva vreunul dintre episcopi, ducîndu-sc la guvernămînt să cadă sub osîndă, dacă unii ar avea cereri de acest fel, de care am pomenit mai sus, să le trimită prin diaconul său. Căci faţa slujitorului nu este odioasă şi cele ce i s-au încredinţat, mai curînd le poate executa". Răspuns-au toţi: "Aceasta însă să se hotărască". -Sani. 8.
955. - Episcopul Osiu zice: "Socot că şi unnătoarele să se hotărască: dacă episcopul din oarecare eparhie ar trimite cereri către fratele şi împreună episcopul lor, cel ce se află în cetatea principală, adică în capitală (metropolă) el să trimită pe diaconul său şi cu acesta cererile, dîndu-i aceluia şi scrisori de recomandare, scriind deci, fireşte, şi către fraţii şi împreună episcopii noştri,- care ar ji petrecînd în acel timp în locurile ori în cetăţile în care prea evlaviosul împărat chiverniseşte afacerile obşteşti. Iar dacă vreunul dintre episcopi ar avea prieteni în ciulea împăratului şi ar voi să-i roage pentm ceva cuviincios să nu se sfiască şi a-i nigaprin diaconul său şi de a le da însărcinarea ca să acorde celor ce se roagă ajutoml lor cel folositor. Iar cei ce se duc la Roma, precum am zis mai înainte trebuie să dea cererile pe care le-ar avea, iubitului nostm frate şi împreună episcop luliu, ca el mai înainte să le cerceteze, ca nu cumva vreuna din ele să fie prea îndrăzneaţă şi aşa să-i trimită la guvemămînt, acordîndu-le ajutoml şi îngrijirea sa". Toţi episcopii au răspuns că sînt de acord $i că hotărîrea aceasta este foarte potrivită. -Sard. 9.
956. -"Această (dispoziţie) însă safe bine cunoscută şi îndeplinită, că dacă fiecare dintre noi, episcopii care sîiît aşezaţi pe lîngă dnunuri sau canal, văzînd pe un episcop l-ar întreba despre pricina călătoriei şi că unde merge şi de va afla că acela 'merge la guvemămînt să cerceteze condiţiunile arătate mai sus şi de va merge chemat fiind, să nu i sc pună nici o piedică călătoriei lui. Iar de va merge pentm deşertăciuni, precum s-a spus mai sus dragostei voastre, oripentni cererile unora se vorsîigui a merge la guvemămînt, să nu iscălească nici scrisorile lui, nici să aibă comuniune cu acela". Zis-au toţi: "Se hotărăşte şi aceasta". -Sard. 21.
957. -"Asemenea episcopii să nu călătorească peste mare la Roma decît numai cu hotărîrea mitropolitului propriu al scaunului celui dintîi din fiecare eparhie, adică de nu va lua mai ales de la însuşi mitropolitul său ceea ce se zice scrisoare de slobozire formală sau de recomandare". -Cart. 23.
958. -"Vreun mirean de va cumpăra lucmri domneşti, care se chiamă vameş iar preotul va intra chezaş pentm dînsul, acelui să i se ia preoţia de tot. Iar de se va face chezaş într-alt chip, pentm ca să dobîndească şi de aceea i se ia darul. Iar de se va afla vreun om sărac dator şi vor vrea să-l bage în temniţă iar preotul îl va lua în chezăşie, de aceea nu se opreşte; ci încă are cinste de binele ce a făcut. Şi într-alte lucmri bune de va intra preotul chezaş nici o pedeapsă pentru chezuşuire". -ILT, 90.