DICŢIONAR ORTODOX

TRADIŢIA SFÎNTĂ
1958. -Nu orice obicei bisericesc este Sfînta Tradiţie ci numai acela care se află practicat şi învăţat de Sf. Părinţi care au trăit în primele opt secole şi care obiceiuri se practică neîntrerupt pînă azi. Sf. Scriptură este un rezumat al revelaţiei dumnezeieşti care a fost dată de sfinţii prooroci şi apostoli prin viu grai. însuşi Iisus n-a scris nimic, iar unii dintre Sfinţii Apostoli au scris numai ocazional (Matei 10, 7, 28; Rom. 10,17; II Tes. 2,15; I Cor. 11, 2; III Ioan 13,14). Sfînta Scriptură cuprinde numai ceea ce este esenţial, dar mai sînt şi alte învăţături tot aşa de însemnate care ni s-au dat prin tradiţie (Ioan 20, 30,21, 25; II Ioan 12; F. Ap. 20, 30-35; I Petru 5, 12; Efes. 3, 3; I Tim. 6, 20; II Tim. 2, 2; 3, 14). Creştinismul nu s-a născut dintr-o teorie de birou sau sistem şcolar, ci din iubirea veşnică a lui Dumnezeu care este mai presus de tot ceea
ce se poate cuprinde în scris şi care a dat impuls vieţii duhovniceşti trăite, iar oamenii sfinţi, prin trăirea lor au scris Sf. Scriptură mărturisind că este inspirată de Ia Duhul Slînt (II Tim. 3,14-17; II Petru 1, 17-21; 3,15-16; V. Sinodul). 1959. -Iisus a încredinţat învăţătura Sa apostolilor şi
urmaşilor Săi (Luca 24, 49; Ioan 15, 26; 16, 7; F. Ap. 1, 19-20; 5, 29-32), sub călăuzirea Sfîntului Duh (F. Ap. 2,1-47; Ioan 14,15-26); care a ridicat noi misionari inspiraţi de Dumnezeu pînă azi, nu ca să mai descopere lucruri noi, ci ca să precizeze şi să lămurească pe cele deja descoperite (F. Ap. 8, 29-39; 9, 3-32; 13. 9; 15, 23. 29; Gal. 1, 6-10) dînd viaţă Bisericii ca unica împărăţie a Iui Hristos, al cărui cap este EI (Efes. 1, 22-23; 4, 15-16; 5, 23; Colos. 1, 18; Ev. 2, 7). Aceste adevăruri deja descoperite în Scriptură, iar pe altele le avem depozitate în Viaţa Bisericii, care cu timpul s-au desfiinţat şi acestea în scris, formînd al doilea izvor de credinţă. Această tradiţie se găseşte: a), în vecinie simboale de credinţă; b). în. canoanele Bisericii; c). în rînduielile liturgice; d). Şi în scrierile apostolice şi a tuturor Sfinţilor Părinţi care au adeverit prin viaţa lor cea slînta şi prin facerea de minuni ceea ce au învăţat şi scris. Slînta Scriptură se completează cu Sfîntă Tradiţie ca un ţot dat de Dumnezeu, formînd deplinătatea legii Domnului, după care lumea va fi judecată (Ex. 32, 32; Daniil 7,10; 12,1; Filip. 4, 3; Apoc. 3,5; 13, 8; 20,12; 21,27; V. Dogmele).
1960. -"Duhul Sfînt este făcătorul Sfintei Scripturi atît a celei vechi cît şi a celei noi şi că El a grăit-o prin mijlocirea a multor împreună lucrători (Luca 12, 41-48; I Cor. 4, 1). De aceea precum Scriptura Vechiului Testament aşa şi a celui Nou este învăţătura Duhului Sfînt. Şi pentm acest cuvînt orice au hotărit Sfinţii Părinţi în toate sinoadele ortodoxe ecumenice şi locale, oriunde s-au ţinut ele, se cuvine a crede că este de la Duhul Sfînt, precum au zis apostolii în sinod: "Părutu-s-a Duhul Sfînt şi nouă" (F. Ap. 15,28) după pilda cărora şi celelalte sinoade ortodoxe au încheiat hotăririle lor în acelaşi chip". -Mart. Ort. l, 72.
1961. -"Credem că Biserica cea sobornicească se învaţă de Duhul Sfînt. Acesta este adevăratul Mîngîietor pe care îl trimite Hristos de la Tatăl ca să înveţe adevăml şi să împrăştie înhinericul din mintea credincioşilor. însă învăţătura Sfîntului Duh înfmmuseţează Biserica nu mijloceşte, ci prin sfinţii părinţi şi conducătorii Bisericii soborniceşti. Căci precum toată Scriptura este şi se numeşte cuvîntul Sfîntului Duh nu s-a vestit de El nemijlocit, ci s-a propovăduit de El prin apostoli şi profeţi, astfel şi Biserica se învaţă de Duhul Sfînt cel dătător de viaţă în chip nemijlocit, prin Sfinţii Părinţi şi dascăli (ale căror dogme şi ultime învăţături împreună cu Slînta Scriptură sînt propovăduite de sfintele sinoade ecumenice). Şi de aceea nu numai că sîntem convinşi, dar încă şi mărturisim fără îndoială, întm adevăml siguranţei că Sfîntă Biserică ceea sobornicească nu poate greşi sau în genere, a se înşela sau a răspîndi minciuna în locul adevănilui. Pentru că Prea Sfîntul Duh întotdeuna lucrînd prin Sfinţii Părinţi şi conducători, care sînt seivitorii ei credincioşi fereşte Biserica de orice rătăcire". -Pavăza Ort. Decr. XII.
1962. -"Dintre dogmele şi învăţăturile practice pe care le avem depozitate în Biserică unele sînt scrise (Sf. Scriptură) iar altele le-am moştenit din tradiţia tainică predanisită de la apostoli, amîndouă avînd aceeaşi tărie întm evlavia lui Dumnezeu şi nimeni nu s-a îndoit vreodată de tăria lor, oricît de neînvăţat ar fi fost întm priceperea legilor bisericeşti. Dacă vom lepăda tradiţiile nescrise vom greşi cu privire la cele mai temeinice învăţături, păgubind chiar Evanghelia, reducîndu-le la un nume greu de înţeles". -Sf. Vasile 9i-a.
1963. -"Oare cine ne-a învăţat în scris să ne însemnăm cu chipul cmcii şi să ne întoarcem cu faţa spre răsărit cînd ne mgăm? Oare sfinţii ne-au dat în scris cum să facem mgăciunea epiclesei asupra pîinii şi a pahandui euharistie? Pentm slujbă nu sînt suficiente cuvintele scrise de apostoli în Evanghelii (Matei 26, 26-29), ci şi mai înainte şi după sfinţire rostim şi alte mgăciuni pe care le-am moştenit prin puternică tradiţie nescrisă". -Sf. Vasile 9l-b.
1964. -"Din care cărţi ale Sf. Scripturi am învăţat să binecuvîntăm apa botezului şi unluldelemn al ungerii înainte de a se boteza omul, nu din tăcuta tradiţie păstrată în taină? Dar cele trei afundări de unde sînt? Dar lepădările de satana şi de îngerii lui de unde le-am luat, oare nu din învăţătura părinţilor cea nescrisă şi păstrată tainic (ca să nu fie profanată de persecutori) şi din care am învăţat cinstirea sfintelor taine, fiindcă se fereau să o publice în scris?". -Sf. Vasile 9i-c.
1965. -"Intre altele în exercitarea învăţăturilor predanisite, pentm cel ce nu cunoaşte dogmele, uşor poate dispreţui predania propovăduită fiindcă dogmele se cugetă, iar tradiţia se aplicţă în viaţa practică a sufletelor. Tot o tăcere este şi înţelesul adînc al Scripturii care face pe minte să pătmndă cu greu dogmele folositoare celor ce citesc. Astfel, cu toţii privim călre răsărit cînd ne mgăm, dar prea puţin ştim că prin aceasta noi căutăm raiul, patria noastră cea pierdută odinioară! Nu ştiu toţi de ce într-o zi a sîmbetelor (duminica) ne mgăm cu deosebire. Noi sîntem datori să ne mgăm în ziua învierii lui Hristos şi să căutăm spre dand cel dat nouă al învierii spre amintirea icoanei veacului ce-l aşteptăm. Moise n-a numit-o întîia, ci una. "Şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă, zi una" (Fac l, 5) şi se repetă ca una de multe ori. Deci, ea este şi una şi a opta, de care psalmistul aminteşte în unele suprascrieri de psalmi, de acea zi, care nu va înceta şi nici nu va însera vreodată în veacul cel nesfîrşit. în această zi Biserica trebuie să înveţe pe fui săi, pentm ca ei să se roage şi să-şi aducă aminte neîncetat de viaţa cea veşnică şi să nu se lenevească a primi hrana euharistică pentm mutarea la cer". -Sf. Vasile 91-d.
1966. -"Apoi şi Cincizecimea este semnul pomenirii ce ne aşteaptă în veacul viitor. Că acea una şi întîia de şapte ori repetîndu-se, se împlinesc cele şapte săptămîni, adică începînd cu duminica Paştilor, peste cincizeci de zile se încheie, asemănîndu-se veacului în care lumea trăieşte, cu ea se începe (Fac. 1,5; Matei 28,1) şi tot cu ea (duminica Rusaliilor) se sfrşeşte ca simbol al veşniciei. în această zi predaniile bisericeşti ne-au învăţat să ne nigăm şi să ne aducem aminte de toate acestea strămutîndu-ne mintea de la cele prezente la cele viitoare". -Sf. Vasile 91-e.
1967. -"Cu fiecare plecare de genunchi şi ridicare (adică metanie) arătăm că prin faptele păcatului am căzut în adîncul osîndirii, iar prin iubirea Făcătondui am fost iarăşi chemaţi la cer: S-ar sfîrşi ziua dacă aş căuta să arăt toate tainele cele nescrise ale Bisericii şi astfel nu mai în şir pe celelalte". -Sf. Vasile 9i-f.
1968. -"Chiar mărturisirea (adică simbolul) de credinţă prin care învăţăm să credem în Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh în care parte a Sfintei Scripturi o găsim formulată? Această mărturisire o avem din aceeaşi tradiţie a botezului, căci după cum este absolut necesar
botezul, tot aşa de necesară este şi mărturisirea de a crede". -Sf. Vasile 91-g.
1969. -"Dacă cei neştiutori resping şi formula doxologiei (Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh...), ca ceva nescris în Sfîntă ScripUtră, apoi să ne arate în ea dovezile scrise ale simbolului
credinţei, cît şi a celorlalte adevămri înşirate mai sus. Prin unnare în Biserică găsindu-se atîtea învăţături nescrise şi cu atîta tărie în taina trăirii bisericeşti, oare potrivnicii nu ne vor îngădui să avem nici un fel defonnulare dogmatică ajunsă pînă la noi de la Părinţi? Pe acestea
noi le-am găsit păstrate în toată curăţia în Bisericile cele adevărate, care tradiţie are o mare putere în lucrarea tainelor liturgice". -Sf. Vasile 91-h.
1970. -"Dacă unii (Pnevmatomahii) obiectează că doxologia cea mică în care se vorbeşte despre Duhul Sfînt (Slavă Tatălui şi Fiului şi Ştiutului Duh...) nu se află în documentele scrise, atunci nici ea nu trebuie să fie primită, dacă se respinge tot ceea ce este nescris în Sf. Scriptură. Dar, întrucît dintre cele mai multe învăţături tainice (ale dogmelor şi ale cultului) sînt adînc înrădăcinate în viaţa Bisericii, atunci odată cu acelea trebuie primită şi această doxologie. Astfel, predanisirile cele nescrise sînt de origine apostolică: "Că vă laud pe voi zice, că de toate cele de mine încredinţate, vă aduceţi aminte şi ţineţi predaniile aşa cum vi le-am dat eu" (I Cor. li, 2) şi iarăşi: "Ţineţi predaniile pe care le-aţi primit sau prin viu grai sau prin epistolă scrisă" (II Tes. 2, 15). Dintre aceste predanisiri este şi doxologia despre care vorbim care s-a predanisit unnaşilor chiar de la început şi prin zilnica şi îndelungata ei întrebuinţare s-a înrădăcinat în Biserică. Ca şi în procedeul judecătoresc, atunci cînd nu avem documente scrise, dar adevănd se dovedeşte cu o mulţime de martori nu cîştigăm noi oare procesul? Eu socotesc că da. "Prin gura a doi şi a trei martori se va statornici tot adevărul" (Deut. 19,15). Iar dacă noi vom aduce de partea tainelor predanisiri mărturia generaţiilor în cursul îndelungatului timp, oare nu socotiţi că noi avem dreptate să susţinem adevănd tradiţiei şi că nu greşim cu nimic? Toate dogmele cele vechi sînt vrednice de cinstea credinţei ca cel ce sînt întm totul respectate, de toate vechile generaţii pînă la noi". -Sf. Vasile 92.
1971. -"Trebuie să căutăm adevănd nu la alţii ci în Biserică, unde apostolii au depozitat tot adevănd trăirii duhovniceşti ca într-o comoară prea bogată. Din ea se poate adăpa orice om ca dintr-o băutură de viaţă dătătoare. Ea este uşa adevăndui, iar la alta (secte) este intrarea lîlharilor şi a firilor de care trebuie să ne păzim. Avem datoria să păstrăm tot ceea ce Biserica are şi să-i primim tradiţiile adevămrilor ei. Trebuie să ne supunem păstorilor Bisericii care ţin cu nestrămutare la moştenirea apostolică, fiindcă ei odată cu moştenirea hirotoniei primită prin hand Tatălui Ceresc, păzesc dand adevăndui. Numai acolo unde s-au depozitat danirile Domnului numai acolo trebuie să căutăm adevănd, adică numai la cei ce au primit de la apostoli moştenirea Bisericii a cănii chivernisite este dreaptă şi fără greşeală iar cuvîntul învăţăturii este curat şi nestricat. Ei sînt aceia care veghiază asupra credinţei necesare într-un singur Dumnezeu, Făcătond a toate; ei sînt aceia care ne sporesc dragostea pentru Fiul lui Dumnezeu, milostivul nostm binefăcător ei sînt aceia care ne explică fără greşeală Sf. Scripturi". -Sf. Irineu (+202), C Ereziilor), III, 1.
1972. -"La hirotonie arhiereul mărturiseşte unitatea şi continuitatea Sf. Tradiţii astfel: "Făgăduiesc că voi păstra canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale celor şapte sinoade ecumenice şi ale celor prea cinstite sinoade locale, care s-au legiferat pentm dreapta credinţă şi care s-au aşezat drept canon şi aşezămînt sfînt, în diferite timpuri şi veacuri de către drepţii luptători în sfîntă credinţă ortodoxă, catolică de răsărit şi făgăduiesc cu juniinţa mea deplină că pe toate acestea le
voi păstra cu putere şi le voi feri cu nestrămutare pînă la sfîrşitul vieţii mele şi primesc şi eu, totul ce a fost primit de acelea şi lepăd ceea ce s-a lepădat de acelea" (Tit. 2). "Dacă voi călca ceva din ceea ce am făgăduit acum şi mă voi arăta vrăjmaş canoanelor dumnezeieşti... atunci să fiu despuiat îndată de toată demnitatea şi cinstea fără de nici o obiecţiune sau cuvînt şi să fiu străin de dand cel ceresc pe care l-am primit la consacrare de la Duhul Sfînt" (Tit.i9). -Jurămîntul
episcopilor ortodocşi după N. Nilaş, Canoanele, Voi. I, II, pag. 308.