DICŢIONAR ORTODOX

SINUCIDEREA
1849. -Sinuciderea este curmarea vieţii proprii. Animalele nu se pot sinucide, căci ele n-au un trup încredinţat spre păstrarea unei raţiuni, adică un suflet conştient de misiunea faţă de trupul în care trăieşte şi de rostul său în această lume şi în viaţa viitoare. Sinuciderea este cel mai mare păcat faţă de sine, căci prin ea omul îşi închide definitiv calea spre pocăinţă. Sinucigaşul dă dovadă de necredinţă sau o credinţă bolnavă (Jud. 9 ,54-57; I Regi 31, 4-6; F. Ap. 1, 28); păcătuieşte contra trupului său care este biserica Duhului Sfînt (i. Cor. 6,19; Matei 27, 5; Rom. 14, 8-12), şi deci nu mai are iertare nici în lumea aceasta, şi nici în cea viitoare, de aceea, sinucigaşului nu i se mai poate face nici un fel de slujbă, şi nici nu se îngroapă în cimitir cu cei credincioşi (V. Miridele).
1850. -"î. Dacă cineva fiind ieşit din minte, se sinucide, sau se anincă în prăpastie se poate face liturghie pentm el sau nu? -R: Cu privire la sinucigaşi clericul trebuie să se lămurească dacă s-a sinucis fiind cu adevărat ieşit din minte (adică nu a avut intenţiunea, sau întîmplarea l-a dus la moarte). Rudele celui sinucis, mint şi spun că era ieşit din minţi, ca să se obţină pomenirea lui la mgăciune şi jertfa miridelor. Insă uneori sinucigaşii fac aceasta din pricina persecuţiei oamenilor, sau necaz mare, şi astfel, nu trebuie să se aducă jertfa (miridelor), căci îşi este sinucigaş. Deci, clericul trebuie să cerceteze cu băgare de seamă ca să nu cadă sub osîndă" ( aruncării mărgăritarelor înaintea porcilor). (Matei, 7,7) Timotei 14.-
1851. -"Sinucigaşul de bună voie nu trebuie să fie slujit sau pomenit la vreo slujbă, căci şi-a dat sufletul satanei ca şi Iuda Iscarioteanul. Cel ce s-a sinucis fiind bolnav şi ieşit din minţi, poate fi slujit. Sinucigaşul care s-a omorît din împuţinarea sufletului, adică din frica de oameni, sau de persecuţii, sau de boală, care nu-i atinge mintea, acela nu poale fi pomenit". -ILT, 250.
1852. -"Cine se va ucide singur de bună voie, acestuia să nu se
cînte nici să i se facă pomenirea lui niciodată, iar de va cădea fără
voia lui, şi se va ucide, şi va muri, acestuia să i se cînte şi să i se facă pomeniri". -PBG, 40; Trebnic p. 527.
1853. -" Orice om de voia lui de se va amnca pe sine dintr-un ţărmure jos şi va muri, sau într-o apă, sau dintr-o piatră sau se va junghia pe sine însuşi, sau în orice fel de moarte, sau cu o funie se va spînzura; unul ca acela să nu se îngroape ca creştin, nici să-l prohodească, ci să-l lepede pe dînsul ca pe un spurcat. Iar de va fi făcut aceasta pentm Dumnezeu să nu se cntţe, fiindcă nişte bunătăţi ca acelea şi fel de moarte n-a învăţat Dumnezeu pe nimenea. Iar de-i va fi făcut lui altcineva aceasta, pe acela să-l cînte şi să-l îngroape şi pomeniri să-i facă ca şi la tot creştinul". PBG, 143.
1854. - Unii sînt de părere, că s-ar putea face o slujbă sumară cu aprobarea episcopului, numai la mormînt, fără a fi dus în biserică, preotul fiind îmbrăcat numai cu epitrabilul, a celor sinucigaşi a căror moarte ar avea motive de îngăduinţă, cu condiţia, ca preotul să nu facă necrologul, ci numai să vorbească de păcatul sinuciderii cu scop moral şi pastoral (Sirah 30,17; Filip. 1, 21-30; II Regi 1,1-27).