DICŢIONAR ORTODOX

SFINŢII
\ll(t.-"Sfinţii sînt oamenii care au trăit şi trăiesc după legea Domnului. Cuvîntul "slînt", înseamnă ncpămînlesc, adică ceea cc este creat şi curăţit de Dumnezeu prin liaml iubirii Sale. După cum floarea creşte din ţarina pămîntului prin vreji şi frunze, lot aşa şi sfinţenia odrăsleşte prin {ărîna pămîntească şi vrejul faptelor omeneşti. Sfinţenia se capătă prin credinţa curată şi devotamentul împlinirii legii Domnului. In general se numeşte sfnt orice om care trăieşte o viaţă curată şi cînd este judecat prin spovedanie, se găseşte vrednic de împărtăşanie: "Să luăm aminte, sfintele se dau numai
celor sfinţi" (I Petru 1, 15-lf>; 2, 5-9; 3. 15; Lev. 11, 14; Ioan 17, 17-19; Rom. 6, 22; 15,16: I Cor. 6, 11; Hfes 4, 24).
MII .-'Sfinţii îşi desfăşoară viaţa evolutiv şi în aspre contradicţii şi de aceea în această viaţă nu sînt definitivaţi în sfinţenie, ci sînt supuşi în orice moment, ispitelor de a o pierde provizoriu ca Petm (Matei 26. 69-75), sau definitiv ca Iuda, care a căzut din har (Matei, 27, 3-8; V. Ap. I. 16-20; II Petru 2, 12-22). Numai sfinţenia din ceasul morţii se apropie de desăvîrşire, iar după consfinţirea judecăţii ea nu sc mai poate pierde niciodată" (I:. Ap. 7, 55-60: II Tim. 4, 6-8; Apoc. 2, 10).
177H.-"...SJÎnta Născătoare de Dumnezeu şi toţi Sfinţii sînt aceia care s-au asemănai lui Dumnezeu, atît cit este cu putinţă, prin voinţa lor, prin locuirea lui Dumnezeu în ei şi prin conlucrarea lui Dumnezeu. Ei se numesc, cu adevărat şi dumnezei, nu prin fire ci prin poziţie, în acelaşi fel în care jiend înroşit se numeşte foc, nu prin fire ci, prin poziţie şi purticipurca la foc. Sfînta Scriptură zice: "Fiţi sjinţi, căci şi Eu sînt sfînt" (Uv. li. 14: 19. 2; 20, 7:1 Petru 1, 16). Aceasta depinde în primul loc dc voinţă, apoi de ajutoml lui Dumnezeu: fiecănda care alege binele Dumnezeu îi ajută spre bine. Apoi Dumnezeu zice: "Voi locui în ei şi Eu voi umbla întm ei" (II Cor. 6. 16; I.cv. 26, 12) şi "sîntem biserica lui Dumnezeu" şi "Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru noi" (I Cor. 3. 16). Apoi: "Ic-a dai lor putere peste duhurile cele necurate ca să le scoală şi să vindece orice boală şi orice neputinţă" (Matei 10. 1). "Toate cîte fac Eu şi voi veţi face şi mai mari decît acestea" (ioan 14. 12). Apoi: "Viu sînt Eu, zice Domnul şi Voi slăvi numai pe cei ce^Mu slăvesc" (I împăraţi 2. 30). şi "fiindcă pătimim împreună cu El este ca să fim slăviţi împreună cu El" (Rom.
8,17). Şi Dumnezeu a stat in adunarea dumnezeilor, in mijloc va vedea pe Dumnezeu" (Ps. 81, l)... Deci ne închinăm sfinţilor ca unora ce sînt slăviţi de Dumnezeu, ca unora ce sînt făcuţi de Dumnezeu temători potrivnicilor şi binefăcători celor ce se apropie de El cu credinţă; nu ne închinăm lor ca unora care ar fi prin fire Dumnezeu şi binefăcători, ci ca unor robi şi slujitori lui Dumnezeu, care au dobîndit din dragoste către Dumnezeu, deplina încredere faţă de El (I loan 3, 21). Ne închinăm sfinţilor pentm că este unora împăratul Dumnezeu, cînd vede că sluga lui iubită este închinată nu ca împărat, ci ca un slujitor şi prieten binevoitor. Cei ce se apropie cu credinţă primesc ceea ce au cenit, fie că sluga cere aceasta de la împăratul (Dumnezeu), fie că împăratul primeşte cinstea şi credinţa celui care cere de la sluga lui, deoarece a cerul în numele lui. Astfel, cei care s-au apropiat, prin apostoli de litfus au căpătat vindecare. In chipul acesta umbra, năframele şi şorţurile apostolilor au fost izvoare tămăduitoare (P. Ap. 5, 15; 19, 12). Dar toţi cei care vor, prin răzvrătire şi revoltă să fie veneraţi ca Dumnezeu care sînt nevrednici de închinăciune şi vrednici de focul cel veşnic, şi toţi cei care în chip dispreţuitor şi cu îngimfată gîndire, nu se închină slugilor lui Dumnezeu, sînt condamnaţi ca nişte mîndri şi orgolioşi şi ca nişte necredincioşi faţă de Dumnezeu. Martori de adevănd acesta sînt copiii, care au fost mîncaţi de urşi, pentm că au Strigat CU dispreţ llti Elisei" (IV împ. 2, 23-24). -Sf. loan Damaschin, Sf. Icoane III. 33.
1779. î -"Cum trebuie să cugetăm despre sfintele icoane şi închinarea (venerarea) sfinţilor? R: Deoarece există sfinţi şi ei sînt recunoscuţi ca mijlocitori de biserica sobornicească, după felul cum s-a zis în capitolul (definiţia, decretul) al vm-lea este potrivit a se spune că-i cinstim ca pe iubiţi ai lui Dumnezeu şi ca nigători pentm noi Dumnezeului tuturor. Pe aceştia îi cinstim în două cliipuri. într-un chip pe Maica Cuvîntului lui Dumnezeu, pe caie-l numim şi supra-venerare (Iperdulia, iperdulicom). Căci deşi Născătoarea de Dumnezeu este o adevărată slugă a unicului Dumnezeu, însă este şi mama lui Dumnezeu, ea care a născut tnipeşle pe unul din Treime. De aceea este şi preaslăvilă, că fără de asemănare întrece pe toţi îngerii şi sfinţii; pentm aceea îi şi dăm o închinare (venerme, proncliinisin), supravenerală (iperdulichin). Al doilea chip îl numim venerare (dulicon) ne închinăm (veneram) sau cinstim pe sfinţii îngeri, apostoli, profeţi, martiri şi în general pe toţi sfinţii". Pavăza Ort. Dccr. XVIII, tntr. IV.
1780. - "Credem că Domnul nostru Iisus Hristos este unicul nostm mijlocitor şi că S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentm toţi şi cu sîngele Său a făcut împăca/ca omului ai Dumnezeu, şi că El este îngrijitonil, Mîngîietond şi airăţilo/ulpăcatelor noastre. Mărturisim deasemenea că sfinţii
intervin pentm noi în mgăciuni şi cereri şi înaintea tuturora, Preacurata Maica lui Dumnezeu Cuvîntului; tot astfel zicem şi despre sfinţii îngeri ca păzitorii noştrii, despre apostoli, profeţi, martiri, drepţi şi despre toţi aceia pe care i-a preamărit El, ca pe nişte slugi credincioase ale Sale, cu care împreună îi numărăm şi pe ariiierei şi pe preoţi, ca unii ce împreună stau la Dumnezeiescul altar, cum şi pe bărbaţii drepţi, distinşi prin virtute. A ne niga unii pentm alţii, şi
că mult poate mgăciunea dreptului (Iacob 5, 16) şi că Dumnezeu mai mult asadtă pe cei sfinţi, decît pe cei ce rămîn în păcate -aceasta din sfintele căiţi ne învăţăm (Ioan 9, 31). Mărturisim că sfinţii sînt ajutători şi mijlocitori pentm noi înaintea lui Dumnezeu, nu numai aici în timpul petrecerii lor cu noi, ci încă mai mult după moarte, cînd ei după îndepărtarea oglinzii (de care
pomeneşte apostolul) privesc curat Sf. Treime şi nemăiginita lui lumină. Căci precum noi nu ne îndoim că sfinţii profeţi, fiind încă în tmp muritor au văzut lucrurile cele cereşti, prin care se prevesteau cele viitoare, tot asemenea nu ne îndoim, dar şi neclătinat credem şi mărturisim că îngerii şi sfinţii, care au devenit ca nişte îngeri, cu ajutoml nemărginitei lumini dumnezeieşti văd nevoile noastre". Ep. Patr. 1723, Def. VIII.