DICŢIONAR ORTODOX

RUGĂCIUNEA
1691. -"Noi ştim că mgăciunea este convorbirea noastră cu Dumnezeu, cererea bunurilor cuviincioase pe care nădăjduim să le primim, înălţarea minţii spre Dumnezeu, cererea celor de sus, ajutoml sufletului celui sfînt, închinarea bineplăcută lui Dumnezeu, semn de pocăinţă şi nădejde (are. Şi se face sau cu mintea, sau cu mintea şi cu graiul, şi are în vedere contemplaţia bunătăţii şi a milostivirii lui Dumnezeu, nevrednicia celui ce cere, mulţumirea şi făgăduinţa viitoarei supuneri către Dumnezeu..." -Pavăza Ort. întreb. IV.
1692. -"Credem că Domnul nostru Iisus Hristos este singurul mijlocitor, şi că El S-a dat ca preţ de răscumpărare pentm toţi, şi că a săvîrşit împăcarea prin propriul Lui sînge între Dumnezeu şi oameni, şi că El este îngrijitond celor ce ascultă de El şi Mîngîiclond şi Curăţitond păcatelor noastre. In nigăciunile şi cererile către El, noi mărturisim că sfinţii, în fruntea cărora stă Maica Domnului, sînt mijlocitori pentm noi... A ne ntga unii pentru alţii (vii şi morţi), ştim că mult poate nigăciunea celui drept (Iacob 5, io)... şi din sfintele cărţi ştim că Dumnezeu ascultă pe cei sfinţi, decît pe cei ce se tăvălesc în păcate...Mărturisim că sfinţii sînt mijlocitori şi nigători pentm noi la Dumnezeu nu numai cît trăiesc în această viaţă trecătoare, dar şi după moarte, cînd privesc direct Sjînta Treime şi lumina cea nesfîrşită a Treimii arată minţii lor cele de trebuinţă ale noastre (Apoc. 6,10-11). Precum profeţii, cînd erau în tnipul acesta muritor ştiau cele din cer şi prevesteau cele viitoare, tot aşa nu ne îndoim, ci mai vîrtos credem şi mărturisim că şi îngerii ca şi sfinţii cei ce au devenii ca şi îngerii, ştiu cele ale noastre prin lumina cea nemărginită a lui Dumnezeu" -Pavăza Ort. Dec. VIII.
1693. -"Rugăciuni faceţi: dimineaţa, la ceasul trei şi nouă, seara şi la cîntatui cocoşului; Dimineaţa ceasul întîi (ora 6), mulţumind că Domnul v-a luminai, alungind noaptea şi aducînd ziua. La ceasul trei (9) pentm că în acest ceas a primit Domnul de la Pilat hotărirea de osîndă (Sf. Duh s-a pogorît peste Apostoli). La ceasul şase (ora 12) penlni că atunci a fost răstignit. La ceasul nouă (15) pentm că toate s-au cutremurat cînd Stăpînul a fost răstignit, (Matei 27, 40-52) înfricoşîndu-se de îndrăzneala nelegiuiţilor iudei şi neputînd răbda batjocura adusă Domnului. Seara (vecernie), drept mulţumire că v-a dat noaptea spre odihnă de ostenelile din timpul zilei. La cîntatui cocoşului (utrenia),pentm că în acest ceas vesteşte sosirea zilei spre a se face lucnirile luminii. Dacă nu este cu putinţă a veni la biserică, din pricina necredincioşilor, atunci să aduni, o episcope, pe credincioşi într-o casă ca să nu intre credinciosul în biserica nelegiuiţilor, căci nu locul sfinţeşte pe om, ci omul pe loc. Iar dacă nelegiuiţii îşi însuşesc locul, să fugi căci devine pîngărit de ei, deoarece precum preoţii evlavioşi îl sfinţesc, tot astfel necuraţii îl pîngăresc. Dacă însν este cu putinţă să se adune nici în casă, nici în biserică, fiecare să cînte, să citească şi să se roage, la el acasă sau cîte doi împreună, sau cîte trei, căci: "unde sînt doi sau trei adunaţi în numele Meu" zice Domnul, "acolo sînt şi Eu în mijlocul lor" (Matei 18, 20). Cel credincios nici acasă la el să nu se roage cu un cateliumen, pentm că nu este drept că cel încreşiinat să se pîngărească cu cel neîncreştinat. Cel evlavios nici acasă să se împreune cu vreun eretic, căci: "Ce împărtăşire are lumina cu întunericul?" (II Co. 6,14). Creştinul sau creştina care trăiesc în concubinaj cu sclavii, să se despartă ori să fîe îndepărtaţi" -Const. Ap. Vili, 34.
1694. -"Neîncetat vă nigaţi, în toată vremea mulţumiţi şi ori de mîncaţi ori de beţi sau orice faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi" (I Tes. 5, 17-18). Domnul zice: "Privegheaţi dar, în toată vremea" (Marcu 13,33) şi psalmul zice: "Bine voi cuvîntape Domnul în toată vremea" (Ps. 33, l). Deci, toată vremea este vremea de mgăciune şi acestea se cade a se face punirea. Drept aceea, nici în călătorie, nici la masă, nici la culcat în pat, nici la lucru, nici în vorbire şi nici în alte îndeletniciri şi timp nu se cade a părăsi rugăciunea, însă toate acestea atîmă de dragostea şi voinţa fiecăruia întm a sluji Domnului sub povaţa duhovnicului său" -Sim. Tes. IX, 62 (63).
1695. -Noi avem datoria să ne rugăm pentru toţi oamenii fără deosebire, chiar şi pentru păgîni, ca Dumnezeu să le lumineze mintea şi să-i aducă la pocăinţă: "Dacă s-a rătăcit cineva dintre voi de la adevăr şi-l întoarce altul, să ştiţi că cine va întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va întoarce sufletul de la moarte şi va acoperi mulţime de păcate" (Iacob 5,19-20; Matei 18,15-20). însă nu putem aduce miride şi să ne rugăm împreună cu cel ce se împotriveşte legilor lui Dumnezeu cu ştiinţa şi cu voinţa căci acela face păcate de moarte (Ioan 3,8; 5,16-18), şi de la cel imoral "care preferă să rămînă în răutate şi nu voieşte să se pocăiască nicidecum, însemnează că se întovărăşeşte cu el prin mgăciune şi supără pe Hristos, care unnăreşte pe cei nedrepţi, iar cel ce se roagă cu păcătosul îl întăreşte în păcat prin primirea damrilor lui nevrednice şi se pîngăreşte împreună cu el, împiedicîndu-l ca să nu se pocăiască cu lacrimi şi mgăciune către Dumnezeu" -Const. Ap. III, 8 (Ier. 11,14).
1696. -Noi sîntem dai oii să facem rugăciuni de cerere pentru noi şi pentru alţii (Ioan 16,24), "căci noi ştim că şi pentm credinţa altora, unii au dobîndit bunătatea lui Dumnezeu, întm iertarea păcatelor şi sănătatea tmpului şi chiar învierea morţilor (ii Petru 4, n; Matei 7, 7; Luca li,')). Nu lutiwor celor ce se roagă lui Dumnezeu li se împlinesc cererile, căci: Sau că le cer mai înainte dc vremea cuviincioasă, sau că le cer cu nevrednicie, sau sînt stăpîniţi de orgoliu, sau că după ce le-ar dobîndi s-armîndri, sau după ce şi-ar fi cîşligat cererea ar fi căzut în păcatul lencvirii şi al destrăbălării" -Scara 26-,
1697. -Rugăciunea de mulţumire se face atunci cînd omul fie că a dobîndit cererea, fie că n-a dobîndit-o întrucît nu-i era de folos, el este dator să mulţumească în tot timpul pentru eâ i-a dat viaţă. "Nu vă
îngrijoraţi cu nimic, ci pentm orice lucm aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri de mulţumiri şi pacea tui Dumnezeu, care este mai presus de orice pricepere omenească, care vă va păzi inimile şi cugetele în Iisus Hristos" -Filip 6,6-7; LV. 13,5.
1698. -Rugăciunea de laudă este cea mai înaltă formă de rugăciune, căci în ea omul se simte solidar cu toată făptura: îngeri, oameni, chiar şi cu animalele, plantele şi cu tot ceea ce ne înconjoară, toţi şi toate sînt unite ca într-un cor imens, şi aduc datornica închinăciune
Făcătorului Ior(Ps. 149-150; Efes. 5, 19).
1699. -"Cine se mîhneşte de buna lui voie de mgăciune şi de cîntare şi va umbla ca un dobitoc, să aibă acela pocanie un an şi metanii 100 în zi" PBG, 7.
1700. -"Iar călugărul care nu-şi citeşte ceasurile sale în toată slujba sa, ca pe un nor îl socoteşte Dumnezeu, şi străin de către sfinţenia sa, însă se canoniseşte cum va socoti duhovnicul său" -ILT, 122-,
1701. -"Creştinul care se închină, cade-i-se să-şi îrnpreune cele trei degete ale mîinii drepte, cel dintîi, al doilea şi al treilea că acestea închipuiesc trei feţe ale dumnezeieştii sfnţiteiTreimi, în care crede şi este botezat întm numele ei, adică al Tatălui şi al Fiului şi ai Sfiitului Duh şi mărturiseşte în trei feţe ale dumnezeieştei Treimi, iar aceasta că-ţi duci mîna sus la cap înclupuieşte capul cerului, iar că îţi cobori mîna jos la mijlocul trupului înclupuieşte pămîntul pe care s-a pogorît Fiul lui Dumnezeu de la cer la pămînt, de S-a întmpat din sjîntul pămînt al deapumrea Fecioare Născătoare de Dumnezeu pentm ispăşenia noastră a oamenilor. Iar cînd ridici mîna de la mijlocul tmpului şi o duci sus spre purtau dreaptă, adică la umăr, închipuieşte slăvită înălţare a Fiului lui Dumnezeu, care S-a înălţat de pe pămînt la cer şi S-a aşezat de-a dreapta scaunului lui Dumnezeu-Tatăl. Iar cînd aduci mîna dinspre partea dreaptă la slînga, închipuieşte a doua venire a acelui Fiu al lui Dumnezeu care va să judece lumea. Iar cînd ţi-ai pogorît mîna dinspre partea stîngă pînă la picioare jos, închipuieşte iadul în care va să muncească Hristos dumnezeu pe toţi cei ce n-au făcut voile Sale, ci s-au lepădat şi le-au călcat" -11..T, p. 355.
1702. -"Părinţii definesc nigăciunea ca armă duhovnicească şi spun că nu trebuie să ieşim fără de ea la război, ca să nu fim luaţi în robie şi duşi în ţara vrăjmaşului. Dar nigăciunea curată nu o poate dobîndi cel cc nu stămie pe lîngă Dumnezeu întm inimă curată. Căci El este cel ce dă rugăciunea celui ce se roagă şi învaţă pe om coştiinţa" -Filoc. IV. p. 205,8.
1703. -"Sufletul raţional aşezat la hotarul dintre lumina sensibilă şi inteligibilă, prin cea sensibilă i s-a încredinţat să vadă şi să fată cele ale tnipului, iar prin cea inteligibilă cele ale Duhului. Dar fiindcă lumina inteligibilă s-a întunecat, iar cea sensibilă s-a făcut mai clară penlni obişnuinţa de la început, nu poate să privească deplin spre cele dumnezeieşti, dacă nu se uneşte în întregime cu lumina inteligibilă, în nigăciune. Deci, în chip necesar sufetul se afă la hotand dintre întuneric şi lumină, spre întuneric mişeîndu-se prin faptă şi afecţiune, spre lumină prin, închipuirea cugetării" -Filoc. IV, p. 293, 80.
1704. -"Mintea pătimaşă nu poate intra înlăuntrul porţii înguste a nigăciunii, înainte de a părăsi grijile pricinuite de pofte, ci se va frămînta mereu cit durere pc lîngă pridvoarele acelea" -Filoc. IV, p.
293,81.
1705. -"Rugăciunea să rămînă în minte, ca raza în soare. Căci fără de ea, grijile de lumea simţurilor, hoinărind ca nişte nouri fără de apă, despart mintea de strălucirea ei" -Filoc. IV, p. 293,82.
1706. -"Puterea rugăciunii este foamea de bună voie de mîncări. Iar puterea foamei stă în a nu asculta şi a nu vedea nimic din cele lumeşti, dacă nu e trebuinţă neapărată. Cel ce nu poartă grijă de acestea, nu a întării zidirea postului; iar pe a nigăciunii a făcut-o să se surpe" - Filoc. IV, p. 293.83.
1707. -"Rugăciunea e cheia împărăţiei cerurilor. Cel ce o are pe aceasta cum trebuie, vede bunătăţile rînduite pe seama prietenilor ei. Dar cel ce nu are îndrăznite în aceea, nu vede decît cele de aci" -Filoc. IV. p. 296, 1112.
1708. -"Mintea, în vremea rugăciunii nu poate zice cu îndrăznim către Dumnezeu: "Ai mpt legăturile mele, Ţie îţi voi aduce jertfă de laudă (Ps. 115, 17), dacă nu mpe, din donil celor mai multe, legăturile fricii, ale trindăviei, ale somnului mult şi ale lăcomiei de mîncare din cure se naşte păcătuirea" -Filoc. IV, p. 2%, 103.
1709. -"Ce/împărtăşit, la (de) mgăciune stă afară de catapeteaznia dintîi. Inlăunlnt ajunge cel ce o face de un singur gînd, (cel concentrat, adică)- Dar în Sfintele Sfintelor, priveşte numai cel ce împreună cu pacea gîndurilor (raţiunilor) naturale contemplă cele dimprejund fiinţei care întrece orice minte, şi s-a învrednicit de vreo arătare luminoasă de acolo" -Filoc. IV, 2%. lo-t.
1710. -"Cînd sufletul odihnindu-se de cele dinafară, se uneşte cu mgăciunea, atunci aceea, înconjurîndu-l ca o flacără îl face întreg arzător, aşa cum face focul fierul. Sufletul este acelaşi, dar nu mai poale f atins dinafară, cum nu poale f nici ferul aizător" -Filoc IV,
296. 105.
1711. -"Pe cei începători, legea nigăciunii îi apasă ca un stăpîn aspm; dar celor înaintaţi ea le este ca dragostea care împinge pe un flămînd la ospăţ bogat" -Filoc. IV, p. 296,107.
1712. -Kasoforii sau fraţii, în 24 de ore fac 50-100 de metanii şi 100-300 de închinăciuni, zicînd la fiecare închinăciune: "Doamne lisu.se Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul", sau "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă". Şi face cruce pleeîndu-se cu mîna pînă la pămînt. Dimineaţa îşi rostesc rugăciunile dimineţii sau canonul de umilinţă către Mîntuitorul, iar seara rugăciunile de seară, Paraclisul sau canonul îngerului -CFS, 1.8.
1713. -Monahii stravofori sau mantiofori fac 100-200 de metanii şi 300-500 închinăciuni citindu-şi dimineaţa rugăciunea dimineţii şi acatistul zilei sau canonul de umilinţă către Mîntuitorul; iar seara rugăciunile de seară, paraclisul sau alte rugăciuni, pe care le va rîndui duhovnicul după puterea, rîvna şi preocupările zilnice ale fiecăruia. -CVS, 1,8.
1714. -Cei ce nu ştiu carte, sau nu pot merge la slujba celor
şapte laude îşi lac pravila cu metaniile astfel:
a). -Pentru utrenie să petreacă stînd în picioare şi să facă 30 de aţe sau 100 de închinăciuni, zicînd la fiecare grăunţ, rugăciunea aceasta: "Doamne Iisuse Hrisloase, miluieşle-mă pe mine păcătosul". Pentru ceasuri 7 aţe, vecernie iu aţe, după rînduială Sfîntului Munte. -CFS, 1.8.
1715. -b). Altă rînduială: Pentru vecernie ioo de rugăciuni, adică: "Doamne Iisuse H/istoase, miluieşle-mă pe mine păcătosul" şi metanii mari 25. Pentru pavecerniţă rugăciuni 8 şi metanii 12. Pentru Paraclis: rugăciunea Precistei de 70 de ori: "Prea Sfîntă Născătoare de Dumnezeu, mîntuieşte-ne pe noi", şi metanii 12. Pentru acatist rugăciuni 200 şi metanii 12. Pentru canonul îngerului, rugăciuni 8, metanii 7. Pentru canonul pocăinţei, rugăciuni 30, metanii 5. Pentru polunoşniţă rugăciuni 100, metanii 25. Pentru utrenie, rugăciuni 30», metanii 8. Pentru tuspatru ceasurile, rugăciuni 200, metanii 30. Pentru obedniţă, rugăciuni îoo, metanii io.-CFS, 1,8.
1716. -c). -Altă rînduială: "Că am luat de pre acele locuri că în chilia lui, călugănd să citească psaltirea, deci cine e mai puternic să o săvîrşească într-o zi şi într-o noapte, alţii şi în trei-săptămîni, iar alţii în două, iar metanii să facă cum îi va fi puterea fîecăntia". "Cade-se a şti, că după lăsarea ieşiţii din biserică şi vom merge la chilie, nu se cade să facem vorbă unul cu altul, că opresc aceasta Sfinţii Părinţi că ni se cade să ne ferim de toată adunarea" -PBG, 140.
1717. -"Pravila călugărului prost: Pentru ceasul 9, două aţe. Drept vecernie, 4 aţe. Pavecerniţă cea mică, 3 aţe; iar cea mare, 6 aţe. Poluloşniţa, 6 aţe. Utrenia, 12 aţe, Ceas 3 şi 6, 4 aţe; Obedniţă, 6 aţe. Pravila chiliei, 6 aţe şi metanii 300. Pentru o psaltire, 60 de aţe. Paraclisul, r» aţe" PBG, 140.
1718. -"Monahul schimnic" este îndatorat a face într-o zi şi o noapte 300 de metanii mari..., iar precum zic cei cu socoteală în Simţul Munte să facă metanii mari 150, iar închinăciuni, 12 aţe. ere, 1,8
1719. -La rînduială rugăciunilor, duhovnicul trebuie să ţie seama şi de starea sufletească, de greutatea ascultărilor, de felul de înţelegere şi îndeletnicire al fiecăruia, şi aşa să mărească sau să
micşoreze pravila. Să nu silească în aşa fel ca să inspire urîciunea pentru rugăciune şi nici să-l scutească cu tutui, ci să cerce în tot felul ea să obţină folosul sufletesc care iubeşte şi slujeşte lui
Dumnezeu (V. Canonisirea).