DICŢIONAR ORTODOX

OSPITALITATEA
1459. -Ospitalitatea, adică primirea şi găzduirea străinilor este o datorie pentru orice creştin. Iubirea de aproapele se constată diii fapta ca şi pomul din roade "Să nu uitaţi primirea de străini căci unii prin ei au găzduit pe îngeri fără ştire" (Evrei 13, 2). "Cine vă primeşte pe voi pe Mine mă primeşte şi cine mă primeşte pe Mine, primeşte pe Acela care M-a trimis pe Mine". "Cine primeşte un prooroc în nume de prooroc, plata de prooroc va primi... Şi cine va da numai un pahar de apă rece unuia dintre aceştia mici în nume de ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde plata sa" (Matei 10. 40-42). Orice rău poartă în sine binele care îl va nimici şi orice bine este Subminat de răul care-l urmăreşte (Fac. 3, 15). Ospitalitatea în cadrul necesităţii este un mare bine dar pentru cei imprudenţi de multe ori bunătatea ei este nimicită de păcatul chefuielilor şi al destrăbălărilor (F. Ap. 6,1-3; 1 Cor. 11,17-34).
1460. -"Nu se cuvine a se face agape (ospeţe, pomeni) în casele sfinte sau Biserici şi a mînca şi a face cele trebuitoare pentm odihnă înlăunlnd casei Domnului (Laod. 27, 28). Cei ce vor îndrăzni să facă aceasta sau să înceteze sau să se afurisească". -VI ec: 74.
1461. -"Mare lucm este de a da totul lui Dumnezeu şi a nu fi rob poftelor noastre. Deci, ori de mîncaţi ori de beţi, zice Apostolul, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu (I Cor. 10, 31). Iar Hristos Domnul nostm în Evanghelia Sa a ponincil să se stîrpeuscă chiar şi începăturile păcatului, căci el osîndeşte nwnumai preacurvia şi chiar şi pornirea cugetului spre înfăptuirea preacutviei, zicînd: "Cel ce caută la femeie spre a o pofti pe ea, iată a curvit în inima sa" (Matei 5, 28). Aşadar, de aici noi învăţăm a ne curaţi cugetele căci deşi sînt toate slobode, dar nu toate ne sînt de folos, ne învaţă apostolul (I Cor. 10, 23; Ap. 41,42; Ancira 14). Negreşit, orice om arc nevoie să mănînce ca să trăiască. Deci, penlni cei ce trăiesc în căsătorie cu copiii şi cu rînduială laică, este cuviincios ca bărbaţii să mănînce împreună cu femeile, aducînd mulţumire Celui ce dă hrană; dar nu cu obiceiuri ca la teatni adică prin cîntece satanice şi cu muzici şi cu cîntări destrăbălate, asupra cărora vine blestemul profetului care zice:" "Vai de cei ce beau vinul cu chitare şi cu cîntări şi nu ţin seama de lucrurile Domnului şi nu i-au aminte la lucrul mîinilor Lui" (Iz. 5, 12). "Şi dacă s-ar afla între creştini unii ca aceştia să se îndrepteze, iar de nu să li se aplice cele prevăzute de canoane ale celor mai dinainte de noi. Insă, în privinţa celor care duc viaţa liniştită şi singuratică, ca cei ce s-au făgăduit faţă de Dumnezeu să poarte jugul vieţii monahale, să stea în singurătate şi să trăiască liniştiţi" (VI, 5,9,47,62; Ancira 19).
"Dar nici celor care au ales viaţa ieralicească, nu le este îngăduit nicidecum a mînca deosebit cu femeile străine, decît întîmplător numai cu oarecare bărbaţi şi femei temători de Dumnezeu şi evlavioşi, ca şi în această împrejurare să ducă la zidirea sufletească şi cu nideniilc să facă la fel" (Ap. 42,43; Am. 25).
"Şi iarăşi dacă se va întîmplă ca monahul sau prezbiteml de n-ar avea cele de trebuinţă pentm călătorie şi de nevoie ar dori să poposească la vreo ospătărie sau în casa cuiva, acela poale să facă acest luciu întm fiica evlaviei din pricina nevoii care-l sileşte". -VII, 22.