DICŢIONAR ORTODOX

LITURGHISIREA
1169. -Liturghisirea este slujba rituală a rugăciunilor şi a jertfei euharistice săvîrşită prin liturghia Sf. loan sau a Sf. Vasile. Cele şapte laude sînt rugăciuni pregătitoare, iar slujba liturghiei este coronamentul tuturor. Liturghia se face întru pomenirea Domnului Iisus (Luca 22, 12; I Cor. 11, 24), ca o reproducere în mic a vieţii şi activităţii Domnului. Proscomidia şi slujba pînă la vohod simholizează viaţa sa profetică şi ascunsă, iar de la vohodul evangheliei şi pînă la vohodul heruvicuiui, viaţa sa dăscălească pînă la patimi, apoi cina, patimile, moartea şi învierea Sa, iar ca rezultat este răscumpărarea omenirii de păcate prin jertfa Sa de pe altarul Crucii şi dăruirea trupului Său ca hrană îndumnezeitoare (ioan 6, 35-69; Matei 26, 26-29). Deci liturghia sintetizează întreaga operă a mîntuirii şi desăvîrşirii oamenilor: Profeţia, întruparea, jertfa, împăcarea şi sfinţirea, iar din partea omului se aduce: cerere, adorare şi mulţumire pentru darul lucrărilor sfinte în această adunare bisericească, unde omul se uneşte cu Dumnezeu (Evrei 9 şi 10; D. Areop. Ierarhia bisericească Nic. Cabassila, Explic. Liturghiei).
1170. -Liturghisitorul ca cel ce reprezintă pe oameni, trebuie să fie floarea vieţii creştine (V. Hirotonia) iar ca reprezentat al Domnului, el trebuie să aibă hirotonia canonică trăind-o şi păstrînd-o cu vrednicie, continuă ca un ispravnic al tainelor lui Dumnezeu (Luca 12,41-48; I Cor. 4,1; Tit 1,7). "Tu şi fiii tăi să tiu be[i vinnici băuturi ameţitoare cînd veri intra în conul mărturiei, ca să nu muriţi. Aceasta va fi o lege veşnică penlni voi, ca să puteţi învăţa pe fiii lui Israel toate legile pe care Domnul le-a dai" (Lev. io, 8-11). "Să nu mergi la mgăciune înMlMmţ^rgcJMuî^gJe^inai înainte de a scăpa de necazul păcatelor tale" (Const. Ap.VII, 17). Deci liturghisitorul trebuie să fie spovedit, să aibă curăţie canonică, să-şi facă rugăciunile prescrise în cărţile de slujbă, să fie în pace cu toţi (Matei 5,23-24). La slujbe să aibă frică de Dumnezeu şi atenţia ca şi cum ar sta faţă către faţă cu însuşi Dumnezeu (Is. 6, 5-18). Să se împărtăşească în fiecare liturghie şi să aibă grijă de vestirea cuvîntului Domnului
(V. Catehizarea; Apost. 25, 28, 61; I ec. 9).
1171. -"Să te atingi de cele sfinte cu conştiinţa înălbită prin curăţie, ca un sfînt, după ce te-ai înălbit mai înainte prin şiroaie de lacrimi mai mult decît zăpada, arătînd prin înălbirea îngerească din afară, fnimuseţea dinlăuntnd sufletului. Şi ia seama să nu fii plin numai dfc^Tjg^ZwTg'lTe laljaaiuejuX în sfinţita săvîrşire a celor dumnezeieşti ci să ai şi hanii, care să-ţi facă înţeles în chip ascuns şi tainic cele mai înalte" -Filoc. IV, p. 225,18.
1172. -"De vei săvîrşi cum trebuie slujba dumnezeiască, cinstită şi înfricoşată, şi nu te va mustra conştiinţa pentm nimic să-ţi nădăjduieşli mîntuirea din aceasta. Căci folosul de aici îţi va fi mai presus de toată lucrarea şi vederea (Contemplarea), [ar de nu vei face aşa, fără îndoială să te depărtezi prin recunoaşterea neputinţei tale de înălţimea preoţească, decît să te ţii cu nedesăvîrşire şi cu necurăţie de ea şipărînd multora să te afli la înălţime, să zaci ca un stîrv vrediucde plîns şi de nevrednicie'' -Filoc. IV, p. 273,71.
1173. -"Dacă vreun episcop, prezbiter, diacon sau oricare din catalogid clerical asistă la sfînta liturghie şi nu se va împărtăşi să spună în public pricina; de va fi binecuvîntată, să aibă iertare, iar de nu o va spune să se afurisească, ca unul care s-a făcut pricină de sminteală popondui (credincioşilor care se împărtăşesc) şi a dat de bănuială asupra liturghisilomlui care a făcut slujba ca şi cînd el ar fi slujit fiind nevrednic" (ca eretic etc; de aceea arhiereul neslujind sărută sfintele la vohod în semn de comuniune cu el). -Apost. 8.
1174. -"Dacă cineva fiind cleric se va mga (Iiturghisi) împreună cu un cleric caterisit, să se caterisească şi el" -Apost. 11.
1175. -"Fiindcă a venit la cunoştinţa noastră, cum că în ţara armenilor, clericii care liturghisesc aduc pe sfiita masă numai vin, fără să-l amestece cu apă aducînd ca temei pe învâţătonil Bisericii Ioan Hrisostom, care nici în tîlcuirca evengheliei după Matei (26, 29; Om. 82): Pentm că n-a băut apă după înviere ci vin? Căutînd să combată acel eres păcătos, fiindcă sînt unii (hidroparastaui) care întrebuinţează numai apă de la taine, socotind că Iisus Hristos cînd a instituit taina şi după ce a înviat, El a dat masa lipsită de sensul tainei înlrebuinţînd vinul; rodul viei (Matei 26, 29) deci via dă vin iar nu apă". -Din acestea (armenii) socotesc că şi Ioan a combătut întrebuinţarea apei la sfînta jertfă. Deci, precum ca pe viitor să nu mai rămînă ei în neştiinţă, precizăm în sens ortodox învăţătura acestui părinte. Deoarece a existat un eres vechi al hidroparastaţilor, care întrebuinţau la jerfa lor numai apă in loc de vin, acest bărbat, combătînd nelegiuita învăţătură a acelui eres, a alăcăluit cuvîntul de mai sus amintit, ca să le arate, că ei păcătuiesc direct împotriva tradiţiei apostolice. însuşi Ioan, în Biserica sa unde a păstorii, a predanisit ca să se amestece vinul cu apă, cînd trebuia a se aduce sfînta jertfă cea fără de sînge si/nbolizînd sîngele amestecat cu apă care a curs din cinstita coastă a Izbăvitondui şi Mîntuitondui nostm Iisus Hristos Dumnezeu, care s-a vărsat spre viaţa de veci şi spre mînluirea întregii huni (ioan 19,34). De asemenea şi în toate Bisericile unde au strălucit luminări duhovniceşti, s-a predanisit această rînduiala dată de Dumnezeu. Apoi. şi Iacob, mdenia Domnului după tmp, care a păstorit în Ierusalim, precum şi Vasile Arhiepiscopul Cezareii, renumit pretutindeni, care ne-a predanisit în scris tainica lucrare sfînta, au rînduit ca îa dumnezeiască liturghie să punem în sfînlul potir apă şi vin. Şi cuvioşii părinţi adunaţi la Caitagina (c. 37) au spus precis că la Sfînta Liturghie să nu se aducă nimic altceva decît Tnipul şi Sîngele Domnului, precum însuşi Domnul ne-a predat, adică pîine şi vin amestecat cu apă. Deci, dacă vreun episcop sau vreun prezbiter nu va face după rînduiala predanisită de apostoli şi nu va amesteca vinul cu apă şi astfel va Iiturghisi, să se caterisească ca unul care a reprodus taina în chip nedeplin şi a introdus învăţături greşite în celepredanisite" -VI cc. 32.
1176. -"Nu se cuvine a aduce la Altar miere sau lapte" -VI ec. 57.
1177. -Dacă vreun episcop, prezbiter, diacon sau vreunul din cei ce sînt număraţi în cler, sau laic neavînd nici o nevoie prea grea, sau lucni greu, spre a lipsi pentru timp mai îndelungat de la Biserica sa, ci pelrecînd în cetate nu ar merge la Biserică în trei zile de Duminici din trei săplămîni, de va fi cleric să se caterisească, iar de va fi laic să se excludă din comuniune" -VI ec. 80.
1178. -"Deoarece am aflat că în unele ţări la Cîntarea Trisaghion, după "Sfinte tară de moarte", se adugă în plus: "Cel ce te-ai răstignit pentru noi, miluieşte-ne pe noi". Vechii Sfinţi Părinţi au lepădat acest adaos din această chitare ca fiind străină de evlavia cea dreaptă, împreună cu nelegiuitul eretic (Petru Gnafevs sau Fulon), care a născocit aceste cuvinte. Şi noi întărim cele ale dreptei credinţe legiuite de mai înainte de sfiiţii noştri părinţi (sinodul IV) şi analematizăm pe cei ce şi după această hotărire, primesc aceste cuvinte în Biserică, sau într-un oarecare fel, le adaogă la cîntarea trisaghion (cum fac armenii). Şi cel ce va călca această hotărire, de va fi cleric să se despoaie de vrednicia ieraticească, iar de va f mirean să se afurisească". VI ec. 81.
1179. -"Prezbiterii de la sate (fără învoire) nu pot Iiturghisi în Biserica cetăţii, dacă episcopul sau prezbiterii cetăţii sînt în localitate.
lar dacă aceşti slujitori ai Bisericii lipsesc şi ei vor fi chemaţi la mgăciune, atunci pot să dea împărtăşania" -Neocez. 13.
1180. -"Horepiscopii au misiunea la sate după chipul celor 70 de apostoli (Luca io dar ca arhierei) sînt împreună Uturghisitori cu episcopii şi pentm rîvna lor pastorală faţă de cei săraci, pot să liturghisească şi în Biserica cetăţii cînd sînt invitaţi" -Neocez. 14.
1181. -"Sîmbăta să se citească Evanghelia împreună cu alte citiri din Scriptură şi să se facă liturghia". -Laod. 16.
1182. -"Nu se cuvine a se cînta psalmii fără întrempere în adunările slujbelor bisericeşti, ci după fiecare psalm (sau serie de psalmi, catisme) să se citească (cuvînt de învăţătură)". -Laod. 17
1183. -"La ceasul al nouălea, la vecernie, să se citească aceleaşi rugăciuni (statornicite oficial, nu inveţiuni personale)". -Laod. 18.
1184. - "După predica episcopului, mai întîi se citeşte mgăciunea pentm slobozenia catehumenilor ( şi după ce s-a zis: Cîţi sînteţi chemaţi ieşiţi...) şi catehumenii au ieşit din Biserică, se face rugăciunea celor ce sînt canonisiţi întm pocăinţă (şi care nu au voie să stea la liturghia credincioşilor) şi după ce au fost binecuvînlaţi de episcop, punîndu-le mîna pe cap, se citesc trei nigăciuni pentru cei credincioşi, întîia citită în taină, iar a doua şi a treia (cea a heruvicului) se citeşte cu glas tare. Apoi episcopul dă pace (binecuvîntării la toţi) prezbiterii şi ei dau pace episcopului (cerîndu-şi iertare cu plecăciune) şi aşa se începe a se săvîrşi sfînta jertfă (după vohodul cu sfintele daruri). Numai cei ierosiţi au dreptul de a se împărtăşi în Altar". -Laod. 19.
1185. -"Nu se cuvine a Iiturghisi prin case particulare de către episcopi sau prezbiteri". -Laod. 58.
1186. -"Toţi cei ce intră în Biserică şi ascultă Sfintele Scripturi, dar nu vor să participe la mgăciune împreună cu popond, sau se feresc să participe la Sfînta Euharistie ca să facă neorînduială, aceştia să se lepede din Biserică pînă cînd se vor mărturisi şi vor face rodini de pocăinţă şi numai atunci vor primi iertare. Nu le este iertat să se împărtăşească cu cei excomunicaţi sau să se roage împreună cu sectanţii. Iar de se va vădi că oarecare din episcopi, prezbiteri, diaconi sau oricare dintre clerici se vor împărtăşi cu cei excomunicaţi şi aceştia să fîe excomunicaţi ca unii care tulbură rînduiala Bisericii". -Ant. 2.
1187. -"La cele sfinte (împărtăşanie) să nu se adauge nimic mai mult decît Tnipul şi Sîngele Domnului, precum a predanisit însuşi Domnul adică plinea şi vinul amestecat cu apă. Iar pîrga, mierea şi laptele să se ducă într-o zi anumită (la Paşti) spre taina pmncilor (celor noi botezaţi) după obicei. Deşi se aduc mai alesla altar, totuşi ele trebuiesc binecuvîntale separai (de slînta euharistie) pentm ca să se deosebească de taina tnipului şi sîngelui Domnului (şi să se dea mai pe urmă celor noi botezaţi, ca simbol, I. Penu 2,22,2, apoi obicei desfiinţat vi ce. 57). Ca pîrgă să nu se mai aducă nimic la altar decît vinul din struguri şipîinea de grîu". -Cari. 37.
1188. -"Sfintele allanditi să nu se aducă decît numai de persoane care au postit, cu excepţia unei singure zile pe an, întni care se prăznuicşle cina Domnului (Joia mare, vi ec. 29). în caz că cineva ar muri spre seară şi careva din episcopi sau ceilalţi clerici i-ar face pomenire, întnicît aceştia au primii, să facă numai singurele ntgăciuni (ale înmormîntării sau parastasului fără liturghie)". -Cart. 41.
1189. -"...In hotărirea de credinţă de la Niceea, am auzit că atunci s-a precizat cum că cele sfinte cu adevărat să nu se facă după prinz, fiindcă ele trebuiesc aduse de cei ce au postit, precum este cuviincios" (Se pot aduce şi după prînz dacă slujitorii postesc cum este în Postul mare şi fac vecernia cu liturghia). -Cart. 47-b.
1190. -"S-a mai hotărit ca nigăciunile cele întărite de sinod, fie cele începătoare de la slujbă, fie cele ce se rostesc la aducerea jertfei liturgice, fie cele de la punerea mîinilor, de toţi să se săvîrşească, la fel după tipic şi niciodată să nu se rostească altele potrivnice credinţei ci să se citească numai cele ce s-au adunat şi statornicit odinioară de cei prea înţelepţi". -Cart. 103.
1191. -"Deoarece ecumenicul sinod al şaselea supune caterisirii pe clericii care Uturghisesc sau botează în paraclisele care sînt înlăunlml caselor particulare, fără învoirea episcopului şi noi hotărîm acestea. Deci, pe cînd sfîntă Biserică drept îndreptează cuvîi)tul adevărului şi păstrează şi învaţă moralitatea vieţuirii, apoi este urit şi necuviincios să se permită ca cei ce vieţuiesc întru neascultare şi anarhie, furişîndu-se în case, să nipă buna rînduială şi să o umple de multă tulburare şi sminteală. Pentm aceea prezentul sinod, de acord cu ecumenicul sinodal şaselea, (c. 31) a hotărit să fie lepădaţi din cler cei ce liturghisesc în paraclisele, care sînt prin case, lepădarea din cler. făcîndu-se fireşte de către episcopul locului.. Iar dacă unii dintre aceştia pătrund în case şi vor îndrăzni să liturghisească fără învoirea episcopului, aceştia să se caterisească, iar mirenii cure sînt părtaşi comuniunii acelora, să se supună afurisirii". -i-ii, 12.
1192. -"î. Oare se poate niga un cleric, fiind de faţă arienii sau alţi eretici fără a-l vătăma la mgăciune şi lilurghisire? R. La dumnezeiasca liturghie diaconul zice: Cei neîmpărtăşiţi ieşiţi... Deci nu li se cuvine ereticilor a fi de faţă, fără numai dacă făgăduiesc a se pocăi şi a se lepăda de eres (fiind catehumeni)". - Timotei').
1193. -"Darurile (prescuri si vin) care se aduc ca jertfă la altar, după ce se ia din ele cîte sînt trebuitoare pentm săvîrşirea sfintelor taine, ceea ce rămîne să le împartă clericii între ei, dar să nu ia din ele şi catehumenii ca să mănînce, nici să bea din ele, ci numai clericii şi fraţii credincioşi care sînt împreună cu dînşii". -Teofii. 8.
1194. -în vechime se aducea la altar atîtea prescuri cîte nume pomenea. Cu timpul, s-a introdus felul de a se pomeni mai multe persoane dintr-o prescură. "Nu păcătuieşte preotul care scoate părticele la proscomidie pentru trei oameni dinlr-o prescură sau aprinde numai o luminare". -Sf.Nichifor ti.
1195. -Fiindcă în vechime unii preoţi erau fără cultură, în satele înapoiate care nu deosebeau prea bine binecuvîntarea sfinţirii de cea a pregătirii la proscomidie, adică a unirii, de aceea se precizează: "Sfînlul potir nu trebuie să se binecuvînteze (ca la epiclesă) la
rugăciunea proscomidiei" -SLtjjchifor 12.
1196. -"Nu se cuvine ca prezbitend să liturghisească fără apă caldă,decît numai de mărfi nevoie şi dacă nicidecum nu se află apă caldă" (suplinindu-sc excepţional cea de la amestecare a proscomidiei) -Sf.Nichifor 13.
1197. -"...Fiindcă nu numai armenii, ci şi latinii se împotrivescintroducerii în sfintul potir a căldurii, spunînd că această' orinduire nu este din cea evanghelică... să ia aminte că apa caldă adusă nu schimbă unirea apei şi a vinului din potir şi nici nu este ceva deosebit de apă, ci ea se adaugă spre asigurare, că cele ce au curs din coasta Domnului Iisus Hristos, adică sîngele şi apa, sînt făcătoare de viaţă şi nu de moarte, care fapt continuă marea însemnătate a minunii. Dintr-un tmp mort nu este cu putinţă să mai curgă sînge cald, însă din impui Domnului şi după moarte a curs sînge şi apă caldă ca unele care sînt făcătoare de viaţă şi care s-au scurs dintr-un trup făcător de viaţă" -Samson, Sint. Aten. II, 376-377.
1198. -"Arhiereul de va face liturghie singur fără preot şi fără diacon nu se opreşte, căci el este izvorul sfinţeniei preoţiei şi el dă acel dar altora prin Duhul Sfînt spre a sluji. Iar pentru cinste şi podoabă şi pentru înfrumuseţare, arhiereii trcbuieşte să aibă preoţi şi diaconi, căci cînd slujeşte arhiereul cu dînşii ar simboliza chipul lui Hristos cu ucenicii Lui. Iar de nu se vor afla preoţi mulţi şi diaconi, un preot şi un diacon să nu lipsească şi mai vîrtos cînd face hirotonie, că fără preot şi fără diacon nu se poate sluji să facă hirotonie nici poute să facă nici diacon, nici preot" -II T. 151.
1199. -"Iar preotul care va face lituighia cu preotul cel oprit (caterisit) şi-t va şti, atunci se desparte şi el de preoţia lui" -ILT, 83.
1200. -"în ceasul cînd se dau banii la altar pentm liturghii, acea dare se scrie nevăzut de îngerii lui Dumnezeu şi vai de preotul care nu va sluji acele pomelnice, sau dacă este vrednic, nu va scoate miride pentm sufletul celui ce plăteşte" -ILT, 160.
1201. -"Miridele sau părticelele sînt în locul şi reprezintă faţa celor ce aduc prescurile în Biserică pentru a li se face împreunare cu Hristos. Drept aceea, cîţi fac păcate la arătare şi nu se pocăiesc, nu trebuie a le primi prescurile niciunuia. Nici ale femeilor care au bărbaţi eretici sau păgîni, măcar că ar fi şi credincioase şi prevoslavnice, iar lumînăii de ceară şi untdelemn, cînd aduc aceste femei, se primesc întru nădejdea mîntuirii lor. Se fac paraclise şi nigăciuni penlni ele şi li se porunceşte să dea şi milostenii, iar liturghii penlni ele Să nu se facă, nici miride să se scoală şi nici să se împărtăşească cu sfintele taine decît numai la sfîrşitul vieţii lor, cînd vor muri să se facă maslu şi alte slujbe. In vremea vieţii lor să le dea numai aghiasmă şi anaforă, încă şi acestea să le ia în anumite timpuri, ca să mărturisească că sînt credincioase şi iau acelea pentm nădejdea mîntuirii lor şi mai ales să nu cadă întni deznădejde şi să se întoarcă la sfinţire şi credinţă şi să nil meargă de tot la pieirea sufletească şi lepădare de lege" -ILT, 161 (S. Tes. IX, 47).
1202. -"De se va întîmpla să se verse sfintele mai înainte de vohodul mare, atunci preotul să ia şi să facă a doua proscomidie, obîrşind deplin şi să zică şi molitva,proscomidiei, de aceea, atunci să
înceapă dumnezeiasca Liturghie, de acolo de unde s-a înlîmplal de s-a vărsat sfintele şi să o obîrşcască de tot şi să se pricestuiască dumnezeieştilor taine şi să facă otpust"... -II.T, 164.
1203. -"Iar de se va înlîmpla să mănînce dumnezeiescul agneţ şoarece sau altă jiganie şi preotul nu va vedea, atunci trebuie să facă altă proscomidie, de va fi mai înainte de vohodul cel mare, iar preotul să se spovedească de păcatul său la arhiereul său şi arhiereul să-l canonisească, iar să nu-i ia darul şi canonul lui este să-l opreşti cită vreme dc se va fi întîmplat a se face acel lucru din lenea lui. Iar de va fi nevoie de preot şi se va înlîmpla în postul mare sau la Crăciun, sau la Boboteză sau la alte zile mari, ca să nu se oprească lucnd lui Dumnezeu, atunci să n-aibă preotul canon de opreală ci numai post, nulosteiiie^moJir^j[nigăciujie" -ILT, 164.
1204. -"Iar sfintele care se vor vărsa, cade-se preotului să le adune într-un vas curat şi să le bage unde se spală cînd se vor priceslui dumnezeieşlile taine, sau într-alt loc sfînt să le acopere, să nu se calce, sau să se necinstească în uit chip; de se va-înlîmpla a prinde acea spurcăciune, carele a mîncat dumnezeiescul agneţ, atunci să-l îngroape în pămînt". -ILT, 164.
1205. -"Iar de va cădea steluţa de pe disc, să fie oprit de a nu se priceslui 40 de zile, mai ales cînd vor cădea şi miridcle".
"De se va înlîmpla să se strice cinstitele daruri, atît cît să nu poală preotul să le potrivească, acele sfinte să nu le aiză nici să le arunce în apă, ci să bage vin dulce într-însele şi să le potrivească", -ILT, 165.
1206. -"La jertfelnic, înlăuntm, trebuie să ai loc necălcat înlr-o pane, să fie săpat şi înfnimusc{al ca să te speli, dacă vei face liturghie şi după spălare, fereşte să nu cadă sau să pice afară din spălătoare şi să se calce cele sjinte, că apoi va fi mare muncă sufletului tău" -ILT. 165.
1207. -"La jertfelnic, oarticnii mireni să nu intre, nici muieri mirene, iar călugăriţa intră să cureţe" -ILT, 165.
1208. -"Preotul niciodată să nu înceapă liturghia fără grămătic (cîntăreţ) nici fără cel semnat de preoţie, iar de va face aceasta înlru nebunia lui să se pocăiască patm ani; iar de va sluji cu fală sau cu muiere să se pocăiască 12 ani" -PRG, 47.
1209. -"Orice preot dacă va cînla liturghie şi nu se va priceslui cu sfînta taină, gîndindu-se că este nedestoinic avînd ceva pe cuget, de un lucm oarecare cum va şli însuşi acela, unii ca aceia să se scoală din preoţie trei ani, că de se va şti pe sine nedestoinic de sjînta pricestanie, dar cum să-şi bată joc de Sfîntul Trup şi Cinstitul Sînge al Domnului nostru Iisus Hristos să intre să slujească în ziua cînd este nedestoinic" -PiiG, 149 (131).
1210. -"Preotul cînd taie sfîntul agneţ şi va cădea dintr-însul o fărămiturică, să facă 200 de metanii... Cine nu va feri sfîntul agneţ, ci-l va gusta şoarecii, sau îl va sfărîma, post 40 de zile"...
..."De va cînta preotul liturghie şi va uita să potrivească sfintele daniri, să le socotească pînă dimineaţa şi să le potrivească pe dînsele" -PSG, 149 (131).
1211. -"Insă miridele nu se schimbă nici în Tnipul Stăpînului, nici în tnipul sfinţilor, ci sînt numai (simboale) daruri, prinoase şi jertfe prin sine după urmarea Stăpînului, pe numele acestora duse Lui şi cu lucrarea de sfinţire a tainelor, cu unirea şi împreunarea sfinţită, dau sfinţenia şi celor pentru care se aduc" (loan 15,14-15; 17,8-12). s. Tes. IV, 94.
1212. -"Trebuie a se şti că la cuminecarea sfintelor taine, preotul
să nu ia din miride, ci din Tnipul Stăpînului ca să cuminece pe cei
care vin spre dînsul, căci măcar că toate s-au făcut una, prin unirea
preacuratului sînge şi de se va cumineca cineva cu miride, se
împărtăşeşte sîngelui celui stăpînesc, dar de vreme ce trebuie a se
cumineca tot credinciosul din tnipul şi sîngele iui Hristos, preotul
trebuie a lua cu linguriţa tnipul şi sîngele Stăpînului şi a da celui ce
vine la dînsul" -S.Tes. IV, 94.
1213. -Prescurile care se aduc pentru jertfă de către credincioşii care păcătuiesc la arătare, nu Ii se cade, fie cum, a le primi de către preoţi. Ci mai întîi să se ceafă de la dînşii pocăinţă,
că cu mirida ce se aduce se face împărtăşire şi pe cei ce sînt nevrednici, nu trebuie a-i împărtăşi jertfei. Ştiu că şi într-aceasta vor murmura unii zicînd: "Cum zicem să iasă cei chemaţi, nefiind
cei chemaţi în Biserică?" "Deci precum înlr-altele se înşeală ncşiiind Scripturile şi nici tainele Bisericii, ci şi întru aceasta de asemenea rătăcesc. Plinirea sînt cei chemaţi în Biserică, - întîi pruncii credincioşilor cei nebotezaţi, care năseîndu-se şi citindu-se sfintele ntgăciuni, nefăcîndli-se încă credincioşi, nici desăvîrşiţi cu botezul, cei chemaţi se numesc". "Pentm dînşii punirea ne nigăm. Iar şi la sfintele păresimi, pentm cei pregătiţi penlni sfîntă luminare, cerere şi nigâciuni facem. Iar a doua avem pe cei [inu{i de pagini care (in credinţa în mîinile lor, iar cuget au ca să se îndepărteze de la păgîni şi să vină către Biserică. Cei che'ma(i sînt şi cei ce au venit şi nu s-au pecetluit cu dumnezeiescul mir. Iar al treilea cei chemaţi avem pe cei ce au căzut în păcate sau înlr-alt oarecare păcat mare, pe care nu se cade a-i împănaşi cu dumnczeieştile taine, ci pot să asculte numai dumnezeieştile cuvinte. Aceasta s-a făcut mai pe urmă cu iubirea de oameni a părinţilor. Că mai înainte precum zic canoanele se scoteau afară şi aceştia" -S.Tes. p. 261./
1214. -"Apoi se aduc lui Dumnezeu şi miride, una întm cinstea Maicii Domnului iar celelalte pentm sfin(i şi altele pentm credincioşii cei vii şi cei adormiţi. Deci este întrebarea: ce putere au miridcle? Şi care se schimbă în Tnipul Stăpînului? Şi la ce folosesc acelora pentm care se aduc? Deşi este cuvînlul de la părinţi care a ajuns şi pînă la noi: cum că miridcle care se aduc, fac multă folosinţă, căci reprezintă faţa acelora pentru care se aduc şi este jertfa adusă lui Dumnezeu penlni dînşii precum zice preotul cînd ele se aduc "Primeşte Doamne jertfa aceasta...". -S. Tes. VII, p. 268.
1215. -"Unele miride sînt aduse întru cinstea şi slava sfinţilor înălţarea vredniciei şi dumnezeieştii lumini, iar cele penlni credincioşi, adică penlni cei adonniţi, penlni iertarea păcatelor şi întm unirea dumnezeiescului dar. Iar celor vii numai dacă îşi vor îndrepta viaţa cu pocăinţă le este spre izbăvirea de răutăţi, spre iertarea păcatelor şi înlni nădejdea vieţii de veci, penlni că şi sfinţilor li se face înălţare prin sfintu liturghie şi credincioşilor penlni că s-a zis că li se dă în dar dumnezeiasca milă" -S.Tes.VII, p. 268.
1216. -"Cu cît este de mare folosul miridelor cînd se aduc pentru cei vrednici, cu atît este mai păgubitor cînd se aduc pentm cei nevrednici încît e cu neputinţă oamenilor a avea deplină vrednicie. Căci mirida care se aduce pentiu cineva piinîndu-se aproape de dumnezeiescul agneţ, cînd se slujeşte acela îndată se face tnipul lui Hristos, dar şi dînsa se împărtăşeşte sfinţirii... Iar punîndu-se în potir se uneşte cu sfintele. Drept aceea şi sufetul aceluia penlni care s-a adus îi dă dar, deci se face împărtăşire gîndiloare şi dacă este penlni cei ce petrec în cucernicie sau penlni cei ce au făcut păcate şi s-au pocăit precum am zis, omul primeşte cu sufetul nevăzut împărtăşirea Duhului Sfint. De multe ori credinciosul afiă şi folosul cel trupesc precum am înţeles. Iar dacă este cineva care lucrează păcatul şi de la dînsul nu se depanează nicidecum, fund nevrednic de cuminecătură, jertfa cea pentm dînsul i se va întoarce întru osîndă" -s. Tes. VII, p. 268.
1217. -"Drept aceea trebuie a se gîndi preotul, a nu lua prescura de la fiecare, nici să aducă miridă pentm unii ca aceştia, care lucrează păcatul fără mşine, ca nu cumva şi el împreună cu dînşii să se osîndească. Dinlr-aceasta urmează şi ispitele şi scîrbele căci pentru aceasta zice: "Mulţi sînt între voi neputincioşi şi bolnavi şi mulţi mor" (I Cor. 11, 30). "Facă-se mgăciuni lui întm păcat... Pomeneaşcă-se fărădelegea părinţilor lui înaintea Domnului şi păcatul maicii lui să nu se şteargă" (Ps. 108,13-14). -s.Tcs.vn, p. 269.'
1218. -"în faţa unor lucruri aşa de mari preotul este dator să ia aminte de sine însuşi, după cum este scris (în Scriptură şi în canoane) şi să fe cu multă băgare de seamă pe cît se va putea. Căci dacă aceasta este trebuincioasă pentm alţii, cu atît mai mult i se cere pentm el însuşi, fiindcă ce mănîncă şi bea cu nevrednicie, adică cumineeîndu-se, mănîncă şi bea osîndă pentru sine (I Cor. II, 29), cu mai vîrtos pentru preotul care slujeşte Liturghie cu neglijenţă şi nevrednicie" s. Tes. vil, P. 269.
1219. -"Pentru aceasta, din toate puterile să luăm seama cei ce sîntem preoţi, ca să ne nevoi/n în tot chipul spre curăţie, să nu ţinem minte răul, dar să crească smerenia în sujletele noastre, căci acestea sînt lucmrile jertfite de noi pentm noi, pentm că şi în veacul de acum cu vrednicie făcîndu-ne lui părtaşi, să ne învrednicim îihpărtăşirii lui celei spuse şi veşnice" -s. Tes. II, p. 269.
1220. -"Iar liturghii să se facă numai după ce se va părăsi păcătosul de păcate şi se va pocăi cu osîrdie, căci mirida va fi întm osîndă, cînd se va duce pentm cel ce face păcatul; precum şi cel ce se cuminecă cu nevrednicie întm osîndă lui şi mănîncă şi bea, precum zice Pavel, astfel va avea osîndă şi acela pentm care se aduce mirida fără de vrednicie, cînd nu se părăseşte de păcate sau de face praznic lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui" .-s. Tes. IX, 72.
1221. -"Mireanul care va sluji ca preot, fără a fi hirotonisit se afuriseşte definitiv, împreună cu cei care l-au ajutat" -Trebnic p. 256.
1222. -"Preotul care va vărsa sfintele taine cu voia sa se cateriseşte, iar cel ce le va vărsa fără voie, se afuriseşte pe şase luni. Va rade bine pămîntul sau va lua seîndura sau pînza unde au fost vărsate şi le va arde cu foc, iar cenuşa o va turna în spălătorul proscomidiei. Piatra se va arde jar şi-n spin, cenuşa se va strînge şi se va da în spălător" -Trcbnic p. 257.
1223. -"Prcacurvand şi care va face cu/vie pe faţă, de nu se va părăsi să nu se primească în Sfînta Biserică şi nici să scoală preotul la sfînta proscomidie miridă pentru dînsul, că osîndă este lui aceasta". Molitfelnic.
1224. -"Se cuvine a şti întm care vreme se cade a nu sta fraţii întm toiege (în strană) în Biserică. La utrenie cînd se citeşte cei şase psalmi şi la : Măreşte suflete al meu pe Domnul... Şi la axion întotdeauna şi la cîntarea hemvicului şi la arătarea sfintelor taine" -Tipicul Mare p. 40.I
1225. -"In ştiinţă să fie cum că la liturghie (călugării) ne descoperim capetele noastre la vohod, la ascultarea sfintei Evanghelii, la vohodul cel mare de la cîntarea hemvicului şi la cuvintele lui Hristos (Matei 26, 26-28) şi la axion şi la Tatăl nostm şi la arătarea sfintelor taine şi la vohodul vecerniei" (cînd este Evanghelia) -Tipicul Mare p. 41.
1226. -Se obişnuieşte a îngenuucliia la Sfînta Liturghie la citirea Sfintei Evanghelii, la vohodul cu sfintele daruri cînd fiecare' credincios este dator să pomenească şi el pe cei vii şi pe cei morţi dragi lui şi la "Pe tine te lăudăm"... cînd credincioşii se roagă şi ei zicînd rugăciunea: "Doamne cela ce pe Prea Sfiitul Duh"... cu cele două stihuri, ca apoi la axion să se scoale şi să pomenească pe cei vii şi pe cei morţi aşa cum face şi preotul în altar.
1227. -în muntele Athos ca şi în unele mînăstiri din ţară, cum era odinioară şi la Mînăstirea Frăsinei la slujbă, călugării nu-şi descopereau capul, ci stau cu culionul şi cu camilafca pe cap: La sărutarea icoanei hramului de pe tetrapod şi de la iconostas şi la sărutarea evangheliei în mijlocul Bisericii. în cinstea Maicii Domnului, întrucît era patroana Sfîntului Munte ei îşi luau numai camilafca de pe culion, iar fraţii se descopereau, la rugăciunea: "Nespurcată, neîntinată"..., la "Ceea ce eşti mai cinstită"..., la acatist şi la paraclis; deasemeni Ia citirea evangheliei se lua numai camilafca. îşi descopereau capul la vohodul sfintelor daruri, la: "Luaţi mîncaţi"... şi la: "Cu frica lui Dumnezeu..." cînd se lua agheasmă mare şi la vohodul pricestanie!.
1228. -"în general toate tainele trebuiesc făcute numai în Biserică sfinţită de arhiereu. Excepţional, aceste taine se pot face şi în afară de Biserică, numai să fie făcute bine, potrivit cu scopul fiecăreia dintre ele, afară de hirotonie" -IPD, l, 1.
1229. -Preotul trebuie să fie vrednic, cinstit, să ştie dogmele şi toată Slînta Scriptură şi hirotonit canonic. Veşmintele lui să fie acestea: Stihar, epitrahil, mînecuţe, brîu şi l'elon iar ale diaconului sînt: stihar, mînecuţe şi orar purtat pe umărul cel stîng. "Fără aceste sfinte veşminte preotul şi diaconul nu pot să lucreze cele sfinte niciodată. Iar dacă vor îndrăzni să slujească fără acestea, taina o săvîrşeşte, dar greşeşte de moarte şi din preoţie se leapădă" -IDP, i, 2.
1230. -Liturghisitorul mai întîi să se păzească pe sine eu să nu slujească fiind nevrednic, oprit de arhiereu, sau are asupra sa păcat de moarte. "Niciodată să nu slujească liturghia pînă ce nu se va dezlega de arhiereu". Cel ce va sluji cu nevrednicie, "se face vinovat nu numai de furarea celor sfinte, ci încă se face ca un ucigaş al lui Dumnezeu, asemenea cu jidovii care au răstignit pc Domnul" -IPD. 1,3.
1231. -"Dacă preotul îşi va aduce aminte în timpul liturghiei că are păcat greu să-i pară rău cu sfărimare de inimă după putinţă, iar după liturghie să meargă şi să se spovedească, spunînd cu voce ture păcatele sale după lista făcută de mai înainte" -IDP, 1,4.
1232. -"în ajun liturghisitond trebuie să se înfrineze de la bucate şi băutură, iar după cină, nicidecum să nu fie slobod ca preotul şi diaconul să mai mănînce ceva. Iar ducă au mîncat sau au băut după miezul nopţii să nu mai îndrăznească a mai sluji Sfîntă Lituighie de vreme ce după miezul nopţii se începe ziua cea firească" -IPD, 1.5.
1233. -Liturghisitorii care au femei "se cade negieşit a se păzi vreo cîteva zile de împreunare, aşijderea şi după litwghie să se păzească întru acea zi, căci cel ce nu păzeşte şi liturghiseşte, greşeşte, foarte" -IDP.
1,6.
1234. -"Liturghisitorii trebuie să-şi păzească cugetele şi gîndurile inimii, să fie împăcaţi cu toţi, să nu se lenevească întm a-şi împlini şi cugeta la însemnătatea celor şapte laude ca: vecernie, pavecemiţă, miezonoptică, utrenie, ceasurile şi nigăciunile personale şi cele pentm împărtăşanie. în caz că se ispitesc în vis, să-şi citească cu umilinţă nigăciunile din molitfelnic, apoi să se spovedească. De cu seară să-şi spele gura, iar dimineaţa să fie cu băgare de seamă, să nu înghită apă" -WD. i, 7.
1235. -"In general, liturghia se face pe la ceasul al treilea din zi (ora ')), dar potrivit cu nevoile poporului, ea se poate face din zorii zilei şi pînă la amiază. Numai în chip excepţional, în postul mare, se poate face liturghie după amiază odată cu vecernia pînă la ora 18 dacă slujitorii şi popond postesc pînă seara" -WD. II, 1.
1236. -Biserica să fie sfinţită de arhiereu, ştiuta masă curat îmbrăcată cu toate giulgiurile, antimisul bun, toate ţinute în curăţenie desăvîrşită. Dacă nişte oameni răi vor urinări pe cineva şi vor vărsa sînge în Biserică la vremea slujbei, de va ti înainte de heruvie să se oprească liturghia, iar darurile pregătite să se consume cu cele ce sînt binecuvîntate, dar încă nesfinţite. Dacă acestea se vor întîmpla după heruvie să se continuie slujba pînă la sfîrşit, apoi Biserica se va curaţi prin nigăciune arhierească, fără de care, preotul de va mai sluji "de moarte greşeşte şi va fi supus canonisirii arhiereşti" -IDT.III, 1.
1237. -Sfintele vase: potirul, djscul, steluţa, linguriţa, copia şi cele trei ueoperăininte nu pot lipsi din altar. Liturghierul trebuie să fie la îndemîuă pentru ca preotul să citească tainicele rugăciuni şi să nu facă greşeli dogmatice şi liturgice sau să uite ceva, căci de moarte va greşi şi va face sminteală sufletului său şi poporului. Diaconul trebuie să ajute pe preot la citirea rugăciunilor. La proscomidie şi pe sfîntă masă va fi cel puţin cîte o luminare, iar în Biserică cîte două sau mai multe lumini îngrijite de nelipsitul paraclisier de parte bărbătească. In timpul slujbei, preotul să nu se supere de lipsurile materiale, ci să ia aminte, mai degrab, la tainicile rugăciuni şi la "credinţa cea dinlăuntru" fiindcă "sjînla masă este scaunul (împărătesc) împăratului Ceresc" -WD, IV, 1.
1238. -Din vechile datini se obişnuieşte ca în vremuri
excepţionale, preotul poate lua o pîine curată, scoate agneţul, însemnează literele pecetei cu copia ca ele să se cunoască bine şi astfel poate proscomidi. Insă învăţătura Bisericii aceasta este:
Pentru liturghisire, trebuie să fie cinci prescuri sau cel puţin trei, făcute din floarea făinii de grîu, dospite cu aluat, frămîntate cu apă curată, nu cu alte feluri de amestecături, sărate potrivit şi de
curbul coapte avînd gust bun şi proaspăt. Ele trebuie să poarte pecetea cu literele Is. Hs. Ni. Ka. Azima nu este îngăduită sub nici-o formă. Nici -un alt fel de făină nu este îngăduită decît numai cea de grîu curat. Cine face altfel "va face păcat de moarte şi se va lepăda şi de cinstea preoţiei" -IPD, v, 1.
1239. -Vinul liturgic trebuie să fie stors din strugurii viţei de vie, curat, neoţeţit, nestricat sau amestecat cu alte sucuri de fructe sau mirodenii. Mustul nefiert nu este îngăduit. La proscomidie, în potir, se va pune şi puţină apă, cam a opta parte în raport cu vinul, iar după liturghie, se va adăuga apă caldă, tot cam a opta parte, pentru ca în toată plinirea potirului să nu fie apă mai mult decît o pătrime, pentru ca să nu se schimbe firea şi gustul vinului:"căc( atunci greşeşte de moarte şi de preoţie se leapădă" -IPD.VI, 1.
1240. -în cazuri excepţionale, cînd preotul va observa că pîinea sfîntului agneţ va fi stricată sau va lipsi de pe disc, fiind luată de şoareci, ş, a. îndată va lua o altă prescură, în orice moment al liturghiei s-ar alia şi zicînd toate ale proscomidiei deasupra prescurei, să scoată agneţul. Apoi va începe ale liturghiei de la: "Şi noi cu aceste fericite puteri... să binecuvinteze săvîrşind liturghia pînă la momentul în care se afla cînd a observat lipsa agneţului, chiar de ar fi fost şi după axion. In caz că mai pe urmă vechiul agneţ se va afla, de va fi fost sfinţit îl va potrivi cu celălalt, iar de nu va f fost sfinţit îl va potrivi pe urmă înainte de aiiaforă. Apoi preotul se va spovedi la episcopul său spre a primi canonisirea" -IPD.VH, 1.
1241. -Preotul de va uita să pună vin în potir, şi va observa aceasta înainte sau după sfinţire, îndată va lua şi să pună vin şi apă în potir zicînd numai rugăciunile proscomidiei potirului: Şi unul din ostaşi cu suliţa în coasta Lui a împuns. ...Apoi va zice rugăciunile liturghiei de la: "Luaţi mîncaţi...". Aşijderea şi paharul după cină, zicînd: "Beţi ..." La sfinţire dacă va fi după axion va trece peste rugăciunile pîinii, zicînd: "Iar ce este în pahand acesta..." apoi va continua liturghia de unde s-a oprit, cu toată liniştea. Preotul se va spovedi negreşit la episcopul său, pentru a-l îndrepta prin canonisire. -IPD, VIII, l.
1242. -Preotul de va uita să pună apă în vin, aducîndu-şi aminte înainte de sfinţire, în orice moment al liturghiei ar (1 să ia puţină apă şi să toarne în potir, zicînd: "Şi unul din ostaşi cu suliţa
coasta a împuns...". Dacă îşi va aduce aminte după sfinţire, să nu mai pună apă, ci numai căldura la slîrşit. Se va spovedi la episcopul său. -IPD.VIII, 2.
1243. -"La slujbele în sobor, nigăciunile se zic cu glas tare numai de proestos, dar şi ceilalţi Ulurghisitori "în toată taina toţi să le zică, iar nu fiecare deosebi", adică să le citească toţi deodată, stînd cu luare aminte sufletească şi tmpească. în caz că vreun preot neputincios slab de memorie către sfîrşitul liturghiei ar uita dacă a zis nigăciunile sfinţirii asupra pîinii şi a vinului, să nu se tulbure, ci cu linişte în mintea lui să pună o socoteală ca aceasta, că dacă nu s-au sfinţit aceste daruri, pîinea şi vinul acum se sfinţesc şi să zică deasupra lor cuvintele cele domneşti: în noaptea prin care s-a vîndut... "Luaţi, mîncaţi...". Şi toate nigăciunile care se îndoieşte că le-a zis şi apoi să continuie pînă la sfirşit" -IPD, IX, 1.
1244. -"In caz că preotul se va îmbolnăvi de moarte în limpid liturghiei, de va fi înaintea mgăciunilor epiclesei, poate fi continuată şi de un alt preot care a participat la acea slujbă, dar altfel, nu. Preotul care va veni, în altă zi, va începe proscomidia şi liturghia de la început cu toate ale lor şi la potrivirea euharistiei de la sfirşit, va consuma şi danirile rămase din ziua precedentă, încă nesfinţite, odată cu anafora ca cele ce sînt numai binecuvîntate" -IPD. X, 1.
1245. -"în caz că liturghisitorul se va îmbolnăvi de moarte după epiclesă, dacă nu este de faţă alt preot în stare să continue Liturghia, sfintele se vor acoperi şi păstra bine, pînă ce ya veni alt preot, în altă zi şi va face proscomidia şi liturghia după tipic şi după mutarea sfintelor la proscomidie, el va potrivi totodată şi sfintele din ziua precedentă, ca cele ce sînt sfinţite deplin" -IPD, X, 2.
1246. -"Ducă în timpul Liturghiei pînă la hentvic s-ar înlîmpla să fie un botez, spovedanie şi împărtăşire grabnică, preotul poate întrenipe slujba, lăsînd să se citească în Biserică Sf.Scriptură, iar el să se ducă pentm o oră-două, ca să ajute pe muribund. In caz că unele împrejurări independente de voia lui l-ar face să îiilîrzie prea mult, Liturgliia nu se va mai putea continua în acea zi, iar darurile se vor păstra şi potrivi la sfîrşitul Liturghiei din altă zi odată cu anafora" -IPD, X, 3.
1247. -în caz de război sau mari primejdii, atît darurile binecuvîntate pînă la sfinţire sau după ce ele s-au sfinţit dacă preotul ar lipsi excepţional, iar sfintele ar sta mai multă vreme şi ş-ar mucezi, încît consumarea lor n-ar mai fi cu putinţă, "să le ardă pe o cărămidă curată şi nouă, iar cenuşa s-o mănînce sau să o îngroape sub sfîntul prestol sau precum zic unii s-o verse în apă curgătoare". -(Azi apele curgătoare nu mai sînt curate şi mai bine este s-o verse în spălătorul care curge sub zidul Bisericii). -IPD, X, 4.
1248. -Dacă preoţii şi diaconii cînd liturghisese, afară de cazul morţii năpraznice "nu se vorpricestui cu dumnezeieştile taine, greu şi de moarte greşesc". Şi vor fi canonisiţi de episcop cu caterisirea fiindcă se mint pe ei înşişi, pe popor şi pe Dumnezeu. -IPD, x,5.
1249. -"Dacă va cădea vreo muscă sau viespe în sfîntul potir, fie că este înainte sau după nigăciunile sfinţirii, acea vietate s-o scoată şi s-o înfăşoare în hîrtie şi aşa s-o ardă, iar cenuşa să o dea la spălătond ce curge sub zidul Bisericii". -IPD, X, 6.
1250. -"De va cădea vreo picătură din Sfinla Euharistie pe piatră sau scîndură, să se adune bine acea picătură, să se radă locul şi să se ardă cu spin. Dacă au căzut mai multe picături, să se scoată piatra sau scîndură. Dacă a căzut pe covor sau pe veşminte să se taie bucata şi să se ardă, iar cenuşa să o îngroape cu vasul de lut, după ce l-a spart adînc în pămînt lîngă zidul Bisericii", -IPD. X, 7.
1251. -"Dacă va cădea vreo picătură din Sfiita Euharistie pe veşminte, antimis sau acoperămîntele de pe sfîntă masă, s-o sugă cu gura apoi, preotul însuşi să spele aceste pînzeturi într-uli vas de lut nou şi curat, iar apa să o verse în spălătond care curge sub zidul Bisericii şi vasul să-l spargă şi să-l îngroape adînc la un loc curat de lîngă zidul Bisericii iar dacă n-are unde-l păstra numai pentru curăţenia pînzeturiior sfintei mese. Dacă vărsătura este mare, partea de veşmînt poate s-o taie şi să facă din ea procoveţe" -H'D, X, 8; (S. Tes. 81, 83).
1252. -"Dacă se va vărsa întregul potir, fără a mai răinîne ceva în el după rugăciunile epiclesei, preotul va spăla şi curăţa lotul cu mare grijă, făcînd tot ceea ce poate. Apoi va rindui să se cînte sau să se citească din cazanie sau Sf. Scriptură pentm ca popond să nu stea mîhnit şi îngrijorat. Preotul va pune puţin vin şi apa în potir şi în taină va începe cele ale proscomidiei de la: îndată ce a ieşit sînge şi apă... Va trece la cele ale liturghiei de la: Asemenea şi paharul luînd... pînă la: Pentm ca să fie celor ce se vor împărtăşi... toate cele ce privesc sfînţirea sfînlului sînge. Apoi se va împărtăşi după rînduiala. După această grea încercare, preotul se va spovedi cu lacrimi la episcopul său. în caz că nu va face aşa şi se va afla de arhiereu, preotul va fi supus caterisirii" -IPD, X, 9.
1253. -"In caz că preotul va vărsa după împărtăşire, să se strîngă toată vomitarea într-un vas de pămînt curat, răzuindu-se pămîntul bine sau tăind pînzeturile atinse şi apoi toate să se ardă şi să se îngroape la un loc curat lîngă zidul Bisericii, după ce vasul a fost spart. Preotul să se spovedească la episcopul său", -IPD, X, IO.
1254. -"Cînd Hluighisiloml se împărtăşeşte va lua o părticică de pe sfînlul disc, o va pune în palma dreaptă [inînd-o deschisă şi după mgăciune o va mînca iar palma o. va şterge bine cu buretele peste sfînlul disc. Cînd va sorbi din sfînlul potir să fie cu mare grijă să nu cadă vreo picătură de pe. buze sau mustăţi, ci să le sugă bine şi să le şteargă cu procoveţul, apoi să se spele la spălător şi să guste anafora şi o lingură de vin, spălîndwşi gura ca să nu sară nici părticele cînd vorbeşte". -IPD, 11.
1255. -"în caz că ar veni asupra Hturghisitondui nişte ucigaşi, îndată el va consuma sfintele■"în orice vreme a Liturghiei se va afa şi apoi va fugi. însă mai bine ar fi dacă ar rămîne în altar, căci dacă va fi omoriipentm credin[a sa, cu mucenicii se va număra". -IPD, X, 12.
1256. -"In caz de foc sau dărîmare năprasnică a Bisericii, liturghisitoml va lua sfintele vase cu antimisul şi se va duce în altă Biserică sau la un alt loc cinstit şi acolo va continua Liturghia pînă la
capăt". -IPD, 13.
1257. -"//i cazuri excepţionale, din pricina celor ce nu cred cum că danirile se prefac nevăzut în Tnipul şi Sîngele Domnului, potrivit cu judecăţile providenţei, se poate ca după nigăciunile cpiclesei, pîinea şi vinul să se arate şi în chip văzut ca drept came şi sînge omenesc (V. Sf. Grigore Dialogul 12 martie). -In faţa acestei minuni, liluighisitorul se înspăimîntă ca şi evreii şi ucenicii Domnului la auzul celor dogmatisite de Iisus la Ioan 6,. 31-71. Prin aceasta se oferă dovadă
penlni cel ce se îndoieşte ca să creadă şi să înţeleagă cum că euharistia e necesară să rămînă cu forma văzută a pîinii şi a vinului, spre a putea fi mîncată de om, în condiţiile lui de viaţă pămînlească. Vechii dascăli învaţă că, în acest caz, dacă euharistia revine iarăşi la fonna pîinii şi a vinului, liturghisitoml se va împărtăşi cu ea. Dacă scliimharea stâniie, atunci el va pune alt agneţ şi alt vin şi în taină va citi rugăciunile proscomidiei şi ale sfinţirii, începînd: Cu aceste fericite puteri şi noi... pînă la capăt fie pentru aniîndouă, sau numai pentm agneţ, după cum se va fi făciit minunea şi aşa se va împărtăşi. Apoi va anunţa imediat pe episcop care va dispune de întîia euharistie văzută în chip minunai". -IPD, X, 14.
1258. -Preotul este alesul poporului şi de el dăruit Domnului ca să mijlocească pentru fiecare enoriaş, iar Dumnezeu l-a primit şi l-a l'ăcut reprezentant al Său faţă de oameni (Apoc. 2, 3). De aceea, el are datoria să înveţe pe oameni cuvîntul Scripturii şi să le sfinţească viaţa, slujind, dacă nu zilnic cel puţin în sărbători şi în duminici, amintind din timp programul slujbei, vecerniei, utreniei, ceasurilor şi liturghiei. Dacă n-ar veni uneori nici-un om Ia Biserică, el este dator ca cele şapte laude să le citească singur în Biserică, mijlocind înaintea Domnului pentru cei ce din pricini binecuvîntate n-au putut veni, rugîndu-se pentru toţi şi pentru toate.Cînd este popor de faţă, după slujbă, să le ţină şi un scurt cuvînt catehetic, căci predica face parte integrantă din cult. Dacă nu va face uşa, va greşi de moarte căci lipseşte pe oameni de hrana cuvîntului Evangheliei şi al adevărului tainic. -IIM). X, 15.
1259. -"Liturghisitorii la sfîrşit au datoria să pună sfintele şi miridcle în potir cu grijă, ca să nu rămînă ceva pe anlimis. Buretele să fie bine scuturat. Cei ce scutură anlimisul sau buretele deăpsura apei sau a focului, fac păcat de moarte. După potrivirea de la proscomidie, potirul să fie bine şters şi uscat. Sfintele vase şi acoperăminle să fie aşezate ca să nu intre şoareci sau praf în ele, căci orice greşeală faţă de sfintele taine este un păcat de moarte". -IPD, X.
16.
1260. -"Binaţia, adică două liturghii la acelaşi altar sau ca un preot să facă două liturghii în aceeaşi zi, în ortodoxie, este cu totul oprit. Preotul are datoria să săvîrşească într-o zi, numai o singură litiughie, ceea ce însemnează o moarte a lui Hristos pe care a răbdat-o o singură dată şi o singură patimă". -IPD, X, 17.
1261. -"Paraclisiend să fie învăţat de preot ca săt se poarte cu evlavie, să facă trei metanii cînd intră la început în altar şi cînd pleacă; fără a săruta sfiita masă. Să aprindă candelele şi luminările de la început cu grijă penlni ca în timpul sfintei liturghii, mai ales după lieruvic, să nu mai umble cu scaunul şi să se întindă după candele, dînd pricină de sminteală. în altar să nu stea nimeni dintre cei ce nu sînt absolut trebuitori pentm slujbă", -IPD, X, 18.
1262. -"îmbrăcămintea sfintei mese, antimisul, procoveţele, buretele şi cele de la proscomidie trebuiesc ţinute curate. însuşi preotul sau diaconul trebuie să le spele într-un vas curat, destinat numai pentm aşa ceva iar apa s-o verse la spălătorul care curge sub zidul Bisericii. Dacă n-are vas special să caute un vas de pămînt, pe care îl va sparge după spălare şi cioburi/e le va îngropa lîngă zidulBisericii". -IPD, X, 19.
1263. -"La liturghia din joia mare, se vor scoate două agneţe şi se vor sfinţi. La sfirşit, agneţul al doilea se va îmbiba cu miezul în sfiitul potir, fără a curge ceva din el, apoi se va pune pe o hîrlie curată în chivotul de pe Sfînta masă, unde va sta pînă la utrenia de marţea viitoare. Alunei se va întinde antimisul, se va pune discul pe el, se va cădi după tipic, apoi agneţul se va sfărîma mănint pe sfiitul disc. Pe colţul drept al sfintei mese se va pune o cărămidă nouă şi curată şi pe ca se va pitne o oală nouă cu foc în ea iar deasupra se va pune sfiitul disc fără picior, potrivindu-se focul în aşa fel ca sfiitul disc să se încălzească slab. Sfintele se vor întoarce neîncetat cu copia pînă se vor usca deplin, fără a se prăji, căci orice neglijenţă aduce preotului păcat de moarte. Apoi se pune sf. disc pe sf. antimis, se va lăsa să se răcească şi la urmă se vor pune sfintele, bine uscate, în cutiuţa de păstrare pentm împărtăşirea grabnică din cursul anului". -IPD, II, 1.
1264. -"Dacă preotul va face păcatul de moarte şi va înnegri sfintele puse la uscat deasupra cărbunilor, sau nu le va usca bine şi după aceea vor mucezi în cutie, să nu mai împărtăşească cu ele, ci la viitoarea liturghie să scoată alt agneţ şi pe acela să-l usuce bine, iar pe cel stricat să-l potrivească la proscomidie. In decursul anului, dacă se voi' sfîrşi sfintele cele uscate, poate să scoată şi să usuce alt sjînt agneţ. Orice fel de greşeală faţă dc sfinla împărtăşanie, preotul o va spovedi la duhovnicul său, iar dacă păcatul va fi mare, el va fi trimis la episcopul eparhiot penlm dezlegare", -IPD, XI, 2.
1265. -Preotul este dator să povăţuiască pe enoriaşi ca să se împărtăşească în cele patru posturi. Dacă vor voi să se împărtăşească şi în alte zile de dulce, mai întîi să postească trei sail cinci zile şi aşa să se împărtăşească. Cei bolnavi, bălrînii şi copiii vor posti după putere şi se vor împărtăşi cu sfintele pregătite numai la nevoie, dacă nu este Liturghie. în niciun caz, în timpul Liturghiei, mai ales de la Evanghelie, să nu mai fie nimeni împărtăşit cu sfintele pregătite, ci toţi să fie sfătuiţi să aştepte pînă ce se sfrşeşle Liturghia şi uşa să se împărtăşească". -IPD, XII, l.
1266. -"Cei ce nu ştiu carie vor asculta rugăciunile de împărtăşire citite la Biserică de preot, diacon sau cînlăreţ mai înaintea Litiughiei sau în vremea cazaniei^ precum şi nigăciunile de mulţumire după împărtăşanie. La primirea Sfintelor Taine vor veni cu luminarea aprinsă, îşi vor spune numele şi aşa îşi vor primi euharistia, apoi vor săruta sfîntul potir ca pe coasta Domnului Iisus din care a curs sînge şi apă. Apoi li se va da anaforă şi puţin vin (sau analbră înmuiată în vin) pentru ca să se înghită bine sfintele şi să nu sară nici părticele din gură cînd ei vorbesc". -IPD, XII, 2.
1267. -"Cînd sînt mai mulţi oameni de împărtăşit se pot pune de la început mai multe potire cu vin. Se vor pune în potir numai părticelele NI-KA rinduile împărtăşirii, iar miridele vor fi lăsate pe disc pînă după împărtăşire, cu să nu se dea ele în loc de tnipul Domnului. In caz că nici aşa nu ajunge, să nu cumva să se pună altă pîine şi vin nesfinţite în potir, ci să se folosească sfintele uscate, spre a îndestula pe toţi, sau să-i amine pe altă zi, ca nu cumva preotul să păcătuiască înaintea Domnului". -IPD, XII, 3.
1268. -"In tot timpul Liturghiei clericii stau în altar cu capul descoperit. Clericii inferiori şi paraclisiend monah intră şi stau în altar numai cu capul descoperii, utila timp cît ei au treabă să aducă foc, aprindă candele, să cureţe, fără a se atinge de sfiita masă".-U'D. XII, 4.
1269. -"După cum din punct de vedere fizic, găina nu se poale îmbrăca cu penele răţoiului, tot aşa şi din punct de vedere canonic şi bisericesc, mireanul nu se poate îmbrăca cu hainele (preotului) clericului, sau cu veşmintele diaconului sau preotului, sau diaconul cu ale preotului sau preotul cu ale arhiereului. Raţionalismul care reduce totul numai la însemnătatea materiei este străin de Biserică şi de canoanele ei. Materia consacrată în slujba Bisericii eslc depăşită în felul ei fizic de acele idei cultice, dogmatice şi morale precizate prin destinaţia ci şi primită ca simbol destinat numai slujirii lui Dumnezeu, căci prin această materie Dumnezeu lucrează în lume şi deci ea este numai a Lui şi a celor ce El i-a ales pentm slujba Sa (Lev. 10, 1-7; Num. 9, 15-23; 11, 16-30; 12, 1-6; I Regi 6,9; II Regi 6, 7; Ioan 2, 17). Deci io{i cei numiţi mai sus dacă se vor îmbrăca şi mai ales vor face vreo slujbă a treptei pe care ei n-o au în chip canonic să fie caterisiţi, sau dacă n-au hirotonie, să nu mai aibă dreptul de a f hirotonisiţi". (S.Tes. p. 256-259; IX, 29; V. Ierosilia).
1270. -"Dacă mireanul fără hirotesie n-are voie să citească apostolul sau să cînle în Biserică, cu atît mai mult n-are voie să citească în Biserică Evanghelia, nici la Liturghie, nici la maslu sau în alte limbi străine alături de preot căci aceasta este o cutezanţă vrednică de osîndit. Ingîmfarea raţională chiar îmbrăcată cu ideile folosului pentm alţii nu 'o poate justifica, ci mai rău o osîndeşte. Ori de cîte ori s-au făcut astfel de păcate au fost osîndite. Clericul care ar încuraja astfel de nelegiuiri dă dovadă de pustiire sujlelcască, atrăgîndu-şi osîndă canonică" (V. IIirotesia).
1271. -"Plinirea credinţei Duhului Sfînt" însemnează că noi toţi sîntem mădulare ale lui Hristos, "o pîine, un tmp sîntem toţi... (I Cor. 3, 16; 10,17; 12,17), de unde se înţelege că nu cu fiinţa pîinii ne cuminecăm, ci cu chipul vinului penlni că Jiinţa pîinii şi a vinului s-a mulat (transformat) cu venirea şi lucrarea Duhului Sfînt în însuşi Tnipul şi în însuşi Sîngele lui Hristos". -lipise. Damasehin, C-ş. p. 36.
1272. -"Poninca Domnului de la cina Sa (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 29; Luca 22, 20) ne învaţă că "datori sîntem să ne cuminecăm cu tnipul lui Hristos cel viu şi îndumnezeit şi cu dumnezeiescul sînge al Lui, cel vărsat din tnipul Lui, pentm păcatele noastre, iar nu numai preoţii cei ce slujesc, ci toţi, adică preoţii şi mirenii, de vreme ce penlni toată firea omenească şi-a vărsat Hristos sîngele, iar nu numai penlni apostoli", -lip. Damasehin C. p. 37.
1273. -"Şi pentm aceasta se pune acea apă caldă ca să adeverească cum că sîngele şi apa ce au curs din sfînta coastă a Domnului nostm Iisus Hristos au fost vii şi de viaţă Jucătoare, iar nu
moarte... Şi iarăşi căldura credinţei înclupuieşte ca cel ce se apropie să se cuminece, dator este să o aibă şi să o păzească caldă, iar nu rece, că credinţa rece nu este credinţă, ci necredinţă. Nici nu trebuie să fîe omul nici rece nici cald, ci desăvîrşit cald cînd se cuminecă, adică desăvîrşit credincios..." (Apost. 3, 15). -Cp. Damasehin As. p. 39.
(1274) -Liturghisitorii după ce s-au spălat pe mîiiii nu trebuie să mai facă metanii atingîndu-se cu mîna de pămînt, ci să iacă numai închinăciuni atunci cu mîna pînă la pămînt dar fără a-1 atinge şi nici să ia cu mîna potnojiile sau covoarele, căci ei umblă cu mîinile pe sfintele vase, procoveţe şi cu sfintele taine. Ei.pot îngenunchiu, dar fără a se atinge cu mîna de pămînt sau de alte lucruri mai puţin curate, fiindcă cele sfinte trebuiesc cinstite cu toată grija şi evlavia în duli^şi în adevăr (Agheu 2,11-15).
1275. -Centrul liturghiei îl formează rugăciunile de sfinţire -epiclesa- prin care se cere de la Dumnezeu-Tatăl, ca să trimită pe Duhul Stîut, spre a sfinţi şi a preface plinea şi vinul în însuşi trupul şi sîngele lui Iisus. EI cît a stat pe pămînt, ca om trupesc şi sufletesc n-a fost pretutindeni (Matei 2, 14; loan f>, 24; Luca 24, 52; I\ Ap. 20,11), tot aşa şi în sfîntă euharistie este prezent cu acelaşi trup cu care a trăit, s-a dăruit, a pătimit, u fost împuns cu suliţa în coastă şi cu fiecare pomenire a Sa, acum este prezent pe sfîntă masă, dăruindu-se nouă cu trupul Său cel nou, mereu în devenire pentru noi şi pentru ea să-L putem mînca, El rămîiie supus transformării, păstrării, vărsării, îngrijirii şi deci mucezirii, oţeţirii (loan 12, 24). Forma văzută rămîne aceeaşi pîine şi vin dar substanţa este asimilată de stomacul nevăzut al trupului Său, într-un chip pe care numai Dumnezeu îl ştie şi care constituie partea mistică a tainei. Prin forma văzută El este mereu întrupat alături de noi, prin substanţa transformată şi devenită în chip tainic însuşi trupul şi sîngele Său , el aparţine veşnicului ipostas cel unul în Treime şi prin El, noi devenim viţele viei altoite în tulpina Fiului lui Dumnezeu, întru credinţă, care mută munţii, întru nădejdea reală şi întru posesiunea dragostei adevărate şi veşnice care se va desăvîrşi numai cînd vom deveni ca El, împreună CU El (loan 13, 20; 14, 9; Luca 5, 1-10; I Cor. 13, 1-13).