DICŢIONAR ORTODOX

LEGILE
1141. -Potrivit cu planul de creare a lumii, Dumnezeu a făcut mai întîi legile după care a creat realitatea marelui univers nevăzut şi văzut precum şi pămîntul cu toate legile fizico-chimiee, biologice-naturale. Toate aceste legi se găsesc armonizate şi în micul univers al fiinţei omului la care se mai adugă în plus şi legile morale naturale, care cer a fi completate cu alte legi superioare ale revelaţiei cereşti (Rom. 1,18-25; 2,14-18). Deci, legile de orice soi îşi au izvorul în voinţa cea veşnică a lui Dumnezeu ca făcător, providenţiator şi drept răsplâtitor. (Prov. 8,15). Legile ştiinţifice sînt semănate în natura înconjurătoare de unde omul este dator să Ie culeagă şi să le folosească spre desăvîrşirea sa întru a colabora prin muncă cu Dumnezeu (Ps. 81,6).
1142. -Legile dogmatice şi morale sînt date prin revelaţie şi primite de lume prin educaţia omenirii în decursul timpului şi depozitate în Sfîntă Scriptură şi Sf.Tradiţie şi încredinţate Bisericii călăuzită de Duhul Sfînt (loan 16, 7-13). Biserica, prin sinoadele ei, ne-a lăsat legi călăuzitoare în fruntea cărora stau canoanele, de care trebuie să asculte orice cleric sau mirean, care voieşte să Se mîntuiască, fiindcă "cine n-are Biserica de mamă, n-are pe Dumnezeu de Tată" (Sf.Ciprian, Despre Biserică; Matei 19, 28; loan 20, 21; F. Ap. 15,28).
1143. -Legile civile îşi au temeiul în legea morală naturală turnată de Dumnezeu în tirea omului odată cu plămădirea lui şi care s-a îmbunătăţit şi îmbogăţit cu ajutorul experienţei adevărurilor revelate ale Bisericii, indiferent de concepţia socială a insului şi a statului, fiindcă adevărurile evanghelice plutesc ca în văzduh, devenind astfel, un bun comun al întregii omeniri (I Cor. 1, 2). Scopul legii este pacea şi dragostea desăvîrşirii pentru toate fiinţele omeneşti, întru slava lui Dumnezeu (Matei 22, 37-40; Rom. 13, 8-10; Gal. 5,14; Iacob 2, 8-10).
1144. -Toate legile de orice fel, care îşi au izvorul în voinţa Iui Dumnezeu, obligă pe om să Ie cunoască (loan 17,3) şi să le aplice în viaţa lui (Lev. 18, 4; Deut 4, 1-6; 6, 3; 15, 5; 27-10; 32-46; Matei 19, 7). Cunoaşterea fără înţelepciunea aplicării în viaţă nu foloseşte, ci mai greu osîndeşte pe cel ce umple văzduhul cu cuvintele predicii, iar el nici cu degetul nu se atinge spre a le împlini (Luca 12,47; loan 9, 41; 15, 22; Iacob 4, 17; I Cor. 1, 16-20). împlinirea legii cere efort şi credinţă tare fiindcă orice fel de lege îngrădeşte libertatea omului rău aplicată în viaţă, şi-i face pe oameni, chiar şi fără voia lor, sji-şi armonizeze acţiunile lor bune întru a colabora spre binele fiecărui om în parte, al societăţii şi spre slava lui Dumnezeu. Extensiunile legilor sociale au putere numai în această lume, iar cele religioase depăşesc lumea şi se urcă pînă dincolo de cele pâmînteşti (Matei 11,12; 30). Călcătorii de lege şi dispreţuitorii ei vor avea parte în lumea aceasta de blestem, iar în cealaltă de osîndă veşnică, (Deut. 28,15-68) cînd vor fi judecaţi după legea pe care au cunoscut-o şi au primit-o în conştiinţă, făcînd-o ca a lor (ioan 12,48; Rom. 2, 12-16; Iacob 2, 10). Ea cere a fi împlinită fără adaosuri sau Scăderi viclene (Deut. 4, 2; 12, 32; Prov. 30, 6; Apoc. 22, 18-19).
1145. -Tar legi negenerale sînt: cea naturală, cea scrisă şi cea a hanilui. Căci fiecăreia din aceste legi îi corespunde o anumită vieţuire şi un anumit curs al vieţii, ca şi o dispoziţie lăuntrică deosebită, produsă de acea lege prin voia celor ce se conformează cu ea. Fiindcă, fiecare din aceste legi crează o altă dispoziţie în fiecare din cei ce se afă sub puterea ei (45). De pildă legea naturală, cînd raţiunea nu e copleşită de simţire, ne înduplecă fără o învăţătură specială să îmbrăţişăm pe toţi cei înmdiţi şi de acelaşi neam, întnicît firea însăşi ne învaţă să ajutăm pe cei ce au lipsă şi să vrem tuturora acelaşi lucni pe care şi-l doreşte fiecare să-i fîe făcut de alţii (46). Aceasta ne-a spus-o însuşi Domnul, zicînd: "Cîte vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor asemenea" (Matei 17, 12; Luca 6, 36). -Filoc. III, p. 410, 64.
1146. -"Cel ce înţelege că e pomncă de la Dumnezeu să se desfăteze tnipeşte după lege, (biologică) primeşte cu bucurie lăcomia pîntecelui, ca pe un dar dumnezeiesc spre împreună vieţuire şi din ea naşte modurile a tot felul de păcate ce întinează prin rea întrebuinţare lucrarea simţurilor". -Filoc. III, p. 451,10.
1147. -"Priveşte cum pierde legea pe cei ce o înţeleg tnipeşte convingîndu-i să slujească făpturii în locul Făcătondui şi să-şi închipuie că cele făcute pentm ei, sînt prin fire vrednice de închinat, iar pe Cel penlni care au fost creaţi, ei să nu-L cunoască" (Rom. l, 18-32). -Filoc. III, p. 456,41.
1148. -"Iar legea scrisă, înfrinînd prin frica de pedepse pornirile fără rînduiala a celor neînţelepţi, îi obişnuieşte să socotească pe toţi egali. Prin aceasta se consolidează forţa dreptăţii, încît cu timpul, devine fire prefăcînd frica sufletului într-o afecţiune faţă de bine ce se întăreşte pe încetul prin voinţă, iar obişnuinţa de a se curaţi prin uitarea de cele mai înainte printr-o deprindere, care face să se nască deodată cu sine iubirea faţă de alţii. Iar în aceasta stă împlinirea legii, toţi unindu-se întreolaltă prin iubire". -Filoc. III, p. 410-411.
1149. -"Legea scrisă împiedicînd prin frică nedreptatea, obişnuieşte pe om spre ceea ce e drept, iar cu vremea preface obişnuinţa într-o plăcere iubitoare de dreptate, ce dă naştere unei desprinderi ferme spre bine, care produce uitarea răutăţilor de mai înainte". -Filoc. III, p. 41948.
1150. -"In sfîrşit legea harului învaţă pe cei călăuziţi de ea să imite nemijlocit pe Dumnezeu, care dacă se poate spune aşa, ne-a iubit mai mult decît pe Sine însuşi, măcar că era duşman din pricina păcatului (Rom. 5,6-8). Ne-a iubit adică aşa de mult încît a binevoit să Se coboare în fiinţa noastră, în mod neschimbat, El este în mod suprafiinţial mai presus de orice fiinţă şi fire şi să Se facă om şi să fie unul dintre oameni. Din aceeaşi iubire n-a refuzat să-şi însuşească osîndă noastră şi să ne îndumnezeiască după har aşa de mult, pe cît S-a făcut El după iconomie şi prin om. Iar aceasta a făcut-o ca să învăţăm nu numai să ne ajutăm întreolaltă în chip natural şi să ne iubim unii pe alţii ca pe noi înşine în chip duhovnicesc, ci şi să purtăm grijă de alţii mai mult decît noi înşine în chip dumnezeiesc şi aceasta să ne fie dovada dragostei întreolaltă ca în temeiul virtuţii noastre, să fim gata a suferi cu bucurie moartea de bună voie unii pentru alţii. "Căci nu este altă iubire mai mare decît aceasta, ca cineva să-şi pună sufletul pentm ei" (loan 15,13). -Filoc m, p. 411-212.
1151. -"Mintea cu minte se încaieră la luptă în chip nevăzut ; mintea drăcească cu mintea noastră. De aceea e de trebuinţă să strigăm către Hristos ca să depărteze mintea drăcească, iar biniinţa să ne-o dea nouă, ca un iubitor de oameni". -Filoc. IV, p. 54,47.