JUDECATA
1038. -Judecata bisericească îşi are temeiul în porunca lui Iisus (Matei 18,15-17) şi orînduirea apostolică (I Cor. 2, 14-15; 6, 1-5; Tit.l, 5-10) Continuată de Sfinţii Părinţi în organizarea canonică a societăţii bisericeşti (I ec. 5; II ec. 6; Cart. 10,15,104). Judecător suprem al lumii este Dumnezeu. Cel mai înalt for judecătoresc în Biserică este Sfintul Sinod, în cuprinsul eparhiei este episcopul împreună cu soborul prezbiterilor săi. "Judecăţile voastre să le faceţi în ziua a doua a săptămînii (luni) pentru că dacă cineva vă fi nemulţumit cu hotărirea voastră,, pînă sîmbătă să aveţi timp ca să puteţi potoli nemulţumirea şi duminica să împăcaţi pe cei învrăjbiţi între ei. De faţă să fie la judecată şi diaconii şi preoţii judecind fără părtinire, ca oameni ai lui Dumnezeu (I Tim. 6, ll) cu toată dreptatea. Să fie de faţă şi părţile împricinate, după cum zice legea. Acei între care este pricină, să stea fiecare în faţa judecătonilui (Deut. 19,17) şi ascultîndu-i să vă spuneţi părerile cu dreptate, silindu-vă a-i împăca unul cu altul mai înainte de hotărirea episcopului, ca să nu ajungă la cunoştinţa publică hotărirea dată contra celui păcătos... Ascultaţi deopotrivă, fiecare din părţi şi pe pîrîş şi pe pitit, însă nu cu părtinirea nici unei părţi, ci cu dreptate ca unii ce veţi da hotărirea pentru viaţa veşnică sau pcntni moarte, căci Dumnezeu zice: cu grijă să unnăreşti dreptatea (Deut. 16, 20). De aceea, cel care a fost pe dreptate pedepsit de voi şi afurisit, rămîne lipsit de viaţă şi slava cea veşnică, şi faţă de oamenii evlavioşi fără cinste, şi osîndit de Dumnezeu". -Const. Apost. II, 4.
1039. -"//i Biserică sînt două feluri de judecăţi: a), judecată internă, prin spovedanie unde vinovatul are iniţiativa acuzaţiei de sine însuşi, duhovnicul este numai martor şi ispravnic al tainei, (I Cor. 3, 9) iar judecător este Dumnezeu a cănii voinţă şi hotărire se găseşte în legile Sfintei Scripturi (i Cor. 2, 6-16) şi ale canoanelor în virtutea cărora duhovnicul îşi îndeplineşte misiunea isprăvniciei (I Cor. 4,1-5). b). Judecata externă bisericească (I Cor. l-ll) prin care se pune stavilă răului lăuntric manifestat în afară, fără judecata internă a conştiinţei care este adonnită sau pervertită" (I Cor. 2,15). "Dacă ne-ăm judeca pe noi înşine n-am mai fi judecaţi de alţii". (I Cor. ll, 31).
1040. -"Episcopul trebuie să judece, cu adevărat drept, după cum este scris: Faceţi judecată dreaptă (Zah. 7, 9; Luca 12,57; loan 7, 24)... El trebuie să apere nevinovăţia, iar ceea ce este vrednic de osîndă, sau să tămăduiască sau tot ceea ce este bolnav şi fără de leac să lepede afară. Să nu pedepsească în grabă şi nici să nu dea crezare oricui, căci este cu putinţă ca unii din invidie sau ură contra vreunui frate să născocească învinuiri nedrepte, ca cei doi bătrîni contra Suzanei (Daniel, Ist. S) în Babilon, ca egipteanca contra lui Iosif (Fac. 39). Deci, tu ca om al lui Dumnezeu (I Tim. 6, ll) nu primi cu uşurinţă aşa ceva ca să nu pierzi pe cel nevinovat şi să omori pe cel drept (Ex. 23, 7) căci cine face aşa ceva, este mai degrabă tatăl mîniei decît al păcii. Insă, acolo unde este mînie nu mai este Domnul (Efes. 2, 3) pentm că mînia este prietenul satanei, vorbesc de mînia, scornită pe nedrept de fraţii mincinoşi, care niciodată nu voiesc să fie pace în Biserică". -Const. Ap. II, 37.
1041. ..."Chiar dacă pîrişul este curat la cuget să nu fie crezut singur, căci acesta ar fi contra legii, ci să aibă şi alţi martori, cu aceeaşi purtare ca şi el, precum zice legea. In gura a doi sau a trei martori să stea tot adevănd (Deut. 19, 15). De ce spunem să fîe cercetată purtarea martorilor şi ce fel este? Pentm că adeseori se întîmplă ca doi sau mai mulţi să mărturisească de rău şi să fie înţeleşi ca să susţină minciuna cum au mărturisit cei doi bătrîni contra Suzanei în Babilon..." (III Regi 21,10-14; Matei 26; F. Ap. 6, 7). Const. Ap. II, 49.
1042. -"Martorii să fie oameni aşezaţi, stăpîni pe sine, blînzi, serioşi, cu dragoste, cumpătaţi, credincioşi şi cu frică de Dumnezeu, căci numai mărturia unor astfel de oameni este asigurată prin moralitatea lor şi adeverită prin felul lor de viaţă. Iată mărturia celor ce nu sînt astfel, să n-o primiţi. Chiar de s-ar părea că se potrivesc în mărturia lor..." (Ex. 23, 21). -Const. Ap. II, 49.
1043. -Clericii şi mirenii binecredincioşi sînt obligaţi de canoane să aducă toate neînţelegerile cu privire la adevărurile de credinţă, viaţă morală, slujbe bisericeşti şi drepturi şi datoriri între colaborarea frăţească, treburi administrative, excepţii în căsătorii, bunuri materiale de întreţinere, etc, în faţa autorităţilor bisericeşti (Apost. 32; I ec. 2, 5-17; IV ec. 9, 17, 21, 28; VI ec. 2; Cart. 12, 14, 20, 62, 100; Ant. 6; Sard. 14). Legile şi regulamentele bisericeşti prevăd la fiecare unitate administrativă bisericească ca protoierie, episcopie, mitropolie, sau patriarhat cîte un consistoriu de judecată precum şi pedepsele care se vor da pentru fiecare caz în parte cu scopul de a îndrepta pe cel ce a greşit, a mîngîia pe cel neîndreptăţit şi a apăra dreapta credinţă faţă de cei ce o batjocoresc prin faptele lor rele sau prin alte forme (Apost. 39,40,41;
IV ec. 4; Ant. 25).
1044. -"Dacă cineva va cunoaşte păcatele ascunse ale unui preot, dator este să-l spună arhiereului ca să-l îndrepte. însă nu se cuvine a socoti pe preot lipsit de preoţia lucrătoare pînă ce nu va fi osîndit de judecata bisericească. Dacă cineva se îndoieşte, să se ducă la alt preot, căci nu trebuie să vină la dînsul fără credinţă. Insă dacă va lăsa la Dumnezeu greşeala păcatului, atunci el va primi sfinţirea ca de la un organ şi cu adevărat se sfinţeşte, căci nu omul din preot, ci dand preoţiei lucrează sfinţenia tainei". -Sim. Tes. IX, 49.
1045. -Adevărata judecată bisericească se face numai în conformitate cu legile canonice, legile Domnului. Duhovnicul nu trebuie să se amestece în judecata externă sub nici-o formă, căci nu va putea scăpa de păcat şi de sminteală (Cart. 132). Judecata externă pedepseşte cu:
1). Sfatul (Apost. 31)
2). Dojana (IV, ec. 19; Ant. Z5; Sard. 13)
3). Afurisirea, excdmunicarea sau îndepărtarea de la împărtăşire un timp sau definitiv pînă Ia îndreptare. Prin afurisirea clericului se înţelege suspendarea sau caterisirea provizorie şi temporală de la slujbele altarului, dar nu căderea din treapta de cleric (Apos. 5,10, 31, 35, 65, 66, 84; IV ec. 82; VI ec. 3, 55, 58, 64,76; Ant. 6, 10; Sard. 14; Cart. 133; Sf. Vasile 27, 69).
4). Caterisirea pentru clerici: cu dreptul de a purta numai numele de cleric (Apost. 5, 8, 29, 36, 45,54,56,58,73; Ml, 4) sau fără nici acest drept (Apost. 12,16, 28, 30, 59, 64; VI ec. 1, 86; Ant. 1, 6; Sf.Vasile 3, 88).
5). Anatema (IV ec. 2,7; VII ec. 5; Gangra 1, 4, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 14, 15, 16, 18; Cart. 11, 81). Fără îndreptare nu există iertare. Caterisitul definitiv, prin îndreptare poate deveni iarăşi ilu al Bisericii numai pentru mîntuirea sa personală, dar nu mai poate reveni niciodată la preoţia pierdută.
1046. -"Cel ce fără judecată va ierta pedeapsa celui păcătos, cum a făcut Eli fiilor săi (I Regi 2,12-36; 4,17-21) sau luiAgar (i Regi 15,15-35) care n-a ascultat de Domnul, pîngăreşte şi demnitatea sa şi Biserica Domnului. Unul ca acesta este nedrept şi faţă de Dumnezeu şi faţă de oamenii evlavioşi fiindcă a dat prilej de sminteală noilor convertiţi, catehumenilor şi celor tineri cu vîrsta. Pe unul ca acesta îl aşteaptă chinul şi piatra de moară la gît şi adîncul mării" (Matei 18, 6-7; II Petru 3, 13; Apoc. 22,11; Const. Ap. II, 10).
1047. -"Dacă episcopul va fi acuzat de ceva, de către oameni vrednici de credinţă, trebuie să fie chemat de sinodul episcopilor şi prezentîndu-se, va mărturisi el însuşi, sau vinovăţia lui se va dovedi de alţii şi astfel i se va hotărî pedeapsa. Iar dacă nu va veni, fiind chemat odată, să se cheme şi a doua oară trimiţîndu-se la el doi episcopi. In caz de neascultare să fie chemat a treia oară, trimiţîndu-se iarăşi doi episcopi la el. Şi dacă nici aşa, cu dispreţ, nu va asculta, sinodul să hotărască asupra lui cum va socoti, ca să nu creadă că fugind de judecată, va mai fi folosit". -Apost. 74.
1048. -"Ca martor împotriva episcopului să nu fie primit ereticul, dar nici numai un singur credincios, căci prin gura a doi sau trei martori se va statornici tot adevărul" (Matei 18,16). -Apost. 75.
1049. -"Cu scopul de a tulbura şi dislnige ordinea bisericească, mulţi născocesc fel de fel de acuzaţii duşmănoase, împotriva episcopilor, care au sarcina de a conduce Biserica. Toate acestea le fac numai să mînjească buna reputaţie a preoţiei şi să tulbure pacea popondui. Pentm aceasta sinodul adunat acum la Constantinopol, hotărăşte să nu se mai îngăduie oricui şi fără de nici-o cercetare, să aducă acuzaţii împotriva conducătorilor Bisericii, dar nici să fie opriţi toţi de a face reclamaţii".
a). "In caz că cineva face vreo reclamaţie împotriva episcopului, cum că el personal a fost păgubit, sau că i s-a făcut vreo altă nedreptate de ordin material, la o astfel de reclamaţie să nu se mai cerceteze nici despre persoana reclamatului şi nici despre religia lui. în orice împrejurare, episcopului trebuie să i se ceară a-şi păstra conştiinţa curată, iar celui ce zice că a fost nedreptăţit, să i se facă dreptate de orice fel de religie ar fi el".
b). "Iar dacă acuzaţia adusă episcopului ar fi bisericească, atunci trebuie să se facă cercetări asupra persoanelor acuzatorilor. Mai întîi ereticii să nu aibă voie să aducă acuzaţii împotriva episcopilor dreptcredincioşi, în chestiuni bisericeşti. Numim eretici pe cei ce sînt excluşi din Biserică şi pe cei ce mai pe urmă au fost anatematizaţi şi de către noi şi în afară de aceştia şi pe cei ce se prefac că mărturisesc adevărata credinţă şi au devenit schismatici şi fac adunări sectare, împotriva episcopilor noştri canonici".
c). "Dacă vreunul din reclamanţi a fost condamnat de Biserică, din vreo oarecare pricină, fie el dintre clerici, fie dintre mireni, nici aceştia nu au voie să reclame pe episcopi, pînă ce nu se vor achita mai întîi de propria lor vinovăţie. De asemenea şi cei ce sînt sub vreo acuzaţie mai veche, nu li se poate primi acuzaţia asupra episcopului sau a altor clerici pînă ce nu vor dovedi că sînt nevinovaţi, de păcatele ce li se impută".
d). "însă unii care nu sînt nici eretici, nici excomunicaţi, nici condamnaţi, nici acuzaţi prin oarecare vinovăţii şi ar aduce vreo acuzaţie bisericească asupra episcopului, Sfînlul Sinod hotărăşte ca aceştia să înainteze reclamaţia către toţi episcopii eparhiei (membri ai Siîntului Sinod) şi să arate cu dovezi vinovăţiile acelui episcop. Şi dacă se va întîmpla ca aceşti episcopi să nu poată aduce lumina asupra învinovăţirilor aduse asupra acelui episcop, atunci ei să meargă la sinodul cel mare al episcopilor cînd vor fi convocaţi pentru această chestiune. Acuzatorii să nu-şi înainteze reclamaţia lor decît numai dacă declară scris în ea, cum că se vor supune aceleeaşi pedepse, dacă episcopul acuzat se va dovedi că a fost calomniat la cercetarea de judecată".
e). "Dacă cineva va dispreţui cele hotărîte, după cum s-a arătat mai sus şi ar îndrăzni să supere urechea împăratului sau fomrile de judecată lumească sau să tulbure sinodul ecumenic nesocotind sinodul eparhiei metropolitane, acuzaţia unuia ca acestuia să nu fie primită, ca cel ce a defăimat canoanele şi a vătămat ordinea bisericească". -II ec. 6.
1050. -"Dacă vreun cleric are judecată cu alt cleric să nu ocolească pe propriul său episcop şi să se ducă la fomrile de judecată lumească, ci mai întîi să se supună judecăţilor episcopului său, sau să se facă judecata de cei pe care ambele părţi i-ar învoi cu îngăduinţa episcopului lor. Dacă cineva ar face contrar acestei hotărîri, să fie supus pedepselor canonice".
"Dacă cineva ar avea judecată cu episcopul său sau cu alt episcop, să fie judecat de sinodul eparhiei mitropolitane".
"Iar dacă vreun episcop sau cleric ar avea judecată cu mitropolitul eparhiot, să se adreseze prin judecată exarhului ca preşedinte al Sfiitului Sinod sau patriarhului cetăţii împărăteşti a Constantinopolului".
1051. -"Parohiile de la ţară, din fiecare eparhie, să atîme nestrămutat de episcopii care le deţin şi mai ales dacă le-au administrat fără opoziţie timp de 30 de ani. Iar dacă în cuprinsul celor 30 de ani s-a născut sau s-ar naşte vreo controversă pentm aceasta, se pennite celor ce zic că au fost nedreptăţiţi să se adreseze sinodului eparhiei. Iar daca cineva s-ar nedreptăţi de mitropolitul său, să se judece la exarhul diecezei sau la scaunul
Constantinopolului precum s-a zis mai înainte. Iar dacă împăratul a zidit cetate nouă sau se va zidi în viitor, apoi şi împărţirea parohiilor bisericeşti să urmeze rînduielilor civile de stal". -IV ec. 17.
1052. -"Pe lîngă toate celelalte, repetăm şi canonul (IV ec.17) care hotărăşte ca parohiile de la ţară şi cele de prin sate, din fiecare Biserică să rămînă nestrămutate la episcopii cei ce le deţin şi mai ales dacă le-au administrat ţinîndu-le fără opoziţie timp de 30 de ani, s-a născut sau s-ar naşte vreo controversă pentru aceasta, se permite celor ce zic că au fost nedreptăţiţi să se adreseze sinodului eparhiei". -VI ec.25.
1053. -"Ştim din Scriptură că prin gura a doi sau trei martori se adevereşte tot cuvîntul. Deci, hotărîm ca sclavii liberaţi de stăpînii lor să-şi primească această răsplată în faţa a trei martori. Cei ce au fost de faţă la liberare vor confirma şi vor adeveri cele ce s-au făcut". -VI ec. 85.
1054. -"Clericii sau mirenii care reclamă contra episcopilor sau clericilor, acuzaţiile lor să nu se primească fără cercetare decît numai după ce se va aprecia mai întîi vrednicia lor morală", -rv ec. 21.
1055. '"Dacă vreun episcop sau prezbiter sau orice cleric ar merge la împărat fără ştirea şi scrisoarea episcopilor eparhioţi şi mai ales a celui din capitală, acela să se înlăture şi să fie lepădat nu numai de comuniune ci şi de demnitatea sa, ca unul care supără pe împărat, contrar orinduirii bisericeşti. Iar dacă ar fi silit de mare nevoie să se adreseze împăratului, acesta să o facă cu chibziiinţa şi socotinţa episcopului capitalei, eparhiei şi a sinodului său şi cu scrisorile acestora să pornească la dnim". -AM. ll.
1056. -"Dacă vreun prezbiter sau diacon caterisit de episcopul său sau un episcop caterisit de sinod, ar îndrăzni să apeleze la împărat, ştiind că el trebuie să se adreseze episcopilor unui sinod mai mare şi de la ei să^aştepte hotărirea, fiindcă el dispreţuieşte marele sinod şi stăniie pe lîngă împărat, unul ca acesta nu este vrednic de nici-o iertare, nici să aibă drept de apărare şi nici să aştepte vreo nădejde de reintegrare în viitor". -Am. 12.
1057. -"Dacă vreun episcop ar fi judecat pentm oarecare învinuiri şi dacă s-ar întîmpla ca episcopii eparhiei respective să nu cadă de acord în aprecierea vinovăţiei, unii considerindu-l vinovat şi alţii nu, ca să se înlăture îndoiala, Sf. Sinod a hotărit ca episcopul mitropoliei să cheme cîţiva episcopi din eparhiile vecine (care nu sînt de sub mitropolia sa) cu ajutoml cărora să hotărască, spre a înlătura îndoiala, împreună cu episcopii eparhiei sale, pricina supusă judecăţii". -Ant. 14.
1058. -"Dacă vreun episcop învinovăţit, s-ar judeca de toţi episcopii eparhiei mitropolitane şi toţi ar lua o hotărire împotriva lui, aceasta să nu se mai judece de alţii, ci hotărîrea luată de toţi episcopii eparhiei să rămînă valabilă pentm totdeauna ". -Ant. 15.
1059. -a)."Niciumd dintre episcopi să nu lase eparhia şi să treacă la altele (pentru slujbă) (Ap. 35), la care se găsesc deja episcopi, fără numai dacă este chemat de confraţii care se află acolo, spre a nu se părea că noi închidem uşa dragostei.
b). "Trebuie să se prevadă, că, dacă vreun episcop dintr-o eparhie oarecare are vreo pricină cu confratele său, nici unul dintre aceştia să nu cheme episcopi judecători din altă mitropolie (ci din cea din care el face parte).
c). "Dacă s-ar întîmpla ca unui episcop să i se pară că este condamnat pe nedrept şi ar voi să reînnoiască judecata, dacă se pare dragostei voastre, să cinstim memoria Apostolului Petm şi să scrie lui Iuliu, episcopul Romei cu privire la cei ce s-au judecat, pentm ca el să numească judecători (pentru acuzaţii care sînt sub jurisdicţia sa) dintre episcopii învecinaţi, dacă ar trebui să reînoiască judecata. Iar dacă s-ar socoti că situaţia este de aşa fel să nu se mai rejudece, atunci cele două judecăţi să rămînă întărite definitiv". -Sardica 3.
1060. -"Dacă vreun episcop ar fi caterisit prin sentinţa episcopilor din vecinătate şi el ar face apel pentm rejudecare, atunci (cît ţine apelul) scaunul să nu fie ocupat de altul, pînă ce episcopul Romei (pentru eparhiile de sub jurisdicţia sa) cunoscînd cum stau lucnirile, va da o hotărire cu privire la această chestiune". -Sard. 4.
. 1061. -a)."Dacă vreun episcop ar fi dat în judecată şi astfel, judecata episcopilor din acea mitropolie l-ar scoate din treapta sa, iar el ar face apel la fericitul episcop al Romei, care ar voi să-i asculte păsurile, va socoti că este cu dreptate a se judeca, se va găsi cu cale (în virtutea autorităţii morale fixată mai tîrziu la Cart. 62, 100, 125) ca să scrie episcopilor din mitropolia învecinată (cu cea a celui osîndit) pentm ca ei să cerceteze totul cu sîrguinţă şi temeinicie şi să dea sentinţa potrivită cu adevănd".
b)."Iar dacă unul ca acesta, care doreşte să se rejudece şi la rugămintea lui, episcopul Romei ar găsi buna rejudecare, să se lase la aprecierea episcopului Romei, dacă e bine să se Uimită prezbiteri din partea sa, ca judecători împreună cu episcopii mitropoliei învecinate, care prezbiteri vor avea aceeaşi putere de a judeca ca şi cei ce i-a trimis; să fie primită şi această propunere (pentru mitropoliile supuse Romei)". -(Vezi scris. I şi II a Sinod. Cart.).
c). "Iar dacă episcopul Romei ar socoti că sentinţa dată mai înainte contra episcopului este clară (dreapta) să se facă cum va socoti că este bine preaînţeleptului său sfat. Episcopii (apuseni) au răspuns: Se primeşte această propunere". -Sard. 5.
1062. -a). "-.Dacă s-ar afla vreun episcop prea iute de fire -ceea ce nu ar trebui să fie pentru un astfel de bărbat şi care s-ar pomi cu mînie împotriva vreunui prezbiter sau diacon, şi l-ar scoate din Biserică, trebuie să hotărim să nu-l osîndească prea repede şi nici să nu-l îndepărteze de la împărtăşanie. Toţi episcopii ziseră : Cel osîndit are drepnd a se adresa mitropolitului eparhiot, iar dacă acest mitropolit lipseşte, să apeleze la mitropolitul vecin şi să se roage ca să cerceteze situaţia lui cu temeinicie, căci nu este drept ca să nu i se asculte nigămintea".
b). "Iar acel episcop, care l-a îndepărtat pe drept sau pe nedrept este dator să aştepte cu răbdare pînă se va face cercetarea şi astfel hotărirea lui, ori se va confirma, ori se va modifica după caz".
c). "însă cel scos de la împărtăşire (suspendat) să nu mai slujească pînă ce nu se va judeca apelul său, cu deplina cercetare şi buna credinţă. Iar dacă unii dintre împreună slujitori vor observa la el atihidine orgolioasă şi tnifaşă, zicînd el, că suferă pe nedrept, ei sînt datori să-l îndrepte pe calea cea bună, cu sfaturi aspre, îndemnîndu-l să se supună şi să asculte. Căci, după cum episcopul este dator să arate dragostea curată şi bunătatea sufletească către subalternii săi, tot aşa şi supkşii săi sînt datori să îndeplinească cu supunere sinceră slujba lor faţă de episcop". Sard. 14.
1063. Dacă vreun episcop ar fi scos cu sila pe nedrept, din
cauza învăţăturii înalte sau pentnt mărturisirea soborniceştii Biserici sau pentru apărarea adevărului (dogmatic şi moral) şi fiind judecat se află nevinovat, dacă el fuge de primejdie şi se duce în altă eparhie, să nu fie oprit a sta acolo (în refugiu) pînă cînd va veni timpul să se întoarcă înapoi sau pînă ce va scăpa (prin proces) de înjosirea ce i s-a făcut, căci estep siftiaţie grea şi dureroasă, ca cel ce a suferit pe nedrept să nu fie ajutat de noi şi deci, unul ca acesta trebuie să fie primit CU multă bunătate şi frăţietate (referindu-se la primirea în Apus a Sf. Atanasie cel Mare). Toţi episcopii aii răspuns: Se aprobă". -Sardica 17.
1064. -"Episcopul Gaudenţiu (al Naisului) zise: Tu ştii frate Aeţiu, că de cînd eşti episcop în Tesalonic, întotdeauna ai căutat pacea, pentm ca să nu fie deosebiri de păreri cu privire la clericii
Bisericii şi ai căutat să fie primiţi toţi acei (clerici) hirotoniţi de Museu şi Eulihian (episcopi fără drept eparhial) fiindcă (cei hirotonisiţi de ei) nu au nici-o vină". -Sard. 18.
1065. -">. Cu adevărat avem datoria să fim liniştiţi şi răbdători şi cu milostivire faţă de toţi, care au fost promovaţi în clend bisericesc de vreunul din fraţii noştri (cu hirotonie legală). Dacă aceşti clerici nu vor voi să se întoarcă la Bisericile pentm care au fost hirotoniţi, iar de acum încolo (dacă nu vor asculta) să nu fie primiţi între clerici.. Cu privire la Eulihian şi Museu să nu se mai socotească episcopi (ca cei ce au fost caterisiţi), iar de mirenească împărtăşire, (dacă ar cere-o) să nu fie lipsiţi. Zis-au toţi: Se aprobă". -Sard. 19 (Sint. At. şj Pidalion diferă).
1066. -"Episcopul Gaudenţiu zise: Aceste hotărî/i canonice dale pentm a fi împlinite pentm mîntuirea plăcută lui Dumnezeu şi oamenilor,potrivit cu răspunderea arhierească, ele nu-şi vor avea nici o aplicare, după aceste hotărîti nu sînt urmate de frica sancţiunilor, fiindcă ştim din experienţă că, chiar şi demnitatea preoţiei a fost batjocorită de multe ori, de obrăznicia unora. Deci, dacă cineva (dintre clerici sau episcopi) ar îndrăzni să facă ceva contrar (canoanelor), căutînd să asculte mai mult de tmfia sa, decît de Dumnezeu, trebuie să ştie chiar de pe acum, că s-a făcut pe sine vinovat de a fi tras la răspundere şi de a-şi pierde cinstea şi vrednicia episcopală. Toţi au răspuns: Această hotărire este bună şi se aprobă". -Sard. 20.
1067. -"...După hotărîrea Sinodului de la Niceea (c.4), un episcop nu se poate hirotonisi de doi episcopi, ci de trei cu aprobarea mitropolitului...". S. C-pol l.
1068. -"-.De acum încolo hotărîm ca nici de doi nici de trei
episcopi, ci de judecata sinodului tuturor episcopilor, după canoanele apostolice (1, 2, 74) să se judece şi caterisească un episcop prin judecarea celor mai mulţi se va dovedi mai temeinic greşalele celui vrednic de caterisire, fiind de faţă şi cel acuzat...". Sinod C-pol 2 (a.394).
1069. -"Numidiu zise: Sînt mulţi cu viaţă imorală care socotesc că pot acuza pe părinţi şi pe episcopi. Aceştia pot fi primiţi sau nu ? Episcopul Aureliu zise: Oare aprobă dragostea voastră ca cei încurcaţi în păcate ruşinoase să aducă acuzaţii împotriva părinţilor; Toţi episcopii zise: Cel ce ar fi nevrednic să nu se primească". -Cart. 8.
1070. --."Dacă vreun episcop sau prezbiter ar primi la împărtăşire pe cei ce au fost scoşi de la Biserică după dreptatea vinovăţiei lor, acela se pare că este vinovat de aceeaşi osîndă, ca şi cei ce fug de hotărirea canonică a propriului lor episcop..". Cart. 9.
1071. --."Dacă vreun prezbiter ar fi osîndit de propriul său episcop, şi fiind îndemnat de trufie şi mîndrie, ar socoti că el poate să slujească lui Dumnezeu cele sfinte separat sau să ridice alt altar contrar credinţei şi orinduielii bisericeşti, unul ca acesta nu trebuie să rămînă nepedepsit..." Cart. io.
1072. -.."Dacă vreun prezbiter ar fi osîndit pentm purtarea sa, el are datoria să apeleze la episcopii vecini ca. aceştia ascullînd plîngerea să-l împace cu episcopul său. Dacă nu va face aşa, ci cu îngîmfare se va uni cu alţi răzvrătiţi, despărţindu-se de episcopul său, ar sluji cele sfinte, unul ca acesta să fie dat anatemii şi să piardă locul său; însă să se cerceteze dacă nu are pîră dreaptă împotriva episcopului său". -Cart. 11.
1073. -"-.Dacă vreun episcop ar cădea în greşeli şi nu se pot aduna mai mulţi episcopi, ca să nu se întîrzie prea mult, să fie ascultat de 12 episcopi, iar prezbiteml de şase şi diaconul de trei". -Cart. 12.
1074. -"De asemenea s-a hotărit ca din Tripolitania să vină ca delegat la sinod\numai un episcop, din pricina sărăciei provinciei. Prezbiteml de acolo să fie judecat numai de cinci episcopi, iar diaconul de trei precum s-a spus mai sus (c 12) fireşte, sub preşedenţia propriului său episcop cînd va face apel". -Cart. 14.
1075. -"De asemenea s-a hotărit ca oricare dintre episcopi sau prezbiteri sau diaconi sau clerici, contra cănria s-a ridicat vreo acuzaţie în Biserică, fie criminală sau civilă, dacă va refuza judecata bisericească şi va voi să se dezvinovăţească în faţa judecătorilor lumeşli, să-şi piardă locul său chiar dacă sentinţa ar fi în favoarea lui şi aceasta este valabilă în chestiuni criminale, iar în cele civile va pierde tot ceea ce a cîşligat prin proces, de va voi să tină situaţia sa de cleric".
"Şi aceasta se hotărăşte, că dacă cineva va face apel la alli judecători cu putere mai mare, cu nimic nu va vătăma cinstea judecătorilor mai mici a căror sentinţă se anulează, dacă se dovedeşte că nu au judecai din duşmănie sau patimă sau că au primit danirile mituielii. Dar dacă prin învoirea părţilor se vor alege alţi judecători, chiar dacă ar fi mai putini decît cei rînduili (c. 12), partea nemulţumită nu mai are drept de apel...". -Cari. 15.
1076. Dacă vreunul dintre episcopi este pîrît, acuzatond trebuie să înainteze pîra la episcopii care sînt în cuprinsul provinciei (mitropolitane). Episcopul pîrit să nu fie despărţit de comuniune (înainte de judecată) decît numai dacă este chemat prin scrisori ca să se prezinte la judecata episcopilor aleşi spre a-l judeca, iar el nu s-ar prezenta la ziua hotărîtă, adică la tennen de o lună, de ziua cînd s-a dovedit că a primit citaţia. Dar dacă el va dovedi că a fost împiedicat spre a se înfăţişa de a răspunde împotriva acuzaţiilor care i se aduc, din pricina unor piedici adevărate şi constrîngătoare, să se dea alt tennen de înfăţişare în cuprinsul altei luni; dacă nu se va prezenta nici în luna unnătoare să nu mai fe în comuniune (să lîe suspendat) pînă îşi va dovedi nevinovăţia. Iar dacă nu va voi să se prezinte nici în fata sinodului general anual, ca măcar acolo să-şi limpezească situaţia lui, se va judeca ca şi cum el însuşi şi-a rostit sentinţa de osîndire împotriva lui (după gravitatea acuzaţiei). Şi în tot timpul (după a doua lună şi pînă la sinod) în care a fost scos de la comuniune (suspendat) să nu se împărtăşească nici la Biserică unde el slujea şi nici în cele ale eparhiei".
"Pîrîşul lui, dacă n-a lipsit de la tennenii de judecată, să nu fe scos de la comuniune (suspendat dacă este cleric), iar dacă pîrîşul ar lipsi ascunzîndu-se, atunci episcopul rcintegiîndu-se, însuşi pîrîşul va fi lepădat de la comuniune, dar fără a i se lua putinţa de a-şi susţine acuzaţiile, dacă ar putea dovedi că a lipsit de la tennenul de judecată, nu din voia lui, ci pehtm că a fost împiedicat a se prezenta, căci odată introdusă acţiunea în fata judecăţii episcopilor, dacă pîrîşul este prihănit, atunci el nu mai poate fi primit ca acuzator, decît numai dacă acuzaţiile se referă la interesele sale personale şi nicidecum pentru cele bisericeşti". -Cart. 19.
1077. -în caz câ episcopul cateriseşte pe cineva şi acela face apel : "Prezbiterii sau diaconii sînt osîndiţi după ce se va completa mai întîi numărul egal al episcopilor aleşi din eparhiile vecine, pe care i-ar cere cei pîriţi, adică şase pentru cauza prezbitenihu şi trei pentru a diaconului, împreună cu aceştia fund şi episcopul celor pîriţi, vor cerceta pricinile, păstrindu-se între acuzator şi pîriţi aceeaşi rînduială a zilelor, a termenelor şi a persoanelor (ca la orice judecată). Cauzele celorlalţi clerici (inferiori) le va cerceta şi soluţiona numai episcopul locului". -Cart. 20.
1078. -"Aşijderea s-a hotărit ca prezbiterii şi' diaconii şi ceilalţi clerici inferiori, în pricinile pe care le au, dacă nu vor fi mulţumiţi cu judecata episcopilor lor, atunci să apeleze la judecata episcopilor învecinaţi şi cum vor hotări episcopii acei chemaţi, cu consimţămînlul propriului lor episcop aşa să rămînă. în caz că vor voi să apeleze de la aceşti episcopi, n-au voie să apeleze la judecata de peste mare (a episcopului Romei), ci la mitropoliţii propriilor eparhii, după cum s-a hotărit de mai multe ori, cu privire la episcopi. Iar cei ce vor apela la judecătoriile de peste mare (la Roma) de nimeni să nu fie primiţi la împărtăşire în Africa". -Cart. 28.
1079. "Aşijderea întregul sinod a hotărit ca cel ce a fost excomunicat pentru lenevirca sa, fie episcop sau orice fel de cleric, dacă în timpul cît a fost excomunicat provizoriu ar îndrăzni să se împărtăşească mai înainte de a fi fost judecat, unul ca acela să fie socotit cum că el însuşi şi-a adus asupra sa hotărirea de condamnare definitivă chiar dacă arfi fost nedreptăţit". -Cart. 29.
1080. -"Aşijderea, s-a hotărit ca acuzatond, dacă în localitatea în care locuieşte el şi-ar ţine judecata, el s-ar teme de vreo ameninţare a mulţimii, el poate să-şi aleagă^o altă localitate în apropiere, unde nu-i vafi greu să aducă martorii şi acolo i se va judeca pricina". -Cart. 30.
1081. -"Trebuie a se cere de la împăraţi ca să binevoiască a hotări, că dacă oarecare mireni împricinaţi ar voi să fie judecaţi de biserică penlni orice fel de pricină, potrivii cu dreptul apostolic (I Cor. 6,1-5), iar sentinţa dală n-ar plăcea unei părţi şi ar apela la judecata lumească, împăratul să nu îngăduie a se chema acel cleric (judecătoresc) acum ca martor, la judecata lumească, care mai înainte a cercetat acea chestiune, ori s-a întîmplat a fi de faţă la cercetări ca martor, şi nici nidele persoanelor preoţeşti (care ar şti ceva) nici ele să nu fie chemate la judecata lumească ca să fie martore, ci împricinaţii să se judece de stat ca şi cum nu s-ar fi judecat". -Cart. 59.
1082. -"Să se ceară (de ia împăraţi) ca să binevoiască a poninci, să nu se mai îngăduie ca un cleric, de orice treaptă ar fi, dacă este condamnat prin sentinţa sinodului episcopal, pentm orice fel de vină, să fie apărat (făcînd tulburare) de vreun cleric influient de la Biserica la care a fost mai înainte şi nici la alt susţinător lumesc, statornicindu-se pentm aceşti intervenţionişti, pedeapsa amendării în bani şi pierderea demnităţii pe care o au fără a se putea justifica ei cu vîrsta sau cu sexul". -Cart. 62.
1083. -în rezumat: "Episcopul Echitiu a fost condamnat de sinod. El a plecat în Italia. Delegaţia africană, care acum pleacă în Italia, dacă îl va afla că el lucrează ca episcop să-l demaşte, "acţionînd împotriva lui" spre a cunna răul din Biserică". -Cart. 65.
1084. "S-a hotărît că dacă oareca/i clerici ar fi acuzaţi şi supuşi sub osîndă din cauza păcatelor, ci ar cere îngăduinţă de a li se acorda timp de un an ca să-şi dovedească nevinovăţia, să li se asculte cererea ca să nu se aducă defăimare Bisericii şi să se împiedice tnifia ereticilor şi a paginilor. Iar dacă în timp de un an ei nu vor aduce dovezile dezvinovăţiei lor, să nu mai aibă dreptul de a fi ascultaţi". -Cart .79.
1085. -Cuodvultdeus, episcopul Centuriei, a fost dat în judecata sinodului, de potrivnicul său. Acuzatul, Rind întrebat dacă el se prezintă la instanţă a răspuns că da, însă nu s-a prezentat la proces şi a răspuns că nu se va mai prezenta niciodată. Sinodul a hotărît ca nici-un episcop să nu mai aibă împărtăşire cu Cuodvultdeus pînă ce nu se va termina procesul lui. El să nu fie scos din scaunul episcopal mai înainte de a i se termina procesul şi aceasta o poate aprecia orice creştin (cu mintea sănătoasă). -Cart. 87.-rezum.
1086. -"Unii prezbiteri din Numidia au reclamat pe episcopul lor Maurenţiu, însă în ziua procesului ei nu s-au prezentat, ci s-au ascuns deşi au fost căutaţi de mai multe ori. Sinodul a hotărît ca o comisie să cerceteze acest caz şi apoi să se judece la altă dată. Acuzatul, ep.
Maurenţiu, a indicat pe şapte episcopi, care vor face parte din planul judiciar al lui, iar reclamanţii să indice pe alţi cinci, pînă la împlinirea numărului de doisprezece, sub preşedenţia mitropolitului Sanotip". -Cart. 100 (rezum.).
1087. -"S-a hotărit ca oricare cleric ar cere de la împărat să fie judecat la judecătoria lumească, să se despoaie de demnitatea sa ; iar dacă vreun laic ar cere de la împărat să fie judecat de episcopi, întni nimic să nu fie împiedicat". -Cart. 104.
1088. -"S-a hotărit în acest sinod (de la 409) ca episcopul singur să nu dea sentinţa în propriile sale nevoi judecătoreşti". -Cart. 107.
1089. -în rezumat: Dacă episcopul este neglijent cu regiunea convertită de la donatişti, episcopii vecini să-l îndemne a fi rîvnitor la misiunea episcopală. Dacă neglijenţa continuă încă timp de şase luni şi un alt episcop lucrează în acea regiune, iar episcopul de drept deschide proces, mitropolitul să caute a împiedica lucrurile. în caz de nereuşită, dacă părţile în litigiu : "prin învoirea comună ar alege judecători din vecinătate, să se aleagă unul sau trei; şi dacă s-ar alege trei să aibă valabilitate hotărirea tuturor trei sau cel puţin a doi". -Cart. 121.
1090. -"Iar de la judecătorii aleşi prin înţelegere comună (din c. 121), să nu se mai îngăduie a apela la alţii. Şi oricine s-ar dovedi că din îndărătnicie nu seisuptine hotăririi acestor judecători, mitropolitul să hotărască ca nici un episcop să nu mai aibă legături cu acela, pînă ce nu se va supune". -Cart. 122.
1091. -"Aşijderea s-a hotărit ca prezbiterii, diaconii şi ceilalţi clerici care vorfi nemulţumiţi de sentinţa dată de episcopii lor, ca şi ei să le soluţioneze neînţelegerile cu consimţămîntul propriilor lor episcopi. Iar dacă ar fi nemulţumiţi şi cu această judecată şi ar voi să apeleze şi mai departe, să nu le fie îngăduit decît numai la sinoadele din Africa sau mitropoliţii eparhiilor de care aparţin. Iar cel ce ar voi să apeleze peste mare (la Roma) să nu fie primit de nimeni în comuniune africană". -Cart. 125.
1092. -"Aşijderea întreg sinodul a hotărit ca în fiecare eparhie mitropolitană, să se aleagă cîte trei episcopi judecători (sinod permanent) pentni ca să nu se reţină toţi episcopii prea mult timp întruniţi la sinod plenar...Cart. 127.
1093. -"Toţi au căzut de acord, fiindcă în sinoadele precedente s-a precizat cine poate să acuze persoanele clericale, dar nu s-au hotărît care persoane nu pot acuza. Din această pricină hotărî/n ca pe bună dreptate, să nu fe primit ca acuzator, cel ce a fost lepădat de la împărtăşire şi se afă sub afurisire, fîe el cleric sau mirean cel ce voieşte să acuze". -Cart. 128.
1094. '"Aşijderea s-a hotăiit ca niciun rob, nici cei liberali să nu fîe aduşi ca acuzatori (ai stăpînuiui în cele bisericeşti) şi nici pe cei pe care legile civile nu-i admit să acuze penlni vinovăţii publice, ca şi pe cei ce sînt vinovaţi şi lipsiţi de drepturi civile, adică măscăricii şi toate persoanele care s-au făcut vinovate de fapte imorale, nici ereticii, nici paginii şi nici iudeii. însă toii aceştia, cărora li se ia dreptul de acuzare în chestiuni bisericeşti nu sînt opriţi de a reclama (pe vreun cleric) în chestiunile lor particulare". -Cart. 129.
1095. -"Aşijderea, s-a hotărît că dacă un cleric este acuzat pentm mai multe vinovălii şi la proces cea dintîi acuzaţie dacă nu se poate dovedi, celelalte acuzaţii să nu mai fîe admise pentm a se judeca (fiindcă pentru primul cap de acuzaţii, pîrîşul devine calomniator şi vrednic de pedeapsa care ar fi primit-o acuzatul). -Cart. 130.
1096. -"Şi să nu se primească ca martori la judecată cei despre care s-a hotărît să nu fie primiţi nici ca acuzatori sau pe acei martori pe care pîrîşul îi aduce din (rude sau slugi) sau mai mici de patmzeci de ani" (minori). -Cart. 131.
1097. -"S-a hotărît că dacă un episcop ar mărturisi în faţa instanţelor, cum că un oarecare cleric i-a mărturisit duhovniceşte păcatul său, iar acum acel cleric tăgăduieşte, episcopul să nu se socotească înjosit dacă nu i se dă crezare, fiindcă numai singura lui mărturie n-are valoare (ci este nevoie şi de ale altora Deut. 19, 15 ; Matei 18, 16;). Chiar dacă el, abuzînd, ar exclude de la împărtăşire pe clericul care acum tăgăduieşte, invocînd imboldul conştiinţei sale" (deci se izolează singur). -Cart. 132.
1098. -(Cont. din c. 132). "Cîtă vreme episcopul ar opri de la împărtăşire pe cel astfel afiirisit (c. 132) ceilalţi episcopi (judecători) să oprească de la împărtăşire pe acel episcop (abuziv), pentm că orice episcop să se ferească a da hotăriri împotriva cuiva, pînă ce nu se poate dovedi judiciar vinovăţia acuzatului şi cu alte dovezi aduse şi de allii "(Ioan 8,17). -Cart. 133.
1099. - "Scrisoarea I-a trimisă de întreg sinodul din Africa către Bonifaciu (418-422), episcopul Bisericii din Roma, prin episcopul Faustin şi prezbiterii Filip şi Asel, delegaţii Bisericii Romei (la 419). Aurelia (Fer. Augustin), Valentin primatul Numidiei şi ceilalţi 217 ca reprezentanţi la sinodul plenar al Africei, către Bonifaciu, preafericitid domn şi frate. Deoarece a bineplăcut Domnului ca smerenia noastră să răspundă în scris, cu privire la cele dezbătide de noi împreună cu fraţii noştri sinepiscopul Faustin şi sinprezbiterii Filip şi Asel, noi sîntem datori să răspundem nu lui Zosim (+418), episcopul de fericită pomenire de la care am primii scrisori şi sfaturi, ci vredniciei voastre, care cu voia lui Dumnezeu aţi ocupat locul lui, să vă facem cunoscut, în scurt, cele hotărîte împreună de toţi. Insă fără a insista asupra dezbaterii amănunţite cu privire la cele soluţionate, le-am scos la capăt, nu cu puţină osteneală, mereu avînd în vedere dragostea frăţească, cu grijă am consemnat în acte pe scurt, cele privitoare la subiectele discutate. Şi dacă Zosim ar mai fi în viaţă, ar primi domnule frate, cu mare bucurie ceea ce ar fi constatat că în chip paşnic s-au limpezit toate". -l-a.
1100. -"Prezbiteml Apiariu (Caterisit de Urban) din cauza hirotqnisirii, afurisirii şi apelului său, a născut mare sminteală, nu numai în Biserica din Sicca ci şi în toate eparhiile africane. După ce a
cerut iertare pentru toate păcatele a fost reintegrat în comuniune. Sinepiscopul Urban din Sicca a fost cel dinţii care a îndreptat cu grijă toate acelea care se puteau îndrepta. Intnifît avem datorie să păstrăm pacea şi liniştea în Biserică nu numai acum de moment, ci şi în viitor, căci în trecut multe s-au întîmplat de felul acesta ba chiar şi mai grele, hotărim (în scop educativ şi disciplinar) ca prezbiteml Apiariu să fie înlăhirat de la Biserica din Sicca, fără a-l caterisi din treaptă şi
primind scrisoare (canonica) să poată merge înrăită parte ca preot, concesie oferită lui la rugămintea sa scrisă". -1-b.
1101. -Dar înainte de a ajunge noi la o astfel de dezlegare între altele, însuşi Apiariu a pretins oral, ca să cerem de Ia fraţii Sinepiscopului Faustin şi sinprezbiterii Filip şi Asel ca să i se citească documentaţia lor scrisă, precum şi ordinile verbale în puterea cărora ei au dreptul de a trata cu noi. Noi am cerut comunitorium adus de ei în scris şi au prezentat-o şi după ce am citit-o am anexat-o Ia actele pe care acum vi le trimit prin aceşti delegaţi, care au fost însărcinaţi să trateze cu noi patru chestiuni: întîi, despre apelurile episcopilor către iereul Bisericii din Roma; al doilea ca episcopii să nu apeleze la curtea guvernamentală aşa cum s-a întîmplat pînă acum; al treilea ca nevoile prezbiterilor şi diaconilor să se cerceteze de episcopii eparhiilor vecine, în caz că episcopul lor i-au afurisit în chip pripit; şi al patrulea cu privire la scoaterea episcopului Urban din comuniune şi a citirii lui la Roma, dacă nu ar îndrepta cele ce trebuiesc îndreptate. -I-c.
1102. -Cu privire Ia chestiunea întîia şi a treia şi anume ca să se admită episcopilor să apeleze la Roma şi că nevoile clericilor să se rezolve de către episcopii lor eparhiali, încă de anul trecut, prin scrisorile noastre trimise deja aceluiaşi pomenit episcop Zosim, ne-am sîrguit a-i arăta , că fără paguba vreunei părţi, noi pe acestea Ie vom respecta pentru scurtă vreme, pînă ce se va face verificarea hotărîrilor de la Niceea (fals invocate de Zosim, căci ele erau ale sinodului din Sardica). Acum cerem şi de la sfinţia ta ca să dispui, ca aceste probleme să se aplice de noi aşa cum s-au dezbătut şi hotărît ele de către părinţii de la Niceea, adică: "Dacă un episcop este acuzat şi episcopii întruniţi în sinodul acelei eparhii l-ar judeca şi l-ar scoate din treapta lui, iar lui i s-ar părea potrivit să apeleze şi să se refugieze la episcopul Romei, care pe dreptate ar socoti că trebuie să i se reînnoiască judecata, el (ep.Romei) să scrie episcopilor vecini cu eparhia inculpatidui pentru ca dînşii să cerceteze toate din nou cu mare grijă şi cu bună credinţă să precizeze adevănd. Iar dacă apelantul ar îndupleca, prin stârnitoare rugăminţi, pe episcopul Romei, ca să trimită din partea sa un prezbiter de încredere, este liber să o facă. Apelantid să aibă dreptul de a accepta pe cei ce-l vor ajuta în proces, fiind de faţă cu ceilalţi episcopi, pentm ca toţi să aibă puterea celui ce i-a trimis. Iar dacă episcopul Romei va socoti că pentm rezolvarea procesului sînt deajuns numai episcopii locali, să facă ceea ce i s-ar părea că e mai bine" (Citat drept canon Niceea, Sard. 5). -I-d.
1103. -De asemenea cu privire la prezbiteri şi diaconi: "Dacă vreun episcop mînios, ceea ce n-ar trebui safe, s-ar porni cu asprime şi iuţime asupra vreunui prezbiter sau diacon şi ar voi să-l excludă din Biserică, el trebuie să fie atent ca să nu-l osîndească pe nedrept sau să-l scoată din slujbă. Deci cel scos are dreptul de a merge le episcopii vecini, pentm ca ei să-i asculte pricina şi să cerceteze cu grijă, fiindcă nu este drept ca să nu fîe ascultat cel nedreptăţit; iar episcopul care l-a alungat pe drept sau pe nedrept, este dalor să primească cu răbdare cercetarea pricinei, de unde el va verifica dacă hotărîrea lui a fost dreaptă sau nedreaptă". (Sard. 14, citat ca drept niceean). -I-e.
1104. -"Toate acestea s-au anexat la acte în chip provizoriu, pînă la sosirea canoanelor originale ale Sinodului de la Niceea, care, dacă şi acolo textul va fi identic cu cel din acel comonitorium (roman) prezentat nouă de fraţii trimişi de la scaunul apostolic, atunci cele cuprinse în comonitorium se vor respecta şi la voi în Italia ca şi la noi şi nu vom mai aminti de neplăcerile de pînă acum, ci credem că cu ajutoml lui Dumnezeu, acum fiind prea sfinţia proestos în Biserica din Roma, nu vom mai avea neplăcerile cele cuprinse în comonitorium (lui Zosim) şi cu chipul acesta, noi vom respecta frăţeasca dragoste şi chiar tu înţelegi că acele hotărîri niceene trebuie să fie respectate, după înţelepciunea şi dreptatea dată ţie de la Dumnezeu, afară de cazul cînd va fi altul textul canoanelor autentice ale sinodului de la Niceea. Am consultat foarte multe cărţi, dar nicăieri nu am citit acele (canoane niceene) păstrate în cărţile de la Roma ale Sinodului de la Niceea, aşa cum au fost ele trimise de acolo în comonitorul menţionat a lui Zosim. Dar întmcît la noi nu am găsit în nici o carte grecească aceste canoane folosite de Zosim, noi .dorim foarte mult să ni se aducă textul păstrat în Bisericile răsăritene, unde se spune că ele se găsesc chiar în originalul scris la Niceea".
1105. -"De aceea chiar vă nigăm ca însuţi cucernicia ta să binevoieşti a scrie către iereii din acele ţinuturi, adică celor din Bisericile Anliohiei, Alexandriei, Constantinopolului şi altora, dacă sfinţia ta binevoieşte, ca de acolo să ni se trimită canoanele autentice stabilite la Niceea de către Sfinţii Părinţi şi prin aceasta, vei aduce o deosebită binefacere tuturor Bisericilor apusene, fiindcă nimeni nu se poate îndoi, cum că exemplarele greceşti sînt cele mai autentice ale sinodului de la Niceea. Cînd ele vor fi aduse din atîtea Bisericideosebite ale grecilor şi comparîndu-le cu ale noastre şi dacă ele vor fi toate în concordanţă, încrederea va fi deplină, dar pînă atunci noi respectăm cele aduse în comonitoriul menţionat mai înainte, cu privire la episcopii care apelează la iereul Bisericii romane şi cu privire la nevoile clericilor care trebuiesc soluţionate de către episcopii eparhioţi şi respectîrid toate^ acestea pînă la verificare, credem că, cu voia lui Dumnezeu prea fericirea voastră încă ne va ajuta la toate acestea", -i-g.
1106. -"Cu privire la probleme dezbătute şi hotărîte la sinodul nostni le veţi afla de la sinepiscopul Faustin şi sinprezbiterii Filip şi Asel, acte iscălite şi de ei, pe care le vor prezenta sfinţiei voastre. Domnul să te păzească întru mulţi ani, prea fericite frate..." i-h.
1107. -A doua scrisoare a sinodului din Africa (424) către Papă Celestin, episcopul Romei, Aureliu, Palatin, Tutos..., întruniţi în sinodul general al Cartaginei, către Celetin episcopul Romei. "Vă facem cunoscut că precum sfinţia ta te-ai arătat bucuros de prezentarea lui Apiariu, trimiţîndu- ne scrisori prin sinprezbitend nostru Leon, tot aşa şi noi cu bucurie trimitem prezenta scrisoare cu privire la limpezirea situaţiei lui, căci este firesc ca, cu toţii să zăbovim într-ascultarea nevoilor lui, fiind odată judecat". -Ii-a.
1108. -"Deci sosind la noi sinepiscopul Faustin, am întrunit sinodul şi la început am socotit că este trimis la noi de la Roma împreună cu Apiariu, cu scopul ca precum Apiariu odinioară şi-a
recăpătat situaţia de prezbiter prin mijlocirea lui Faustin, tot aşa şi acum, prin mijlocirea lui să se cureţe de alîtea păcate imputate lui de cei din Tavrachina, ale cănii fapte urite sînt aşa de multe şi mari, încît întregul nostru sinod a socotit că protecţia lui Faustin a întrecut bunul simţ al judecăţii şi rîvna lui de-al apăra, a depăşit dreptul de a-i fi apărător. Căci chiar de la început Faustin s-a împotrivit cu exagerarea întregului sinod folosindu-se chiar de insulte, bizuindu-se oarecum pe privilegiile Bisericii romane, ne silea ca să-l primim în comuniunea primită de sfinţia ta, avînd încredere în dreptatea apelului său, dreptate pe care el n-a putut s-o dovedească. Şi cu toate acestea, sinodul i-a aplicat o prea mică pedeapsă, ceea ce vei constata şi mai bine din citirea actelor întocmite după o dezbatere de trei zile în cursul cărora cu mîhnire, am cercetat diferitele acuzaţii grele aduse asupra lui şi astfel, Dumnezeu a tăiat îndată atît tărăgăneala incorectă a sincpiscopului Faustin, cît şi subterfugiile viclene ale lui Apiariu, cu care se silea să-şi acopere uritele lui nelegiuiri, toate fiind scoase la iveală de încăpăţînarea urită şi dezgustătoare, precum şi de atitudinea nenişinată a tăgăduirii, prin care căuta să-şi acopere gunoiul atîtor ticăloşii". -Il-b.
1109. -"Dar cînd Dumnezeu a constrîns conştiinţa lui, dîndu-se la iveală toate cele ascunse în inima lui, în faţa tuturor, apărînd ca o mocirlă ticăloşită, vicleanul tăgăduitor a început să recunoască toate învinuirile aduse asupra sa şi numai după ce s-a dat pe faţă toate faptele lui criminale a început să facă apel la făgăduinţa îngăduitoare a noastră, cum că dorim să-l ajutăm să se cureţe de nelegiuirile sale, ne-a uşurat şi pe noi de neplăcuta osteneală, iar el a început a-şi da seama de remuşcare, deşi acest gest al pocăinţei pornea mai mult din constringere decît dintr-o viaţă curată". -Il-c.
1110. -"Şi acum, omule frate, mai întîi venim cu datornica închinăciune şi cu toţi te nigăm ca în viitor, să nu mai dai uşor crezămînt celor ce vin din Africa şi să nu mai primeşti în comuniune pe cei ce noi i-am excomunicat, fiindcă sfinţia ta acum uşor te poţi încredinţa, cum că aşa s-a hotărit şi la Sinodul de la Niceea (c. 5). Dacă din hotă/vile acestui sinod se poate observa, cum că această rinduială se respectă cu privire la clericii inferiori şi la laici, apoi cu atît mai mult trebuie să se respecte toate acestea la episcopi". -H-d.
1111. -"Prin unnare, sfinţia ta să nu mai primeşti în comuniune conştient şi cum nu se cuvine (Ap. 12, 13, 32, 37), pe cei ce au fost excomunicaţi în eparhia lot", -il-e.
1112. -"De asemenea se cade ca sfinţia ta să interzici refugierea la Roma a nenişinaţilorprezbiteri şi clerici, deoarece aceasta nu este doar o hotărire a Bisericii africane şi a sfinţilor ei părinţi, ci este hotărirea sinodului de la Niceea, care trimite atît pe clericii inferiori cît şi pe episcopi, cu destulă claritate la mitropoliţii lor". -Il-f.
1113. -"Apoi sinodul niceean a dispus cu înţelepciune şi dreptate că orice chestiune care ar putea surveni, trebuie să se rezolve de autorităţile locale, pentru că părinţii au ştiut că nici o provincie nu va fi lipsită de dand Duhului Sfînt, cu ajulond căreia iereii lui Hristos vor păzi cu tărie şi înţelepciune dreptatea şi mai ales cînd pîrilul nu va fi mulţumit cu cele hotărite de autoritatea lacală, să poată apela la sinodul mitropolitan sau chiar la sinodul ecumenic. Dar cine ar putea crede oare că Dumnezeu inspiră dreptatea numai unui singur for judecătoresc, iar mulţimea iereilor adunaţi în sinod ar fi lipsită de această asistenţă dumnezeiască? Şi oare cine ar putea crede că judecata de peste mare, de la Roma, ar putea fi cu adevărat corectă, cînd cei mai mulţi martori necesari nu s-ar putea prezenta la proces din cauza bătnneţilor sau a altor nenumărate piedici?". -II-g.
1114. -"însă despre pretenţia cum că tu ai putea să trimiţi delegaţi ai sfinţiei tale ca să judece în Africa, noi nu am găsit nimic stabilit de vreun sinod al sfinţilor părinţi, iar motivările pe care s-au trimis odinioară prin sinepiscopul Faustin, ca şi cînd dreptul Romei de a judeca s-ar fi hotărît la sinodul de la Niceea, noi nu am putut găsi nicăieri aşa ceva, în copiile trimise de pe izvoarele originale ale sinodului de la Niceea, pe care le-am primit de la preasfinţitul Chirii din Alexandria (+444) şi de la prea Sfinţitul Atic din Constantinopol (+425) şi pe care noi le-am trimis regretatului Bonifaciu, înaintaşul tău, prin prezbitend Inochentie şi ipodiaconul Marcel care ni l-au adus de la ei". -Ii-h.
1115. -"Deci nu faceţi de la cererea oricui să trimiteţi aici pe clericii voştri să ducă tratative în afacerile noastre şi să nu daţi prilej să credem că aţi introdus în Biserica lui Hristos, mîndria cea deşartă a poftei de putere, căci ea cultivă lumea simplităţii şi claritatea întru umilinţă pentru cei ce doresc să vadă pe Dumnezeu. Deoarece vrednicul de plîns Apiarie, a fost scos din Biserica lui Dumnezeu în urma nelegiuitelor răutăţi, chiar de fratele nostru Faustin (cînd s-a convins de imposibilitatea apărării) sîntem siguri că în viitor, cu ştirea şi colaborarea sfinţiei tale, avîndu-se în vedere dragostea frăţească, în Africa nu se mai repeta un astfel de lucru". Iscăliturile. Il-i.
1116. -"Sur, fiind îndepărtat de episcopul Apolo şi înstrăinat de Biserică, să rămînă aşa cum l-a osîndit episcopul şi dacă vrea, el are dreptul de a se apăra şi de a ataca sentinţa episcopului său cu apel la sinod". -Teofii 4.
1117. -"Orice faptă a noastră, cînd este făcută după buna orînduială canonică, nu ne aduce nici o tulburare, ci dimpotrivă ne apără de orice clevetire şi ne aduce bune aprecieri din partea celor ce judecă corect. Căci cine n-ar pătimi o hotărire dreaptă făcută de cineva? Sau cum s-ar socoti de bine şi vrednică de laudă o judecată dreaptă şi făcută după legea canonică?".
"însă de la început era drept ca Petm să poarte demnitatea preoţească împreună cu răspunderea corespunzătoare a arhieriei (adică să fi fost hirotonisit cu vrednicie şi cu scaun eparhial), iar dacă nu era vrednic să stea în Sfîntul Altar nu trebuia să fie hirotonisit episcop".
"Dar, poate se va părea teoseyiei tale (episcopul Antiohiei Domnus) cum că cuvîntul meu este prea aspru şi fără iubire frăţească însă, după adevănd care stă mai presus de toţi nu este aşa. Sau s-ar părea că noi protejăm pe acest bălrîn, aprobîndu-i numirea (ca episcop) însă mai bine ar fi, dacă s-ar fi ţinut seama (pe lîngă situaţia lui canonică) şi de celelalte dezvinovăţiri ale sale, fiindcă el spune, cum că el s-ar fi putut dezvinovăţi, dar nu i s-a dat nici timpul cuvenit şi nici ascultare canonică (ap.74). Astfel, actele l-ar fi arătat, ori vinovat şi vrednic de osîndă şi deci, nu ar mai fi avut dreptul să zică că e nevinovat, ori găsindu-se nevinovat şi iarăşi i s-ar fi dat proestoşia biseiicii pe care a avut-o. Dar, înlmcît nu s-a făcut nimic din toate acestea, el strigă împotriva procedurii şi zice că i s-a făcut o mare nedreptate şi că a fost scos ilegal. Apoi, mai adaugă că i s-a luat şi banii săi particulari".
"Deci, cuvioşia ta (ca mitropolit) chibzuieşte după sfintele canoane, ce este proprietatea Bisericii şi ce este proprietatea slujitorilor bisericeşti şi pe lîngă toate acestea, după cum te mgăm prin scrisoarea noastră, fă să înceteze plîngerea bătnnului. Iar dacă el ar dori poate să se judece cu cei ce l-au acuzat înaintea teoseviei tale după obiceiul canonic, fireşte, fiind de faţă şi episcopul subordonat ţie, afară de cei pe care el i-ar recuza ca suspecţi. De altfel noi nu credem că ar fi vreun preacinstit episcop, care ar avea gînd vrăjmaş fratelui său. Insă ca să se înlăture orice bănuială, care ar slăbi autoritatea judecătorească cu privire la el, spre a nu-i da prilej ca să mai zică că i s-a făcut nedreptate, nu are nici o însemifătale faptul că ar lipsi din sinod unii care sînt bănuiţi". -Sf. Chirii 1.
1118. -"Iar banii care s-au luat cu nedreptate, fiind ai lui, este drept să i se dea înapoi din două motive: Mai întîi că nu trebuie să se facă aceasta (înainte de judecată) şi al doilea, că aduce gravă nemulţumire prea cinstiţilor episcopi de pretutindeni, dacă li se va cere socoteală de toate cheltuielile pe care le fac pentm nevoile lor atît din veniturile slujbelor cît şi din alte venituri gospodăreşti căci fiecare dintre noi, la vremea cuvenită, vom da seama în faţa judecătondui hituror. Toate odoarele şi averea nemişcătoare trebuie să se păstreze ca averea neînstrăinată a Bisericii, iar iconomia cheltuielilor celor întîmplăloare să se încredinţeze celor ce în decursul vremilor ocînnuiesc dumnezeiasca preoţie", (ap. 38). -Sf. Chirii 2.
1119. -"Iar dacă unii vinovaţi sînt supuşi afurisirii ceiiîndu-se penlni păcate şi dacă sînt catehumeni, fiind ameninţaţi de moarte, să se boteze (dacă doresc, suspehdîndu-Ii-se pedeapsa), ca să nu plece din lumea aceasta neîmpărtăşiţi de har, adică fără a-i face părtaşi tainelor bisericeşti, fiindcă şi în acest caz trebuie a lucra după legile canonice bisericeşti...". (I cc. 13; Laod. 47; Cart. 45). -Sf. Chril 5.
1120. -"Oricare cleric de va avea vreo tocmeală către altcineva, sau călugăr, sau nu cumva să lase pe arhiereul lor şi să se ducă la judecată mirenească, pentru că aceea este urgisire şi mustrare arhiereului, ci întîi să caute să vadă tocmeala lor arhiereul, sau de vor vrea amîndouă părţile, adică şi unul şi altul, de le va da arhiereul voie, atunci să meargă la judecata mirenească şi pedeapsă să n-aibă", -ILT, 103.
1121. -a) .„Să nu divulgăm răul spre defăimarea clericilor şi sminteala poporului "ca să nu se împlinească ai noi cele zise: Nu fi prea nedrept ca să nu cazi în necredinţă; penlni că toţi legiutoni şi judecătorii judecă potrivit cu împrejurările vremurilor. Ştim că arhiereii care calcă în picioare canoanele de buna lor voie, îşi vor da seama în faţa judecăţii lui Dumnezeu, iar mulţimea creştinilor va avea de la Dumnezeu răsplata evlaviei lor celei curate... Aceleaşi sfaturi vi le dau şi eu cu privire la alte încălcări de canoane, ca să nu vă smintiţi, ci crima încălcării să o lăsaţi pe seama lor dacă ei le încalcă de bună voie. Dacă ei le încalcă din neştiinţă şi din sila vremurilor, aceştia vor avea ieitare înaintea lui Dumnezeu...". -Scris. Ghen., II, 3.
1122. -b) J'Cel ce ar voi să introducă rigurozitatea obiceiurilor Bisericii noastre în aceste timpuri grele (sub ocupaţia otomană) ca în vremurile de libertate creştină, acela devine vrăjmaş al creştinismului fiindcă încearcă lucniri imposibile. Cel ce face puţin pogorămînt spre a păstra toiul, are o judecată apostolică şi astfel îl va judeca Dumnezeu cu milă ... Astăzi creştinismul este ca şi înainte de timpul lui Constantin ( + 337) căci n-avem nici împărăţie, nici Biserică liberă, nici libertatea de a ne mărturisi credinţa, ca niciodată pînă acum... Nu-i nimeni care să ne înveţe şi să înveţe şi pe alţii, iar dragostea păstorilor care ştiu canoanele s-a răcit. Cînd este dragoste şi ştiinţă nu trebuie a o iconomisi peritni nevoia vremurilor pe care Domnul le-a prevăzut, că vor fi aşa de silnice încît dacă-i cu putinţă vor amăgi chiar şi pe cei aleşi, dar numai cel ce va răbda pînă la sjîrşitse va mîntui (Matei 24). De aceea nu trebuie să ne descurajăm şi să ne tulburăm, pentru că nu mai avem libertatea slujbelor, ci mai degrab să mulţumim lui Dumnezeu că viaţa creştină dăinuieşte în multe părţi ale lumii şi la toate neamurile şi limbile, înfnintînd ispitele. Toate acestea nu trebuie să ne zdruncine credinţa, ci să fim gata chiar şi a muri de va fi nevoieGhcn. II, 4.
1123. -c). -."Creştinii mor muceniceşte în răsărit şi apus pentru credinţa lui Iisus şi sufăr chinuri mari, iar noi ne vom întrista sau vom pedepsi pe cineva fiindcă am uitat numărul pericopei evanghelice ce vine la rînd şi în loc de a şaptea a citit pe a zecea? Sau a cîntatpe un alt glas din octoih, adică, în loc de întîiul glas, a cîntat pe al doilea? De aceea vă sfătuiesc să le ţineţi pe toate şi să le faceţi cu bună judecată, înlăturind orice sminteală întru noi monahii şi preoţii, pentru ca să nu fie vătămare şi smuitealăpentru rîvna şi evlavia creştinilor mireru". -Scris. Ghcn. II, 5.
1124. -d). JDe aceea, să nu vă despărţiţi şi economia patriarhului să n-o osîndit} pe care vremurile o impun ... ci să fiţi atenţi doar, numai ca ei să fie ortodocşi şi să nu înveţe dogme greşite, contrare dreptei creanţe şi nici să nu lilu/ghisească cu ereticii. Iar at privire la neştiinţa lor, la răutatea l/upului care-i apasă, sînt de iertat, iar despre hotărîrile lorgeşite îşi vor da seama înaintea lui Dumnezeu. Voi să vă faceţi pe deplin datoria faţă de ei pentru evlavia ce-o aveţi faţă de Dumnezeu ... Iar dacă ar veni cineva străin şi v-ar îndemna la răzvrătire Să-l alungaţi' ~ Scris. Ghcnadie II, 6.
1125. -"înţelepţii în cele dumnezeieşti, zic că sînt trei dreptăţi: omenească, îngerească şi dumnezeiască. Cea omenească zic că este împărţire egală şi cinstită a lucrurilor văzute ale lumii; cea îngerească, împărtăşirea îmbelşugată a cunoştinţei dumnezeieşti; iar cea dumnezeiască spun că stă în a suferi pentru cei păcătoşi". -Filoc. II. p. 213,11.
1038. -Judecata bisericească îşi are temeiul în porunca lui Iisus (Matei 18,15-17) şi orînduirea apostolică (I Cor. 2, 14-15; 6, 1-5; Tit.l, 5-10) Continuată de Sfinţii Părinţi în organizarea canonică a societăţii bisericeşti (I ec. 5; II ec. 6; Cart. 10,15,104). Judecător suprem al lumii este Dumnezeu. Cel mai înalt for judecătoresc în Biserică este Sfintul Sinod, în cuprinsul eparhiei este episcopul împreună cu soborul prezbiterilor săi. "Judecăţile voastre să le faceţi în ziua a doua a săptămînii (luni) pentru că dacă cineva vă fi nemulţumit cu hotărirea voastră,, pînă sîmbătă să aveţi timp ca să puteţi potoli nemulţumirea şi duminica să împăcaţi pe cei învrăjbiţi între ei. De faţă să fie la judecată şi diaconii şi preoţii judecind fără părtinire, ca oameni ai lui Dumnezeu (I Tim. 6, ll) cu toată dreptatea. Să fie de faţă şi părţile împricinate, după cum zice legea. Acei între care este pricină, să stea fiecare în faţa judecătonilui (Deut. 19,17) şi ascultîndu-i să vă spuneţi părerile cu dreptate, silindu-vă a-i împăca unul cu altul mai înainte de hotărirea episcopului, ca să nu ajungă la cunoştinţa publică hotărirea dată contra celui păcătos... Ascultaţi deopotrivă, fiecare din părţi şi pe pîrîş şi pe pitit, însă nu cu părtinirea nici unei părţi, ci cu dreptate ca unii ce veţi da hotărirea pentru viaţa veşnică sau pcntni moarte, căci Dumnezeu zice: cu grijă să unnăreşti dreptatea (Deut. 16, 20). De aceea, cel care a fost pe dreptate pedepsit de voi şi afurisit, rămîne lipsit de viaţă şi slava cea veşnică, şi faţă de oamenii evlavioşi fără cinste, şi osîndit de Dumnezeu". -Const. Apost. II, 4.
1039. -"//i Biserică sînt două feluri de judecăţi: a), judecată internă, prin spovedanie unde vinovatul are iniţiativa acuzaţiei de sine însuşi, duhovnicul este numai martor şi ispravnic al tainei, (I Cor. 3, 9) iar judecător este Dumnezeu a cănii voinţă şi hotărire se găseşte în legile Sfintei Scripturi (i Cor. 2, 6-16) şi ale canoanelor în virtutea cărora duhovnicul îşi îndeplineşte misiunea isprăvniciei (I Cor. 4,1-5). b). Judecata externă bisericească (I Cor. l-ll) prin care se pune stavilă răului lăuntric manifestat în afară, fără judecata internă a conştiinţei care este adonnită sau pervertită" (I Cor. 2,15). "Dacă ne-ăm judeca pe noi înşine n-am mai fi judecaţi de alţii". (I Cor. ll, 31).
1040. -"Episcopul trebuie să judece, cu adevărat drept, după cum este scris: Faceţi judecată dreaptă (Zah. 7, 9; Luca 12,57; loan 7, 24)... El trebuie să apere nevinovăţia, iar ceea ce este vrednic de osîndă, sau să tămăduiască sau tot ceea ce este bolnav şi fără de leac să lepede afară. Să nu pedepsească în grabă şi nici să nu dea crezare oricui, căci este cu putinţă ca unii din invidie sau ură contra vreunui frate să născocească învinuiri nedrepte, ca cei doi bătrîni contra Suzanei (Daniel, Ist. S) în Babilon, ca egipteanca contra lui Iosif (Fac. 39). Deci, tu ca om al lui Dumnezeu (I Tim. 6, ll) nu primi cu uşurinţă aşa ceva ca să nu pierzi pe cel nevinovat şi să omori pe cel drept (Ex. 23, 7) căci cine face aşa ceva, este mai degrabă tatăl mîniei decît al păcii. Insă, acolo unde este mînie nu mai este Domnul (Efes. 2, 3) pentm că mînia este prietenul satanei, vorbesc de mînia, scornită pe nedrept de fraţii mincinoşi, care niciodată nu voiesc să fie pace în Biserică". -Const. Ap. II, 37.
1041. ..."Chiar dacă pîrişul este curat la cuget să nu fie crezut singur, căci acesta ar fi contra legii, ci să aibă şi alţi martori, cu aceeaşi purtare ca şi el, precum zice legea. In gura a doi sau a trei martori să stea tot adevănd (Deut. 19, 15). De ce spunem să fîe cercetată purtarea martorilor şi ce fel este? Pentm că adeseori se întîmplă ca doi sau mai mulţi să mărturisească de rău şi să fie înţeleşi ca să susţină minciuna cum au mărturisit cei doi bătrîni contra Suzanei în Babilon..." (III Regi 21,10-14; Matei 26; F. Ap. 6, 7). Const. Ap. II, 49.
1042. -"Martorii să fie oameni aşezaţi, stăpîni pe sine, blînzi, serioşi, cu dragoste, cumpătaţi, credincioşi şi cu frică de Dumnezeu, căci numai mărturia unor astfel de oameni este asigurată prin moralitatea lor şi adeverită prin felul lor de viaţă. Iată mărturia celor ce nu sînt astfel, să n-o primiţi. Chiar de s-ar părea că se potrivesc în mărturia lor..." (Ex. 23, 21). -Const. Ap. II, 49.
1043. -Clericii şi mirenii binecredincioşi sînt obligaţi de canoane să aducă toate neînţelegerile cu privire la adevărurile de credinţă, viaţă morală, slujbe bisericeşti şi drepturi şi datoriri între colaborarea frăţească, treburi administrative, excepţii în căsătorii, bunuri materiale de întreţinere, etc, în faţa autorităţilor bisericeşti (Apost. 32; I ec. 2, 5-17; IV ec. 9, 17, 21, 28; VI ec. 2; Cart. 12, 14, 20, 62, 100; Ant. 6; Sard. 14). Legile şi regulamentele bisericeşti prevăd la fiecare unitate administrativă bisericească ca protoierie, episcopie, mitropolie, sau patriarhat cîte un consistoriu de judecată precum şi pedepsele care se vor da pentru fiecare caz în parte cu scopul de a îndrepta pe cel ce a greşit, a mîngîia pe cel neîndreptăţit şi a apăra dreapta credinţă faţă de cei ce o batjocoresc prin faptele lor rele sau prin alte forme (Apost. 39,40,41;
IV ec. 4; Ant. 25).
1044. -"Dacă cineva va cunoaşte păcatele ascunse ale unui preot, dator este să-l spună arhiereului ca să-l îndrepte. însă nu se cuvine a socoti pe preot lipsit de preoţia lucrătoare pînă ce nu va fi osîndit de judecata bisericească. Dacă cineva se îndoieşte, să se ducă la alt preot, căci nu trebuie să vină la dînsul fără credinţă. Insă dacă va lăsa la Dumnezeu greşeala păcatului, atunci el va primi sfinţirea ca de la un organ şi cu adevărat se sfinţeşte, căci nu omul din preot, ci dand preoţiei lucrează sfinţenia tainei". -Sim. Tes. IX, 49.
1045. -Adevărata judecată bisericească se face numai în conformitate cu legile canonice, legile Domnului. Duhovnicul nu trebuie să se amestece în judecata externă sub nici-o formă, căci nu va putea scăpa de păcat şi de sminteală (Cart. 132). Judecata externă pedepseşte cu:
1). Sfatul (Apost. 31)
2). Dojana (IV, ec. 19; Ant. Z5; Sard. 13)
3). Afurisirea, excdmunicarea sau îndepărtarea de la împărtăşire un timp sau definitiv pînă Ia îndreptare. Prin afurisirea clericului se înţelege suspendarea sau caterisirea provizorie şi temporală de la slujbele altarului, dar nu căderea din treapta de cleric (Apos. 5,10, 31, 35, 65, 66, 84; IV ec. 82; VI ec. 3, 55, 58, 64,76; Ant. 6, 10; Sard. 14; Cart. 133; Sf. Vasile 27, 69).
4). Caterisirea pentru clerici: cu dreptul de a purta numai numele de cleric (Apost. 5, 8, 29, 36, 45,54,56,58,73; Ml, 4) sau fără nici acest drept (Apost. 12,16, 28, 30, 59, 64; VI ec. 1, 86; Ant. 1, 6; Sf.Vasile 3, 88).
5). Anatema (IV ec. 2,7; VII ec. 5; Gangra 1, 4, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 14, 15, 16, 18; Cart. 11, 81). Fără îndreptare nu există iertare. Caterisitul definitiv, prin îndreptare poate deveni iarăşi ilu al Bisericii numai pentru mîntuirea sa personală, dar nu mai poate reveni niciodată la preoţia pierdută.
1046. -"Cel ce fără judecată va ierta pedeapsa celui păcătos, cum a făcut Eli fiilor săi (I Regi 2,12-36; 4,17-21) sau luiAgar (i Regi 15,15-35) care n-a ascultat de Domnul, pîngăreşte şi demnitatea sa şi Biserica Domnului. Unul ca acesta este nedrept şi faţă de Dumnezeu şi faţă de oamenii evlavioşi fiindcă a dat prilej de sminteală noilor convertiţi, catehumenilor şi celor tineri cu vîrsta. Pe unul ca acesta îl aşteaptă chinul şi piatra de moară la gît şi adîncul mării" (Matei 18, 6-7; II Petru 3, 13; Apoc. 22,11; Const. Ap. II, 10).
1047. -"Dacă episcopul va fi acuzat de ceva, de către oameni vrednici de credinţă, trebuie să fie chemat de sinodul episcopilor şi prezentîndu-se, va mărturisi el însuşi, sau vinovăţia lui se va dovedi de alţii şi astfel i se va hotărî pedeapsa. Iar dacă nu va veni, fiind chemat odată, să se cheme şi a doua oară trimiţîndu-se la el doi episcopi. In caz de neascultare să fie chemat a treia oară, trimiţîndu-se iarăşi doi episcopi la el. Şi dacă nici aşa, cu dispreţ, nu va asculta, sinodul să hotărască asupra lui cum va socoti, ca să nu creadă că fugind de judecată, va mai fi folosit". -Apost. 74.
1048. -"Ca martor împotriva episcopului să nu fie primit ereticul, dar nici numai un singur credincios, căci prin gura a doi sau trei martori se va statornici tot adevărul" (Matei 18,16). -Apost. 75.
1049. -"Cu scopul de a tulbura şi dislnige ordinea bisericească, mulţi născocesc fel de fel de acuzaţii duşmănoase, împotriva episcopilor, care au sarcina de a conduce Biserica. Toate acestea le fac numai să mînjească buna reputaţie a preoţiei şi să tulbure pacea popondui. Pentm aceasta sinodul adunat acum la Constantinopol, hotărăşte să nu se mai îngăduie oricui şi fără de nici-o cercetare, să aducă acuzaţii împotriva conducătorilor Bisericii, dar nici să fie opriţi toţi de a face reclamaţii".
a). "In caz că cineva face vreo reclamaţie împotriva episcopului, cum că el personal a fost păgubit, sau că i s-a făcut vreo altă nedreptate de ordin material, la o astfel de reclamaţie să nu se mai cerceteze nici despre persoana reclamatului şi nici despre religia lui. în orice împrejurare, episcopului trebuie să i se ceară a-şi păstra conştiinţa curată, iar celui ce zice că a fost nedreptăţit, să i se facă dreptate de orice fel de religie ar fi el".
b). "Iar dacă acuzaţia adusă episcopului ar fi bisericească, atunci trebuie să se facă cercetări asupra persoanelor acuzatorilor. Mai întîi ereticii să nu aibă voie să aducă acuzaţii împotriva episcopilor dreptcredincioşi, în chestiuni bisericeşti. Numim eretici pe cei ce sînt excluşi din Biserică şi pe cei ce mai pe urmă au fost anatematizaţi şi de către noi şi în afară de aceştia şi pe cei ce se prefac că mărturisesc adevărata credinţă şi au devenit schismatici şi fac adunări sectare, împotriva episcopilor noştri canonici".
c). "Dacă vreunul din reclamanţi a fost condamnat de Biserică, din vreo oarecare pricină, fie el dintre clerici, fie dintre mireni, nici aceştia nu au voie să reclame pe episcopi, pînă ce nu se vor achita mai întîi de propria lor vinovăţie. De asemenea şi cei ce sînt sub vreo acuzaţie mai veche, nu li se poate primi acuzaţia asupra episcopului sau a altor clerici pînă ce nu vor dovedi că sînt nevinovaţi, de păcatele ce li se impută".
d). "însă unii care nu sînt nici eretici, nici excomunicaţi, nici condamnaţi, nici acuzaţi prin oarecare vinovăţii şi ar aduce vreo acuzaţie bisericească asupra episcopului, Sfînlul Sinod hotărăşte ca aceştia să înainteze reclamaţia către toţi episcopii eparhiei (membri ai Siîntului Sinod) şi să arate cu dovezi vinovăţiile acelui episcop. Şi dacă se va întîmpla ca aceşti episcopi să nu poată aduce lumina asupra învinovăţirilor aduse asupra acelui episcop, atunci ei să meargă la sinodul cel mare al episcopilor cînd vor fi convocaţi pentru această chestiune. Acuzatorii să nu-şi înainteze reclamaţia lor decît numai dacă declară scris în ea, cum că se vor supune aceleeaşi pedepse, dacă episcopul acuzat se va dovedi că a fost calomniat la cercetarea de judecată".
e). "Dacă cineva va dispreţui cele hotărîte, după cum s-a arătat mai sus şi ar îndrăzni să supere urechea împăratului sau fomrile de judecată lumească sau să tulbure sinodul ecumenic nesocotind sinodul eparhiei metropolitane, acuzaţia unuia ca acestuia să nu fie primită, ca cel ce a defăimat canoanele şi a vătămat ordinea bisericească". -II ec. 6.
1050. -"Dacă vreun cleric are judecată cu alt cleric să nu ocolească pe propriul său episcop şi să se ducă la fomrile de judecată lumească, ci mai întîi să se supună judecăţilor episcopului său, sau să se facă judecata de cei pe care ambele părţi i-ar învoi cu îngăduinţa episcopului lor. Dacă cineva ar face contrar acestei hotărîri, să fie supus pedepselor canonice".
"Dacă cineva ar avea judecată cu episcopul său sau cu alt episcop, să fie judecat de sinodul eparhiei mitropolitane".
"Iar dacă vreun episcop sau cleric ar avea judecată cu mitropolitul eparhiot, să se adreseze prin judecată exarhului ca preşedinte al Sfiitului Sinod sau patriarhului cetăţii împărăteşti a Constantinopolului".
1051. -"Parohiile de la ţară, din fiecare eparhie, să atîme nestrămutat de episcopii care le deţin şi mai ales dacă le-au administrat fără opoziţie timp de 30 de ani. Iar dacă în cuprinsul celor 30 de ani s-a născut sau s-ar naşte vreo controversă pentm aceasta, se pennite celor ce zic că au fost nedreptăţiţi să se adreseze sinodului eparhiei. Iar daca cineva s-ar nedreptăţi de mitropolitul său, să se judece la exarhul diecezei sau la scaunul
Constantinopolului precum s-a zis mai înainte. Iar dacă împăratul a zidit cetate nouă sau se va zidi în viitor, apoi şi împărţirea parohiilor bisericeşti să urmeze rînduielilor civile de stal". -IV ec. 17.
1052. -"Pe lîngă toate celelalte, repetăm şi canonul (IV ec.17) care hotărăşte ca parohiile de la ţară şi cele de prin sate, din fiecare Biserică să rămînă nestrămutate la episcopii cei ce le deţin şi mai ales dacă le-au administrat ţinîndu-le fără opoziţie timp de 30 de ani, s-a născut sau s-ar naşte vreo controversă pentru aceasta, se permite celor ce zic că au fost nedreptăţiţi să se adreseze sinodului eparhiei". -VI ec.25.
1053. -"Ştim din Scriptură că prin gura a doi sau trei martori se adevereşte tot cuvîntul. Deci, hotărîm ca sclavii liberaţi de stăpînii lor să-şi primească această răsplată în faţa a trei martori. Cei ce au fost de faţă la liberare vor confirma şi vor adeveri cele ce s-au făcut". -VI ec. 85.
1054. -"Clericii sau mirenii care reclamă contra episcopilor sau clericilor, acuzaţiile lor să nu se primească fără cercetare decît numai după ce se va aprecia mai întîi vrednicia lor morală", -rv ec. 21.
1055. '"Dacă vreun episcop sau prezbiter sau orice cleric ar merge la împărat fără ştirea şi scrisoarea episcopilor eparhioţi şi mai ales a celui din capitală, acela să se înlăture şi să fie lepădat nu numai de comuniune ci şi de demnitatea sa, ca unul care supără pe împărat, contrar orinduirii bisericeşti. Iar dacă ar fi silit de mare nevoie să se adreseze împăratului, acesta să o facă cu chibziiinţa şi socotinţa episcopului capitalei, eparhiei şi a sinodului său şi cu scrisorile acestora să pornească la dnim". -AM. ll.
1056. -"Dacă vreun prezbiter sau diacon caterisit de episcopul său sau un episcop caterisit de sinod, ar îndrăzni să apeleze la împărat, ştiind că el trebuie să se adreseze episcopilor unui sinod mai mare şi de la ei să^aştepte hotărirea, fiindcă el dispreţuieşte marele sinod şi stăniie pe lîngă împărat, unul ca acesta nu este vrednic de nici-o iertare, nici să aibă drept de apărare şi nici să aştepte vreo nădejde de reintegrare în viitor". -Am. 12.
1057. -"Dacă vreun episcop ar fi judecat pentm oarecare învinuiri şi dacă s-ar întîmpla ca episcopii eparhiei respective să nu cadă de acord în aprecierea vinovăţiei, unii considerindu-l vinovat şi alţii nu, ca să se înlăture îndoiala, Sf. Sinod a hotărit ca episcopul mitropoliei să cheme cîţiva episcopi din eparhiile vecine (care nu sînt de sub mitropolia sa) cu ajutoml cărora să hotărască, spre a înlătura îndoiala, împreună cu episcopii eparhiei sale, pricina supusă judecăţii". -Ant. 14.
1058. -"Dacă vreun episcop învinovăţit, s-ar judeca de toţi episcopii eparhiei mitropolitane şi toţi ar lua o hotărire împotriva lui, aceasta să nu se mai judece de alţii, ci hotărîrea luată de toţi episcopii eparhiei să rămînă valabilă pentm totdeauna ". -Ant. 15.
1059. -a)."Niciumd dintre episcopi să nu lase eparhia şi să treacă la altele (pentru slujbă) (Ap. 35), la care se găsesc deja episcopi, fără numai dacă este chemat de confraţii care se află acolo, spre a nu se părea că noi închidem uşa dragostei.
b). "Trebuie să se prevadă, că, dacă vreun episcop dintr-o eparhie oarecare are vreo pricină cu confratele său, nici unul dintre aceştia să nu cheme episcopi judecători din altă mitropolie (ci din cea din care el face parte).
c). "Dacă s-ar întîmpla ca unui episcop să i se pară că este condamnat pe nedrept şi ar voi să reînnoiască judecata, dacă se pare dragostei voastre, să cinstim memoria Apostolului Petm şi să scrie lui Iuliu, episcopul Romei cu privire la cei ce s-au judecat, pentm ca el să numească judecători (pentru acuzaţii care sînt sub jurisdicţia sa) dintre episcopii învecinaţi, dacă ar trebui să reînoiască judecata. Iar dacă s-ar socoti că situaţia este de aşa fel să nu se mai rejudece, atunci cele două judecăţi să rămînă întărite definitiv". -Sardica 3.
1060. -"Dacă vreun episcop ar fi caterisit prin sentinţa episcopilor din vecinătate şi el ar face apel pentm rejudecare, atunci (cît ţine apelul) scaunul să nu fie ocupat de altul, pînă ce episcopul Romei (pentru eparhiile de sub jurisdicţia sa) cunoscînd cum stau lucnirile, va da o hotărire cu privire la această chestiune". -Sard. 4.
. 1061. -a)."Dacă vreun episcop ar fi dat în judecată şi astfel, judecata episcopilor din acea mitropolie l-ar scoate din treapta sa, iar el ar face apel la fericitul episcop al Romei, care ar voi să-i asculte păsurile, va socoti că este cu dreptate a se judeca, se va găsi cu cale (în virtutea autorităţii morale fixată mai tîrziu la Cart. 62, 100, 125) ca să scrie episcopilor din mitropolia învecinată (cu cea a celui osîndit) pentm ca ei să cerceteze totul cu sîrguinţă şi temeinicie şi să dea sentinţa potrivită cu adevănd".
b)."Iar dacă unul ca acesta, care doreşte să se rejudece şi la rugămintea lui, episcopul Romei ar găsi buna rejudecare, să se lase la aprecierea episcopului Romei, dacă e bine să se Uimită prezbiteri din partea sa, ca judecători împreună cu episcopii mitropoliei învecinate, care prezbiteri vor avea aceeaşi putere de a judeca ca şi cei ce i-a trimis; să fie primită şi această propunere (pentru mitropoliile supuse Romei)". -(Vezi scris. I şi II a Sinod. Cart.).
c). "Iar dacă episcopul Romei ar socoti că sentinţa dată mai înainte contra episcopului este clară (dreapta) să se facă cum va socoti că este bine preaînţeleptului său sfat. Episcopii (apuseni) au răspuns: Se primeşte această propunere". -Sard. 5.
1062. -a). "-.Dacă s-ar afla vreun episcop prea iute de fire -ceea ce nu ar trebui să fie pentru un astfel de bărbat şi care s-ar pomi cu mînie împotriva vreunui prezbiter sau diacon, şi l-ar scoate din Biserică, trebuie să hotărim să nu-l osîndească prea repede şi nici să nu-l îndepărteze de la împărtăşanie. Toţi episcopii ziseră : Cel osîndit are drepnd a se adresa mitropolitului eparhiot, iar dacă acest mitropolit lipseşte, să apeleze la mitropolitul vecin şi să se roage ca să cerceteze situaţia lui cu temeinicie, căci nu este drept ca să nu i se asculte nigămintea".
b). "Iar acel episcop, care l-a îndepărtat pe drept sau pe nedrept este dator să aştepte cu răbdare pînă se va face cercetarea şi astfel hotărirea lui, ori se va confirma, ori se va modifica după caz".
c). "însă cel scos de la împărtăşire (suspendat) să nu mai slujească pînă ce nu se va judeca apelul său, cu deplina cercetare şi buna credinţă. Iar dacă unii dintre împreună slujitori vor observa la el atihidine orgolioasă şi tnifaşă, zicînd el, că suferă pe nedrept, ei sînt datori să-l îndrepte pe calea cea bună, cu sfaturi aspre, îndemnîndu-l să se supună şi să asculte. Căci, după cum episcopul este dator să arate dragostea curată şi bunătatea sufletească către subalternii săi, tot aşa şi supkşii săi sînt datori să îndeplinească cu supunere sinceră slujba lor faţă de episcop". Sard. 14.
1063. Dacă vreun episcop ar fi scos cu sila pe nedrept, din
cauza învăţăturii înalte sau pentnt mărturisirea soborniceştii Biserici sau pentru apărarea adevărului (dogmatic şi moral) şi fiind judecat se află nevinovat, dacă el fuge de primejdie şi se duce în altă eparhie, să nu fie oprit a sta acolo (în refugiu) pînă cînd va veni timpul să se întoarcă înapoi sau pînă ce va scăpa (prin proces) de înjosirea ce i s-a făcut, căci estep siftiaţie grea şi dureroasă, ca cel ce a suferit pe nedrept să nu fie ajutat de noi şi deci, unul ca acesta trebuie să fie primit CU multă bunătate şi frăţietate (referindu-se la primirea în Apus a Sf. Atanasie cel Mare). Toţi episcopii aii răspuns: Se aprobă". -Sardica 17.
1064. -"Episcopul Gaudenţiu (al Naisului) zise: Tu ştii frate Aeţiu, că de cînd eşti episcop în Tesalonic, întotdeauna ai căutat pacea, pentm ca să nu fie deosebiri de păreri cu privire la clericii
Bisericii şi ai căutat să fie primiţi toţi acei (clerici) hirotoniţi de Museu şi Eulihian (episcopi fără drept eparhial) fiindcă (cei hirotonisiţi de ei) nu au nici-o vină". -Sard. 18.
1065. -">. Cu adevărat avem datoria să fim liniştiţi şi răbdători şi cu milostivire faţă de toţi, care au fost promovaţi în clend bisericesc de vreunul din fraţii noştri (cu hirotonie legală). Dacă aceşti clerici nu vor voi să se întoarcă la Bisericile pentm care au fost hirotoniţi, iar de acum încolo (dacă nu vor asculta) să nu fie primiţi între clerici.. Cu privire la Eulihian şi Museu să nu se mai socotească episcopi (ca cei ce au fost caterisiţi), iar de mirenească împărtăşire, (dacă ar cere-o) să nu fie lipsiţi. Zis-au toţi: Se aprobă". -Sard. 19 (Sint. At. şj Pidalion diferă).
1066. -"Episcopul Gaudenţiu zise: Aceste hotărî/i canonice dale pentm a fi împlinite pentm mîntuirea plăcută lui Dumnezeu şi oamenilor,potrivit cu răspunderea arhierească, ele nu-şi vor avea nici o aplicare, după aceste hotărîti nu sînt urmate de frica sancţiunilor, fiindcă ştim din experienţă că, chiar şi demnitatea preoţiei a fost batjocorită de multe ori, de obrăznicia unora. Deci, dacă cineva (dintre clerici sau episcopi) ar îndrăzni să facă ceva contrar (canoanelor), căutînd să asculte mai mult de tmfia sa, decît de Dumnezeu, trebuie să ştie chiar de pe acum, că s-a făcut pe sine vinovat de a fi tras la răspundere şi de a-şi pierde cinstea şi vrednicia episcopală. Toţi au răspuns: Această hotărire este bună şi se aprobă". -Sard. 20.
1067. -"...După hotărîrea Sinodului de la Niceea (c.4), un episcop nu se poate hirotonisi de doi episcopi, ci de trei cu aprobarea mitropolitului...". S. C-pol l.
1068. -"-.De acum încolo hotărîm ca nici de doi nici de trei
episcopi, ci de judecata sinodului tuturor episcopilor, după canoanele apostolice (1, 2, 74) să se judece şi caterisească un episcop prin judecarea celor mai mulţi se va dovedi mai temeinic greşalele celui vrednic de caterisire, fiind de faţă şi cel acuzat...". Sinod C-pol 2 (a.394).
1069. -"Numidiu zise: Sînt mulţi cu viaţă imorală care socotesc că pot acuza pe părinţi şi pe episcopi. Aceştia pot fi primiţi sau nu ? Episcopul Aureliu zise: Oare aprobă dragostea voastră ca cei încurcaţi în păcate ruşinoase să aducă acuzaţii împotriva părinţilor; Toţi episcopii zise: Cel ce ar fi nevrednic să nu se primească". -Cart. 8.
1070. --."Dacă vreun episcop sau prezbiter ar primi la împărtăşire pe cei ce au fost scoşi de la Biserică după dreptatea vinovăţiei lor, acela se pare că este vinovat de aceeaşi osîndă, ca şi cei ce fug de hotărirea canonică a propriului lor episcop..". Cart. 9.
1071. --."Dacă vreun prezbiter ar fi osîndit de propriul său episcop, şi fiind îndemnat de trufie şi mîndrie, ar socoti că el poate să slujească lui Dumnezeu cele sfinte separat sau să ridice alt altar contrar credinţei şi orinduielii bisericeşti, unul ca acesta nu trebuie să rămînă nepedepsit..." Cart. io.
1072. -.."Dacă vreun prezbiter ar fi osîndit pentm purtarea sa, el are datoria să apeleze la episcopii vecini ca. aceştia ascullînd plîngerea să-l împace cu episcopul său. Dacă nu va face aşa, ci cu îngîmfare se va uni cu alţi răzvrătiţi, despărţindu-se de episcopul său, ar sluji cele sfinte, unul ca acesta să fie dat anatemii şi să piardă locul său; însă să se cerceteze dacă nu are pîră dreaptă împotriva episcopului său". -Cart. 11.
1073. -"-.Dacă vreun episcop ar cădea în greşeli şi nu se pot aduna mai mulţi episcopi, ca să nu se întîrzie prea mult, să fie ascultat de 12 episcopi, iar prezbiteml de şase şi diaconul de trei". -Cart. 12.
1074. -"De asemenea s-a hotărit ca din Tripolitania să vină ca delegat la sinod\numai un episcop, din pricina sărăciei provinciei. Prezbiteml de acolo să fie judecat numai de cinci episcopi, iar diaconul de trei precum s-a spus mai sus (c 12) fireşte, sub preşedenţia propriului său episcop cînd va face apel". -Cart. 14.
1075. -"De asemenea s-a hotărit ca oricare dintre episcopi sau prezbiteri sau diaconi sau clerici, contra cănria s-a ridicat vreo acuzaţie în Biserică, fie criminală sau civilă, dacă va refuza judecata bisericească şi va voi să se dezvinovăţească în faţa judecătorilor lumeşli, să-şi piardă locul său chiar dacă sentinţa ar fi în favoarea lui şi aceasta este valabilă în chestiuni criminale, iar în cele civile va pierde tot ceea ce a cîşligat prin proces, de va voi să tină situaţia sa de cleric".
"Şi aceasta se hotărăşte, că dacă cineva va face apel la alli judecători cu putere mai mare, cu nimic nu va vătăma cinstea judecătorilor mai mici a căror sentinţă se anulează, dacă se dovedeşte că nu au judecai din duşmănie sau patimă sau că au primit danirile mituielii. Dar dacă prin învoirea părţilor se vor alege alţi judecători, chiar dacă ar fi mai putini decît cei rînduili (c. 12), partea nemulţumită nu mai are drept de apel...". -Cari. 15.
1076. Dacă vreunul dintre episcopi este pîrît, acuzatond trebuie să înainteze pîra la episcopii care sînt în cuprinsul provinciei (mitropolitane). Episcopul pîrit să nu fie despărţit de comuniune (înainte de judecată) decît numai dacă este chemat prin scrisori ca să se prezinte la judecata episcopilor aleşi spre a-l judeca, iar el nu s-ar prezenta la ziua hotărîtă, adică la tennen de o lună, de ziua cînd s-a dovedit că a primit citaţia. Dar dacă el va dovedi că a fost împiedicat spre a se înfăţişa de a răspunde împotriva acuzaţiilor care i se aduc, din pricina unor piedici adevărate şi constrîngătoare, să se dea alt tennen de înfăţişare în cuprinsul altei luni; dacă nu se va prezenta nici în luna unnătoare să nu mai fe în comuniune (să lîe suspendat) pînă îşi va dovedi nevinovăţia. Iar dacă nu va voi să se prezinte nici în fata sinodului general anual, ca măcar acolo să-şi limpezească situaţia lui, se va judeca ca şi cum el însuşi şi-a rostit sentinţa de osîndire împotriva lui (după gravitatea acuzaţiei). Şi în tot timpul (după a doua lună şi pînă la sinod) în care a fost scos de la comuniune (suspendat) să nu se împărtăşească nici la Biserică unde el slujea şi nici în cele ale eparhiei".
"Pîrîşul lui, dacă n-a lipsit de la tennenii de judecată, să nu fe scos de la comuniune (suspendat dacă este cleric), iar dacă pîrîşul ar lipsi ascunzîndu-se, atunci episcopul rcintegiîndu-se, însuşi pîrîşul va fi lepădat de la comuniune, dar fără a i se lua putinţa de a-şi susţine acuzaţiile, dacă ar putea dovedi că a lipsit de la tennenul de judecată, nu din voia lui, ci pehtm că a fost împiedicat a se prezenta, căci odată introdusă acţiunea în fata judecăţii episcopilor, dacă pîrîşul este prihănit, atunci el nu mai poate fi primit ca acuzator, decît numai dacă acuzaţiile se referă la interesele sale personale şi nicidecum pentru cele bisericeşti". -Cart. 19.
1077. -în caz câ episcopul cateriseşte pe cineva şi acela face apel : "Prezbiterii sau diaconii sînt osîndiţi după ce se va completa mai întîi numărul egal al episcopilor aleşi din eparhiile vecine, pe care i-ar cere cei pîriţi, adică şase pentru cauza prezbitenihu şi trei pentru a diaconului, împreună cu aceştia fund şi episcopul celor pîriţi, vor cerceta pricinile, păstrindu-se între acuzator şi pîriţi aceeaşi rînduială a zilelor, a termenelor şi a persoanelor (ca la orice judecată). Cauzele celorlalţi clerici (inferiori) le va cerceta şi soluţiona numai episcopul locului". -Cart. 20.
1078. -"Aşijderea s-a hotărit ca prezbiterii şi' diaconii şi ceilalţi clerici inferiori, în pricinile pe care le au, dacă nu vor fi mulţumiţi cu judecata episcopilor lor, atunci să apeleze la judecata episcopilor învecinaţi şi cum vor hotări episcopii acei chemaţi, cu consimţămînlul propriului lor episcop aşa să rămînă. în caz că vor voi să apeleze de la aceşti episcopi, n-au voie să apeleze la judecata de peste mare (a episcopului Romei), ci la mitropoliţii propriilor eparhii, după cum s-a hotărit de mai multe ori, cu privire la episcopi. Iar cei ce vor apela la judecătoriile de peste mare (la Roma) de nimeni să nu fie primiţi la împărtăşire în Africa". -Cart. 28.
1079. "Aşijderea întregul sinod a hotărit ca cel ce a fost excomunicat pentru lenevirca sa, fie episcop sau orice fel de cleric, dacă în timpul cît a fost excomunicat provizoriu ar îndrăzni să se împărtăşească mai înainte de a fi fost judecat, unul ca acela să fie socotit cum că el însuşi şi-a adus asupra sa hotărirea de condamnare definitivă chiar dacă arfi fost nedreptăţit". -Cart. 29.
1080. -"Aşijderea, s-a hotărit ca acuzatond, dacă în localitatea în care locuieşte el şi-ar ţine judecata, el s-ar teme de vreo ameninţare a mulţimii, el poate să-şi aleagă^o altă localitate în apropiere, unde nu-i vafi greu să aducă martorii şi acolo i se va judeca pricina". -Cart. 30.
1081. -"Trebuie a se cere de la împăraţi ca să binevoiască a hotări, că dacă oarecare mireni împricinaţi ar voi să fie judecaţi de biserică penlni orice fel de pricină, potrivii cu dreptul apostolic (I Cor. 6,1-5), iar sentinţa dală n-ar plăcea unei părţi şi ar apela la judecata lumească, împăratul să nu îngăduie a se chema acel cleric (judecătoresc) acum ca martor, la judecata lumească, care mai înainte a cercetat acea chestiune, ori s-a întîmplat a fi de faţă la cercetări ca martor, şi nici nidele persoanelor preoţeşti (care ar şti ceva) nici ele să nu fie chemate la judecata lumească ca să fie martore, ci împricinaţii să se judece de stat ca şi cum nu s-ar fi judecat". -Cart. 59.
1082. -"Să se ceară (de ia împăraţi) ca să binevoiască a poninci, să nu se mai îngăduie ca un cleric, de orice treaptă ar fi, dacă este condamnat prin sentinţa sinodului episcopal, pentm orice fel de vină, să fie apărat (făcînd tulburare) de vreun cleric influient de la Biserica la care a fost mai înainte şi nici la alt susţinător lumesc, statornicindu-se pentm aceşti intervenţionişti, pedeapsa amendării în bani şi pierderea demnităţii pe care o au fără a se putea justifica ei cu vîrsta sau cu sexul". -Cart. 62.
1083. -în rezumat: "Episcopul Echitiu a fost condamnat de sinod. El a plecat în Italia. Delegaţia africană, care acum pleacă în Italia, dacă îl va afla că el lucrează ca episcop să-l demaşte, "acţionînd împotriva lui" spre a cunna răul din Biserică". -Cart. 65.
1084. "S-a hotărît că dacă oareca/i clerici ar fi acuzaţi şi supuşi sub osîndă din cauza păcatelor, ci ar cere îngăduinţă de a li se acorda timp de un an ca să-şi dovedească nevinovăţia, să li se asculte cererea ca să nu se aducă defăimare Bisericii şi să se împiedice tnifia ereticilor şi a paginilor. Iar dacă în timp de un an ei nu vor aduce dovezile dezvinovăţiei lor, să nu mai aibă dreptul de a fi ascultaţi". -Cart .79.
1085. -Cuodvultdeus, episcopul Centuriei, a fost dat în judecata sinodului, de potrivnicul său. Acuzatul, Rind întrebat dacă el se prezintă la instanţă a răspuns că da, însă nu s-a prezentat la proces şi a răspuns că nu se va mai prezenta niciodată. Sinodul a hotărît ca nici-un episcop să nu mai aibă împărtăşire cu Cuodvultdeus pînă ce nu se va termina procesul lui. El să nu fie scos din scaunul episcopal mai înainte de a i se termina procesul şi aceasta o poate aprecia orice creştin (cu mintea sănătoasă). -Cart. 87.-rezum.
1086. -"Unii prezbiteri din Numidia au reclamat pe episcopul lor Maurenţiu, însă în ziua procesului ei nu s-au prezentat, ci s-au ascuns deşi au fost căutaţi de mai multe ori. Sinodul a hotărît ca o comisie să cerceteze acest caz şi apoi să se judece la altă dată. Acuzatul, ep.
Maurenţiu, a indicat pe şapte episcopi, care vor face parte din planul judiciar al lui, iar reclamanţii să indice pe alţi cinci, pînă la împlinirea numărului de doisprezece, sub preşedenţia mitropolitului Sanotip". -Cart. 100 (rezum.).
1087. -"S-a hotărit ca oricare cleric ar cere de la împărat să fie judecat la judecătoria lumească, să se despoaie de demnitatea sa ; iar dacă vreun laic ar cere de la împărat să fie judecat de episcopi, întni nimic să nu fie împiedicat". -Cart. 104.
1088. -"S-a hotărit în acest sinod (de la 409) ca episcopul singur să nu dea sentinţa în propriile sale nevoi judecătoreşti". -Cart. 107.
1089. -în rezumat: Dacă episcopul este neglijent cu regiunea convertită de la donatişti, episcopii vecini să-l îndemne a fi rîvnitor la misiunea episcopală. Dacă neglijenţa continuă încă timp de şase luni şi un alt episcop lucrează în acea regiune, iar episcopul de drept deschide proces, mitropolitul să caute a împiedica lucrurile. în caz de nereuşită, dacă părţile în litigiu : "prin învoirea comună ar alege judecători din vecinătate, să se aleagă unul sau trei; şi dacă s-ar alege trei să aibă valabilitate hotărirea tuturor trei sau cel puţin a doi". -Cart. 121.
1090. -"Iar de la judecătorii aleşi prin înţelegere comună (din c. 121), să nu se mai îngăduie a apela la alţii. Şi oricine s-ar dovedi că din îndărătnicie nu seisuptine hotăririi acestor judecători, mitropolitul să hotărască ca nici un episcop să nu mai aibă legături cu acela, pînă ce nu se va supune". -Cart. 122.
1091. -"Aşijderea s-a hotărit ca prezbiterii, diaconii şi ceilalţi clerici care vorfi nemulţumiţi de sentinţa dată de episcopii lor, ca şi ei să le soluţioneze neînţelegerile cu consimţămîntul propriilor lor episcopi. Iar dacă ar fi nemulţumiţi şi cu această judecată şi ar voi să apeleze şi mai departe, să nu le fie îngăduit decît numai la sinoadele din Africa sau mitropoliţii eparhiilor de care aparţin. Iar cel ce ar voi să apeleze peste mare (la Roma) să nu fie primit de nimeni în comuniune africană". -Cart. 125.
1092. -"Aşijderea întreg sinodul a hotărit ca în fiecare eparhie mitropolitană, să se aleagă cîte trei episcopi judecători (sinod permanent) pentni ca să nu se reţină toţi episcopii prea mult timp întruniţi la sinod plenar...Cart. 127.
1093. -"Toţi au căzut de acord, fiindcă în sinoadele precedente s-a precizat cine poate să acuze persoanele clericale, dar nu s-au hotărît care persoane nu pot acuza. Din această pricină hotărî/n ca pe bună dreptate, să nu fe primit ca acuzator, cel ce a fost lepădat de la împărtăşire şi se afă sub afurisire, fîe el cleric sau mirean cel ce voieşte să acuze". -Cart. 128.
1094. '"Aşijderea s-a hotăiit ca niciun rob, nici cei liberali să nu fîe aduşi ca acuzatori (ai stăpînuiui în cele bisericeşti) şi nici pe cei pe care legile civile nu-i admit să acuze penlni vinovăţii publice, ca şi pe cei ce sînt vinovaţi şi lipsiţi de drepturi civile, adică măscăricii şi toate persoanele care s-au făcut vinovate de fapte imorale, nici ereticii, nici paginii şi nici iudeii. însă toii aceştia, cărora li se ia dreptul de acuzare în chestiuni bisericeşti nu sînt opriţi de a reclama (pe vreun cleric) în chestiunile lor particulare". -Cart. 129.
1095. -"Aşijderea, s-a hotărît că dacă un cleric este acuzat pentm mai multe vinovălii şi la proces cea dintîi acuzaţie dacă nu se poate dovedi, celelalte acuzaţii să nu mai fîe admise pentm a se judeca (fiindcă pentru primul cap de acuzaţii, pîrîşul devine calomniator şi vrednic de pedeapsa care ar fi primit-o acuzatul). -Cart. 130.
1096. -"Şi să nu se primească ca martori la judecată cei despre care s-a hotărît să nu fie primiţi nici ca acuzatori sau pe acei martori pe care pîrîşul îi aduce din (rude sau slugi) sau mai mici de patmzeci de ani" (minori). -Cart. 131.
1097. -"S-a hotărît că dacă un episcop ar mărturisi în faţa instanţelor, cum că un oarecare cleric i-a mărturisit duhovniceşte păcatul său, iar acum acel cleric tăgăduieşte, episcopul să nu se socotească înjosit dacă nu i se dă crezare, fiindcă numai singura lui mărturie n-are valoare (ci este nevoie şi de ale altora Deut. 19, 15 ; Matei 18, 16;). Chiar dacă el, abuzînd, ar exclude de la împărtăşire pe clericul care acum tăgăduieşte, invocînd imboldul conştiinţei sale" (deci se izolează singur). -Cart. 132.
1098. -(Cont. din c. 132). "Cîtă vreme episcopul ar opri de la împărtăşire pe cel astfel afiirisit (c. 132) ceilalţi episcopi (judecători) să oprească de la împărtăşire pe acel episcop (abuziv), pentm că orice episcop să se ferească a da hotăriri împotriva cuiva, pînă ce nu se poate dovedi judiciar vinovăţia acuzatului şi cu alte dovezi aduse şi de allii "(Ioan 8,17). -Cart. 133.
1099. - "Scrisoarea I-a trimisă de întreg sinodul din Africa către Bonifaciu (418-422), episcopul Bisericii din Roma, prin episcopul Faustin şi prezbiterii Filip şi Asel, delegaţii Bisericii Romei (la 419). Aurelia (Fer. Augustin), Valentin primatul Numidiei şi ceilalţi 217 ca reprezentanţi la sinodul plenar al Africei, către Bonifaciu, preafericitid domn şi frate. Deoarece a bineplăcut Domnului ca smerenia noastră să răspundă în scris, cu privire la cele dezbătide de noi împreună cu fraţii noştri sinepiscopul Faustin şi sinprezbiterii Filip şi Asel, noi sîntem datori să răspundem nu lui Zosim (+418), episcopul de fericită pomenire de la care am primii scrisori şi sfaturi, ci vredniciei voastre, care cu voia lui Dumnezeu aţi ocupat locul lui, să vă facem cunoscut, în scurt, cele hotărîte împreună de toţi. Insă fără a insista asupra dezbaterii amănunţite cu privire la cele soluţionate, le-am scos la capăt, nu cu puţină osteneală, mereu avînd în vedere dragostea frăţească, cu grijă am consemnat în acte pe scurt, cele privitoare la subiectele discutate. Şi dacă Zosim ar mai fi în viaţă, ar primi domnule frate, cu mare bucurie ceea ce ar fi constatat că în chip paşnic s-au limpezit toate". -l-a.
1100. -"Prezbiteml Apiariu (Caterisit de Urban) din cauza hirotqnisirii, afurisirii şi apelului său, a născut mare sminteală, nu numai în Biserica din Sicca ci şi în toate eparhiile africane. După ce a
cerut iertare pentru toate păcatele a fost reintegrat în comuniune. Sinepiscopul Urban din Sicca a fost cel dinţii care a îndreptat cu grijă toate acelea care se puteau îndrepta. Intnifît avem datorie să păstrăm pacea şi liniştea în Biserică nu numai acum de moment, ci şi în viitor, căci în trecut multe s-au întîmplat de felul acesta ba chiar şi mai grele, hotărim (în scop educativ şi disciplinar) ca prezbiteml Apiariu să fie înlăhirat de la Biserica din Sicca, fără a-l caterisi din treaptă şi
primind scrisoare (canonica) să poată merge înrăită parte ca preot, concesie oferită lui la rugămintea sa scrisă". -1-b.
1101. -Dar înainte de a ajunge noi la o astfel de dezlegare între altele, însuşi Apiariu a pretins oral, ca să cerem de Ia fraţii Sinepiscopului Faustin şi sinprezbiterii Filip şi Asel ca să i se citească documentaţia lor scrisă, precum şi ordinile verbale în puterea cărora ei au dreptul de a trata cu noi. Noi am cerut comunitorium adus de ei în scris şi au prezentat-o şi după ce am citit-o am anexat-o Ia actele pe care acum vi le trimit prin aceşti delegaţi, care au fost însărcinaţi să trateze cu noi patru chestiuni: întîi, despre apelurile episcopilor către iereul Bisericii din Roma; al doilea ca episcopii să nu apeleze la curtea guvernamentală aşa cum s-a întîmplat pînă acum; al treilea ca nevoile prezbiterilor şi diaconilor să se cerceteze de episcopii eparhiilor vecine, în caz că episcopul lor i-au afurisit în chip pripit; şi al patrulea cu privire la scoaterea episcopului Urban din comuniune şi a citirii lui la Roma, dacă nu ar îndrepta cele ce trebuiesc îndreptate. -I-c.
1102. -Cu privire Ia chestiunea întîia şi a treia şi anume ca să se admită episcopilor să apeleze la Roma şi că nevoile clericilor să se rezolve de către episcopii lor eparhiali, încă de anul trecut, prin scrisorile noastre trimise deja aceluiaşi pomenit episcop Zosim, ne-am sîrguit a-i arăta , că fără paguba vreunei părţi, noi pe acestea Ie vom respecta pentru scurtă vreme, pînă ce se va face verificarea hotărîrilor de la Niceea (fals invocate de Zosim, căci ele erau ale sinodului din Sardica). Acum cerem şi de la sfinţia ta ca să dispui, ca aceste probleme să se aplice de noi aşa cum s-au dezbătut şi hotărît ele de către părinţii de la Niceea, adică: "Dacă un episcop este acuzat şi episcopii întruniţi în sinodul acelei eparhii l-ar judeca şi l-ar scoate din treapta lui, iar lui i s-ar părea potrivit să apeleze şi să se refugieze la episcopul Romei, care pe dreptate ar socoti că trebuie să i se reînnoiască judecata, el (ep.Romei) să scrie episcopilor vecini cu eparhia inculpatidui pentru ca dînşii să cerceteze toate din nou cu mare grijă şi cu bună credinţă să precizeze adevănd. Iar dacă apelantul ar îndupleca, prin stârnitoare rugăminţi, pe episcopul Romei, ca să trimită din partea sa un prezbiter de încredere, este liber să o facă. Apelantid să aibă dreptul de a accepta pe cei ce-l vor ajuta în proces, fiind de faţă cu ceilalţi episcopi, pentm ca toţi să aibă puterea celui ce i-a trimis. Iar dacă episcopul Romei va socoti că pentm rezolvarea procesului sînt deajuns numai episcopii locali, să facă ceea ce i s-ar părea că e mai bine" (Citat drept canon Niceea, Sard. 5). -I-d.
1103. -De asemenea cu privire la prezbiteri şi diaconi: "Dacă vreun episcop mînios, ceea ce n-ar trebui safe, s-ar porni cu asprime şi iuţime asupra vreunui prezbiter sau diacon şi ar voi să-l excludă din Biserică, el trebuie să fie atent ca să nu-l osîndească pe nedrept sau să-l scoată din slujbă. Deci cel scos are dreptul de a merge le episcopii vecini, pentm ca ei să-i asculte pricina şi să cerceteze cu grijă, fiindcă nu este drept ca să nu fîe ascultat cel nedreptăţit; iar episcopul care l-a alungat pe drept sau pe nedrept, este dalor să primească cu răbdare cercetarea pricinei, de unde el va verifica dacă hotărîrea lui a fost dreaptă sau nedreaptă". (Sard. 14, citat ca drept niceean). -I-e.
1104. -"Toate acestea s-au anexat la acte în chip provizoriu, pînă la sosirea canoanelor originale ale Sinodului de la Niceea, care, dacă şi acolo textul va fi identic cu cel din acel comonitorium (roman) prezentat nouă de fraţii trimişi de la scaunul apostolic, atunci cele cuprinse în comonitorium se vor respecta şi la voi în Italia ca şi la noi şi nu vom mai aminti de neplăcerile de pînă acum, ci credem că cu ajutoml lui Dumnezeu, acum fiind prea sfinţia proestos în Biserica din Roma, nu vom mai avea neplăcerile cele cuprinse în comonitorium (lui Zosim) şi cu chipul acesta, noi vom respecta frăţeasca dragoste şi chiar tu înţelegi că acele hotărîri niceene trebuie să fie respectate, după înţelepciunea şi dreptatea dată ţie de la Dumnezeu, afară de cazul cînd va fi altul textul canoanelor autentice ale sinodului de la Niceea. Am consultat foarte multe cărţi, dar nicăieri nu am citit acele (canoane niceene) păstrate în cărţile de la Roma ale Sinodului de la Niceea, aşa cum au fost ele trimise de acolo în comonitorul menţionat a lui Zosim. Dar întmcît la noi nu am găsit în nici o carte grecească aceste canoane folosite de Zosim, noi .dorim foarte mult să ni se aducă textul păstrat în Bisericile răsăritene, unde se spune că ele se găsesc chiar în originalul scris la Niceea".
1105. -"De aceea chiar vă nigăm ca însuţi cucernicia ta să binevoieşti a scrie către iereii din acele ţinuturi, adică celor din Bisericile Anliohiei, Alexandriei, Constantinopolului şi altora, dacă sfinţia ta binevoieşte, ca de acolo să ni se trimită canoanele autentice stabilite la Niceea de către Sfinţii Părinţi şi prin aceasta, vei aduce o deosebită binefacere tuturor Bisericilor apusene, fiindcă nimeni nu se poate îndoi, cum că exemplarele greceşti sînt cele mai autentice ale sinodului de la Niceea. Cînd ele vor fi aduse din atîtea Bisericideosebite ale grecilor şi comparîndu-le cu ale noastre şi dacă ele vor fi toate în concordanţă, încrederea va fi deplină, dar pînă atunci noi respectăm cele aduse în comonitoriul menţionat mai înainte, cu privire la episcopii care apelează la iereul Bisericii romane şi cu privire la nevoile clericilor care trebuiesc soluţionate de către episcopii eparhioţi şi respectîrid toate^ acestea pînă la verificare, credem că, cu voia lui Dumnezeu prea fericirea voastră încă ne va ajuta la toate acestea", -i-g.
1106. -"Cu privire la probleme dezbătute şi hotărîte la sinodul nostni le veţi afla de la sinepiscopul Faustin şi sinprezbiterii Filip şi Asel, acte iscălite şi de ei, pe care le vor prezenta sfinţiei voastre. Domnul să te păzească întru mulţi ani, prea fericite frate..." i-h.
1107. -A doua scrisoare a sinodului din Africa (424) către Papă Celestin, episcopul Romei, Aureliu, Palatin, Tutos..., întruniţi în sinodul general al Cartaginei, către Celetin episcopul Romei. "Vă facem cunoscut că precum sfinţia ta te-ai arătat bucuros de prezentarea lui Apiariu, trimiţîndu- ne scrisori prin sinprezbitend nostru Leon, tot aşa şi noi cu bucurie trimitem prezenta scrisoare cu privire la limpezirea situaţiei lui, căci este firesc ca, cu toţii să zăbovim într-ascultarea nevoilor lui, fiind odată judecat". -Ii-a.
1108. -"Deci sosind la noi sinepiscopul Faustin, am întrunit sinodul şi la început am socotit că este trimis la noi de la Roma împreună cu Apiariu, cu scopul ca precum Apiariu odinioară şi-a
recăpătat situaţia de prezbiter prin mijlocirea lui Faustin, tot aşa şi acum, prin mijlocirea lui să se cureţe de alîtea păcate imputate lui de cei din Tavrachina, ale cănii fapte urite sînt aşa de multe şi mari, încît întregul nostru sinod a socotit că protecţia lui Faustin a întrecut bunul simţ al judecăţii şi rîvna lui de-al apăra, a depăşit dreptul de a-i fi apărător. Căci chiar de la început Faustin s-a împotrivit cu exagerarea întregului sinod folosindu-se chiar de insulte, bizuindu-se oarecum pe privilegiile Bisericii romane, ne silea ca să-l primim în comuniunea primită de sfinţia ta, avînd încredere în dreptatea apelului său, dreptate pe care el n-a putut s-o dovedească. Şi cu toate acestea, sinodul i-a aplicat o prea mică pedeapsă, ceea ce vei constata şi mai bine din citirea actelor întocmite după o dezbatere de trei zile în cursul cărora cu mîhnire, am cercetat diferitele acuzaţii grele aduse asupra lui şi astfel, Dumnezeu a tăiat îndată atît tărăgăneala incorectă a sincpiscopului Faustin, cît şi subterfugiile viclene ale lui Apiariu, cu care se silea să-şi acopere uritele lui nelegiuiri, toate fiind scoase la iveală de încăpăţînarea urită şi dezgustătoare, precum şi de atitudinea nenişinată a tăgăduirii, prin care căuta să-şi acopere gunoiul atîtor ticăloşii". -Il-b.
1109. -"Dar cînd Dumnezeu a constrîns conştiinţa lui, dîndu-se la iveală toate cele ascunse în inima lui, în faţa tuturor, apărînd ca o mocirlă ticăloşită, vicleanul tăgăduitor a început să recunoască toate învinuirile aduse asupra sa şi numai după ce s-a dat pe faţă toate faptele lui criminale a început să facă apel la făgăduinţa îngăduitoare a noastră, cum că dorim să-l ajutăm să se cureţe de nelegiuirile sale, ne-a uşurat şi pe noi de neplăcuta osteneală, iar el a început a-şi da seama de remuşcare, deşi acest gest al pocăinţei pornea mai mult din constringere decît dintr-o viaţă curată". -Il-c.
1110. -"Şi acum, omule frate, mai întîi venim cu datornica închinăciune şi cu toţi te nigăm ca în viitor, să nu mai dai uşor crezămînt celor ce vin din Africa şi să nu mai primeşti în comuniune pe cei ce noi i-am excomunicat, fiindcă sfinţia ta acum uşor te poţi încredinţa, cum că aşa s-a hotărit şi la Sinodul de la Niceea (c. 5). Dacă din hotă/vile acestui sinod se poate observa, cum că această rinduială se respectă cu privire la clericii inferiori şi la laici, apoi cu atît mai mult trebuie să se respecte toate acestea la episcopi". -H-d.
1111. -"Prin unnare, sfinţia ta să nu mai primeşti în comuniune conştient şi cum nu se cuvine (Ap. 12, 13, 32, 37), pe cei ce au fost excomunicaţi în eparhia lot", -il-e.
1112. -"De asemenea se cade ca sfinţia ta să interzici refugierea la Roma a nenişinaţilorprezbiteri şi clerici, deoarece aceasta nu este doar o hotărire a Bisericii africane şi a sfinţilor ei părinţi, ci este hotărirea sinodului de la Niceea, care trimite atît pe clericii inferiori cît şi pe episcopi, cu destulă claritate la mitropoliţii lor". -Il-f.
1113. -"Apoi sinodul niceean a dispus cu înţelepciune şi dreptate că orice chestiune care ar putea surveni, trebuie să se rezolve de autorităţile locale, pentru că părinţii au ştiut că nici o provincie nu va fi lipsită de dand Duhului Sfînt, cu ajulond căreia iereii lui Hristos vor păzi cu tărie şi înţelepciune dreptatea şi mai ales cînd pîrilul nu va fi mulţumit cu cele hotărite de autoritatea lacală, să poată apela la sinodul mitropolitan sau chiar la sinodul ecumenic. Dar cine ar putea crede oare că Dumnezeu inspiră dreptatea numai unui singur for judecătoresc, iar mulţimea iereilor adunaţi în sinod ar fi lipsită de această asistenţă dumnezeiască? Şi oare cine ar putea crede că judecata de peste mare, de la Roma, ar putea fi cu adevărat corectă, cînd cei mai mulţi martori necesari nu s-ar putea prezenta la proces din cauza bătnneţilor sau a altor nenumărate piedici?". -II-g.
1114. -"însă despre pretenţia cum că tu ai putea să trimiţi delegaţi ai sfinţiei tale ca să judece în Africa, noi nu am găsit nimic stabilit de vreun sinod al sfinţilor părinţi, iar motivările pe care s-au trimis odinioară prin sinepiscopul Faustin, ca şi cînd dreptul Romei de a judeca s-ar fi hotărît la sinodul de la Niceea, noi nu am putut găsi nicăieri aşa ceva, în copiile trimise de pe izvoarele originale ale sinodului de la Niceea, pe care le-am primit de la preasfinţitul Chirii din Alexandria (+444) şi de la prea Sfinţitul Atic din Constantinopol (+425) şi pe care noi le-am trimis regretatului Bonifaciu, înaintaşul tău, prin prezbitend Inochentie şi ipodiaconul Marcel care ni l-au adus de la ei". -Ii-h.
1115. -"Deci nu faceţi de la cererea oricui să trimiteţi aici pe clericii voştri să ducă tratative în afacerile noastre şi să nu daţi prilej să credem că aţi introdus în Biserica lui Hristos, mîndria cea deşartă a poftei de putere, căci ea cultivă lumea simplităţii şi claritatea întru umilinţă pentru cei ce doresc să vadă pe Dumnezeu. Deoarece vrednicul de plîns Apiarie, a fost scos din Biserica lui Dumnezeu în urma nelegiuitelor răutăţi, chiar de fratele nostru Faustin (cînd s-a convins de imposibilitatea apărării) sîntem siguri că în viitor, cu ştirea şi colaborarea sfinţiei tale, avîndu-se în vedere dragostea frăţească, în Africa nu se mai repeta un astfel de lucru". Iscăliturile. Il-i.
1116. -"Sur, fiind îndepărtat de episcopul Apolo şi înstrăinat de Biserică, să rămînă aşa cum l-a osîndit episcopul şi dacă vrea, el are dreptul de a se apăra şi de a ataca sentinţa episcopului său cu apel la sinod". -Teofii 4.
1117. -"Orice faptă a noastră, cînd este făcută după buna orînduială canonică, nu ne aduce nici o tulburare, ci dimpotrivă ne apără de orice clevetire şi ne aduce bune aprecieri din partea celor ce judecă corect. Căci cine n-ar pătimi o hotărire dreaptă făcută de cineva? Sau cum s-ar socoti de bine şi vrednică de laudă o judecată dreaptă şi făcută după legea canonică?".
"însă de la început era drept ca Petm să poarte demnitatea preoţească împreună cu răspunderea corespunzătoare a arhieriei (adică să fi fost hirotonisit cu vrednicie şi cu scaun eparhial), iar dacă nu era vrednic să stea în Sfîntul Altar nu trebuia să fie hirotonisit episcop".
"Dar, poate se va părea teoseyiei tale (episcopul Antiohiei Domnus) cum că cuvîntul meu este prea aspru şi fără iubire frăţească însă, după adevănd care stă mai presus de toţi nu este aşa. Sau s-ar părea că noi protejăm pe acest bălrîn, aprobîndu-i numirea (ca episcop) însă mai bine ar fi, dacă s-ar fi ţinut seama (pe lîngă situaţia lui canonică) şi de celelalte dezvinovăţiri ale sale, fiindcă el spune, cum că el s-ar fi putut dezvinovăţi, dar nu i s-a dat nici timpul cuvenit şi nici ascultare canonică (ap.74). Astfel, actele l-ar fi arătat, ori vinovat şi vrednic de osîndă şi deci, nu ar mai fi avut dreptul să zică că e nevinovat, ori găsindu-se nevinovat şi iarăşi i s-ar fi dat proestoşia biseiicii pe care a avut-o. Dar, înlmcît nu s-a făcut nimic din toate acestea, el strigă împotriva procedurii şi zice că i s-a făcut o mare nedreptate şi că a fost scos ilegal. Apoi, mai adaugă că i s-a luat şi banii săi particulari".
"Deci, cuvioşia ta (ca mitropolit) chibzuieşte după sfintele canoane, ce este proprietatea Bisericii şi ce este proprietatea slujitorilor bisericeşti şi pe lîngă toate acestea, după cum te mgăm prin scrisoarea noastră, fă să înceteze plîngerea bătnnului. Iar dacă el ar dori poate să se judece cu cei ce l-au acuzat înaintea teoseviei tale după obiceiul canonic, fireşte, fiind de faţă şi episcopul subordonat ţie, afară de cei pe care el i-ar recuza ca suspecţi. De altfel noi nu credem că ar fi vreun preacinstit episcop, care ar avea gînd vrăjmaş fratelui său. Insă ca să se înlăture orice bănuială, care ar slăbi autoritatea judecătorească cu privire la el, spre a nu-i da prilej ca să mai zică că i s-a făcut nedreptate, nu are nici o însemifătale faptul că ar lipsi din sinod unii care sînt bănuiţi". -Sf. Chirii 1.
1118. -"Iar banii care s-au luat cu nedreptate, fiind ai lui, este drept să i se dea înapoi din două motive: Mai întîi că nu trebuie să se facă aceasta (înainte de judecată) şi al doilea, că aduce gravă nemulţumire prea cinstiţilor episcopi de pretutindeni, dacă li se va cere socoteală de toate cheltuielile pe care le fac pentm nevoile lor atît din veniturile slujbelor cît şi din alte venituri gospodăreşti căci fiecare dintre noi, la vremea cuvenită, vom da seama în faţa judecătondui hituror. Toate odoarele şi averea nemişcătoare trebuie să se păstreze ca averea neînstrăinată a Bisericii, iar iconomia cheltuielilor celor întîmplăloare să se încredinţeze celor ce în decursul vremilor ocînnuiesc dumnezeiasca preoţie", (ap. 38). -Sf. Chirii 2.
1119. -"Iar dacă unii vinovaţi sînt supuşi afurisirii ceiiîndu-se penlni păcate şi dacă sînt catehumeni, fiind ameninţaţi de moarte, să se boteze (dacă doresc, suspehdîndu-Ii-se pedeapsa), ca să nu plece din lumea aceasta neîmpărtăşiţi de har, adică fără a-i face părtaşi tainelor bisericeşti, fiindcă şi în acest caz trebuie a lucra după legile canonice bisericeşti...". (I cc. 13; Laod. 47; Cart. 45). -Sf. Chril 5.
1120. -"Oricare cleric de va avea vreo tocmeală către altcineva, sau călugăr, sau nu cumva să lase pe arhiereul lor şi să se ducă la judecată mirenească, pentru că aceea este urgisire şi mustrare arhiereului, ci întîi să caute să vadă tocmeala lor arhiereul, sau de vor vrea amîndouă părţile, adică şi unul şi altul, de le va da arhiereul voie, atunci să meargă la judecata mirenească şi pedeapsă să n-aibă", -ILT, 103.
1121. -a) .„Să nu divulgăm răul spre defăimarea clericilor şi sminteala poporului "ca să nu se împlinească ai noi cele zise: Nu fi prea nedrept ca să nu cazi în necredinţă; penlni că toţi legiutoni şi judecătorii judecă potrivit cu împrejurările vremurilor. Ştim că arhiereii care calcă în picioare canoanele de buna lor voie, îşi vor da seama în faţa judecăţii lui Dumnezeu, iar mulţimea creştinilor va avea de la Dumnezeu răsplata evlaviei lor celei curate... Aceleaşi sfaturi vi le dau şi eu cu privire la alte încălcări de canoane, ca să nu vă smintiţi, ci crima încălcării să o lăsaţi pe seama lor dacă ei le încalcă de bună voie. Dacă ei le încalcă din neştiinţă şi din sila vremurilor, aceştia vor avea ieitare înaintea lui Dumnezeu...". -Scris. Ghen., II, 3.
1122. -b) J'Cel ce ar voi să introducă rigurozitatea obiceiurilor Bisericii noastre în aceste timpuri grele (sub ocupaţia otomană) ca în vremurile de libertate creştină, acela devine vrăjmaş al creştinismului fiindcă încearcă lucniri imposibile. Cel ce face puţin pogorămînt spre a păstra toiul, are o judecată apostolică şi astfel îl va judeca Dumnezeu cu milă ... Astăzi creştinismul este ca şi înainte de timpul lui Constantin ( + 337) căci n-avem nici împărăţie, nici Biserică liberă, nici libertatea de a ne mărturisi credinţa, ca niciodată pînă acum... Nu-i nimeni care să ne înveţe şi să înveţe şi pe alţii, iar dragostea păstorilor care ştiu canoanele s-a răcit. Cînd este dragoste şi ştiinţă nu trebuie a o iconomisi peritni nevoia vremurilor pe care Domnul le-a prevăzut, că vor fi aşa de silnice încît dacă-i cu putinţă vor amăgi chiar şi pe cei aleşi, dar numai cel ce va răbda pînă la sjîrşitse va mîntui (Matei 24). De aceea nu trebuie să ne descurajăm şi să ne tulburăm, pentru că nu mai avem libertatea slujbelor, ci mai degrab să mulţumim lui Dumnezeu că viaţa creştină dăinuieşte în multe părţi ale lumii şi la toate neamurile şi limbile, înfnintînd ispitele. Toate acestea nu trebuie să ne zdruncine credinţa, ci să fim gata chiar şi a muri de va fi nevoieGhcn. II, 4.
1123. -c). -."Creştinii mor muceniceşte în răsărit şi apus pentru credinţa lui Iisus şi sufăr chinuri mari, iar noi ne vom întrista sau vom pedepsi pe cineva fiindcă am uitat numărul pericopei evanghelice ce vine la rînd şi în loc de a şaptea a citit pe a zecea? Sau a cîntatpe un alt glas din octoih, adică, în loc de întîiul glas, a cîntat pe al doilea? De aceea vă sfătuiesc să le ţineţi pe toate şi să le faceţi cu bună judecată, înlăturind orice sminteală întru noi monahii şi preoţii, pentru ca să nu fie vătămare şi smuitealăpentru rîvna şi evlavia creştinilor mireru". -Scris. Ghcn. II, 5.
1124. -d). JDe aceea, să nu vă despărţiţi şi economia patriarhului să n-o osîndit} pe care vremurile o impun ... ci să fiţi atenţi doar, numai ca ei să fie ortodocşi şi să nu înveţe dogme greşite, contrare dreptei creanţe şi nici să nu lilu/ghisească cu ereticii. Iar at privire la neştiinţa lor, la răutatea l/upului care-i apasă, sînt de iertat, iar despre hotărîrile lorgeşite îşi vor da seama înaintea lui Dumnezeu. Voi să vă faceţi pe deplin datoria faţă de ei pentru evlavia ce-o aveţi faţă de Dumnezeu ... Iar dacă ar veni cineva străin şi v-ar îndemna la răzvrătire Să-l alungaţi' ~ Scris. Ghcnadie II, 6.
1125. -"înţelepţii în cele dumnezeieşti, zic că sînt trei dreptăţi: omenească, îngerească şi dumnezeiască. Cea omenească zic că este împărţire egală şi cinstită a lucrurilor văzute ale lumii; cea îngerească, împărtăşirea îmbelşugată a cunoştinţei dumnezeieşti; iar cea dumnezeiască spun că stă în a suferi pentru cei păcătoşi". -Filoc. II. p. 213,11.
Etichete: JUDECATA
0 Comments:
Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Etichete
ADVENTIŞTII
(1)
AFACERILE LUMEŞTI
(1)
AFURISIREA
(1)
AGHIASMA
(1)
ALTARUL
(1)
AMULETUL
(1)
ANAFORA
(1)
ANATEMA
(1)
ANIMALE NECURATE
(1)
ANTIMISUL
(1)
APOSTASIA
(1)
ARMENII
(1)
ASUPRIREA
(1)
AUREOLA SFINŢILOR
(1)
AVORTUL
(1)
BAIA
(1)
BAPTIŞTII
(1)
BĂTAIA
(1)
BEŢIA
(1)
BINECUVÂNTAREA
(1)
BISERICA
(1)
BLESTEMUL
(1)
BOALA
(1)
BOTEZUL
(1)
CANONISIREA
(1)
CARTEA CANONICĂ
(1)
CASA DE TOLERANŢĂ
(1)
CASTRAREA
(1)
CATEHIZAREA
(1)
CATEHUMENII
(1)
CATERISIREA CLERICILOR
(1)
CĂSĂTORIA
(1)
CĂSNICIA
(1)
CELIBATUL
(1)
CERŞETORIA
(1)
CIMITIRUL
(1)
CÎNTAREA BISERICEASCĂ
(1)
CÎRCIUMA
(1)
CONCUBINAJUL
(1)
CRUCEA
(1)
CTITORIA
(1)
CURVIA
(1)
CURVIA - PREACURVIA
(1)
CURVIA-SODOMIE
(1)
DARURILE
(1)
DEFĂIMAREA
(1)
DEVOLUŢIUNEA
(1)
DEZNĂDEJDEA
(1)
DIACONIŢELE
(1)
DIACONUL
(1)
DISPENSA
(1)
DIVORŢUL
(1)
DOBÎNDA
(1)
DOGMELE
(1)
DUELUL
(1)
DUHOVNICIA
(1)
DUŞMĂNIA
(1)
EREZIA
(1)
EVANGHELIŞTII
(1)
FANATISMUL
(1)
FAPTELE BUNE
(1)
FĂGĂDUINŢELE
(1)
FĂŢĂRNICIA
(1)
FECIORIA
(1)
FEMEILE
(1)
FRANCMASONERIA
(1)
FRĂŢIA DE CRUCE
(1)
FRICA DE DUMNEZEU
(1)
FUMATUL
(1)
FURTUL
(1)
GÎNDURILE
(1)
GLUMELE
(1)
GOMARIA
(1)
HIROTESIA
(1)
HIROTONIA ARHIEREULUI
(1)
HIROTONIA DIACONULUI ŞI A PREOTULUI
(1)
HOTARUL MUTAT
(1)
HULA
(1)
ICOANELE
(1)
IERODIACONUL
(1)
IEROSILIE
(1)
IERTAREA
(1)
IERURGIILE
(1)
INTERVENŢIA
(1)
IUBIREA
(1)
ÎMPĂRTĂŞIREA
(1)
ÎNDRĂCIREA
(1)
ÎNFRÎNAREA
(1)
ÎNMORMÎNTAREA
(1)
ÎNŞELĂCIUNEA
(1)
JOCUL DE NOROC
(1)
JOILE
(1)
JUDECATA
(1)
JURĂMÎNTUL
(1)
LAUDA
(1)
LĂCOMIA
(1)
LEGILE
(1)
LEHUZA
(1)
LENEA
(1)
LIPOVENII
(1)
LITURGHIA
(1)
LITURGHISIREA
(1)
LUMÎNĂRILE
(1)
MARTORII LUI IEHOVA
(1)
MASLUL
(1)
MĂRTURISITOR
(1)
MĂSURI FALSE
(1)
MEDICAMENTELE
(1)
METANIILE
(1)
MILOSTENIA
(1)
MINCIUNA
(1)
MIRUL
(1)
MÎNĂSTIRILE
(1)
MÎNCAREA
(1)
MÎNDRIA
(1)
MÎNIA
(1)
MOARTEA
(1)
MOAŞELE
(1)
MOAŞTELE
(1)
MOLOCANII
(1)
MONAHISMUL
(1)
MOŞTENIREA PĂRINTEASCĂ
(1)
MUNCA
(1)
MUSTRAREA
(1)
NAŞUL
(1)
NAZAREII
(1)
NEASCULTAREA
(1)
NECREDINŢA
(1)
NECURĂŢIA
(1)
NEDREPTATEA
(1)
NEOFIT
(1)
NEPĂSAREA
(1)
OBICEIUL
(1)
OMARIA
(1)
OSPEŢELE
(1)
OSPITALITATEA
(1)
PACEA
(1)
PARASTASELE
(1)
PASTORAŢIA
(1)
PAŞTILE
(1)
PĂCATUL
(1)
PĂRINTE
(1)
PENTICOSTALIŞTII
(1)
PICTURA
(1)
POLIGAMIE
(1)
POLITICA
(1)
POMENILE
(1)
POMENIRILE LA SLUJBĂ
(1)
POSTUL
(1)
PREDESTINAŢIA
(1)
PREDICA
(1)
PREOTEASA
(1)
PREOŢIA
(1)
PRIETENIA
(1)
PROTIA
(1)
PROVIDENŢA
(1)
PUSTNICIA
(1)
RĂBDAREA
(1)
RĂPIREA FEMEILOR
(1)
RĂUL
(1)
RĂZBOIUL
(1)
RĂZBUNAREA
(1)
RECĂSĂTORIREA PREOŢILOR
(1)
RECUNOŞTINŢA
(1)
REFUGIAŢII
(1)
REGIONALISMUL
(1)
RESPECTUL
(1)
RÎVNA
(1)
RUDENIILE
(1)
RUGĂCIUNEA
(1)
SĂRĂCIA
(1)
SĂRBĂTORILE
(1)
SĂRUTAREA
(1)
SCURGERILE
(1)
SECERĂTORII
(1)
SFATUL
(1)
SFINŢII
(1)
SFÎNTĂ SCRIPTURĂ
(1)
SILUIREA
(1)
SIMONIA
(1)
SINODUL
(1)
SINUCIDEREA
(1)
SÎNGELE
(1)
SMERENIA
(1)
SMINTEALA
(1)
SORŢII
(1)
SPECTACOLELE
(1)
SPIRITISMUL
(1)
SPOVEDANIA
(1)
STAREŢUL
(1)
STAVROPIGHIA
(1)
SUDALMA
(1)
SUFERINŢA
(1)
SUFLETUL
(1)
SUGRUMAT
(1)
SUPERSTIŢIILE
(1)
ŞTIINŢA
(1)
TAINELE SFINTE
(1)
TEOSOFIA
(1)
TOLERANŢA
(1)
TOVĂRĂŞIA
(1)
TRADIŢIA SFÎNTĂ
(1)
TRANSFERAREA
(1)
TUDORIŞTII
(1)
TUNDEREA
(1)
UCIDEREA
(1)
UNIFORMA CLERICALĂ
(1)
VAGABONDAJUL
(1)
VĂDUVIE
(1)
VEŞMINTELE
(1)
VICLEŞUGUL
(1)
VISELE
(1)
VÎNĂTOAREA
(1)
VOMITAREA
(1)
VORBE MURDARE
(1)
VRĂJITORIA
(1)
ZODIILE
(1)