DICŢIONAR ORTODOX

ÎNFRÎNAREA
1004. -înfrînarea statornică este temelia moralei creştine, dar nu orice înfrînare, ci numai aceea închinată Domnului şi împlinită cu înţelepciune după dreptatea legii lui Dumnezeu. Toată făptura este bună şi vrednică de a fi folosită de om, dar nu toţi oamenii sînt făcuţi pentru lucrurile din lume. "Toate-mi sînt slobode dar nu toate-mi sînt de folos" de aceea creştinul "care se foloseşte de lumea aceasta trebuie să fie ca şi cum s-ar folosi de ea, căci chipul lumii acesteia trece" (I Cor.7, 31; I Tim. 4, 4; Tit. l, 15; Rom. 14, 14). îndeosebi clericii ca şi apostolii odinioară, trebuie să fie pildă de înfrînare (VI ec. i2, 13, 30; VII ec. 18) spre slava lui Dumnezeu, folosul aproapelui şi mîntuirea lor înşişi (F. Ap. 20, 34-34; I Cor. 9, 12-27; Tit 1, 7; 2, 6; I Petru 1, 6-13; A. 7, 5, 8).
1005. -Bătrînii şi bolnavii care şi-au ostenit trupul cu înfrînarea în tinereţe, pot să-şi uşureze întreţinerea cu alimentaţie mai bună, fiindcă înfrînarea recomandată de Biserică, nu omoară oamenii, ci păcate şi acolo unde păcatul a slăbit şi înfrînarea ne îndulceşte, iar hrana bună se socoteşte ca o doctorie folosită în numele 'Domnului (Rom. 14, 6-8). Cei scrupuloşi şi neînţelegători în iconomia înfrînării, trebuie să se supună sfaturilor duhovnicului. Cei hrăniţi cu duhul slavei deşarte, care nu ascultă şi astfel se istovesc spre a lor pagubă trupească şi sufletească, trebuie să ştie că singuri se sinucid şi-şi vor da seama înaintea Domnului, că n-au mers pe calea cea împărătească a sfintei Biserici, ca nişte neascultători (Tit. 1,15-16; Rom. 14, 14).
1006. -"Dacă vreun episcop, prezbiter, diacon sau orice alt cleric s-ar înfrîna de la căsătorie, de la carne şi vin, nu pentru înfrînarea închinată Domnului, ci din scîrbă, uitînd că toate sînt bune foarte, că Dumnezeu a făcut pe bărbat şi pe femeie şi bîrfind ar huli făptura, ori să se îndrepteze ori să se caterisească şi să se afurisească; tot aşa şi mireanul". -Apost. 51.
1007. -"Dacă vreun episcop, prezbiter sau diacon în zile de sărbătoare nu gustă din carne şi din vin, din scîrbă iar nu din înfrînare, să se caterisească ca unul care are conştiinţa vătămată şi dă multora prilej de sminteală". -Apost. 53.
1008. -"Prezbiterii şi diaconii care slujesc în cler şi se înfrînează de la carne, sinodul a hotărit ca la agape ei să guste din ea şi apoi în viaţa lor particulară să se înfrîneze. Iar de nu vor voi să guste nici din verdeţurile gătite cu carnea şi astfel, nu vor să se supună acestui canon, să înceteze din slujbă". -Ancira 14.
1009. -"Dacă cineva prihăneşte nunta şi defăima pe femeia care se culcă cu bărbatul ei, fiind credincioasă şi evlavioasă şi ar urî-o sau defăima-o ca şi cum n-ar putea să se mîntuiască, să fie anatema". -Gangra l.
1010. -"Dacă cineva ar osîndi pe cel ce cu evlavie şi credinţă mănîncă carne, afară de sînge, de jertfe idoleşti şi de sugrumat (F. Ap. 15, 29) ca şi cum acesta n-ar avea nădejdea mîntuirii, să fie anatema". -Gangra 2.
1011. -"Dacă cineva din scîrbă şi din dispreţ ar defăima sărbătorile mucenicilor sau Liturghiile şi pomenirile ce se fac cu acest prilej, să fie anatema". -Gangra 20.
.ClOlz) -"îjjză_j£riemji£Jisţ£^ ce vor să trăiască în
ăl££Z^Jnfjinării_în Biserica Domnului, după'lnvăţătura Sxriplimh ci a opri pe Eustaţieni, care sub molîvul ascezei se mîrtdresc ridicîndu-se deasupra celor ce vieţuiesc în simplitate şi introduc scorniri potrivnice Scripturilor şi canoanelor bisericeşti".
"Deci cu adevărat, noi admirăm fecioria cea smerită şi înfrînarea cea evlavioasă şi cu cinstire de Dumnezeu o aprobăm. Lăudăm şi îndepărtarea cea smerită de lucrurile cele lumeşti. Cinstim căsătoria cea curată a nunţii. Nu defăimăm nici averea cea cîştigată cu dreptate, unită cu facere de bine. Lăudăm îmbrăcămintea cea simplă, folosită* numai pentru nevoile trupului, iar de la năzuinţele spre îmbrăcăminte moale şi luxoasă ne întoarcem. Cinstim casele lui Dumnezeu (bisericile) şi aprobăm adunările care se fac în ele ca fiind sfinte şi folositoare. Nu mărginim evlavia (creştină) numai la o casă, ci o cinstim în toate locurile unde s-au zidit Biserici în numele lui Dumnezeu. Aprobăm adunările care se fac în Biserica lui Dumnezeu spre folosul poporului. Fericim facerile de bine ale fraţilor care se fac săracilor după predania Bisericii. In scurt, ne rugăm Domnului ca cele predate Bisericii după dumnezeieştile Scripturi şi predaniile Apostolilor, dorim să se constituie în Biserica Domnului". -Gangra 21.
1013. -..."S-au examinat condiţiile înfrînării şi castităţii şi se hotărăşte, ca cele trei trepte împreunate prin legătura curăţiei de la hirotonie, episcop, prezbiter şi diacon precum şi laicii
slujitori să fie cu totul înfrînaţi, ca să poată primi ceea ce ar cere de la Dumnezeu. De asemenea şi noi să ţinem ceea ce ni s-a transmis prin Apostoli şi ni s-a păstrat în vechime". -Cart. 3.
1014. -..."Să se hotărască ca episcopul , prezbitend şi diaconul şi toţi cei ce se ating de cele sfinte să fie păzitori ai înfrînării şi să se abţină de la femei". -Cart. 4.
1015. -"Hotărîm ... înfrînarea unor clerici de la soţiile lor cu excepţia citeţilor, ceea ce s-a întărit în diferite sinoade, ca atât ipodiaconii care se ating de Sfintele Taine, cît şi diaconii, prezbiterii şi episcopii să se înfrîneze de la soţii în anumite timpuri, ca să fie ca şi cum nu le-ar avea (I Cor. 7, 29), căci altfel se vor scoate din slujba bisericească. Ceilalţi clerici inferiori să nu fie siliţi la aceasta decît numai la o vîrsta înaintată. Sinodul întreg a zis: întărim cele spuse ... ca fiind sfinte şi plăcute lui Dumnezeu". -Cart. 25.
1016. -"S-au răspîndit ştiri că unii clerici nu se reţin de la soţiile lor, la timpuri determinate. Şi dacă nu fac aceasta, să se scoată din starea bisericească; ceilalţi clerici inferiori să nu se constrîngă de la aceasta, ci trebuie să se păstreze obiceiul fiecărei Biserici". -Cart.70.
(^f0T7~?)-"Iar de se va afla vreun preot care să se lepede de nuntă, sau de carne sau de vin, nu pentru înfrînare, ci pentru urîciunea lor, acela să se îndrepteze sau să i se ia dand... Iar de se vor părăsi de toate acestea pentm dumnezeiască tocmeală şi pentru smerenia şi pentm traiul unei vieţi înfrînate, pe aceia să nu-i urgisească nimeni, căci mulţi călugări în bogaţi ani au ţinut, care nici brînză, nici ouă n-au mîncat, nici vin n-au băut". -ILT, 100.
1018. -"Oi adevărat că mînăstirile sînt case de plingere, unde se vede sac şi cenuşă, unde este singurătate, unde nu se vede nici rîs, nici o îmbulzeală de locuri lumeşti, unde este post, unde se culcă pe pămîntul gol, unde toate sînt curate de fum, de fripturi, de came şi sîngiuiri, de vuete, de tulburări şi de multe supărări". -Sf. Ioan llrisostom I Tim. Omilia XV.
1019. -"Iar rînduiala vieţii monahiceşti..., zice stareţul Paisie de la Neamţ, se înclupuieşte şi se aseamănă petrecerii din rai şi se supune voii celei desăvîrşite a lui Dumnezeu. Acolo atunci nu a fost mîncare de carne... Dar dacă cineva, de_de[ăJniâlUe-P^Q!i£e'l sfătuiesc pe dînsul a mînca carne... se ruşinează, ruşinează-se_umdj:a acesta şi de cinstitul chip al călugăriei, căci amîndouă sînt unjtcu^aljajnjugate". -ACA, 1917, p. 3505627
1020. -"Zis-a un bătrîn: Dacă eşti tînăr, fugi de vin ca de şarpe şi de vei fi silit la adunare să bei, puţin bînd încetează. Şi măcar de te vor jura pe tine, cei ce tejxu chemat să nu iei anunţe la jurămintele lor\Că de multe ori satana sileşte pe moiialuy\ poate şi bătrîni fiind ei, ca să silească pe~cetTtneri tă băutură de vin şi la mîncarea cea niultă; ci, să nu te pleci lor că viniil şi feJ^llcdesPart Pe călugări de Dumnezeu,". -Pateric, p. 306.
1021. -"Amestecă înfrînarea cu (^unplîtâţea) şi însoţeşte adevărul ci(^ment^cu^ela~r^ şi te veivedeaTşezînd la masă cu areptatea, cu care la masă doreşte să se adune oricare altă vi/tute". -Filoc. IV, p. 287, 45.
1023. -"Mulţi se urcă pe crucea relei pătimiri, dar puţini primesc şi piroanele ei. Căci mulţi se supun ostenelilor şi necazurilor celor de bună voie, dar celor cejjnjiJgră^voQ nu se supun decît cei ce au murit cu desăvîrşire lumii acesteia şi odihnei din ea". -Filoc. IV, p. 321. 239.
1024. -"Cu privire la obiecţia encratiţilor (sectă rigoristă) cum că nici noi nu mîncăm toate (felurile de carne), să li se răspundă ... că la noi se socoteşte carnea ca şi verdeţurile, însă noi facem deosebire între verdeţurile folositoare şi nefolositoare. Verdeaţă este şi cucuta căreia i se aseamănă carnea de vultur; însă cel ce are minte, după cum n-ar mînca nebu/^ariţă, tot aşa n-ar mînca nici carnea de dine, afară de împrejurări primejdioase. Aşa că cel ce mănîncă carne (bună ca şi verdeţurile bune), nu păcătuieşte". -Sf. Vasile 86.
1025. -"înjurăturile de cele sfinte sînt o ierosilie, o hulă adusă lui Dumnezeu ca şi fiara din Apocalipsă (13,5). Ele dau pe faţă un suflet spurcat, fiindcă sînt produsul "inimii din care gin duri le cele rele, curviile, preacurviile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile , înşelăciunile, poftele ruşinoase, hulele, trufia şi nebunia" (Marcu 7, 21-22). înjurăturile de cele sfinte, fiind un păcat împotriva Duhului Sfînt nu se vor ierta nici în veacul de acum (de
duhovnic) şi nici ÎIÎ cel ce va Să vie" (de Dumnezeu Marcu 3,
28-29), dacă cel vinovat nu se va pocăi, plîngînd cu amar ca Petru (Matei 26, 75). De aceea, ele duc la oprirea de la împărtăşanie unul sau mai mulţi ani, pînă ce se va verifica în timp adevărata îndreptare prin canonisire. Vinovatul să analizeze formele de înjurături şi să cugete bine ce fel de gîndire zace în sufletul său". (V. Sudalma).
1026. -"Cel ce va sudui pe preot un an să nu se împărtăşească, iar de-i va da palme sau cu băţ îl va lovi, trei ani să nu se împărtăşească şi măcar de l-ar ierta preotul, dar el tot un an sub
canon să fie". -Molitfelnic.