DOGMELE
640. -Dogmele, adică adevărurile de credinţă, sînt cuprinse în Sfînta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament şi în Sfînta Tradiţie, alcătuită din scrierile sfinţilor părinţi şi canoanele bisericii, după care s-au condus, şi şi-au sfinţit viaţa toţi cei ce au crezut în Dumnezeu de la început şi pînă astăzi... şi pînă la sfîrşitul lumii (Deut. 30, 31; Marcu i, 15; II Test. 2,13; II Petru l, 21). Aceste adevăruri sînt încredinţate spre iconomisirea vieţii tuturor oamenilor, ierarhiei bisericii pe care Duhul Sfînt a instituit-o şi o călăuzeşte la tot adevărul (ioan, 16, 13; 14, 15-21; R Ap. 20, 21; I Petru 5, 2; I Tim. 4, 16; I Cor. 12, 28; Colos. 1, 14). Aceste adevăruri se numesc dogme, adică adevăruri eterne, care nu se pot schimb», întrucît ele isînt descoperite de însuşi Dumnezeu, care este adevărul absolut (Marcu 13, 31; Luca 21, 33; Ioan 8, 31-36; 14, 6; Gal. 1, 8).
641. - în general vorbind, credinţa este împrumut de adevăr natural şi supranatural. Prin credinţă naturală dobîndim cunoştinţa despre lumea înconjurătoare, ale trecutului şi prezentului; prin credinţă supranaturală împuternicită de har, dobîndim cunoştinţele trebuitoare vieţii evlavioase hrănită cu revelaţia din trecutul îndepărtat, datoriile prezentului, făgăduinţele viitorului şi ale vieţii veşnice (Ev. cap. 11 §i 12). Dar numai credinţa nu este de ajuns dacă nu este însoţită de fapte bune. "Credinţa fără de fapte este moartă" (Iacob 2, 14-17). Credinţa este hrana sufletului, iar faptele bune sînt hrana morală a întregii fiinţe omeneşti căci amîndoi, sufletul şi trupul, se vor proslăvi întru toate cele ce au lucrat în viaţă, la judecata cea de apoi (Matei 25, 31-46).
642. - Sfintul Irineu ( + 202) învaţă: "Biserica n-a primii de la Apostoli şi de la ucenicii lor o altă credinţă, decît credinţa într-un singur Dumnezeu, Tatăl atotţiitonil, făcătond cenilui şi al păinîntului şi al mărilor cu tot ceea ce ele au; Şi într-unui Domn IisUs Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care s-a întrupat pentm noi oamenii şi pentm a noastră mîntuire; Şi într-unui Duhul Sfînt carele a vestit prin prooroci descoperirea lui Dumnezeu şi sosirea Sa în lume; credinţa în naşterea lui din Fetioară, patimile, învierea şi înălţarea Domnului nostm Iisus Hristos cu tmpul la centri, şi a doua Sa venire întm slava Tatălui pentm a învia pe toţi cei morţi, şi pentm ca în numele Domnului nostm Iisus Hristos, Dumnezeul, Mîntuitond şi împăratul nostm cu învoirea Tatălui celui nevăzut, tot genunchiul să se plece al celor cereşti şi al celor din iad, şi că toată gura să-l mărturisească cum că El v-a judeca pe toţi îngerii cei răi, care s-au despărţit de El cu vicleşug şi pe oamenii cei nepocăiţi, nedrepţi, păcătoşi şi necredincioşi, pe care îi va osîndi în focul cel veşnic precum şi al oamenilor celor drepţi şi temători de Dumnezeu, care au împlinit ponincile Sale şi L-au slujit cu dragoste din copilăria lor sau din ceasul convertirii lor, pentm ca să li se dea viaţa cea veşnică şi nestricăcioasă şi răsplătirea slavei celei
Veşnice". (C. Ereziilor 1,10).
643. - Simbolul apostolic: "Cred în Dumnezeu, Tatăl atotţiitond, făcătonil cerului şi al pămîntului. 2. Şi în Iisus Hristos, unicul său Fiu, Domnul nostm. 3. Care s-a zămislit de la Duhul Sfînt şi din Fecioara Măria şi s-a făcut om. 4. A pătimit sub Ponţiu Pilat, s-a răstignit, a murit şi s-a îngropat. 5. S-a pogorit la iad şi a treia zi a înviat din morţi. 6. S-a suit la ceniri şi şade de-a dreapta atotputernicului Dumnezeu. 7. De unde iarăşi va să vie să judece viii şi morţii; 8. Cred în Duhul Sfînt. 9. în sfînta sobornicească biserică, şi comuniunea cu sfinţii. 10. în iertarea păcatelor. 11. întm învierea morţilor. 12. Şi viaţa veşnică, amin".
644. -Simbolul bisericii din Ierusalim: VCred într-unui Dumnezeu-Tatăl atotţiitond, făcătonil cendui şi al pămîntului al tuturor văzutelor şi nevăzutelor;
2.- Şi într-unui Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut, de la Tatăl născut mai înainte de toţi vecii, Dumnezeu adevărat, prin carele toate s-au făcut, s-a întrupat şi s-a făcut om, s-a răstignit şi s-a îngropat, a înviat din morţi a treia zi, s-a înălţat la cerşi şade de-a dreapta Tatălui şi va să vie întm mărire să judece viii şi morţii a Cărui împărăţie nu va avea sfrşit.
3.- Şi într-unui Duh Sfnt Mîngîietond, carele a grăit prin prooroci.
4.- Şi într-un botez alpocăinţei, întm lăsarea păcatelor.
5.- Şi într-una sobornicească Biserică
6.- Şi învierea trupului
7.- Şi întru viaţa veşnică".-
645. - Simbolul Bisericii din Anliohia. "Credem într-unui şi numai unicul Dumnezeu adevărat, Tatăl Atotţiitond, făcătond văzutelor şi nevăzutelor. Şi întru Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui, Unul născut, şi născut, înainte de orice făptură, născut de la El, înainte de toţi vecii şi necreat, Dumnezeu adevărat de la Dumnezeu adevărat, cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care şi veacurile s-au făcut şi totul s-a creat, pentru noi s-a coboril şi s-a născut din Măria Fecioară, şi s-a răstignit în vremea lui Ponţiu Pilat şi s-a îngropat, şi a înviat a treia zi după Scripturi şi s-a înălţat la ceniri şi care iarăşi va să vie să judece viii şi morţii".-
646. - Simbolul Bisericii Romane:" 1. Credem în Dumnezeu Tatăl atotţiitond. 2. Şi Iisus Hristos, Fiul Lui, unul născut, Domnul nostru, născut de la Duhul Sfînt şi Măria Fecioară, răstignit în timpul lui Ponţiu Pilat, şi îngropat şi înviat a treia zi din morţi, care s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui, de unde va veni să judece viii şi morţii. 3. Şi întm Sfînhil Duh . 4. Sfînta Biserică. 5. Iertarea păcatelor. 6. Şi viaţa veşnică".
647. - Simbolul Bisericii din Alexandria: "Credem cum învaţă biserica apostolică numai în Tatăl nenăscut... şi într-unui Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Unul născut de la Tatăl mai înainte de vremuri. într-unui Duhul Sfînt, mărturisim una şi numai una biserica apostolică ecumenică. Afară de aceea, recunoaştem învierea din morţi, al cărui început a fost Domnul noslni Iisus Hristos, într-adevăr, iar nu părut a primit trupul din Născătoarea de Dumnezeu, carele a venit la neamul omenesc, la sfîrşitul veacurilor, spre lăsarea păcatelor care s-a răstignii şi a murii, a înviat din morţi, s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta slavei".
648. - Simbolul Bisericii din Cipru: 1. "Credem într-unui Dumnezeu, Tatăl atotţiitond, făcătond cerului şi al pămîntului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
2. Şi într-unui Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut de la Tatăl născut, mai înainte de toţi vecii, adică din fiinţa Tatălui lumină din lumină, Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, prin carele totul s-a făcut, precum în cer aşa şi pre pămînt; carele pentni noi oamenii şi pentru a noastră mîntuire s-a pogorît din cer şi s-a întntpat de la Duhul Sfînt şi din Măria Fecioară şi s-a făcut om, şi s-a răstignit penlni noi în vremea lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit şi s-a îngropat şi a înviat a treia zi după Scriptură, şi s-a suit la ceniri şi şade de-a dreapta Tatălui, şi iarăşi va să vie cu slavă să judece viii şi morţii, a cănii împărăţie nu ya avea sjîrşit.
3.- Şi întm Duhul Sfînt,^Domnul de viaţă făcătond, carele de la Tatăl purcede, cu Tatăl şi cu Fiul este închinai şi mărit, care a grăit prin prooroci.
4.- Şi într-una sobornicească şi apostolească Biserică.
5.- Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.
6.- Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie, amin.
7.- însă pe cei care zic, că a fost cîndva, cînd Fiul lui Dumnezeu nu era, şi că mai înainte de a se naşte el nu exista, sau că El s-a făcut din nimic, sau din alt ipostas sau substanţă, pe acei care afinnă că El este trecător sau schimbător, îl analematizează Biserica ecumenică şi Apostolică".
649. - Simbolul Bisericii din Cezareea Palestinei: 1. "Credem
într-unui Dumnezeu, Tatăl alotţiilond, Făcătond deplin a tuturor celor văzute şi nevăzute.
2.- Şi într-unui Domn Iisus Hristos, Cuvîntul lui Dumnezeu, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din lumină, viaţă din viaţă, Fiu Unul născut mai înainte de toată făptura, mai înainte născut din Tatăl din toţi vecii, prin care şi toate s-au făcut, întmpat pentm mînluirca noastră şi cu oamenii a petrecut şi a pătimit, şi a înviat a treia zi şi s-a suit la Tatăl, şi care iarăşi va să vie întm slavă să judece viii şi morţii.
3.-Credem şi într-unui Duhul Sfînt".
650. - Simbolul de la Niceea 325: 1.- "Credem într-unui Dumnezeu Tatăl atotţiitond, făcătond văzutelor şi nevăzutelor; 2.- Şi într-unui Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, carele din Tatăl s-a născut, adică din fiinţa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut; cela ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin carele toate s-au făcut cele ce sînt în cer şi cele ce sînt pe pămînt; 3.- Carele pentm noi oamenii şi pentm a noastră mîntuire s-a pogorit, s-a întmpat şi s-a făcut om; 4. a pătimit; 5. şi a înviat a treia zi; 6. şi s-a suit la centri; 7. şi iarăşi va veni să judece viie şi moifii; 8. Şi întm Duhul Sfînt; 9. Biserica ecumenică şi apostolică analematizează pe cei ce zic că era un timp cînd Fiul lui
Dumnezeu nu exista şi s-a făcut din cele inexistente, sau pe cei ce afinnă că provine din alt ipostas, sau că se poate schimba, sau % transfonna".
651. - Simbolul atanasian: "Oricine voieşte să se mîntuiască, înainte de toate se cade lui să ţină credinţa universală, pe care, dacă cineva n-o va păzi întreagă şi neîntinată, fără îndoială se pierde în veac. Credinţa universală aceasta este, ca să cinstim un Dumnezeu în Treime şi Treimea în Unime, necondiţionată ipostazele, nici împărţind fun[a. Căci una este ipostaza Tatălui, alta a Fiului, alta a Duhului Sfnt; dar, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfiitului Duh una este - dumnezeirea, deopotrivă slava, împreună veşnică mărire. Cum este - Tatăl, aşa şi Fiul, aşa şi Sfiitul Duh. Necreat Tatăl, necreat Fiul, necreat Duhul Sfînt; necuprins de minte Tatăl, necuprins de minte Fiul, necuprins de minte Duhul Sfînt; veşnic Tatăl, veşnic Fiul, veşnic Duhul Sfînt; dar nu sînt trei veşnici, ci unul veşnic; căci precum nici trei nu sînt necreaţi, nici trei necuprinşi de minte, ci unul necuprins de minte. De asemenea, atotputernic Tatăl, atotputernic Fiul, atotputernic Duhul Sfînt; dar, nu trei atotputernici, ci un atotputernic. Astfel, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu şi Duhul Sfînt; dar, nu trei Dumnezei, ci unul este Dumnezeu. Tot astfel, Domn Tatăl, Domn Fiul şi Domn şi Duhul Sfînt; dar, nu trei Domni, ci unul este Domn. Căci precum sîntem obligaţi de adevănd creştin, să mărturisim pe fiecare ipostază, Dumnezeu'şi Domn, lot astfel sîntem opriţi de dreapta credinţă universală să zicem trei Dumnezei şi trei Domni.Tatăl de nimeni nu este făcut nici creat, nici născut; iar Fiul de la Tatăl singur este, nu făcut, nici creat, ci născut; iar Duhul Sfînt de la Tatăl este, nu făcut, nici creat, nici născut, ci purces. Deci, unul este Tatăl, nu trei Părinţi; unul Fiul, nu trei Fii; unul Duhul Sfînt nu trei Duhuri Sfinte. Şi în acesta Treime, nimic nu este mai înainte, ori mai pe urmă, nimic mai mare sau mai mic; şi cele trei ipostaze, egale şi împreună veşnice între ele sînt; încît, în totul cum s-a spus, se adoră şi Treimea în Unime şi Unimea în Treime. Deci, cel ce voieşte să se mîntuiască aşa să gîndească despre Sfînta Treime. Dar, este necesar încă, pentm mîntuirea veşnică, să creadă drept şi întmparea Domnului nostm Iisus Hristos".
"Deci, credinţa dreaptă este să credem şi să mărturisim că Domnjul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este şi Dumnezeu şi om. Este Dumnezeu născut, înainte de veci, din fiinţa Tatălui. Este şi om născut în timp, din fiinţa Mamei. Dumnezeu desăvîrşit şi om desăvîrşit, alcătuit din suflet raţional şi trup omenesc. Egal cu Tatăl, după dumnezeire, mai mic decît Tatăl, după partea omenească. El cu toate că este şi Dumnezeu şi om, totuşi nu doi, ci unul este Hristos. Este unul, nu prin schimbarea dumnezeirii în trup, ci prin ridicarea părţii omeneşti la dumnezeire; este unul, cu totul, nu prin confundarea firilor, ci prin unirea ipostazelor. Căci, precum suflet raţional şi trup, unul este omul, tot astfel, Dumnezeu şi om, linul este Hristos, care a pătimit pentm mîntuirea noastră şi a coborit în iad, şi a treia zi, a înviat din morţi şi s-a urcat la cemri şi şade la dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui Atotputernic, de unde va veni să judece viii şi morţii. La a cănri venire toţi oamenii vor învia cu tnipurile lor şi vor da socoteală penlni faptele lor. Şi cei ce au făcut cele bune vor merge în viaţa veşnică, iar cei ce au făcut rele, vor merge în focul veşnic".
"Aceasta este credinţa universală, pe care dacă cineva nu o va crede cu credinţă şi cu tărie, nu va putea să se mîntuiască".-(Simbolul azi valabil, se află în cărţile bisericeşti).
652. - Sfinţii Părinţi adunaţi acum la Constantinopole (381) au hotărît să nu calce credinţa celor 318 părinţi adunaţi la Niceea Bitiniei (325), ci să rămînă întărită şi să se anatematizeze orice eres contrar ei, adică cel al eudoxienilor (arieni anomei) şi cel al samarinenilor adică al pnevamtomahilor (contrari Sf. Duh) şi cel al sabelienilor (antitrinitari) şi cel al marcelianilor (care zic că Fiul şi împărăţia sa nu este veşnică) şi cel al fotinianilor (antitrinitari) şi cel al apolinariştilor (Iisus nu este om deplin), -n ec. 1.
653. -"7/j ceea ce priveşte tomosul apusenilor, (hotărîrea unui sinod de la 369 sub papa Damasus) am primit şi hotărîrea sinodului din Antiohia (din 378, amîndouă fiind la fel) care mărturisesc o dumnezeire aTatălui şi a Fiului şi a Sfiitului Duh". II ec. 5.
654. -"Acestea citindu-se, Sf. Sinod a hotărît ca numănui să nu-i fie îngăduit să provăduiască altă credinţă - adică să scrie sau să alcăhriască - în afară de cea hotărîtă de Sf. Părinţi întruniţi în oraşul Niceea, (şi Constantinopol) împreună cu Sfînlul Duh, (Sinodul I şi II ecumenic). Iar, cei ce ar îndrăzni sau să alcătuiască o altă credinţă, (crezul) sau să o înfăţişeze, sau să o propovăduiască celor care vor voi să se întoarcă la cunoştinţa adevăndui, fie din elinism, fîe dini iudaism sau din orice erezie, aceştia dacă ar fî episcopi sau clerici, să fîe îndepărtaţi, episcopii din episcopat şi clericii din cler, iar de ar fi laici, să fie anatematizaţi. Şi tot în acelaşi chip, dacă ar fi aflaţi vreunii, fie episcopi, fie clerici, fie laici, mărturisind sau învăţînd cele înfăţişate în expunerea sa de prezbitend Harisie, despre întmparea unuia născut Fiul lui Dumnezeu adică învăţăturile întinate şi destrămătoare ale lui Nestorie, care au fost osîndile să se trateze potrivit cu hotărîrea luată de acest sjînt şi ecumenic sinod, adică la fel, episcopul să fie îndepărtat din episcopat şi să fie caterisit, clericul de asemeni să cadă din cler, iar de ar fi laic şi el să fie anatematizat, precum s-a spus mai sus", (li ec. 5; III ec. 7).
655. - Rînduiala cea bună, după cuvîntul teologului, este ca tot cel ce începe un cuvînt sau un lucru, să înceapă cu Dumnezeu şi să sfîrşească tot cu Dumnezeu. De aceea, pentru că şi buna cinstire de Dumnezeu să propovăduieşte cu tărie acum de noi, iar biserica întemeiată de Hristos, se întinde neîncetat, crescînd şi sporind ca cedrii Libanului, noi, făcînd acum începutul acestor cuvinte sfinţite, hotărîm cu ajutorul lui Dumnezeu, să păzim neatinsă şi nestrămutată credinţa dată nouă atît de către apostolii cei aleşi de Dumnezeu, care au fost înşişi văzători şi slujitori ai cuvîntului, cît şi de cei 318 sfinţi şi fericiţi părinţi, adunaţi la Niceea sub Constantin împăratul nostru împotriva lui Arie necuratul şi a religiei păgîneşti sau mai bine zis politeiste, propovăduite de el. Care părinţi, mărturisind aceeaşi credinţă cu privire la Treimea cea de o fiinţă, ne-au descoperit şi ne-au întărit în ce priveşte cele trei ipostase ale firii dumnezeieşti începătoare, fără a lăsa ca ea să rămînă ascunsă sub valul necunoaşterii, ci, învăţînd lămurit pe credincioşi, să se închine cu o singură închinare: Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, au îndepărtat şi nimicit învăţătura greşită despre nepotrivirea treptelor dumnezeirii, doborînd şi răsturnînd jocurile copilăreşti şi alcătuite din nisip ale ereticilor, împotriva dreptei credinţe. De asemenea, întărim şi credinţa care s-a propovăduit de către cei 150 sfinţi părinţi adunaţi în acest oraş împărătesc sub marele Teodosie (331), care a fost împăratul nostru, îmbrăţişînd părerile grăitoare de Dumnezeu şi îndepărtînd pe necuratul Macedonie, împreună cu vrăjmaşii cei vechi ai adevărului, întrucît cu nebunie au îndrăznit a socoti pe Stăpînul ca pe rob şi a voit să rupă hoţeşte unitatea cea nedespărţită, ca să nu ne fie împlinită taina nădejdii noastre. Osîndim împreună cu acest nedemn, nevrednic şi înverşunat potrivnic al adevărului şi pe Apolinarie, propovăduitorul ascuns al răutăţii care a vorbit cu necuviinţă, spunînd că Domnul a luat trup fără minte şi fără suflet, de aici socotind şi el, că nu ne-a fost deplină mîntuirea. încă întărim, ca pe o putere de nesfărîmat a credinţei, învăţăturile aşezate de cei 200 de Dumnezeu purtători, părinţi întruniţi mai întîi în oraşul Efcsenilor (432) sub Teodosie fiul lui Arcadie, împăratul nostru propovăduind un singur Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, socotind pe drept şi după adevăr ca
Născătoare de Dumnezeu pe Preacurata pururea Fecioară care l-a născut fără sămînţă, şi respingînd nesocotita erezie a lui Nestorie, ca una ce strămută rînduiala dumnezeiască, deoarece învaţă că Hristos a fost şi om deosebit, înnoind nesocotinţa iudaică. întărim apoi, ca ortodoxă, credinţa care a fost scrisă de 630 de Dumnezeu aleşi părinţi, în metropola Calcedonienilor (437) sub Marcian, şi el împărat al nostru, pe care a dat-o cu glas mare în toate părţile, că Hristos Fiul lui Dumnezeu este unul, alcătuit din două firi şi slăvit în aceste două firi, iar pe Eutihie cel cu mintea deşartă, care spunea că taina cea mare a iconomiei s-a săvîrşit în chip părut, l-au îndepărtai ca pe un nedemn şi ca pe o moUmă, din preajma sfintelor biserici şi împreună cu el şi pe Nestorie şi pe Dioscur, unul părtaş şi susţinător al despărţirii, iar celălalt al amestecării, căzuţi din starea necredinţei în aceeaşi prăpastie a pierzării şi a ateismului. De asemenea, recunoaştem şi învăţăm şi pe urmaşii noştri să recunoască, că pornite de la Sfîntul Duh, evlavioasele graiuri ale celor 165 de Dumnezeu purtători părinţi, adunaţi în acest oraş împărătesc (553) sub Justinian, împăratul de care cu pietate ne aducem aminte, cei care sinodiceşte au anatematizat şi lepădat pe Teodor de Mopstuiestia, dascălul lui Nestorie, pe Origen, pe Didim şi pe Evagrie, care au plăsmuit din nou mituri păgîneşti şi care, cu năluciri ale minţii şi visuri, au vorbit de perioade şi transformări ale unor corpuri şi suflete Apunînd cu lipsă de evlavie, lucruri nedemne despre învierea morţilor, precum şi cele scrise de Teodorat, împotriva dreptei credinţe şi a celor 12 capitole ale fericitului Chirii, cum şi scrisoarea zisă a lui Iba şi iarăşi mărturisim a păzi nepătată credinţa sfîntului sinod al Vl-lea de curînd adunat în acest oraş împărătesc sub Constantin (680). împăratul nostru, de pioasă aducere aminte, care a primit mai multă putere prin aceea că, piosul împărat a întărit hotărîrile acestui sinod cu peceţi, spre statornicire în toţi vecii. Mărturisim deci iarăşi, cu toţii, neatinsă a cinsti două voind naturale -voinţii între adevăr - şi două lucruri naturale în iconomia întrupării Domnului nostru Iisus Hristos adevăratul Dumnezeu, precum ne-a învăţat cu iubire de Dumnezeu, dînd cucernica hotărîre care osîndeşte pe cei ce strămută dreapta dogmă a adevărului şi propovăduiesc popoarelor o singură voinţă şi o singură lucrare în Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, adică pe Teodor al Farei, Cir al Alexandriei, Honoriu al Romei, Sergie, Pir, Pavel, Petru care au fost mai înainte în acest, de Dumnezeu păzit oraş, Macarie, fost episcop al Antiohiei, Ştefan, ucenicul lui şi pe neînţeleptul Polihronie, păsţrînd neatins trupul cel de obşte al lui Hristos Dumnezeul nostru.
în scurt, noi legiuim să se păzească şi să rămînă neschimbată pînă la slîrşitul veacurilor, credinţa cea adevărată a tuturor bărbaţilor iscusiţi din biserica lui Dumnezeu, care au fost luminători în lume, ţinînd sus cuvîntul vieţii, precum şi scrisorile şi învăţăturile date lor de Dumnezeu lepădînd şi anatematizînd pe toţi pe care ei i-au lepădat şi anatematizat ca duşmani ai adevărului care în zadar s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu şi au încercat să ridice neadevărul în slavă.
"Iar dacă cineva dintre toţi, nu va păzişi nu va îmbrăţişa învăţăturile despre buna cinstire de Dumnezeu, arătate mai sus şi nu le va cinsti şi propovădui aşa, ci s-ar apuca să se împotrivească, să fie anatema, potrivit cu hotărîrea statornicită de sfinţii şi fericiţii părinţi, arătaţi mai înainte şi să fie scos şi căzut din rîndul creştinilor ca un străin."
"Căci noi am socotit, că mi se poate adăuga sau scoate ceva din cele hotările mai înainte. Aceasta de loc şi sub nici un cuvînt". -w. ec. 1.
656. -A hotărît acest sfînt sinod şi acest foarte frumos şi îndreptăţit lucru, ca şi de acum înainte să rămînă întărite şi statornice, spre vindecarea sufletelor şi tămăduirea patimilor, cele 85 canoane primite şi întărite de sfinţii şi fericiţii părinţi dinaintea noastră, dar totuşi predate nouă sub numele sfinţilor şi slăviţilor apostoli.
Dar, pentru că în aceste canoane ni se porunceşte să primim şi aşezămintele Sf. Apostoli cele date prin Clement, în care din vechime s-a introdus de cei de altă credinţă pentru vătămarea bisericii unele lucruri neadevărate şi străine de dreapta credinţă, care întunecă frumuseţea aleasă a dogmelor dumnezeieşti, în mod necesar am făcut lepădarea acestor aşezăminte pentru întărirea şi siguranţa turmei creştinilor, neadmiţînd nicidecum născocirile minciunilor eretice şi fără a vătăma învăţătura adevărată şi desăvîrşită a apostolilor (cea pe care o avem azi, e purificată).
Pecetluim şi pe toate celelalte sfinţite canoane aşezate de sfinţii şi fericiţii noştri părinţi, adică pe cele ale celor 318 sfinţi părinţi adunaţi la Niceea, şi pe cele ale celor adunaţi în Ancira; încă şi pe cele ale celor adunaţi în Neocezareea precum şi pe ale celor adunaţi în Antiohia Siriei, dar şi pe ale celor adunaţi în Laodiceea Frigiei, încă şt pe cele ale celor iso ce s-au adunai în acest, de Dumnezeu păzit şi împărătesc oraş, şi pe cele ale celor 200, care s-au adunat în metropola Efesenilor; şi pe cele ale celor 630 sfinţi şi fericiţi părinţi adunaţi în Calcedon; asemeni şi pe cele ale celor adunaţi în Sardica, şi pe cele ale celor adunaţi în Cartagina; şi încă şi pe ale celor adunaţi din nou în acest de Dumnezeu păzit şi împărătesc oraş, sub episcopul acestui împărătesc oraş, Nectarie, şi pe ale lui Teolîl, fost arhiepiscop al Alexandriei; încă şi pe ale lui Dionisie fost arhiepiscop al marelui oraş Alexandria şi pe ale lui -Petru fost al Alexandriei şi martir, şi pe ale lui Grigorie Taumaturgul, fost episcop al Neocezareei, Atanasie arhiepiscopul Alexandriei, Vasile arhiepiscopul Cezareci Capadociei, Grigorie episcopul Nişei, Grigorie Teologul, Amfilohiu al Iconiei, Timotei fost mai înainte arhiepiscopul Alexandriei, Teofil arhiepiscopul acestui mare oraş al Alexandrinilor, Ciril arhiepiscopul Alexandriei şi Ghenadie fostul patriarh al acestui de Dumnezeu păzit şi împărătesc oraş dar încă şi canonul cel aşezat de Ciprian, fost arhiepiscop al ţării africanilor şi martir, şi de sinodul său, care a avut putere în ţinuturile episcopilor mai sus - zişi şi numai după obiceiul lor tradiţional; şi nimănui să nu-i fie îngăduit a preface canoanele arătate mai sus, să le strice sau să aducă alte canoane, afară de cele ce le avem în faţă, puse sub senuiătura falsă de vreunii dintre cei ce s-au apucat să falsifice adevărul.
Iar dacă cineva a fost prins înnoind vreun canon din cele spuse sau căutînd să-l răstoarne va fi osîndit să primească pedeapsa pe care o porunceşte acelaşi canon, fiind astfel vindecat prin ceea ce greşise. -VI ec. 2.
657 -Celor ce au fost hărăziţi cu demnitate ieraticească, întocmirile aşezămintelor canonice le sînt spre mărturie şi îndrumare, pe care şi noi le primim cu bucurie şi cîntăm Domnului Dumnezeu, împreună de Dumnezeu vestitorul David, zicînd: "Intrii calea mărturiilor tale ne-am bucurat, ca îiitm toată bogăţia şi tu aipomneit ca^dieplatea să fie îndnimarea ta în veci, înţelepţeşte-mă şi voi fi viu" (Ps. 118, 14, 138,144). Dacă cuvîntul proorocesc ne porunceşte să păzim în veac mărturiile legilor lui Dumnezeu şi să vieţuim între ele este limpede că ele trebuie să rămînă în veac neclintite şi neschimbate, că în acest sens şi de Dumnezeu văzătorul Moise, a zis aşa: "Nimic să nu adaugi la cele aşezate şi să nu scoţi din ele" (Deut. 12, 32). Sfîntul apostol Petru, bucurîndu-se de ele a zis : La care îngerii doresc să privească (1 Petru 1,12); iar Pavel zice: Chiar dacă noi înşine sau vreun înger ar vesti vouă o altă evanghelie, decît pe aceea pe care v-am vestit-o vouă, să fie anatema (Gal. l, 8).
"Deci, aşa stînd lucrurile şi astfel findu-ne mărturiile dovezilor, noi ne. bucurăm întm ele, ca şi cînd cineva ar cîştiga multă dobîndă. Noi cu bucurie primim dumnezeieştile canoane şi întărim obligativitatea lor întreagă şi neschimbată, ca şi cele ce sînt date de trîmbi[ele Duhului Sfînt, de prea lăudaţii Apostoli, şi de către cele şase sfinte sinoade ecumenice şi de către cele locale adunate spre a da astfel de aşezăminte (canonice) precum şi de către sfiiţii noştri părinţi. Căci, dînşii find toţi luminaţi de unul şi acelaşi Duh Sfînt, au hotărît cele de folos". (Ioan 14,16-17; 15, 26-27; Luca 16,13-15).
Deci, pe cei ce ei îi anatematisesc si noi îi anatematisim; pe cei ce ei îi caterisesc şi noi îi caterisim; pe cei ce ei îi afurisesc şi noi îi afurisim; pe cei ce ei îi canonisesc şi noi de asemenea îi canonisim. Căci datoria voastră a păstorilor este ca misiunea să v-o împliniţi fără iubire de argint, (I Tim. 6,10) îndestulîndu-vă cu ceea ce aveţi (Ev. 13,5), aşa cum învaţă lămurit dumnezeiescul apostol Payel, care s-a înălţat pînă la al treilea cer, unde a auzit cuvinte negrăite (II Cor. 12, 4).-VII ec.l. |
658. -"Episcopul Aureliu, zise: Aşa se păstrează la noi aceste exemplare (copii) exacte după cele originale pe care părinţii noştri (20 de episcopi) le-au adus cu sine atunci de la sinodul de la Niceea astfel păstrîndu-se originalul acelora (dc la Niceea) aşa să se păstreze întărite cele continuate şi cele hotărîte acum de noi". Cari. l.
659. - Sinodul întreg zise: "CM voia lui Dumnezeu, mai întîi de toate, credinţa dogmelor bisericeşti, care s-au predat de noi, trebuie să se mărturisească în acest slăvit sinod aşa cum este la greci, cu aceeaşi mărturisire. Apoi rînduiala bisericească trebuie să se ţină cu învoirea liberă a fîecăniia şi cu consimţămîntul tuturor. Dar care întărire minţii fraţilor şi împreună episcopilor noştri celor de curînd hirotonisiţi se cuvine a adăuga cele ce le-au primit prin hotărîrea statornicită de părinţi întm unimea Treimei, adică a Tatălui şi a Fiului şi a Sfiitului Duh, care unime este cunoscută că nu are nici o deosebire pe care trebuie să o ţinem sfînta în minţile noastre (de la hirotonie în arhiereu). Aşa cum am învăţat noi, tot aşa vom învăţa şi popoarele lui Dumnezeu...". Cart. 2.
660. ..."S-a hotărît de către toţi episcopii bisericii din Cartagina întruniţi în sinod ale căror nume şi iscălituri sînt puse (la acte), că Dumnezeu n-a făcut, de la început, pe Adam să fîe muritor (Fac. 2,17; Rom. 4, 12; 6, 23). De va zice cineva că protopărintele Adam de la început a fost să fîe om muritor, aşa încît ori de ar fi păcătuit, el trebuia să moară cu trupul, adică, va ieşi din tmp nu din vina păcatului făcut de el, ci din nevoile firii, prin creaţiunea lui, să fîe anatema" .-Cart. 109.
661. -"Aşijderea. s-a hotărît că oricine ar zice că Harul lui Dumnezeu, prin carele cineva se îndreptează prin Iisus Hristos Domnul nostm, are putere numai pentru lăsarea păcatelor celor săvîrşite deja, şi că nu dă încă şi ajutor spre a mai săvîrşi şi alte păcate, să fie anatema". -Cart. 111.
662. - Aşijderea, s-a hotărît ca, oricine va zice că acelaşi har al lui Dumnezeu cel dat prin Iisus Hristos Domnul nostru ne ajută numai ca să nu păcătuim, deoarece prin el ni se descoperă şi ni se arată cunoaşterea păcatelor spre a şti ce trebuie să cerem şi de ce trebuie să ne ferim, dar prin cele ce ni se dă, pe lîngă darul de a cunoaşte ce este de făcut, încă şi darul de a iubi şi puterea de a face binele, să fie anatema, Apostolul zice: "Cunoştinţa îngîmfă, iar dragostea zideşte" (I Cor. 8, i). Este o nelegiuire să credem că darul lui Hristos ni s-a dat ca să ne mîndrim şi nu spre a ne zidi sufleteşte. Cu adevărat, şi a şti şi a iubi fapta bună care trebuie făcută, amîndouă sînt daruri ale lui Dumnezeu. Cînd adevărata dragoste zideşte, cunoştinţa nu se mai poate mîndri, precum s-a scris: "Dumnezeu este cel ce învaţă pe oameni ştiinţa" (Ps. 93,10) şi că: "Dragostea de la Dumnezeu este " (Ioan 4, 7). -Cart. 112.
663. - "De asemenea, s-a hotărît că, oricine ar zice că pentm aceea ni se dă nouă harul dreptăţii ca ceea ce putem face prin noi înşine să săvîrşim mai uşor prin har, ceea ce înseamnă că dacă nu ni s-ar fi dat hanii deşi, mai greu, dar totuşi am fi putut să împlinim ponincile dumnezeieşti şi fără ajutond harului să fie anatema. Cînd Domnul a vorbit despre împlinirea ponincilor, nu a zis: Fără de mine mai greu puteţi face ceva, ci a zis:" Fără de mine nimic nu puteţi face" (ioan 15, 5; Ofes. 2, 8) -Cart. 113.
664. - "Cu privire la cele spuse de Sf. Apostol Ioan: "De vom zice că păcat nu avem, pe noi înşine ne amăgim şi adevănd nu este întm noi" (I Ioan l, 8), dacă cineva le-ar înţelege, cum că ele trebuie spuse numai pentru smerenia cugetului, şi dc aceea noi afirmăm că sîntem păcătoşi, iar nu fiindcă cu adevărat sîntem păcătoşi să fie anatema. Apostolul mai departe adaugă: "De vom mărturisi păcatele noastre, el credincios este şi drept ca să ne ierte păcatele să ne curăţească de toată nedreptatea" (I Ioan l, 9). De aici lămurit este că s-a spus nu numai pentru smerenia cugetului, ci ca să arate adevărul păcătuirii noastre, căci astfel Apostolul ar fi zis: "De vom zice că nu avem păcat, ne înălţăm pe noi şi smerita cugetare nu este întm noi", ci dimpotrivă a zis că: "ne amăgim pe noi înşine şi adevănd nu este întm noi". Prin aceasta a arătat lămurit că cel ce zice despre sine că nu are păcat, nu spune adevărul, ci minciuna. -Cart. 114.
665. - S-a hotărît că, cel ce ar înţelege, cum că cererea sfinţilor în rugăciunea domnească: "Şi ne iartă nouă greşelile noastre" (Matei 6, 12), nu este făcută pentru iertarea păcatelor lor personale, deoarece sfinţii n-au păcate ci ei se roagă numai pentru alţii din popor, şi nici-un sfînt nu zice: Iartă-mi mie păcatele mele, ci: "Iartă nouă păcatele noastre", ca şi cum s-ar înţelege că dreptul se roagă numai pentru alţii din mulţimea oamenilor şi nu şi pentru sine să fie anatema. Sf. Apostol Iacob era sfînt şi drept şi el zicea: "Că multe greşim cu toţii" (Iacob 3,2). El adaugă: "Toţi, pentm că să fie de acord cu psalmistul care zice: Să nu intri la judecată cu robul tău, că nu se va putea îndreptăţi cel viu" (Ps. 142, 2). înţeleptul Solomon se roagă: "Nu este om care să nu păcătuiască" (III Regi 8, 46). în cartea Sfîntului Iov stă scris: "Pe mîna fiecănd om se pune semnul, pentru ca toţi oamenii să-şi cunoască neputinţa lor" (iov 37,7) şi proorocul Daniil zice la plural: '"Noi am păcătuit, noi am greşit" (Daniel 9, 5, etc.). în toate aceste locuri, se mărturiseşte şi despre smerita cugetare şi după înţelesul adevărului, ca să nu se înţeleagă, aşa cum fac unii eretici, că cel drept nu se roagă şi pentru păcatele sale, ci numai pentru ale altora. Mai departe Daniel zice: "Mă nigam şi mărturiseam păcatele mele şi ale popondui meu, înaintea Domnului Dumezeului meu" (Daniel 9, 20). El n-a voit să zică: "păcatele noastre", în general, ci precis "ale popondui său şi ale sale", ca şi cum el ar fi prevăzut că se vor ivi ereticii care vor înţelege rău această rugăciune" (Matei 6,12).- Cart. 115.
666. - S-au hotărît că oricine tîlcuieşte cuvintele din rugăciunea domnească; "Iartă nouă greşalele noastre" (Matei 6, 12), socoteşte că aceste cuvinte se zic aşa de sfinţi numai de formă pentru smerita cugetare şi nu pentru realitatea adevărului cum că ei cu adevărat au păcate, să fie anatema. Oare, cine ar putea suferi pe cel ce se roagă, minţind nu oamenilor, ci însuşi iui Dumnezeu, fiindcă numai cu buzele cere iertare, iar cu inima ar crede că el (Pelegius) nu are nici-un păcat pentru a cere această iertare? -Cartag. 116.
667. -"Dacă cineva învaţă sau cugetă, că sufletele omeneşti au preexistat, adică ele mai înainte ar fi fost spirite sau puteri sfinţite şi cereşti, îndepăitîndu-se de Dumnezeu, s-au dedat la păcate şi din această cauză au pierdut iubirea dumnezeiască, devenind suflete osîndite, şi astfel, ele au fost trimise spre pedeapsă în trupuri pămînteşti, să fie anatema". -Edit. Teologic l.
668. -"Dacă cineva învaţă sau cugetă că sufletul lui Iisus Mîntuitorul ar fi preexistat, şi că el s-ar fi unit cu Dumnezeu - Logosul numai înaintea întntpării şi al naşterii sale din Sfînta Fecioară, să fie anatema". -Ed. Teoi. 2.
669. -"Dacă cineva învaţă sau cugetă că trupul Domnului nostm Iisus Hristos s-a format mai întîi în sinul Sfintei Fecioare, şi numai după aceea s-a unit cu el Dumnezeu - Logosul ca şi sfîntulpreexistent, să fie anatema". -Ed.Teol. 3.
670. -"Dacă cineva învaţă sau cugetă că Dumnezeu - Logosul s-a făcut asemenea tuturor cetelor cereşti ale îngerilor, şi că el 'este un heruvim, şi un serafim pentm serafimi, adică el a devenit asemenea cu puterile îngereşti superioare, să fie anatema". -Ed. Teot. 4.
671. - "Dacă cineva învaţă sau cugetă, că la înviere, tnipurile omeneşti vor învia sub formă de afară şi fără de nici o asemănare cu acelea pe care le avem acum, să fie anatema". -Ed. Teoi. 5.
672. -"Dacă cineva învaţă că cerni, soarele, luna, stelele şi apele care sînt mai presus de centri, sînt fiinţe însufleţite, să fie anatema". -Ed. Teoi. 6.
673. - "Dacă cineva învaţă sau cugetă că Hristos Domnul, în veacul viitor 'va fi iarăşi răstignit pentm demoni cum a fost şi pentm oameni, să fie anatema". -Ed. Teoi. 7.
674. -"Dacă cineva învaţă sau cugetă că puterea lui Dumnezeu are margini, şi că el a creat tot ceea ce a putut să facă avînd putere mărginită, să fie anatema". -Ed.Teol. 8.
675. -"Dacă cineva învaţă sau cugetă, că pedeapsa demonilor şi a oamenilor păcătoşi nu va fi veşnică, ci va avea un sfirşit, şi că atunci va unna o restabilire a tuturor în fericire (apocatastasia) să fie anatema". -Ed. Teoi. 9.
676. -"Anatema lui Origen şi a tuturor celor ce învaţă şi cugetă ca el". -Edictul Teologic 10, din 541, a împăratului Justinian aprobat de Biserică.
677. -"Dacă cineva crede în fabuloasa preexistentă a sufletelor şi în acea condamnabilă restaurare (apocatastasia), adică restabilirea tuturor lucnirilor aşa cum era la început, să fie anatema". -Sinodul din Costantinopol, din 543.-
678. - "Dacă cineva învaţă că la început creaţiunea fiinţelor raţionale nît cuprindea decît spirite fără tnipuri şi cu totul nemateriale neavînd nici număr, nici numiri, încît ele erau identice
prin egalitatea substanţei, a puterii şi a lucrării, precum şi prin unirea lor cu Dumnezeu - Logosul şi cunoştinţa lor despre acest Logos, dar că îndepătiîndu-se de Dumnezeu, s-au dedat la lucmri rele, după înclinările fiecăniia, şi că ele au luat Impuri mai mult sau mai puţin perfecte şi au primit numiri, astfel, că între puterile superioare se află o diferenţă de numiri după cum se află şi o diferenţă de tnipuri şi pentm aceasta unele s-au numit hemvimi, altele serafimi şi arhangheli şi puteri şi demoni şi tronuri şi îngeri şi au luat naşteri atîtea orînduiri şi numiri cereşti, să fie anatema", -s. Cp. 2.
679. -"Dacă cineva învaţă că soarele, luna şi stelele fac parte din aceste fiinţe raţionale, şi că ele n-au devenit ceea ce sînt, decît numai pentru că s-au dedat la rău, să fie anatema", -s. Cp. 3.
680. -"Dacă cineva învaţă că fiinţele raţionale, în care iubirea dumnezeiască s-a răcit, ele au intrat în tnipuri grosolane cum sînt ale noastre şi au fost numite oameni, pe cînd acelea care au atins cea din unnă treaptă a răutăţii, au avut parte de tnipuri reci şi întunecate, şi s-au făcut şi se numesc demoni şi spirite rele (metempsihoză) să fie anatema", -s. Cp. 4.
681. -"DaCă cineva învaţă că după cum din rînduiala îngerilor şi ale arhanghelilor s-au născut suflete, dintre care au ieşit demonii sau oamenii, tot aşa şi oamenii acum pot deveni din nou îngeri şi demoni, şi toată ordinea ierarhiilor cereşti poate să circule îh sus sau în jos sau deopotrivă în sus şi în jos, să fie anatema". -S. Cp. 5.
682. -"Dacă cineva învaţă că de se află două feluri de demoni dintre care una cuprinde sufletele oamenilor şi alta spiritele adînc căzute; şi că dintre toate fiinţele raţionale nu se află decît un singur spirit, care ar fi rămas neclintit în iubirea şi contemplarea dumnezeiască, şi că. acest spirit a devenit Hristos şi împăratul tuturor fiinţelor raţionale, şi că el a creat toate trupurile care existau în cer, pe pămînt şi între cer şi pămînt; şi că lumea s-a făcut în sensul că ea are în sine însăşi elementele care sînt mai vechi decît ea, şi care dăinuiesc prin ele însele, adică uscatul, şi umezeala, căldura şi frigul cu chipul lor de a fi, şi că ea a fost alcătuită prin mijlocirea acestor elemente, precum şi că prea Sfînta Treime cea de o fiinţă n-a creat lumea, ci că lumea a fost creată de spiritul care se numeşte demiurg care este mai vechi decît lumea care-i dă fiinţa sa, să fie anatema". -S. Cp. 6.
683. -"Dacă cineva învaţă că Hristos despre care s-a zis că a apănit în lume ca un Dumnezeu, şi că el a fost unit mai înainte de toate timpurile cu Dumnezeu - Logosul, în vremurile din unnă el s-a înjosit pînă la întrupare, şi s-a milostivit după spusa ereticilor, de mult feluritele căderi ale spiritelor reunite într-o singură unitate din care şi el făcea parte, şi pentm a le reînăltfl, el a trecut prin toate treptele, şi a avut diferite tnipuri şi diferite nume, şi că el a devenit toate în toţi: un înger între îngeri, o putere între puteri şi s-a îmbrăcat, în diferitele trepte ale tuturor fiinţelor raţionale, luînd o formă corespunzătoare cu a fiecărei trepte, şi la sfirşit el a luat tnipul şi sîngele omenesc,- şi a devenit un om penlni1 oameni; Dacă cineva învaţă toate acestea, şi nu mărturiseşte că Dumnezeu - Logosul s-a pogorît şi s-a întmpat ca om, să fie anatema", -s. Cp. 7.
684. -"Dacă cineva zice că Dumnezeu-Logosul, care este de
aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu Tatăl şi cu Sfntul Duh, care a luat tmp şi i s-a făcut om, unul din Sfinta Treime, este cu adevărat Hristos, ci acela învaţă că el nu este numit Hristos decît în chip impropriu, şi din cauza lui "Nous", care s-a înjosit pe sine, întrucît el a fost unit cu Dumnezeu-Logosul; şi că Logosul nu este Hristos decît prin unirea cu Nous, şi că Nous nu este Dumnezeu, decît din pricina lui Logos, să fie anatema", -s. Cp. 8.
685. -"Dacă cineva zice că nu Lbgosul lui Dumnezeu s-a îmbrăcat cu un tmp viu avînd suflet raţional şi înţelegător, care s-a pogorît la iad şi care iarăşi s-a suit la cer; şi pretinde că numai acel Nous numit de ei într-un chip nelegiuit ca Hristos adevărat, care a devenit astfel prin cunoştinţa Monadei, să fie anatema", -s. Cp. 9.
686. -"Dacă cineva zice că, după înviere, tnipul Domnului este eretic, avînd fonna unei sfere, şi că tnipurile celorlalţi oameni înviaţi vor fi asemenea; şi că după ce Hristos va fi lepădat adevăratului său tmp, şi după ce ceilalţi oameni reînviaţi, de asemenea le vor fi lepădat, natura acestor tnipuri va fi nimicită, să fie anatema", -s. Cp. io.
687. -"Dacă cineva zice că judecata viitoare, aduce nimicirea tmpurilor şi că sfirşitul fabulei lumii va fi o natură imaterială şi că în viitor, nu va fi nimic material, ci numai spiritual pur, să fie anatema". -s. Cp. 11.
688. -"Dacă cineva zice: Puterile cereşti toţi oamenii, diavolul şi spiritele cele rele se vor uni cu Logosul lui Dumnezeu, pe care îl numesc Hristos, care arefonnă dumnezeiască, care s-a înjosit pe sine, şi că împărăţia lui Hristos va avea un sfirşit, să fie anatema", -s. Cp. 12.
689. -"Dacă cineva zice că Hristos nu se deosebeşte cu nimic de celelalte fiinţe raţionale, nici cu privire la substanţă şi nici la ştiinţă, şi că el nu le întrece în putere şi lucrare, şi că toate vor fi puse la dreapta lui Dumnezeu ca şi Hristos şi că printre ele a fost şi Hristos în fabuloasa preexistentă a hituror lucrurilor de care ei vorbesc, să fie anatema". -S. Cp. 13.
690. -"Dacă cineva zice că toate fiinţele raţionale se vor reuni într-o singură unitate a ipostazelor, a minierilor, tnipurile fiind dispărute, şi că cunoaşterea lumii viitoare va aduce cu ea distrugerea lumii şi lepădarea trupurilor ca şi desfiinţarea tuturor numelor, şi în fine, o identitate a conştiinţei şi a ipostasului; şi în plus că această pretinsă restaurare (apocatastasis), numai spiritele vor continua să existe, aşa cum acestea erau în prelinsa preexistentă, să fie anatema". -S. Cp. 14.
691. -"Dacă cineva zice că viaţa spiritelor va fi asemennea cu viaţa care există la început, pe cînd spiritele încă nu erau înjosite şi decăzute, în aşa fel, că sfirşitul şi începutul vor fi asemenea, şi că sfîrşitul va fi adevărata măsură a începutului, să fie anatema", -s. Cp. lS.-Sinodul din C-pol 543.
692 " Cei ce au vieţuit întru curăţie după legea cea veche şi
apoi au venit la nădejdea cea nouă a creştinismului, nu mai ţin sîmbăta, ci îşi duc viaţa după ziua Domnului (duminica), întru care şi viaţa noastră a răsărit prin moartea lui, pe care unii o tăgăduiesc. -Este greşit a vorbi-de Iisus Hristos şi a trăi ca Iudeii, căci nu creştinii au crezut în iudaism, ci iudeii au trecut la creştinism, şi toate limbile care au crezut în Hristos s-au apropiat de Dumnezeu". -Sf. Ignatic, Hp. Magnez. 9-10.
693. -"Cei trupeşii nu pot săvîrşi cele duhovniceşti şi nici cei duhovniceşti cele trupeşti, nici credinţa nu poate produce faptele necredinţei, dar nici necredinţa faptele credinţei". Insă, cele ce se face de creştini după nevoile trupeşti, tot duhovniceşti sînt, căci toate se fac întru Hristos... Creştinii sînt pietre ale templului Tatălui, pregătite pentru zidirea lui, ridicate spre cer prin mijlocirea crucii lui Iisus Hristos, avînd ca funie pe Duhul SJînt. Credinţa lor-este puterea care îi atrage în sus, iar dragostea este calea care duce la Dumnezeu. Deci ei sînt tovarăşi de călătorie, purtători de Dumnezeu, zidirea templului, purtători de Hristos, purtători de cele sfinte , întni toate împlinitori ai poruncilor lui Hristos Dumnezeu".- Sf. ignatie Eftseni 8-9.
694. -"într-adevăr pustnicii care stăteau atîţia ani încliişi în colibele lor fără să cheme pe nimeni, fără să-i sfătuiască cineva cînd au văzut primejdia, care ameninţa dărîmarea Antiohiei, părăsindu-şi colibele şi peşterile, alergau în toate părţile ca nişte îngeri veniţi din cer... Aceştia, dacă nu s-arfi pregătit mai dinainte pentm orice fel de moarte, n-ar fi putut grăi către judecători cu atîta îndrăzneală şi curaj, într-adevăr, ei au stat zile întregi la uşa pretoriului gata să scoată din mîinile călăilor pe cei duşi la moarte... Aşa-i de puternică învăţătura adusă de Hristos în lume". Sf. I. llrisostom -Statul XVII, 1-2.
695. -"în aceasta stă filosofia creştinului: în pomnci, în dogme şi în credinţă. Ponincile despart mintea de patimi; dogmele o aduc la cunoştinţa făpturilor; iar credinţa la contemplarea Sfintei Treimi". Filoc. II. p. 106,47.
696. -"Credinţa autentică slujeşte adevărului, neavînd în ea minciună, iar cunoşti/iţa cea bună poartă în ea puterea iubirii, neaflându-se în ea vreo călcare a poruncii dumnezeieşti". Filoc. III, p. 252,21.
697. -"Credinţa s-a numit "piatră" pentm tăria, neschimbabilitatea, statornicia şi imobilitatea adevăndui ei, ca şi pentm rezistenţa ei în faţa asaltului minciunii. Ea e ţinută "în nună", arălîndu-se prin aceasta puterea ei, care produce şi susţine toate virtuţile. Iar cei şapte ochi, pe care îi are, indică puterea ei de discemămînt, ca şi faphtl că îmbrăţişează cunoştinţa deplină şi fără greşeală a celor vremelnice şi e capabil de lucrarea înşeptită (prin taine) a Prea Sfiitului Duh, pe care iiumănd o face compusă". -Filoc. III, p. 253,24.
698. -"Explicaţia fiecărui dar duhovnicesc: Propriu temerii este, să se înfrîneze de Ia rele. Propriu tăriei este, să lucreze cele bune. Propriu sfatului este, să deosebească între cele contrare. Propriu ştiinţei este, să cunoască fără greşeală datoriile. Propriu cunoaşterii este, să cuprindă cu fapta raţiunile dumnezeieşti din virtuţi. Propriu înţelegerii este consiniţăinîntul sufletului cu cele cunoscute. In sfirşit, propriul înţelepciunii este unirea neînţeleasă cu Dumnezeu, prin care dorinţa celor vrednici se transformă în posesiune. Ea face pe cel părtaş de ea Dumnezeu prin participare şi tîlmaci al fericirii dumnezeieşti, printr-o înfăţişare şi lămurire necontenită şi fără pompă a tainelor dumnezeieşti, înaintea celor ce au trebuinţă". -Filoc. III. p. 253, 25.
699. -"Credinţa şi nădejdea nu sînt nişte lucrări simple şi întîmplătoare. Ci credinţa are nevoie de un suflet tare, iar nădejdea, de o socotinţă şi de o inimă dreaptă. Căci cum va crede cineva cu uşurinţă în cele ce nu se văd, fără har? Şi cum va nădăjdui în lucnirile viitoare neînvederate, de nu va avea prin curăţie vreo experienţă a damrilor Domnului, prin care primeşte adeverirea acelora ca a unora ce sînt de faţă? Deci, pentm amîndouă este nevoie de virtute, dar şi de îniîuriiea şi ajutorul lui Dumnezeu pe care dacă nu-l avem, în zadar ne ostenim". -Filoc. IV. p. 263,
640. -Dogmele, adică adevărurile de credinţă, sînt cuprinse în Sfînta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament şi în Sfînta Tradiţie, alcătuită din scrierile sfinţilor părinţi şi canoanele bisericii, după care s-au condus, şi şi-au sfinţit viaţa toţi cei ce au crezut în Dumnezeu de la început şi pînă astăzi... şi pînă la sfîrşitul lumii (Deut. 30, 31; Marcu i, 15; II Test. 2,13; II Petru l, 21). Aceste adevăruri sînt încredinţate spre iconomisirea vieţii tuturor oamenilor, ierarhiei bisericii pe care Duhul Sfînt a instituit-o şi o călăuzeşte la tot adevărul (ioan, 16, 13; 14, 15-21; R Ap. 20, 21; I Petru 5, 2; I Tim. 4, 16; I Cor. 12, 28; Colos. 1, 14). Aceste adevăruri se numesc dogme, adică adevăruri eterne, care nu se pot schimb», întrucît ele isînt descoperite de însuşi Dumnezeu, care este adevărul absolut (Marcu 13, 31; Luca 21, 33; Ioan 8, 31-36; 14, 6; Gal. 1, 8).
641. - în general vorbind, credinţa este împrumut de adevăr natural şi supranatural. Prin credinţă naturală dobîndim cunoştinţa despre lumea înconjurătoare, ale trecutului şi prezentului; prin credinţă supranaturală împuternicită de har, dobîndim cunoştinţele trebuitoare vieţii evlavioase hrănită cu revelaţia din trecutul îndepărtat, datoriile prezentului, făgăduinţele viitorului şi ale vieţii veşnice (Ev. cap. 11 §i 12). Dar numai credinţa nu este de ajuns dacă nu este însoţită de fapte bune. "Credinţa fără de fapte este moartă" (Iacob 2, 14-17). Credinţa este hrana sufletului, iar faptele bune sînt hrana morală a întregii fiinţe omeneşti căci amîndoi, sufletul şi trupul, se vor proslăvi întru toate cele ce au lucrat în viaţă, la judecata cea de apoi (Matei 25, 31-46).
642. - Sfintul Irineu ( + 202) învaţă: "Biserica n-a primii de la Apostoli şi de la ucenicii lor o altă credinţă, decît credinţa într-un singur Dumnezeu, Tatăl atotţiitonil, făcătond cenilui şi al păinîntului şi al mărilor cu tot ceea ce ele au; Şi într-unui Domn IisUs Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care s-a întrupat pentm noi oamenii şi pentm a noastră mîntuire; Şi într-unui Duhul Sfînt carele a vestit prin prooroci descoperirea lui Dumnezeu şi sosirea Sa în lume; credinţa în naşterea lui din Fetioară, patimile, învierea şi înălţarea Domnului nostm Iisus Hristos cu tmpul la centri, şi a doua Sa venire întm slava Tatălui pentm a învia pe toţi cei morţi, şi pentm ca în numele Domnului nostm Iisus Hristos, Dumnezeul, Mîntuitond şi împăratul nostm cu învoirea Tatălui celui nevăzut, tot genunchiul să se plece al celor cereşti şi al celor din iad, şi că toată gura să-l mărturisească cum că El v-a judeca pe toţi îngerii cei răi, care s-au despărţit de El cu vicleşug şi pe oamenii cei nepocăiţi, nedrepţi, păcătoşi şi necredincioşi, pe care îi va osîndi în focul cel veşnic precum şi al oamenilor celor drepţi şi temători de Dumnezeu, care au împlinit ponincile Sale şi L-au slujit cu dragoste din copilăria lor sau din ceasul convertirii lor, pentm ca să li se dea viaţa cea veşnică şi nestricăcioasă şi răsplătirea slavei celei
Veşnice". (C. Ereziilor 1,10).
643. - Simbolul apostolic: "Cred în Dumnezeu, Tatăl atotţiitond, făcătonil cerului şi al pămîntului. 2. Şi în Iisus Hristos, unicul său Fiu, Domnul nostm. 3. Care s-a zămislit de la Duhul Sfînt şi din Fecioara Măria şi s-a făcut om. 4. A pătimit sub Ponţiu Pilat, s-a răstignit, a murit şi s-a îngropat. 5. S-a pogorit la iad şi a treia zi a înviat din morţi. 6. S-a suit la ceniri şi şade de-a dreapta atotputernicului Dumnezeu. 7. De unde iarăşi va să vie să judece viii şi morţii; 8. Cred în Duhul Sfînt. 9. în sfînta sobornicească biserică, şi comuniunea cu sfinţii. 10. în iertarea păcatelor. 11. întm învierea morţilor. 12. Şi viaţa veşnică, amin".
644. -Simbolul bisericii din Ierusalim: VCred într-unui Dumnezeu-Tatăl atotţiitond, făcătonil cendui şi al pămîntului al tuturor văzutelor şi nevăzutelor;
2.- Şi într-unui Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut, de la Tatăl născut mai înainte de toţi vecii, Dumnezeu adevărat, prin carele toate s-au făcut, s-a întrupat şi s-a făcut om, s-a răstignit şi s-a îngropat, a înviat din morţi a treia zi, s-a înălţat la cerşi şade de-a dreapta Tatălui şi va să vie întm mărire să judece viii şi morţii a Cărui împărăţie nu va avea sfrşit.
3.- Şi într-unui Duh Sfnt Mîngîietond, carele a grăit prin prooroci.
4.- Şi într-un botez alpocăinţei, întm lăsarea păcatelor.
5.- Şi într-una sobornicească Biserică
6.- Şi învierea trupului
7.- Şi întru viaţa veşnică".-
645. - Simbolul Bisericii din Anliohia. "Credem într-unui şi numai unicul Dumnezeu adevărat, Tatăl Atotţiitond, făcătond văzutelor şi nevăzutelor. Şi întru Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui, Unul născut, şi născut, înainte de orice făptură, născut de la El, înainte de toţi vecii şi necreat, Dumnezeu adevărat de la Dumnezeu adevărat, cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care şi veacurile s-au făcut şi totul s-a creat, pentru noi s-a coboril şi s-a născut din Măria Fecioară, şi s-a răstignit în vremea lui Ponţiu Pilat şi s-a îngropat, şi a înviat a treia zi după Scripturi şi s-a înălţat la ceniri şi care iarăşi va să vie să judece viii şi morţii".-
646. - Simbolul Bisericii Romane:" 1. Credem în Dumnezeu Tatăl atotţiitond. 2. Şi Iisus Hristos, Fiul Lui, unul născut, Domnul nostru, născut de la Duhul Sfînt şi Măria Fecioară, răstignit în timpul lui Ponţiu Pilat, şi îngropat şi înviat a treia zi din morţi, care s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui, de unde va veni să judece viii şi morţii. 3. Şi întm Sfînhil Duh . 4. Sfînta Biserică. 5. Iertarea păcatelor. 6. Şi viaţa veşnică".
647. - Simbolul Bisericii din Alexandria: "Credem cum învaţă biserica apostolică numai în Tatăl nenăscut... şi într-unui Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Unul născut de la Tatăl mai înainte de vremuri. într-unui Duhul Sfînt, mărturisim una şi numai una biserica apostolică ecumenică. Afară de aceea, recunoaştem învierea din morţi, al cărui început a fost Domnul noslni Iisus Hristos, într-adevăr, iar nu părut a primit trupul din Născătoarea de Dumnezeu, carele a venit la neamul omenesc, la sfîrşitul veacurilor, spre lăsarea păcatelor care s-a răstignii şi a murii, a înviat din morţi, s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta slavei".
648. - Simbolul Bisericii din Cipru: 1. "Credem într-unui Dumnezeu, Tatăl atotţiitond, făcătond cerului şi al pămîntului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
2. Şi într-unui Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut de la Tatăl născut, mai înainte de toţi vecii, adică din fiinţa Tatălui lumină din lumină, Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, prin carele totul s-a făcut, precum în cer aşa şi pre pămînt; carele pentni noi oamenii şi pentru a noastră mîntuire s-a pogorît din cer şi s-a întntpat de la Duhul Sfînt şi din Măria Fecioară şi s-a făcut om, şi s-a răstignit penlni noi în vremea lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit şi s-a îngropat şi a înviat a treia zi după Scriptură, şi s-a suit la ceniri şi şade de-a dreapta Tatălui, şi iarăşi va să vie cu slavă să judece viii şi morţii, a cănii împărăţie nu ya avea sjîrşit.
3.- Şi întm Duhul Sfînt,^Domnul de viaţă făcătond, carele de la Tatăl purcede, cu Tatăl şi cu Fiul este închinai şi mărit, care a grăit prin prooroci.
4.- Şi într-una sobornicească şi apostolească Biserică.
5.- Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.
6.- Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie, amin.
7.- însă pe cei care zic, că a fost cîndva, cînd Fiul lui Dumnezeu nu era, şi că mai înainte de a se naşte el nu exista, sau că El s-a făcut din nimic, sau din alt ipostas sau substanţă, pe acei care afinnă că El este trecător sau schimbător, îl analematizează Biserica ecumenică şi Apostolică".
649. - Simbolul Bisericii din Cezareea Palestinei: 1. "Credem
într-unui Dumnezeu, Tatăl alotţiilond, Făcătond deplin a tuturor celor văzute şi nevăzute.
2.- Şi într-unui Domn Iisus Hristos, Cuvîntul lui Dumnezeu, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din lumină, viaţă din viaţă, Fiu Unul născut mai înainte de toată făptura, mai înainte născut din Tatăl din toţi vecii, prin care şi toate s-au făcut, întmpat pentm mînluirca noastră şi cu oamenii a petrecut şi a pătimit, şi a înviat a treia zi şi s-a suit la Tatăl, şi care iarăşi va să vie întm slavă să judece viii şi morţii.
3.-Credem şi într-unui Duhul Sfînt".
650. - Simbolul de la Niceea 325: 1.- "Credem într-unui Dumnezeu Tatăl atotţiitond, făcătond văzutelor şi nevăzutelor; 2.- Şi într-unui Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, carele din Tatăl s-a născut, adică din fiinţa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut; cela ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin carele toate s-au făcut cele ce sînt în cer şi cele ce sînt pe pămînt; 3.- Carele pentm noi oamenii şi pentm a noastră mîntuire s-a pogorit, s-a întmpat şi s-a făcut om; 4. a pătimit; 5. şi a înviat a treia zi; 6. şi s-a suit la centri; 7. şi iarăşi va veni să judece viie şi moifii; 8. Şi întm Duhul Sfînt; 9. Biserica ecumenică şi apostolică analematizează pe cei ce zic că era un timp cînd Fiul lui
Dumnezeu nu exista şi s-a făcut din cele inexistente, sau pe cei ce afinnă că provine din alt ipostas, sau că se poate schimba, sau % transfonna".
651. - Simbolul atanasian: "Oricine voieşte să se mîntuiască, înainte de toate se cade lui să ţină credinţa universală, pe care, dacă cineva n-o va păzi întreagă şi neîntinată, fără îndoială se pierde în veac. Credinţa universală aceasta este, ca să cinstim un Dumnezeu în Treime şi Treimea în Unime, necondiţionată ipostazele, nici împărţind fun[a. Căci una este ipostaza Tatălui, alta a Fiului, alta a Duhului Sfnt; dar, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfiitului Duh una este - dumnezeirea, deopotrivă slava, împreună veşnică mărire. Cum este - Tatăl, aşa şi Fiul, aşa şi Sfiitul Duh. Necreat Tatăl, necreat Fiul, necreat Duhul Sfînt; necuprins de minte Tatăl, necuprins de minte Fiul, necuprins de minte Duhul Sfînt; veşnic Tatăl, veşnic Fiul, veşnic Duhul Sfînt; dar nu sînt trei veşnici, ci unul veşnic; căci precum nici trei nu sînt necreaţi, nici trei necuprinşi de minte, ci unul necuprins de minte. De asemenea, atotputernic Tatăl, atotputernic Fiul, atotputernic Duhul Sfînt; dar, nu trei atotputernici, ci un atotputernic. Astfel, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu şi Duhul Sfînt; dar, nu trei Dumnezei, ci unul este Dumnezeu. Tot astfel, Domn Tatăl, Domn Fiul şi Domn şi Duhul Sfînt; dar, nu trei Domni, ci unul este Domn. Căci precum sîntem obligaţi de adevănd creştin, să mărturisim pe fiecare ipostază, Dumnezeu'şi Domn, lot astfel sîntem opriţi de dreapta credinţă universală să zicem trei Dumnezei şi trei Domni.Tatăl de nimeni nu este făcut nici creat, nici născut; iar Fiul de la Tatăl singur este, nu făcut, nici creat, ci născut; iar Duhul Sfînt de la Tatăl este, nu făcut, nici creat, nici născut, ci purces. Deci, unul este Tatăl, nu trei Părinţi; unul Fiul, nu trei Fii; unul Duhul Sfînt nu trei Duhuri Sfinte. Şi în acesta Treime, nimic nu este mai înainte, ori mai pe urmă, nimic mai mare sau mai mic; şi cele trei ipostaze, egale şi împreună veşnice între ele sînt; încît, în totul cum s-a spus, se adoră şi Treimea în Unime şi Unimea în Treime. Deci, cel ce voieşte să se mîntuiască aşa să gîndească despre Sfînta Treime. Dar, este necesar încă, pentm mîntuirea veşnică, să creadă drept şi întmparea Domnului nostm Iisus Hristos".
"Deci, credinţa dreaptă este să credem şi să mărturisim că Domnjul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este şi Dumnezeu şi om. Este Dumnezeu născut, înainte de veci, din fiinţa Tatălui. Este şi om născut în timp, din fiinţa Mamei. Dumnezeu desăvîrşit şi om desăvîrşit, alcătuit din suflet raţional şi trup omenesc. Egal cu Tatăl, după dumnezeire, mai mic decît Tatăl, după partea omenească. El cu toate că este şi Dumnezeu şi om, totuşi nu doi, ci unul este Hristos. Este unul, nu prin schimbarea dumnezeirii în trup, ci prin ridicarea părţii omeneşti la dumnezeire; este unul, cu totul, nu prin confundarea firilor, ci prin unirea ipostazelor. Căci, precum suflet raţional şi trup, unul este omul, tot astfel, Dumnezeu şi om, linul este Hristos, care a pătimit pentm mîntuirea noastră şi a coborit în iad, şi a treia zi, a înviat din morţi şi s-a urcat la cemri şi şade la dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui Atotputernic, de unde va veni să judece viii şi morţii. La a cănri venire toţi oamenii vor învia cu tnipurile lor şi vor da socoteală penlni faptele lor. Şi cei ce au făcut cele bune vor merge în viaţa veşnică, iar cei ce au făcut rele, vor merge în focul veşnic".
"Aceasta este credinţa universală, pe care dacă cineva nu o va crede cu credinţă şi cu tărie, nu va putea să se mîntuiască".-(Simbolul azi valabil, se află în cărţile bisericeşti).
652. - Sfinţii Părinţi adunaţi acum la Constantinopole (381) au hotărît să nu calce credinţa celor 318 părinţi adunaţi la Niceea Bitiniei (325), ci să rămînă întărită şi să se anatematizeze orice eres contrar ei, adică cel al eudoxienilor (arieni anomei) şi cel al samarinenilor adică al pnevamtomahilor (contrari Sf. Duh) şi cel al sabelienilor (antitrinitari) şi cel al marcelianilor (care zic că Fiul şi împărăţia sa nu este veşnică) şi cel al fotinianilor (antitrinitari) şi cel al apolinariştilor (Iisus nu este om deplin), -n ec. 1.
653. -"7/j ceea ce priveşte tomosul apusenilor, (hotărîrea unui sinod de la 369 sub papa Damasus) am primit şi hotărîrea sinodului din Antiohia (din 378, amîndouă fiind la fel) care mărturisesc o dumnezeire aTatălui şi a Fiului şi a Sfiitului Duh". II ec. 5.
654. -"Acestea citindu-se, Sf. Sinod a hotărît ca numănui să nu-i fie îngăduit să provăduiască altă credinţă - adică să scrie sau să alcăhriască - în afară de cea hotărîtă de Sf. Părinţi întruniţi în oraşul Niceea, (şi Constantinopol) împreună cu Sfînlul Duh, (Sinodul I şi II ecumenic). Iar, cei ce ar îndrăzni sau să alcătuiască o altă credinţă, (crezul) sau să o înfăţişeze, sau să o propovăduiască celor care vor voi să se întoarcă la cunoştinţa adevăndui, fie din elinism, fîe dini iudaism sau din orice erezie, aceştia dacă ar fî episcopi sau clerici, să fîe îndepărtaţi, episcopii din episcopat şi clericii din cler, iar de ar fi laici, să fie anatematizaţi. Şi tot în acelaşi chip, dacă ar fi aflaţi vreunii, fie episcopi, fie clerici, fie laici, mărturisind sau învăţînd cele înfăţişate în expunerea sa de prezbitend Harisie, despre întmparea unuia născut Fiul lui Dumnezeu adică învăţăturile întinate şi destrămătoare ale lui Nestorie, care au fost osîndile să se trateze potrivit cu hotărîrea luată de acest sjînt şi ecumenic sinod, adică la fel, episcopul să fie îndepărtat din episcopat şi să fie caterisit, clericul de asemeni să cadă din cler, iar de ar fi laic şi el să fie anatematizat, precum s-a spus mai sus", (li ec. 5; III ec. 7).
655. - Rînduiala cea bună, după cuvîntul teologului, este ca tot cel ce începe un cuvînt sau un lucru, să înceapă cu Dumnezeu şi să sfîrşească tot cu Dumnezeu. De aceea, pentru că şi buna cinstire de Dumnezeu să propovăduieşte cu tărie acum de noi, iar biserica întemeiată de Hristos, se întinde neîncetat, crescînd şi sporind ca cedrii Libanului, noi, făcînd acum începutul acestor cuvinte sfinţite, hotărîm cu ajutorul lui Dumnezeu, să păzim neatinsă şi nestrămutată credinţa dată nouă atît de către apostolii cei aleşi de Dumnezeu, care au fost înşişi văzători şi slujitori ai cuvîntului, cît şi de cei 318 sfinţi şi fericiţi părinţi, adunaţi la Niceea sub Constantin împăratul nostru împotriva lui Arie necuratul şi a religiei păgîneşti sau mai bine zis politeiste, propovăduite de el. Care părinţi, mărturisind aceeaşi credinţă cu privire la Treimea cea de o fiinţă, ne-au descoperit şi ne-au întărit în ce priveşte cele trei ipostase ale firii dumnezeieşti începătoare, fără a lăsa ca ea să rămînă ascunsă sub valul necunoaşterii, ci, învăţînd lămurit pe credincioşi, să se închine cu o singură închinare: Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, au îndepărtat şi nimicit învăţătura greşită despre nepotrivirea treptelor dumnezeirii, doborînd şi răsturnînd jocurile copilăreşti şi alcătuite din nisip ale ereticilor, împotriva dreptei credinţe. De asemenea, întărim şi credinţa care s-a propovăduit de către cei 150 sfinţi părinţi adunaţi în acest oraş împărătesc sub marele Teodosie (331), care a fost împăratul nostru, îmbrăţişînd părerile grăitoare de Dumnezeu şi îndepărtînd pe necuratul Macedonie, împreună cu vrăjmaşii cei vechi ai adevărului, întrucît cu nebunie au îndrăznit a socoti pe Stăpînul ca pe rob şi a voit să rupă hoţeşte unitatea cea nedespărţită, ca să nu ne fie împlinită taina nădejdii noastre. Osîndim împreună cu acest nedemn, nevrednic şi înverşunat potrivnic al adevărului şi pe Apolinarie, propovăduitorul ascuns al răutăţii care a vorbit cu necuviinţă, spunînd că Domnul a luat trup fără minte şi fără suflet, de aici socotind şi el, că nu ne-a fost deplină mîntuirea. încă întărim, ca pe o putere de nesfărîmat a credinţei, învăţăturile aşezate de cei 200 de Dumnezeu purtători, părinţi întruniţi mai întîi în oraşul Efcsenilor (432) sub Teodosie fiul lui Arcadie, împăratul nostru propovăduind un singur Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, socotind pe drept şi după adevăr ca
Născătoare de Dumnezeu pe Preacurata pururea Fecioară care l-a născut fără sămînţă, şi respingînd nesocotita erezie a lui Nestorie, ca una ce strămută rînduiala dumnezeiască, deoarece învaţă că Hristos a fost şi om deosebit, înnoind nesocotinţa iudaică. întărim apoi, ca ortodoxă, credinţa care a fost scrisă de 630 de Dumnezeu aleşi părinţi, în metropola Calcedonienilor (437) sub Marcian, şi el împărat al nostru, pe care a dat-o cu glas mare în toate părţile, că Hristos Fiul lui Dumnezeu este unul, alcătuit din două firi şi slăvit în aceste două firi, iar pe Eutihie cel cu mintea deşartă, care spunea că taina cea mare a iconomiei s-a săvîrşit în chip părut, l-au îndepărtai ca pe un nedemn şi ca pe o moUmă, din preajma sfintelor biserici şi împreună cu el şi pe Nestorie şi pe Dioscur, unul părtaş şi susţinător al despărţirii, iar celălalt al amestecării, căzuţi din starea necredinţei în aceeaşi prăpastie a pierzării şi a ateismului. De asemenea, recunoaştem şi învăţăm şi pe urmaşii noştri să recunoască, că pornite de la Sfîntul Duh, evlavioasele graiuri ale celor 165 de Dumnezeu purtători părinţi, adunaţi în acest oraş împărătesc (553) sub Justinian, împăratul de care cu pietate ne aducem aminte, cei care sinodiceşte au anatematizat şi lepădat pe Teodor de Mopstuiestia, dascălul lui Nestorie, pe Origen, pe Didim şi pe Evagrie, care au plăsmuit din nou mituri păgîneşti şi care, cu năluciri ale minţii şi visuri, au vorbit de perioade şi transformări ale unor corpuri şi suflete Apunînd cu lipsă de evlavie, lucruri nedemne despre învierea morţilor, precum şi cele scrise de Teodorat, împotriva dreptei credinţe şi a celor 12 capitole ale fericitului Chirii, cum şi scrisoarea zisă a lui Iba şi iarăşi mărturisim a păzi nepătată credinţa sfîntului sinod al Vl-lea de curînd adunat în acest oraş împărătesc sub Constantin (680). împăratul nostru, de pioasă aducere aminte, care a primit mai multă putere prin aceea că, piosul împărat a întărit hotărîrile acestui sinod cu peceţi, spre statornicire în toţi vecii. Mărturisim deci iarăşi, cu toţii, neatinsă a cinsti două voind naturale -voinţii între adevăr - şi două lucruri naturale în iconomia întrupării Domnului nostru Iisus Hristos adevăratul Dumnezeu, precum ne-a învăţat cu iubire de Dumnezeu, dînd cucernica hotărîre care osîndeşte pe cei ce strămută dreapta dogmă a adevărului şi propovăduiesc popoarelor o singură voinţă şi o singură lucrare în Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, adică pe Teodor al Farei, Cir al Alexandriei, Honoriu al Romei, Sergie, Pir, Pavel, Petru care au fost mai înainte în acest, de Dumnezeu păzit oraş, Macarie, fost episcop al Antiohiei, Ştefan, ucenicul lui şi pe neînţeleptul Polihronie, păsţrînd neatins trupul cel de obşte al lui Hristos Dumnezeul nostru.
în scurt, noi legiuim să se păzească şi să rămînă neschimbată pînă la slîrşitul veacurilor, credinţa cea adevărată a tuturor bărbaţilor iscusiţi din biserica lui Dumnezeu, care au fost luminători în lume, ţinînd sus cuvîntul vieţii, precum şi scrisorile şi învăţăturile date lor de Dumnezeu lepădînd şi anatematizînd pe toţi pe care ei i-au lepădat şi anatematizat ca duşmani ai adevărului care în zadar s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu şi au încercat să ridice neadevărul în slavă.
"Iar dacă cineva dintre toţi, nu va păzişi nu va îmbrăţişa învăţăturile despre buna cinstire de Dumnezeu, arătate mai sus şi nu le va cinsti şi propovădui aşa, ci s-ar apuca să se împotrivească, să fie anatema, potrivit cu hotărîrea statornicită de sfinţii şi fericiţii părinţi, arătaţi mai înainte şi să fie scos şi căzut din rîndul creştinilor ca un străin."
"Căci noi am socotit, că mi se poate adăuga sau scoate ceva din cele hotările mai înainte. Aceasta de loc şi sub nici un cuvînt". -w. ec. 1.
656. -A hotărît acest sfînt sinod şi acest foarte frumos şi îndreptăţit lucru, ca şi de acum înainte să rămînă întărite şi statornice, spre vindecarea sufletelor şi tămăduirea patimilor, cele 85 canoane primite şi întărite de sfinţii şi fericiţii părinţi dinaintea noastră, dar totuşi predate nouă sub numele sfinţilor şi slăviţilor apostoli.
Dar, pentru că în aceste canoane ni se porunceşte să primim şi aşezămintele Sf. Apostoli cele date prin Clement, în care din vechime s-a introdus de cei de altă credinţă pentru vătămarea bisericii unele lucruri neadevărate şi străine de dreapta credinţă, care întunecă frumuseţea aleasă a dogmelor dumnezeieşti, în mod necesar am făcut lepădarea acestor aşezăminte pentru întărirea şi siguranţa turmei creştinilor, neadmiţînd nicidecum născocirile minciunilor eretice şi fără a vătăma învăţătura adevărată şi desăvîrşită a apostolilor (cea pe care o avem azi, e purificată).
Pecetluim şi pe toate celelalte sfinţite canoane aşezate de sfinţii şi fericiţii noştri părinţi, adică pe cele ale celor 318 sfinţi părinţi adunaţi la Niceea, şi pe cele ale celor adunaţi în Ancira; încă şi pe cele ale celor adunaţi în Neocezareea precum şi pe ale celor adunaţi în Antiohia Siriei, dar şi pe ale celor adunaţi în Laodiceea Frigiei, încă şt pe cele ale celor iso ce s-au adunai în acest, de Dumnezeu păzit şi împărătesc oraş, şi pe cele ale celor 200, care s-au adunat în metropola Efesenilor; şi pe cele ale celor 630 sfinţi şi fericiţi părinţi adunaţi în Calcedon; asemeni şi pe cele ale celor adunaţi în Sardica, şi pe cele ale celor adunaţi în Cartagina; şi încă şi pe ale celor adunaţi din nou în acest de Dumnezeu păzit şi împărătesc oraş, sub episcopul acestui împărătesc oraş, Nectarie, şi pe ale lui Teolîl, fost arhiepiscop al Alexandriei; încă şi pe ale lui Dionisie fost arhiepiscop al marelui oraş Alexandria şi pe ale lui -Petru fost al Alexandriei şi martir, şi pe ale lui Grigorie Taumaturgul, fost episcop al Neocezareei, Atanasie arhiepiscopul Alexandriei, Vasile arhiepiscopul Cezareci Capadociei, Grigorie episcopul Nişei, Grigorie Teologul, Amfilohiu al Iconiei, Timotei fost mai înainte arhiepiscopul Alexandriei, Teofil arhiepiscopul acestui mare oraş al Alexandrinilor, Ciril arhiepiscopul Alexandriei şi Ghenadie fostul patriarh al acestui de Dumnezeu păzit şi împărătesc oraş dar încă şi canonul cel aşezat de Ciprian, fost arhiepiscop al ţării africanilor şi martir, şi de sinodul său, care a avut putere în ţinuturile episcopilor mai sus - zişi şi numai după obiceiul lor tradiţional; şi nimănui să nu-i fie îngăduit a preface canoanele arătate mai sus, să le strice sau să aducă alte canoane, afară de cele ce le avem în faţă, puse sub senuiătura falsă de vreunii dintre cei ce s-au apucat să falsifice adevărul.
Iar dacă cineva a fost prins înnoind vreun canon din cele spuse sau căutînd să-l răstoarne va fi osîndit să primească pedeapsa pe care o porunceşte acelaşi canon, fiind astfel vindecat prin ceea ce greşise. -VI ec. 2.
657 -Celor ce au fost hărăziţi cu demnitate ieraticească, întocmirile aşezămintelor canonice le sînt spre mărturie şi îndrumare, pe care şi noi le primim cu bucurie şi cîntăm Domnului Dumnezeu, împreună de Dumnezeu vestitorul David, zicînd: "Intrii calea mărturiilor tale ne-am bucurat, ca îiitm toată bogăţia şi tu aipomneit ca^dieplatea să fie îndnimarea ta în veci, înţelepţeşte-mă şi voi fi viu" (Ps. 118, 14, 138,144). Dacă cuvîntul proorocesc ne porunceşte să păzim în veac mărturiile legilor lui Dumnezeu şi să vieţuim între ele este limpede că ele trebuie să rămînă în veac neclintite şi neschimbate, că în acest sens şi de Dumnezeu văzătorul Moise, a zis aşa: "Nimic să nu adaugi la cele aşezate şi să nu scoţi din ele" (Deut. 12, 32). Sfîntul apostol Petru, bucurîndu-se de ele a zis : La care îngerii doresc să privească (1 Petru 1,12); iar Pavel zice: Chiar dacă noi înşine sau vreun înger ar vesti vouă o altă evanghelie, decît pe aceea pe care v-am vestit-o vouă, să fie anatema (Gal. l, 8).
"Deci, aşa stînd lucrurile şi astfel findu-ne mărturiile dovezilor, noi ne. bucurăm întm ele, ca şi cînd cineva ar cîştiga multă dobîndă. Noi cu bucurie primim dumnezeieştile canoane şi întărim obligativitatea lor întreagă şi neschimbată, ca şi cele ce sînt date de trîmbi[ele Duhului Sfînt, de prea lăudaţii Apostoli, şi de către cele şase sfinte sinoade ecumenice şi de către cele locale adunate spre a da astfel de aşezăminte (canonice) precum şi de către sfiiţii noştri părinţi. Căci, dînşii find toţi luminaţi de unul şi acelaşi Duh Sfînt, au hotărît cele de folos". (Ioan 14,16-17; 15, 26-27; Luca 16,13-15).
Deci, pe cei ce ei îi anatematisesc si noi îi anatematisim; pe cei ce ei îi caterisesc şi noi îi caterisim; pe cei ce ei îi afurisesc şi noi îi afurisim; pe cei ce ei îi canonisesc şi noi de asemenea îi canonisim. Căci datoria voastră a păstorilor este ca misiunea să v-o împliniţi fără iubire de argint, (I Tim. 6,10) îndestulîndu-vă cu ceea ce aveţi (Ev. 13,5), aşa cum învaţă lămurit dumnezeiescul apostol Payel, care s-a înălţat pînă la al treilea cer, unde a auzit cuvinte negrăite (II Cor. 12, 4).-VII ec.l. |
658. -"Episcopul Aureliu, zise: Aşa se păstrează la noi aceste exemplare (copii) exacte după cele originale pe care părinţii noştri (20 de episcopi) le-au adus cu sine atunci de la sinodul de la Niceea astfel păstrîndu-se originalul acelora (dc la Niceea) aşa să se păstreze întărite cele continuate şi cele hotărîte acum de noi". Cari. l.
659. - Sinodul întreg zise: "CM voia lui Dumnezeu, mai întîi de toate, credinţa dogmelor bisericeşti, care s-au predat de noi, trebuie să se mărturisească în acest slăvit sinod aşa cum este la greci, cu aceeaşi mărturisire. Apoi rînduiala bisericească trebuie să se ţină cu învoirea liberă a fîecăniia şi cu consimţămîntul tuturor. Dar care întărire minţii fraţilor şi împreună episcopilor noştri celor de curînd hirotonisiţi se cuvine a adăuga cele ce le-au primit prin hotărîrea statornicită de părinţi întm unimea Treimei, adică a Tatălui şi a Fiului şi a Sfiitului Duh, care unime este cunoscută că nu are nici o deosebire pe care trebuie să o ţinem sfînta în minţile noastre (de la hirotonie în arhiereu). Aşa cum am învăţat noi, tot aşa vom învăţa şi popoarele lui Dumnezeu...". Cart. 2.
660. ..."S-a hotărît de către toţi episcopii bisericii din Cartagina întruniţi în sinod ale căror nume şi iscălituri sînt puse (la acte), că Dumnezeu n-a făcut, de la început, pe Adam să fîe muritor (Fac. 2,17; Rom. 4, 12; 6, 23). De va zice cineva că protopărintele Adam de la început a fost să fîe om muritor, aşa încît ori de ar fi păcătuit, el trebuia să moară cu trupul, adică, va ieşi din tmp nu din vina păcatului făcut de el, ci din nevoile firii, prin creaţiunea lui, să fîe anatema" .-Cart. 109.
661. -"Aşijderea. s-a hotărît că oricine ar zice că Harul lui Dumnezeu, prin carele cineva se îndreptează prin Iisus Hristos Domnul nostm, are putere numai pentru lăsarea păcatelor celor săvîrşite deja, şi că nu dă încă şi ajutor spre a mai săvîrşi şi alte păcate, să fie anatema". -Cart. 111.
662. - Aşijderea, s-a hotărît ca, oricine va zice că acelaşi har al lui Dumnezeu cel dat prin Iisus Hristos Domnul nostru ne ajută numai ca să nu păcătuim, deoarece prin el ni se descoperă şi ni se arată cunoaşterea păcatelor spre a şti ce trebuie să cerem şi de ce trebuie să ne ferim, dar prin cele ce ni se dă, pe lîngă darul de a cunoaşte ce este de făcut, încă şi darul de a iubi şi puterea de a face binele, să fie anatema, Apostolul zice: "Cunoştinţa îngîmfă, iar dragostea zideşte" (I Cor. 8, i). Este o nelegiuire să credem că darul lui Hristos ni s-a dat ca să ne mîndrim şi nu spre a ne zidi sufleteşte. Cu adevărat, şi a şti şi a iubi fapta bună care trebuie făcută, amîndouă sînt daruri ale lui Dumnezeu. Cînd adevărata dragoste zideşte, cunoştinţa nu se mai poate mîndri, precum s-a scris: "Dumnezeu este cel ce învaţă pe oameni ştiinţa" (Ps. 93,10) şi că: "Dragostea de la Dumnezeu este " (Ioan 4, 7). -Cart. 112.
663. - "De asemenea, s-a hotărît că, oricine ar zice că pentm aceea ni se dă nouă harul dreptăţii ca ceea ce putem face prin noi înşine să săvîrşim mai uşor prin har, ceea ce înseamnă că dacă nu ni s-ar fi dat hanii deşi, mai greu, dar totuşi am fi putut să împlinim ponincile dumnezeieşti şi fără ajutond harului să fie anatema. Cînd Domnul a vorbit despre împlinirea ponincilor, nu a zis: Fără de mine mai greu puteţi face ceva, ci a zis:" Fără de mine nimic nu puteţi face" (ioan 15, 5; Ofes. 2, 8) -Cart. 113.
664. - "Cu privire la cele spuse de Sf. Apostol Ioan: "De vom zice că păcat nu avem, pe noi înşine ne amăgim şi adevănd nu este întm noi" (I Ioan l, 8), dacă cineva le-ar înţelege, cum că ele trebuie spuse numai pentru smerenia cugetului, şi dc aceea noi afirmăm că sîntem păcătoşi, iar nu fiindcă cu adevărat sîntem păcătoşi să fie anatema. Apostolul mai departe adaugă: "De vom mărturisi păcatele noastre, el credincios este şi drept ca să ne ierte păcatele să ne curăţească de toată nedreptatea" (I Ioan l, 9). De aici lămurit este că s-a spus nu numai pentru smerenia cugetului, ci ca să arate adevărul păcătuirii noastre, căci astfel Apostolul ar fi zis: "De vom zice că nu avem păcat, ne înălţăm pe noi şi smerita cugetare nu este întm noi", ci dimpotrivă a zis că: "ne amăgim pe noi înşine şi adevănd nu este întm noi". Prin aceasta a arătat lămurit că cel ce zice despre sine că nu are păcat, nu spune adevărul, ci minciuna. -Cart. 114.
665. - S-a hotărît că, cel ce ar înţelege, cum că cererea sfinţilor în rugăciunea domnească: "Şi ne iartă nouă greşelile noastre" (Matei 6, 12), nu este făcută pentru iertarea păcatelor lor personale, deoarece sfinţii n-au păcate ci ei se roagă numai pentru alţii din popor, şi nici-un sfînt nu zice: Iartă-mi mie păcatele mele, ci: "Iartă nouă păcatele noastre", ca şi cum s-ar înţelege că dreptul se roagă numai pentru alţii din mulţimea oamenilor şi nu şi pentru sine să fie anatema. Sf. Apostol Iacob era sfînt şi drept şi el zicea: "Că multe greşim cu toţii" (Iacob 3,2). El adaugă: "Toţi, pentm că să fie de acord cu psalmistul care zice: Să nu intri la judecată cu robul tău, că nu se va putea îndreptăţi cel viu" (Ps. 142, 2). înţeleptul Solomon se roagă: "Nu este om care să nu păcătuiască" (III Regi 8, 46). în cartea Sfîntului Iov stă scris: "Pe mîna fiecănd om se pune semnul, pentru ca toţi oamenii să-şi cunoască neputinţa lor" (iov 37,7) şi proorocul Daniil zice la plural: '"Noi am păcătuit, noi am greşit" (Daniel 9, 5, etc.). în toate aceste locuri, se mărturiseşte şi despre smerita cugetare şi după înţelesul adevărului, ca să nu se înţeleagă, aşa cum fac unii eretici, că cel drept nu se roagă şi pentru păcatele sale, ci numai pentru ale altora. Mai departe Daniel zice: "Mă nigam şi mărturiseam păcatele mele şi ale popondui meu, înaintea Domnului Dumezeului meu" (Daniel 9, 20). El n-a voit să zică: "păcatele noastre", în general, ci precis "ale popondui său şi ale sale", ca şi cum el ar fi prevăzut că se vor ivi ereticii care vor înţelege rău această rugăciune" (Matei 6,12).- Cart. 115.
666. - S-au hotărît că oricine tîlcuieşte cuvintele din rugăciunea domnească; "Iartă nouă greşalele noastre" (Matei 6, 12), socoteşte că aceste cuvinte se zic aşa de sfinţi numai de formă pentru smerita cugetare şi nu pentru realitatea adevărului cum că ei cu adevărat au păcate, să fie anatema. Oare, cine ar putea suferi pe cel ce se roagă, minţind nu oamenilor, ci însuşi iui Dumnezeu, fiindcă numai cu buzele cere iertare, iar cu inima ar crede că el (Pelegius) nu are nici-un păcat pentru a cere această iertare? -Cartag. 116.
667. -"Dacă cineva învaţă sau cugetă, că sufletele omeneşti au preexistat, adică ele mai înainte ar fi fost spirite sau puteri sfinţite şi cereşti, îndepăitîndu-se de Dumnezeu, s-au dedat la păcate şi din această cauză au pierdut iubirea dumnezeiască, devenind suflete osîndite, şi astfel, ele au fost trimise spre pedeapsă în trupuri pămînteşti, să fie anatema". -Edit. Teologic l.
668. -"Dacă cineva învaţă sau cugetă că sufletul lui Iisus Mîntuitorul ar fi preexistat, şi că el s-ar fi unit cu Dumnezeu - Logosul numai înaintea întntpării şi al naşterii sale din Sfînta Fecioară, să fie anatema". -Ed. Teoi. 2.
669. -"Dacă cineva învaţă sau cugetă că trupul Domnului nostm Iisus Hristos s-a format mai întîi în sinul Sfintei Fecioare, şi numai după aceea s-a unit cu el Dumnezeu - Logosul ca şi sfîntulpreexistent, să fie anatema". -Ed.Teol. 3.
670. -"Dacă cineva învaţă sau cugetă că Dumnezeu - Logosul s-a făcut asemenea tuturor cetelor cereşti ale îngerilor, şi că el 'este un heruvim, şi un serafim pentm serafimi, adică el a devenit asemenea cu puterile îngereşti superioare, să fie anatema". -Ed. Teot. 4.
671. - "Dacă cineva învaţă sau cugetă, că la înviere, tnipurile omeneşti vor învia sub formă de afară şi fără de nici o asemănare cu acelea pe care le avem acum, să fie anatema". -Ed. Teoi. 5.
672. -"Dacă cineva învaţă că cerni, soarele, luna, stelele şi apele care sînt mai presus de centri, sînt fiinţe însufleţite, să fie anatema". -Ed. Teoi. 6.
673. - "Dacă cineva învaţă sau cugetă că Hristos Domnul, în veacul viitor 'va fi iarăşi răstignit pentm demoni cum a fost şi pentm oameni, să fie anatema". -Ed. Teoi. 7.
674. -"Dacă cineva învaţă sau cugetă că puterea lui Dumnezeu are margini, şi că el a creat tot ceea ce a putut să facă avînd putere mărginită, să fie anatema". -Ed.Teol. 8.
675. -"Dacă cineva învaţă sau cugetă, că pedeapsa demonilor şi a oamenilor păcătoşi nu va fi veşnică, ci va avea un sfirşit, şi că atunci va unna o restabilire a tuturor în fericire (apocatastasia) să fie anatema". -Ed. Teoi. 9.
676. -"Anatema lui Origen şi a tuturor celor ce învaţă şi cugetă ca el". -Edictul Teologic 10, din 541, a împăratului Justinian aprobat de Biserică.
677. -"Dacă cineva crede în fabuloasa preexistentă a sufletelor şi în acea condamnabilă restaurare (apocatastasia), adică restabilirea tuturor lucnirilor aşa cum era la început, să fie anatema". -Sinodul din Costantinopol, din 543.-
678. - "Dacă cineva învaţă că la început creaţiunea fiinţelor raţionale nît cuprindea decît spirite fără tnipuri şi cu totul nemateriale neavînd nici număr, nici numiri, încît ele erau identice
prin egalitatea substanţei, a puterii şi a lucrării, precum şi prin unirea lor cu Dumnezeu - Logosul şi cunoştinţa lor despre acest Logos, dar că îndepătiîndu-se de Dumnezeu, s-au dedat la lucmri rele, după înclinările fiecăniia, şi că ele au luat Impuri mai mult sau mai puţin perfecte şi au primit numiri, astfel, că între puterile superioare se află o diferenţă de numiri după cum se află şi o diferenţă de tnipuri şi pentm aceasta unele s-au numit hemvimi, altele serafimi şi arhangheli şi puteri şi demoni şi tronuri şi îngeri şi au luat naşteri atîtea orînduiri şi numiri cereşti, să fie anatema", -s. Cp. 2.
679. -"Dacă cineva învaţă că soarele, luna şi stelele fac parte din aceste fiinţe raţionale, şi că ele n-au devenit ceea ce sînt, decît numai pentru că s-au dedat la rău, să fie anatema", -s. Cp. 3.
680. -"Dacă cineva învaţă că fiinţele raţionale, în care iubirea dumnezeiască s-a răcit, ele au intrat în tnipuri grosolane cum sînt ale noastre şi au fost numite oameni, pe cînd acelea care au atins cea din unnă treaptă a răutăţii, au avut parte de tnipuri reci şi întunecate, şi s-au făcut şi se numesc demoni şi spirite rele (metempsihoză) să fie anatema", -s. Cp. 4.
681. -"DaCă cineva învaţă că după cum din rînduiala îngerilor şi ale arhanghelilor s-au născut suflete, dintre care au ieşit demonii sau oamenii, tot aşa şi oamenii acum pot deveni din nou îngeri şi demoni, şi toată ordinea ierarhiilor cereşti poate să circule îh sus sau în jos sau deopotrivă în sus şi în jos, să fie anatema". -S. Cp. 5.
682. -"Dacă cineva învaţă că de se află două feluri de demoni dintre care una cuprinde sufletele oamenilor şi alta spiritele adînc căzute; şi că dintre toate fiinţele raţionale nu se află decît un singur spirit, care ar fi rămas neclintit în iubirea şi contemplarea dumnezeiască, şi că. acest spirit a devenit Hristos şi împăratul tuturor fiinţelor raţionale, şi că el a creat toate trupurile care existau în cer, pe pămînt şi între cer şi pămînt; şi că lumea s-a făcut în sensul că ea are în sine însăşi elementele care sînt mai vechi decît ea, şi care dăinuiesc prin ele însele, adică uscatul, şi umezeala, căldura şi frigul cu chipul lor de a fi, şi că ea a fost alcătuită prin mijlocirea acestor elemente, precum şi că prea Sfînta Treime cea de o fiinţă n-a creat lumea, ci că lumea a fost creată de spiritul care se numeşte demiurg care este mai vechi decît lumea care-i dă fiinţa sa, să fie anatema". -S. Cp. 6.
683. -"Dacă cineva învaţă că Hristos despre care s-a zis că a apănit în lume ca un Dumnezeu, şi că el a fost unit mai înainte de toate timpurile cu Dumnezeu - Logosul, în vremurile din unnă el s-a înjosit pînă la întrupare, şi s-a milostivit după spusa ereticilor, de mult feluritele căderi ale spiritelor reunite într-o singură unitate din care şi el făcea parte, şi pentm a le reînăltfl, el a trecut prin toate treptele, şi a avut diferite tnipuri şi diferite nume, şi că el a devenit toate în toţi: un înger între îngeri, o putere între puteri şi s-a îmbrăcat, în diferitele trepte ale tuturor fiinţelor raţionale, luînd o formă corespunzătoare cu a fiecărei trepte, şi la sfirşit el a luat tnipul şi sîngele omenesc,- şi a devenit un om penlni1 oameni; Dacă cineva învaţă toate acestea, şi nu mărturiseşte că Dumnezeu - Logosul s-a pogorît şi s-a întmpat ca om, să fie anatema", -s. Cp. 7.
684. -"Dacă cineva zice că Dumnezeu-Logosul, care este de
aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu Tatăl şi cu Sfntul Duh, care a luat tmp şi i s-a făcut om, unul din Sfinta Treime, este cu adevărat Hristos, ci acela învaţă că el nu este numit Hristos decît în chip impropriu, şi din cauza lui "Nous", care s-a înjosit pe sine, întrucît el a fost unit cu Dumnezeu-Logosul; şi că Logosul nu este Hristos decît prin unirea cu Nous, şi că Nous nu este Dumnezeu, decît din pricina lui Logos, să fie anatema", -s. Cp. 8.
685. -"Dacă cineva zice că nu Lbgosul lui Dumnezeu s-a îmbrăcat cu un tmp viu avînd suflet raţional şi înţelegător, care s-a pogorît la iad şi care iarăşi s-a suit la cer; şi pretinde că numai acel Nous numit de ei într-un chip nelegiuit ca Hristos adevărat, care a devenit astfel prin cunoştinţa Monadei, să fie anatema", -s. Cp. 9.
686. -"Dacă cineva zice că, după înviere, tnipul Domnului este eretic, avînd fonna unei sfere, şi că tnipurile celorlalţi oameni înviaţi vor fi asemenea; şi că după ce Hristos va fi lepădat adevăratului său tmp, şi după ce ceilalţi oameni reînviaţi, de asemenea le vor fi lepădat, natura acestor tnipuri va fi nimicită, să fie anatema", -s. Cp. io.
687. -"Dacă cineva zice că judecata viitoare, aduce nimicirea tmpurilor şi că sfirşitul fabulei lumii va fi o natură imaterială şi că în viitor, nu va fi nimic material, ci numai spiritual pur, să fie anatema". -s. Cp. 11.
688. -"Dacă cineva zice: Puterile cereşti toţi oamenii, diavolul şi spiritele cele rele se vor uni cu Logosul lui Dumnezeu, pe care îl numesc Hristos, care arefonnă dumnezeiască, care s-a înjosit pe sine, şi că împărăţia lui Hristos va avea un sfirşit, să fie anatema", -s. Cp. 12.
689. -"Dacă cineva zice că Hristos nu se deosebeşte cu nimic de celelalte fiinţe raţionale, nici cu privire la substanţă şi nici la ştiinţă, şi că el nu le întrece în putere şi lucrare, şi că toate vor fi puse la dreapta lui Dumnezeu ca şi Hristos şi că printre ele a fost şi Hristos în fabuloasa preexistentă a hituror lucrurilor de care ei vorbesc, să fie anatema". -S. Cp. 13.
690. -"Dacă cineva zice că toate fiinţele raţionale se vor reuni într-o singură unitate a ipostazelor, a minierilor, tnipurile fiind dispărute, şi că cunoaşterea lumii viitoare va aduce cu ea distrugerea lumii şi lepădarea trupurilor ca şi desfiinţarea tuturor numelor, şi în fine, o identitate a conştiinţei şi a ipostasului; şi în plus că această pretinsă restaurare (apocatastasis), numai spiritele vor continua să existe, aşa cum acestea erau în prelinsa preexistentă, să fie anatema". -S. Cp. 14.
691. -"Dacă cineva zice că viaţa spiritelor va fi asemennea cu viaţa care există la început, pe cînd spiritele încă nu erau înjosite şi decăzute, în aşa fel, că sfirşitul şi începutul vor fi asemenea, şi că sfîrşitul va fi adevărata măsură a începutului, să fie anatema", -s. Cp. lS.-Sinodul din C-pol 543.
692 " Cei ce au vieţuit întru curăţie după legea cea veche şi
apoi au venit la nădejdea cea nouă a creştinismului, nu mai ţin sîmbăta, ci îşi duc viaţa după ziua Domnului (duminica), întru care şi viaţa noastră a răsărit prin moartea lui, pe care unii o tăgăduiesc. -Este greşit a vorbi-de Iisus Hristos şi a trăi ca Iudeii, căci nu creştinii au crezut în iudaism, ci iudeii au trecut la creştinism, şi toate limbile care au crezut în Hristos s-au apropiat de Dumnezeu". -Sf. Ignatic, Hp. Magnez. 9-10.
693. -"Cei trupeşii nu pot săvîrşi cele duhovniceşti şi nici cei duhovniceşti cele trupeşti, nici credinţa nu poate produce faptele necredinţei, dar nici necredinţa faptele credinţei". Insă, cele ce se face de creştini după nevoile trupeşti, tot duhovniceşti sînt, căci toate se fac întru Hristos... Creştinii sînt pietre ale templului Tatălui, pregătite pentru zidirea lui, ridicate spre cer prin mijlocirea crucii lui Iisus Hristos, avînd ca funie pe Duhul SJînt. Credinţa lor-este puterea care îi atrage în sus, iar dragostea este calea care duce la Dumnezeu. Deci ei sînt tovarăşi de călătorie, purtători de Dumnezeu, zidirea templului, purtători de Hristos, purtători de cele sfinte , întni toate împlinitori ai poruncilor lui Hristos Dumnezeu".- Sf. ignatie Eftseni 8-9.
694. -"într-adevăr pustnicii care stăteau atîţia ani încliişi în colibele lor fără să cheme pe nimeni, fără să-i sfătuiască cineva cînd au văzut primejdia, care ameninţa dărîmarea Antiohiei, părăsindu-şi colibele şi peşterile, alergau în toate părţile ca nişte îngeri veniţi din cer... Aceştia, dacă nu s-arfi pregătit mai dinainte pentm orice fel de moarte, n-ar fi putut grăi către judecători cu atîta îndrăzneală şi curaj, într-adevăr, ei au stat zile întregi la uşa pretoriului gata să scoată din mîinile călăilor pe cei duşi la moarte... Aşa-i de puternică învăţătura adusă de Hristos în lume". Sf. I. llrisostom -Statul XVII, 1-2.
695. -"în aceasta stă filosofia creştinului: în pomnci, în dogme şi în credinţă. Ponincile despart mintea de patimi; dogmele o aduc la cunoştinţa făpturilor; iar credinţa la contemplarea Sfintei Treimi". Filoc. II. p. 106,47.
696. -"Credinţa autentică slujeşte adevărului, neavînd în ea minciună, iar cunoşti/iţa cea bună poartă în ea puterea iubirii, neaflându-se în ea vreo călcare a poruncii dumnezeieşti". Filoc. III, p. 252,21.
697. -"Credinţa s-a numit "piatră" pentm tăria, neschimbabilitatea, statornicia şi imobilitatea adevăndui ei, ca şi pentm rezistenţa ei în faţa asaltului minciunii. Ea e ţinută "în nună", arălîndu-se prin aceasta puterea ei, care produce şi susţine toate virtuţile. Iar cei şapte ochi, pe care îi are, indică puterea ei de discemămînt, ca şi faphtl că îmbrăţişează cunoştinţa deplină şi fără greşeală a celor vremelnice şi e capabil de lucrarea înşeptită (prin taine) a Prea Sfiitului Duh, pe care iiumănd o face compusă". -Filoc. III, p. 253,24.
698. -"Explicaţia fiecărui dar duhovnicesc: Propriu temerii este, să se înfrîneze de Ia rele. Propriu tăriei este, să lucreze cele bune. Propriu sfatului este, să deosebească între cele contrare. Propriu ştiinţei este, să cunoască fără greşeală datoriile. Propriu cunoaşterii este, să cuprindă cu fapta raţiunile dumnezeieşti din virtuţi. Propriu înţelegerii este consiniţăinîntul sufletului cu cele cunoscute. In sfirşit, propriul înţelepciunii este unirea neînţeleasă cu Dumnezeu, prin care dorinţa celor vrednici se transformă în posesiune. Ea face pe cel părtaş de ea Dumnezeu prin participare şi tîlmaci al fericirii dumnezeieşti, printr-o înfăţişare şi lămurire necontenită şi fără pompă a tainelor dumnezeieşti, înaintea celor ce au trebuinţă". -Filoc. III. p. 253, 25.
699. -"Credinţa şi nădejdea nu sînt nişte lucrări simple şi întîmplătoare. Ci credinţa are nevoie de un suflet tare, iar nădejdea, de o socotinţă şi de o inimă dreaptă. Căci cum va crede cineva cu uşurinţă în cele ce nu se văd, fără har? Şi cum va nădăjdui în lucnirile viitoare neînvederate, de nu va avea prin curăţie vreo experienţă a damrilor Domnului, prin care primeşte adeverirea acelora ca a unora ce sînt de faţă? Deci, pentm amîndouă este nevoie de virtute, dar şi de îniîuriiea şi ajutorul lui Dumnezeu pe care dacă nu-l avem, în zadar ne ostenim". -Filoc. IV. p. 263,
Etichete: DOGMELE
0 Comments:
Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Etichete
ADVENTIŞTII
(1)
AFACERILE LUMEŞTI
(1)
AFURISIREA
(1)
AGHIASMA
(1)
ALTARUL
(1)
AMULETUL
(1)
ANAFORA
(1)
ANATEMA
(1)
ANIMALE NECURATE
(1)
ANTIMISUL
(1)
APOSTASIA
(1)
ARMENII
(1)
ASUPRIREA
(1)
AUREOLA SFINŢILOR
(1)
AVORTUL
(1)
BAIA
(1)
BAPTIŞTII
(1)
BĂTAIA
(1)
BEŢIA
(1)
BINECUVÂNTAREA
(1)
BISERICA
(1)
BLESTEMUL
(1)
BOALA
(1)
BOTEZUL
(1)
CANONISIREA
(1)
CARTEA CANONICĂ
(1)
CASA DE TOLERANŢĂ
(1)
CASTRAREA
(1)
CATEHIZAREA
(1)
CATEHUMENII
(1)
CATERISIREA CLERICILOR
(1)
CĂSĂTORIA
(1)
CĂSNICIA
(1)
CELIBATUL
(1)
CERŞETORIA
(1)
CIMITIRUL
(1)
CÎNTAREA BISERICEASCĂ
(1)
CÎRCIUMA
(1)
CONCUBINAJUL
(1)
CRUCEA
(1)
CTITORIA
(1)
CURVIA
(1)
CURVIA - PREACURVIA
(1)
CURVIA-SODOMIE
(1)
DARURILE
(1)
DEFĂIMAREA
(1)
DEVOLUŢIUNEA
(1)
DEZNĂDEJDEA
(1)
DIACONIŢELE
(1)
DIACONUL
(1)
DISPENSA
(1)
DIVORŢUL
(1)
DOBÎNDA
(1)
DOGMELE
(1)
DUELUL
(1)
DUHOVNICIA
(1)
DUŞMĂNIA
(1)
EREZIA
(1)
EVANGHELIŞTII
(1)
FANATISMUL
(1)
FAPTELE BUNE
(1)
FĂGĂDUINŢELE
(1)
FĂŢĂRNICIA
(1)
FECIORIA
(1)
FEMEILE
(1)
FRANCMASONERIA
(1)
FRĂŢIA DE CRUCE
(1)
FRICA DE DUMNEZEU
(1)
FUMATUL
(1)
FURTUL
(1)
GÎNDURILE
(1)
GLUMELE
(1)
GOMARIA
(1)
HIROTESIA
(1)
HIROTONIA ARHIEREULUI
(1)
HIROTONIA DIACONULUI ŞI A PREOTULUI
(1)
HOTARUL MUTAT
(1)
HULA
(1)
ICOANELE
(1)
IERODIACONUL
(1)
IEROSILIE
(1)
IERTAREA
(1)
IERURGIILE
(1)
INTERVENŢIA
(1)
IUBIREA
(1)
ÎMPĂRTĂŞIREA
(1)
ÎNDRĂCIREA
(1)
ÎNFRÎNAREA
(1)
ÎNMORMÎNTAREA
(1)
ÎNŞELĂCIUNEA
(1)
JOCUL DE NOROC
(1)
JOILE
(1)
JUDECATA
(1)
JURĂMÎNTUL
(1)
LAUDA
(1)
LĂCOMIA
(1)
LEGILE
(1)
LEHUZA
(1)
LENEA
(1)
LIPOVENII
(1)
LITURGHIA
(1)
LITURGHISIREA
(1)
LUMÎNĂRILE
(1)
MARTORII LUI IEHOVA
(1)
MASLUL
(1)
MĂRTURISITOR
(1)
MĂSURI FALSE
(1)
MEDICAMENTELE
(1)
METANIILE
(1)
MILOSTENIA
(1)
MINCIUNA
(1)
MIRUL
(1)
MÎNĂSTIRILE
(1)
MÎNCAREA
(1)
MÎNDRIA
(1)
MÎNIA
(1)
MOARTEA
(1)
MOAŞELE
(1)
MOAŞTELE
(1)
MOLOCANII
(1)
MONAHISMUL
(1)
MOŞTENIREA PĂRINTEASCĂ
(1)
MUNCA
(1)
MUSTRAREA
(1)
NAŞUL
(1)
NAZAREII
(1)
NEASCULTAREA
(1)
NECREDINŢA
(1)
NECURĂŢIA
(1)
NEDREPTATEA
(1)
NEOFIT
(1)
NEPĂSAREA
(1)
OBICEIUL
(1)
OMARIA
(1)
OSPEŢELE
(1)
OSPITALITATEA
(1)
PACEA
(1)
PARASTASELE
(1)
PASTORAŢIA
(1)
PAŞTILE
(1)
PĂCATUL
(1)
PĂRINTE
(1)
PENTICOSTALIŞTII
(1)
PICTURA
(1)
POLIGAMIE
(1)
POLITICA
(1)
POMENILE
(1)
POMENIRILE LA SLUJBĂ
(1)
POSTUL
(1)
PREDESTINAŢIA
(1)
PREDICA
(1)
PREOTEASA
(1)
PREOŢIA
(1)
PRIETENIA
(1)
PROTIA
(1)
PROVIDENŢA
(1)
PUSTNICIA
(1)
RĂBDAREA
(1)
RĂPIREA FEMEILOR
(1)
RĂUL
(1)
RĂZBOIUL
(1)
RĂZBUNAREA
(1)
RECĂSĂTORIREA PREOŢILOR
(1)
RECUNOŞTINŢA
(1)
REFUGIAŢII
(1)
REGIONALISMUL
(1)
RESPECTUL
(1)
RÎVNA
(1)
RUDENIILE
(1)
RUGĂCIUNEA
(1)
SĂRĂCIA
(1)
SĂRBĂTORILE
(1)
SĂRUTAREA
(1)
SCURGERILE
(1)
SECERĂTORII
(1)
SFATUL
(1)
SFINŢII
(1)
SFÎNTĂ SCRIPTURĂ
(1)
SILUIREA
(1)
SIMONIA
(1)
SINODUL
(1)
SINUCIDEREA
(1)
SÎNGELE
(1)
SMERENIA
(1)
SMINTEALA
(1)
SORŢII
(1)
SPECTACOLELE
(1)
SPIRITISMUL
(1)
SPOVEDANIA
(1)
STAREŢUL
(1)
STAVROPIGHIA
(1)
SUDALMA
(1)
SUFERINŢA
(1)
SUFLETUL
(1)
SUGRUMAT
(1)
SUPERSTIŢIILE
(1)
ŞTIINŢA
(1)
TAINELE SFINTE
(1)
TEOSOFIA
(1)
TOLERANŢA
(1)
TOVĂRĂŞIA
(1)
TRADIŢIA SFÎNTĂ
(1)
TRANSFERAREA
(1)
TUDORIŞTII
(1)
TUNDEREA
(1)
UCIDEREA
(1)
UNIFORMA CLERICALĂ
(1)
VAGABONDAJUL
(1)
VĂDUVIE
(1)
VEŞMINTELE
(1)
VICLEŞUGUL
(1)
VISELE
(1)
VÎNĂTOAREA
(1)
VOMITAREA
(1)
VORBE MURDARE
(1)
VRĂJITORIA
(1)
ZODIILE
(1)
