DICŢIONAR ORTODOX

PROTIA
1634. -Protia este întîietatea de care se bucură un cleric faţă de semenii săi în ierarhia slujbelor. Ea se întemeiază canonic şi indiscutabil pe treptele de arhiereu, preot şi diacon. însă protia discutabilă este cea a clericilor de pe aceeaşi treaptă. Clericii lipsiţi de evlavie şi înţelegere care se iau pe sine de exemplu prin cultul personalităţii, alimentată de linguşitori şi nu pe Hristos, în decursul istoriei, au dat prilej de mari tulburări în biserică. Cultul amorului propriu, a dus la schisme şi erezii regretabile, fărîmiţînd unitatea bisericii şi răstignind iarăşi pe Hristos, în numele căruia zic că slujesc ca şi Iuda sau ca Simon vrăjitorul (F. Ap. 8, 15-25; Ioan 13, 15; Matei 11,29; Filip 2,5). Boieria, traiul bun, luxul şi revărsarea orgolioasă în afară fac pe clerici să devină altceva decît ce spune lumii că sînt (Matei 23).
1635. -în cadrul organizaţiei colective, chiar de Ia început se pare că s-a dat protie acelui episcop, care era în oraşul principal sau capitulă, după cum se observă şi Ia sinodul apostolic care a avut pe Iacob ruda Domnului şi care nu era din cei 12 apostoli (F. Ap. 15,13; 1,19, 219). însăşi pastorala lor este făcută în nume colectiv al apostolilor şi prezbiterilor (F. Ap. 15,1-22). în şedinţele sinodale ale apostolilor şi ale urmaşilor din primele secole, preşedintele avea întîietate de onoare conform cu Matei 23. 18-12, luca 9. 4649 Se pare că s-a dat cam întotdeauna protia episcopului capitalei, ca cel ce cunoştea mai bine treburile obşteşti, era mai cult şi astfel, putea conduce dezbaterile mai bine. De aici întîietatea de onoare care a fost pricină de regretabile neînţelegeri. Sinodul II ecumenic 3X1 "stabiliră patriarhalele şi diviziunile provinciilor aşa ca nici-un episcop nu putea să nu facă nimic pe viitor în eparhia altora" (Socratc Ist. Bis. V. 8; Sozomen Ist. Bis. VII, 9, 12; Evagrie Ist. Bis. I, 2-5).
1636. -"Deoarece este obicei şi tradiţie veche, ca episcopul din Elia (Ierusalim) să se bucure de cinste, să aibă treapta cinstei, păzindu-se cele cuvenite mitropoliei". -I ec. 7.
1637. -"Episcopii diecezelor să nu se amestece în Bisericile învecinate şi nici să le tulbure, ci potrivit canoanelor, episcopul Alexandriei să administreze numai pe cele din Egipt; episcopii din Orient să cînnuiască numai Orientul, respectînd prerogativele Bisericii din Antiohia, potrivit canoanelor de la Niceea; episcopii diecezelor din Asia să cînnuiască numai Bisericile din Asia; cei din Pont pe cele din Pont; iar cei din Tracia să le cînnuiască numai pe cele din Tracia. Dacă nu sînt chemaţi, episcopii să nu treacă peste hotarele diecezei lor penlni hirotonie, sau alte treburi bisericeşti. Respeclîndu-se canonul cel statornicit mai înainte privitor la dieceze, este însă lucni lămurit în fiecare eparhie, treburile ei le orinduieşte sinodul, potrivit cu cele hotărite de la Niceea. Cît despre Bisericile lui Dumnezeu care sînt la popoarele barbare, ele să fie cîrmiule potrivit cu obiceiul pe care l-au ţinut Părinţii". -(Sard. n, 12). II ec. 2.
1638. -Cum Roma fusese prima capitală a imperiului se dădea protia de onoare şi episcopului din ea. Pe vremea sinodului ecumenic 381, fiind capitala mutată în răsărit, se precizează: "Dar episcopul Constantinopolului să aibă întîietate de onoare după episcopul Romei, pentm că este Roma nouă". -II ec. 3.
1639. -"Lucni nou şi potrivnic orinduielilor bisericeşti şi canoanelor Sfinţilor Apostoli şi care primejduieşte libertatea tuturor, ne-a vestit prea iubitond de Dumnezeu episcop Nighin şi ceilalţi prea iubitori de Dumnezeu episcopi care sînt cu el în provincia Cipndui: Zenon şi Evagrie. Deoarece pentm că patimile obşteşti au nevoie de o vindecare cu atît mai mare cu cît aduc vătămare mai mare şi mai ales întrucît ne-a fost obiceiul vechi, ca episcopul cetăţii Antichienilor să facă hirotoniile în Cipm, după cum au arătat bărbaţii drept credincioşi, cei ce au făcut parte din Sfîntul Sinod -prin scrisorile şi graiurile lor, unnează ca cei puşi în fmntea sfintelor Biserici din Cipm vor fi neîncălcaţi şi nesupăraţi, potrivit canoanelor cuvioşilor părinţi şi obiceiului vechi, făcîndu-se prin ei hirotoniile drept credincioşilor episcopi. Lucrul acesta se va păzi şi la celelalte dieceze şi provincii de pretutindenea, astfel încît nimeni dintre prea iubitorii de Dumnezeu episcopi să nu ia altă eparhie care n-a fost mai dinainte şi de la început sub el sau sub cel dinaintea lui; şi chiar dacă a luat cineva şi şi-a însuşit-o cu sila, să o dea înapoi ca nu cumva să se calce canoanele părinţilor şi nici sub înfăţişarea de lucrare sfinţită să se strecoare mîndria stăpînirii lumeşti, nici să nu uităm şi să pierdem cît puţin libertatea pe care ne-a dăndt-o Domnul nostm Iisus Hristos Izbăvitond Uiftiror oamenilor prin sîngele Său. A socotit deci Sfîntul Sinod ecumenic ca să se păstreze curate şi neatinse în fiecare provincie drepturile avute de la început şi mai dinainte după obiceiul în fiinţă din vechime, fiecare mitropolit avînd voie a primi spre întărirea sa, copie din cele hotărite. Iar dacă cineva ar aduce o hotărire potrivnică celor acum statornicite, întreg sfîntul şi ecumenicul Sinod a socotit ca aceasta să rămînă fără tărie". -III ec. 8.
1640. -"Unnînd întm toate hotăririle sfinţilor părinţi şi recunoscînd canonul citit acum, al celor 150 prea iubitori de Dumnezeu episcopi, ce s-au adunat în împărăteasca cetate a Constantinopolului sau Roma Nouă, în vremea piosului întru amintire Teodosie cel Mare, hotărîm şi noi, votînd aceleaşi lucniri cu privire la prerogativele prea sfintei Biserici din Constantinopol sau Roma Nouă. Căci părinţii au dat întîietatea cuvenită tronului Romei cei mai bătrîne, fiindcă această cetate a fost capitala imperiului. Şi tot pentru acelaşi motiv, cei 150 de prea iubitori de Dumnezeu Părinţi au dat aceeaşi întîietate prea sfinţitului tron al Romei Nouă, socotind cu drept cuvînt că cetatea care s-a învrednicit să aibă împărat şi senat, să capete aceeaşi întîietate ca şi împărăteasca cetate mai veche Roma, iar în treburile bisericeşti să se mărească, fiind a doua după aceea, însă prea sfinţitul tron al prea sfintei Biserici din Constantinopol, despre care am pomenit mai sus, va hirotoni numai pe mitropoliţii din diecezele: Pont, Asia şi Tracia precum şi pe episcopii din ţările barbare ale diecezelor amintite mai înainte. Adică, fiecare mitropolit din diecezele de mai sus să hirotonisească pe episcopii eparhiei, împreună cu episcopii respectivi, după cum poruncesc dumnezeieştile canoane, iar mitropoliţii diecezelor de mai sus, precum am spus, să fie hirotoniţi de către arhiepiscopul din Constantinopol, după ce potrivit obiceiului s-a făcut alegerea într-un glas şi s-a adus la cunoştinţă lui". -IV ec. 28.
1641. -întrucît în Ierusalim predicase Iisus şi apostolii, episcopul din el trebuie să aibă întîietate, căci în decursul timpului, Ierusalimul a rămas la urmă din pricina neînsemnătătii politice şi astfel sinodul VI precizează: "Innoind cele legiferate de cei 150 sfinţi părinţi adunaţi în această de Dumnezeu păzită cetate împărătească (381) şi de 630 întruniţi la Calcedon (451), hotărîm ca scaunul Constantinopolului să aibă cinstea identică cu tronul Romei vechi şi să înalţe la egalitate în afacerile bisericeşti, fiind al doilea după acela, apoi să se numere scaunul cetăţii Alexandria, apoi cel al Antiohiei şi la urmă cel al Iemsalimului". -VI ec. 36.
1642. -"Pentm episcopii refugiaţi se orînduieşte ca episcopul hirotonisit canonic, care s-a refugiat din cauza năvălirilor barbare, poate hirotonisi clerici şi din refitgiu, pentm eparhia sa încă
văduvită". "...Deci, am hotărit că mai presus de orice motiv, aceşti episcopi să hirotonisească canonic şi să li se recunoască îniîietatea, potrivit cu drepturile lor eparhiale şi tot ceea ce ei hotărăsc să fle bune şi legale, fără a li se împiedica dreptul de cîrmuire". -vi ec. 37.
1643. -"Păstrăm şi noi canonul cel aşezat de părinţii noştri (IV ec.
17) care hotărăşte că dacă vreo cetate s-a întemeiat prin puterea împărătească sau s-ar întemeia în viilor pentru rînduielile bisericeşti de împărţire administrativă, trebuie să se orienteze după împăitirea politică de stat", -vi ec. 38.
1644. loan, arhiepiscopul insulei Cipnt, s-a strămutat cu episcopii şi popond său în Elespont din cauza năvălirilor barbare (în 646). In noua aşezare, la noul Iustinianopol el va avea aceleaşi drepturi arătate de părinţii din Efes (IV ec. 8), în cuprinsul eparhiei Constantinopol, hirotonisind clerici (pentru colonia sa) părinţii noştri au învăţat să se respecte obiceiurile administrative ale
fîecărei eparhii, încît episcopul Cizicului va jî supus lui Ioan aşezat în Iustinianopol cu toţi ceilalţi episcopi supuşi lui Ioan care va hirotonisi şi pe episcopul Cizicului". -VI ec. y).
1645. -"Nu se cuvine ca prezbiterii, înainte de intrarea episcopului, să intre şi să stea în altar, ci să intre după episcop, fără numai dacă ar fi neputincios sau episcopul ar lipsi". -I^aod. 56.
1646. -"...Vechea rînduiala bisericească ne arată că nici un episcop nu a îndrăznit să-şi ia întîietatea faţă de cei mai vechi din hirotonie, ceea ce s-a păstrat cu bucurie de către urmaşi... Astfel, cei hirotonisiţi mai tîrziu să lase locul celor mai vechi şi să nu îndrăznească a lucra ceva fără învoirea acestora..." -Cartagina 86.
1647. -"Apoi s-a hotărît ca cei ce se vor hirotoni de acum înainte în eparhiile Africii să primească scrisori (gramata) de la cei ce-i hirotonisesc, iscălită cu mîna acelora, cuprinzînd ele consulul şi ziua (cronologică proconsulnră) pentm ca să nu se nască nici o îndoială în privinţa celor din unnă sau a celor hirotonisiţi mai înainte". -Cart. 8'J.
1648. -După canoane protia între clericii egali, o are cel mai veclu în hirotonie (Cart. 86), clar acolo unde predomină duhul frăţietăţii evtuighelice, la slujbă în sobor, ei pot s-o exercite după învoială, după vîrsta, sau după cum slujesc cu rindul, exercintîndu-o cel ce este în săptămîna rîndului său,
etc(V. Gnstca).
1649. -"In Biserică după rînduiala stau mai întîi preoţii, după aceea călugării, care au luat o viaţă mai înaltă şi cerească şi au ales curăţia şi sărăcia. Aceştia se cuminecă mai înainte de toţi mirenii şi de toţi cei ce sînt în dregătorii, afară de împăratul, căci el are a doua ungere, iar după călugări, ceilalţi mireni". -Simeon Tes. V, 142.
1650. -"După rînduiala mai mare este preoţia decît călugăria mai presus de cuvînt, căci lucmrile preoţiei sînt lucmrile lui Dumnezeu şi fără de preoţie nu poate fi cineva creştin, nici a avea sfinţenie, nici a se împănaşi cu Dumnezeu. Mai mare este însă rînduiala călugărească decît preoţia mireană, precum zice Dionisie, nu după preoţie ci după viaţă ... preoţia pumrea blagosloveşte şi preotul sfinţeşte şi pe călugăml cel mai înalt cu viaţa. De aceea şi Antonie se cucerea şi îşi pleca capul nu numai arhiereilor ci fecămi preot...". -Sim. Tes. IX, 33.