DICŢIONAR ORTODOX

PĂRINTE
1515. -Părinte sau tată se numeşte în sens absolut numai Dumnezeu, fiindcă EI a creat tot şi astfel, din iubire şi bunătate a făcut pe om cu suflet viu, adică nemuritor (Fac. 2,7) şi-i poartă de grijă prin pronia Sa (Matei 6, 19-34). Adam şi urmaşii săi pînă la sfîrşitul lumii au moştenit*puterea naturală de a fi părinţi pentm copiii lor (Fap. 17,26). însă pe lîngă moştenirea naturală de a fi tată, Dumnezeu a rînduit prin pronia previziunii Sale pe patriarhi, prooroci (IV Regi 6, 21) apostoli şi toţi urmaşii lor arhierei, preoţi şi slujitori ai Bisericii, să Ie fie părinţi duhovniceşti pentru că ei nasc prin sfintele taine, pe toţi cei ce fac parte din Biserică (I Cor. 5, 15) şi-i providenţiază prin învăţăturile evangheliei, hrănindu-i ca să devină bărbaţi desăvîrşiţi
întru împlinirea vîrstei lui Hristos (I Petru 2, 1-2) pentru ca toţi să primească Duhul Fiului Său, care strigă: "Ava-Părinte". (Gal. 4,6).
1516. -"Părinţii după duh se fac cu voia şi a celor ce vor să le fie fi prin învăţătura ce le-o dau, plăsmuindu-iprin cuvîntul şi viaţa lor cea după Dumnezeu. Iar fii după duh se fac fi cu voia şi celor care vor să le fie părinţi, prin primirea învăţăturii lor, lăsîndu-se formaţi de bună voie de către aceia prin ciivînlul şi viaţa lor. Căci Harul Duhului lucrează naşterea liber consimţită a celor ce nasc şi se nasc după el, ceea ce nu au părinţii cei după tmp, care sînt părinţi involuntari a unor fi involuntari. Căci plăsmuirea celor ce nasc pe calea naturală, este o faptă a firii, nu a voinţei". -Filoc. II, p. 249, io.
1517. -"Dumnezeu se face şi se numeşte Tată după har al acelora care au primit de bună voie, naşterea curată în duh. Aceştia, purtînd asupra vieţii lor pecetea lui Dumnezeu care i-a născut, pe care o arată prin virtuţi, ca pe o faţă a sufetului, îi face pe cei ce privesc la ei, să mărească prin Dumnezeu prin schimbarea modurilor lor de purtare, întnicît le oferă acelora spre imitare, viaţa proprie ca pe o pildă aleasă de virtute. Căci Dumnezeu nu trebuie slăvit numai cu cuvîntul gol, ci şi prin faptele virtuţii (exemple) care vestesc cu mult mai mult decît cuvîntul, majeslatea dumnezeiască". -Filoc. III, p. 383,26.
1518. -"Să nu fii judecătond faptelor Părintelui tău, ci împlinitoml pomncilor Lui. Căci dracii au năravul să-ţi arate lipsurile lui ca să-ţi astupi urechile de la cuvintele lui şi aşa să te scoată din luptă ca pe un ostaş slab şi fricos, sau să te fure prin gînduri de necredinţă şi să te facă neputincios pentru orice virtute". -Filoc. IV, p. 214,42.
1519. -"Cel ce nu ascultă de ponincile părinţilor, calcă cele mai însemnate datorii ale făgăduinţei. Iar cel ce a luat în braţe ascultarea, junghiindu-şi voia sa cu sabia smeritei cugetări împlineşte după puterea sa, cele ce le-a făgăduit lui Hristos în faţa multor martori".
-Filoc. IV, p. 214, 43.
1520. -"Dar ţie, celui ce eşti în ascultarea Părintelui, să nu-ţi scape nebăgat în seamă viclenia vrăjmaşilor şi a potrivnicilor. Nu uita nici "jVţ de făgăduinţa ce ai dat-o lui Dumnezeu. Să nu te laşi biruit de ocări, *' să nu te înfricoşezi de mustrări, de batjocuri şi de luări în ris, să nu te supui gîndurilor rele care umflă lucrurile, să nu fugi de asprimea părintească şi să necinsteşti jugul blînd al smereniei, prin îndrăzneala plăcerii de sine şi a încăpăţînaţii. Ci, punîndu-ţi la inimă cuvîntul Domnului, că: "Cel ce va răbda pînă la sfirşit, acela se va mîntui", poartă cu răbdare lupta ce-ţi este dală ţie, privind pe Iisus căpetenia, credinţei noastre". -Filoc. IV, p. 215,45.