DICŢIONAR ORTODOX

NECREDINŢA
1445. -Necredinţa absolută este o imposibilitate sufletească. Omul trebuie să creadă în cineva. Dacă hu crede în Dumnezeu el trebuie să creadă în făptura lui Dumnezeu, adică în sine însuşi sau în bunurile vieţii înconjurătoare. Cei necredincioşi "au schimbat în minciună adevănd lui Dumnezeu, au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătomlui..." (Rom. 1, 25). Uneori necredinţa este asemenea cu orbirea, surzenia, etc. Ea provine mai ales din lipsa de educaţie, din mult-feluritele păcate ale mîndriei sau ale dorinţelor exagerate de a dobîndi lucruri materiale, culturale sau situaţii sociale, etc, încrezîndu-se numai în propriile sale puteri, din care cauză harul lui Dumnezeu se retrage, ca şi aracul luat de la viţa de vie, şi astfel, omul rămas numai cu puterile sale proprii se miruieşte, se descurajează şi ajunge la O credinţă adormită (Rom. 1, 17. 22; 2,5-6; 10, 2-3; Ioan 15, 22, 12,40; II Cor. 4, 3-4). Leacurile sînt: smerenia, rugăciunea, ascultarea de autoritatea învăţăturilor bisericeşti şi citirea cărţilor sfinte, etc.