DICŢIONAR ORTODOX

ICOANELE
924. -Sfintele icoane sînt chipuri ale lui Dumnezeu, atît cît noi oamenii am putut să ştim şi să pricepem (îs. 6, 1-5; Daniel 7,9; loan 14, 8-10), ale îngerilor (Ex. 26, 1; 26, 31; Hi Regi 6, 23), ale lui Iisus, ale Maicii Domnului şi ale Sfinţilor Apostoli şi ale tuturor sfinţilor, ca cei ce au trăit pe pămînt şi sînt prietenii Iui Dumnezeu (Fac. 15,6; Efes. 2,19; Ev. 12,22; Apoc. 5,8-14). -Se opreşte închinarea la chipuri ale făpturilor din apă, de pe pămînt şi al celor ce zboară în aer, pe care păgînii le socoteau dumnezei, (Ex. 20,2-5; Deut. 5, 6-9; Rom. l, 23), dar nu şi chipurile care se fac în cinstea Iui Dumnezeu-Tatăl, Cel ce s-a făcut cunoscut lumii de Fiul Său (loan 12, 45; 19, 9), pe care l-au văzut proorocii şi sfinţii (Fac. 18, 1-2; 32-30; Ex. 33, 11; Ist. 6, 1-5; Daniel 7-9; III Regi 22,19; Amos 9, 1). Pe Sf. Duh (Fac. 1, 2; Matei 13, 16; Luca 3, 21-22; F. Ap. 2,1-3), şi după descrierea lor se pictează ca semne ale evlaviei sfinte şi bine plăcute Sfintei Treimi (Matei 28, 20-22). Maica Domnului se cinsteşte prin supra-veneraţie (iperdulia) ea ceea ce este cea mai sfîntă dintre femei (Luca 43,49) iar pe toţi ceilalţi sfinţi se cinstesc ca prietenii Iui Dumnezeu şi membri desăvârşiţi ai bisericii triumfătoare (Apoc. 22, li-14).
925. -Sfinţii Părinţi au avut grijă să înlăture orice icoană care ar reprezenta vreun chip necuviincios, sau simbol nepriceput uşor, ca să nu se dea prilej celor neştiutori sau necredincioşi să defaime cele sfinte, zicînd că sînt himere mitologice, etc. "Pe unele icoane sfinte se pictează mielul cel arătat de Sfîntul loan Botezătorul, despre care el a vorbit ca despre mielul darului simbolic arătat nouă prin legea veche,. (Ex. 12,3; Is. 53,7; F. Ap. 8,32) în locul adevăratului miel Hristos, Dumnezeul nostm (loan 1,29-36). Deci noi primim cu respect figurile proorocilor vechi ca pe nişte simboluri şi prototipuri ale adevănilui mai înainte predanisite bisericii, iar noi cinstim cu mai mult harul şi adevărul adică pe Iisus cel întnipat real, care a fost împlinirea simbolurilor legilor vechi. Deci numai ceea ce a fost real trebuie să se reprezinte prin picturi în faţa oamenilor".
"Hotărîm ca de acum înainte, să se picteze pe icoane numai chipul cel real după înfăţişarea omenească a lui Hristos, Dumnezeul nostru, cel ce a ridicat păcatele lumii, oprindu-se de a se mai zugrăvi în chipul mielului. Prin aceasta noi vom pricepe mai bine smerenia lui Dumnezeu Cuvîntul (Ioan l, 1-4) şi ne vom aduce aminte de petrecerea lui în tmp, de patimile şi moartea Sa mîntuitoare şi desăvîrşirea mîntuirii lumii prin această întrupare şi moarte". -VI ec. 82.
926. -"Hotărîm împreună cu toată sfinţenia şi stănunţa, ca după cum se cinsteşte chipul cinstitei şi de viată făcătoarei cmci, tot aşa să se cinstească şi sfintele icoane cele zugrăvite cu vopsele sau făcute din mozaic sau din altă materie alcătuită cu iscusinţă, şi aşezate în sfintele lui Dumnezeu biserici, pe sfintele vase, pe veşminte, pe scînduri, pe pereţi, aşezate în case sau la răspîntii, atît icoana Domnului nostm Iisus Hristos şi a Prea Curatei Născătoarei de Dumnezeu, cît şi a cinstiţilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor, căci cu cît vor fi în faţa privitorilor, rîvnind amintirea şi dorinţa după prototipul lor, le vor sanda şi cinsti, însă nu le vor adora pe deplin care, după credinţa noastră, se cuvine numai firii dumnezeieşti, ci li se va da cinstea numai în felul cum ne închinăm cinstitei Cruci, Sfintei Evanghelii şi celorlalte obiecte sfinte, cărora li se vor aduce tămîieri, luminări, precum era obiceiul în vechime. Deoarece cuvenita cinste dată Crucii trece asupra prototipului ei, adică se închină persoanei zugrăvite pe ea. Astfel se va întări învăţătura Sfinţilor Părinţi, adică predania bisericii soborniceşti, care de la o margine a lumii pînă la cealaltă, a,primit Evanghelia". -I lardului, Acla Concil. IV, p. 417, Sinodul VII, paraxa 7.
927. -"însuşi Dumnezeu, Cel ce dintîi a născut pe Fiul Său, Unul Născut şi Cuvîntul Lui, icoana Lui cea vie, naturală şi chip cu totul asemenea veşniciei Lui (Colos, l, 15; II Cor. 4, 4; Ev. 1, 3). Dumnezeu a făcut apoi pe om după chipul şi asemănarea Sa (Fac. 1, 26-27). Adam a
văzut pe Dumnezeu şi a auzit sunetul paşilor Săi, umblînd după amiază şi s-a ascuns în paradis (Fac. 3,8). Iacov a văzut pe Dumnezeu şi s-a luptat cu El (Fac. 32, 25-32). însă este clar că Dumnezeu S-a arătat lui ca om. Moise a văzut ceva ca spatele omului (Ex. 33, 23). Isuia L-a văzut ca pe un om şezînd pe tron (îs. 6, 1). Daniel a văzut asemănare de om şi ca un fiu al omului, venind spre Cel bătrin în zile (Daniel 7, 13). însă nimeni n-a văzut firea lui Dumnezeu (Ioan l, 18; I Tim. 6,16) ci numai chipul şi icoana Celui care avea să vie, deoarece Fiul şi Cuvîntul cel nevăzut al lui Dumnezeu avea să se facă om cu adevărat, pentm ca să Se unească cu firea noastră şi să Se arate pe pămînt... Avraam a văzut pe Dumnezeu (Gen. 17, 1) dar nu firea lui Dumnezeu, căci "pe Dumnezeu nu l-a văzut nimeni niciodată" (Ioan 1, 18), ci icoana lui Dumnezeu şi căzînd la pămînt i S-a închinat, losua a văzut1 pe înger (513-15), dar nu firea îngerului, ci chipul lui, căci firea îngerului nu se vede cu ochii trupului, şi căzînd la pămînt i s-a închinat. La fel şi Daniel (7, 15; io, 5). însă îngerul nu este Dumnezeu (Rom. 8, 14; I loan 3, l) fii ai împărăţiei, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos (Rom. 8, 17; Gal. 4, 7). Aşadar, cinstesc pe sfinţi şi proslăvesc pe robii, prietenii şi împreună moştenitorii lui Hristos; pe robi din pricina firii lor, pe prieteni din pricina liberului lor devotament, pe fii moştenitori din pricina harului dumnezeiesc, după cum spune Domnul către Tatăl Său" (loan 17, 22). -Sf. loan Damaschin, Despre Icoane, III, 26.
928. -"Se cuvine a ne închina la locurile sfinte, ca muntele Sinai, peştera din Betleern, Golgota, rnormîntul Domnului, Sf. Evanghelie şi bisericii cu toate lucrurile ei. Din cauza lucrării dumnezeieşti, respect şi mă închin îngerilor, oamenilor şi oricărei materii care participă la lucrarea dumnezeiască şi serveşte mîntuirii mele. Astfel, ne închinăm cinstitului chip al Crucii, icoanei chipului trupesc al Dumnezeului meu şi al aceleia, care L-a născut după trup, Fecioara Măria şi icoanei tuturor sfinţilor Lui. închinăciunea este simbolul fricii, al darului, al supunerii şi ăl smereniei. Insă nimănui nu trebuie să ne închinăm ca lui Dumnezeu, decît numai singundui prin fire Dumnezeu. Tuturor celorlalţi însă, le dăm "pentru Domnul"(l Petru 2; 13) închinăciunea cuvenită lui Dumnezeu. Aşadar, după cum " cel ce nu cinsteşte pe Fiul cum spune Domnul, nu cinsteşte nici pe Tatăl care L-a trimis" (loan 5, 23) tot astfel, cel ce nu cinsteşte icoana, nu cinsteşte nici pe cel înfăţişat pe icoană. însă, poate va spune cineva: icoana lui Hristos, dar nu şi a sfinţilor. Ce nebuniei Ascultă ce spune Domnul ucenicilor: "Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine mă primeşte" (Matei 10, 40). Astfel, cine nu cinsteşte,pe sfinţi, nici pe Domnul însuşi rill-L cinsteşte". -Sf. loan Damaschin, D. Icoane III, 34-43.
929. -"Adunării care se răzvrăteşte contra cinstitelor icoane, de trei ori anatema! Celor ce scot cuvintele contra idolilor din dumnezeiasca Scriptură spre a le îndrepta contra cinstitelor icoane, ale Dumnezeului nostru Iisus Hristos şi ale sfinţilor Lui, de trei ori anatema. Celor ce zic că creştinii se apropie de icoane ca de nişte zei de trei ori anatema... Dacă cineva apără pe vreunul care face parte din ereticii cei ce acuză creştinismul, sau pe unul care a trăit în această erezie, de trei ori anatema! Dacă cineva nu cinsteşte pe Domnul nostru Iisus Hristos înfăţişat după tmp pe icoană, de trei ori anatema". -Pavăza Ort. IV.
930. -Se numeşte cult latreutic sau cultul adorării, cultul devotamentului total, adus de om numai lui Dumnezeu, ca unui Creator şi Tată suprem care ne iubeşte ca pe fii ai Săi, şi Căruia noi sîntem datori să-l răspundem cu iubirea noastră totală mai tare decît moartea. (Deut. 6, 5; Cînt. Cîm. 8, 6; Luca 10, 27-28). Se numeşte cult al cinstirii sau al veneraţiei (dulia) respectul nostru faţă de fiinţele raţionale superioare nouă prin sfinţenie, ca prieteni ai lui Dumnezeu, cărora le datorăm cinstire parţială, în cadrul cinstirii totale datorită numai lui Dumnezeu. Dacă sfinţii n-ar fi iubiţi şi cinstiţi de Dumnezeu, njci noi n-am fi datori să-i cinstim şi să-i iubim cu iubirea împrumutată din iubirea iui Dumnezeu, ci doar i-am compătimi frăţeşte ca pe nişte oameni, care n-au meritat cinste de Ia Dumnezeu, aşa cum apreciem pe oamenii de rînd şi păcătoşi. De aceea sinodul de Ia Ierusalim de la 1725 precizează în pastorala lui, că Sfinţii Părinţi: "Anatematizează şi supune excomunicării pe cei ce se închină latreutic icoanelor, sau obiectează ortodocşilor că sînt idolatri, fiindcă se închină icoanelor. Deci anatematizum şi noi împreună cu ei pe cei ce cinstesc latreutic sau sfînt, sau icoană sau cmce, sau moaşte ale sfinţilor, sau Evanghelie sau altceva cîte sînt sus în cer şi cîte sînt jos pe pămînt şi în mări. Atribuim închinarea latreulică numai singundui Dumnezeu în Treime. Anatematizăm şi pe cei ce numesc cultul icoanelor adorare de icoane (iconolatrie) sau pe aceia ce nu se închină lor şi nu cinstesc Crucea şi pe sfinţi, după tradiţia bisericii... Zugrăvim sfintele icoane pentm înfrumuseţarea bisericilor, ca să fie ca nişte cărţi pentm cei neînvăţaţi şi spre imitarea virtuţilor sfinţilor şi pomenirea şi sporirea dragostei şi pentm ca să se ţină trează grija de a-l chema întotdeauna pe Domnul, ca Stăpîn şi Tată, iar pe sfinţi ca pe slugile Lui, şi ajutători şi mijlocitori ai noştri". -Răsp. la, întrebarea III.
931. -"Cine se va împreuna cu muierea lui cea cu lege, acela în
acea zi să nu se apropie ia sfintele icoane, nici la tmpul vreunui sfînt, nici către moaşte, chiar de ar fi a unui sfînt mic, nici să-l sănite, ci departe să stea şi să i se închine. Iar dacă cineva se va apropia şi le va săruta sau va intra în sfîntul altar să iasă afară şi să facă o sută de metanii". -PBG, 47.
932. -Vorbind cu un sectant, un misionar, îi arată cum se roagă un creştin luminat la minte: Cînd merg în faţa sfintelor icoane, moaşte ale sfinţilor, Evanghelia, etc, zic rugăciunea mea: Dumnezeule şi Tatăl nostru, care ai proslăvit pe Fiul şi prin Sfîntul Duh reverşi necontenita sfinţenie peste făpturile Tale, iartă-mi păcatele şi mă binecuvântează, după cuvîntul Evangheliei
Fiului Tău, aşa cum ai binecuvîntat şi ai sfinţit viaţa tuturor sfinţilor Tăi. Sfinte..., ca cel ce ai ajuns la vrednicia de a fi prieten a lui Dumnezeu, roagă-te Părintelui Ceresc pentru mine, care mă
lupt în această lume, cu funia păcatelor, care sînt în mine şi care mă împresoară... Mijloceşte înaintea Domnului, împreună cu sfîntul înger păzitorul meu ca să mă întărească în lupta vieţii ca pe tine odinioară şi pe toţi sfinţii prieteni ai tăi din biserica cea nevăzută şi triumfătoare... Analizează şi tu această rugăciune şi vezi dacă noi socotim pe sfinţi egali cu Dumnezeu!