DICŢIONAR ORTODOX

FĂGĂDUINŢELE
742. - Făgăduinţele sînt legăminte care pornesc de la Dumnezeu către om şi ale omului către Dumnezeu, întemeiate pe relaţiunile adevărurilor de credinţă, de morală şi de cult. Dumnezeu este izvorul a tot adevărul şi viaţa (Ioan 14,5). Iisus a venit în lume ca să ne facă fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1,12), născuţi prin harul iertării şi a chemării întru a colabora cu El: Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi... (Matei li, 27-29). Exemplul lui Iisus trebuie să-l urmeze toţi cei ce cred în El? "Cum mă vedeţi pe mine făcînd, faceţi şi voi asemenea" (Ioan 13,15; Fiiîp 2, 5; i Petru 2, 21). El făgăduieşte acestora: Milă (Ex. 20, 6; Deut. 5, 10; Matei 5, 7; Iacob 2, 13); Iertare (Matei 6, 14); Binecuvîntare (Lev. 26, 1-13; Deut. 28, 1-14; Luca 6, 36; II Cor. 9, 9); Viaţă veşnică (Matei 19, 28-29; Marcu 10, 21-30; Rom. 8, 13) şi Domnul împlineşte toate aceste făgăduinţe cu exactitate faţă de cel ce primeşte să-i urmeze poruncile, şi să-i facă voia legilor Sale aşa cum a făcut cu Avram (Fac. .16,5; Iacob 2, 23) şi cu apostolii (Ioan 17, 5-24; F. Ap. 2, 1-20).
743. - Omul colaborează cu Dumnezeu prin făgăduinţele sale, adică legămintele sau jurămintele sale faţă de el, făcute cu vorba simplă sau acte de închinare intimă sau publică faţă de semenii noştri sau de autorităţile bisericeşti, precum, şi acte cultice sau voturi. Făgăduinţele simple, dacă izvorăsc din convingerea credinţei, ele sînt acte de cult (Num. 30,2; Deut. 23,21; Ps. 66,13-14). Dacă ele sînt făcute public cu martori, şi mai ales în faţa Sfînt ului Altar, ele devin jurăminte fără dezlegare (Fac. 15, 6-18; 24. 7; Ex. 4,14-21; 30,46; 31, 17; Lev. 27, 1-30; Deut. 30, 1-30; Matei 4, 19). Celor ce îşi îndeplinesc făgăduinţele cu fapte statornice şi jertfelnice, Domnul ie-a zis: "Adevăr zic vouă, că atunci cînd Fiul Omului va sta pe scaunul Său, veţi sta şi voi pe cele 12 scaune şi veţi judeca pe fiii lui Israil (Matei 19, 27-30) şi vor cînta cîntarea cea nouă a veşnicilor răsplătiri (Apoc. 14, l; 3-13).
744. - Făgăduinţele trebuiesc făcute cu mare băgare de seamă. Omul îşi va da seama înaintea Domnului de orice cuvînt ieşit din gura lui (Matei 12,35-37). "Dacă cineva are de gtnd să meargă la biserică, sau să facă o faptă bună •'să se gîndească bine dacă poate împlini şi apoi să spună cuvîntul. Este primejdios pentru om să facă o făgăduinţă sfîntă şi abia după ce afăcut-o să se gîndească (Prov. 20,25). Dacă lui Dumnezeu ai făcut vreo făgăduinţă să nu zăboveşti a o împlini căci lui Dumnezeu nu-i plac oamenii uşori la minte, de aceea să împlineşti tot ce făgăduieşti. Mai bine să nu făgăduieşti decît s-o faci şi să n-o împlineşti" (Ecles. 5,4-5). împlinirea oricărei făgăduinţe cere osteneală şi devotament jertfelnic, aşa cum au făcut-o toţi sfinţii Vechiului şi Noului Testament ca Avraam (Fac. 22, 12); Moise (Num. 12, 14). însuşi Domnul Iisus ca să împlinească voia Tatălui el a suferit (loan 16,25-33). Viaţa duhovnicească este o luptă cu păcatul, dar cea mai bună luptă (II Tim. 4,7).
745. - Toţi cei ce au călcat făgăduinţele lor faţă de conştiinţa lor şi faţă de legile lui Dumnezeu au fost pedepsiţi chiar în lumea aceasta, ca din exemplul lor să înveţe şi alţii ce înseamnă a face I'ăgăduinţi mincinoase "jertfa nebunului" (Edes. 5, l), şi a defăima pe Dumnezeu ispitindu-L (Sfrah. 18, 23), ca satana pe Iisus (Matei 4, 1-5), Saul (I Regi 15, 22-23; III Regi 13,19-24; 14, 7-10), Iuda care mai bine nu s-ar fi născut (Matei 26,24), Anania şi Sa fir a au fost ucişi, fiindcă n-au minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu (F. Ap. 5, l-ll; Luca 22,3). Celor ce se leapădă de făgăduinţele lor făcute cu ştiinţa şi cu vorba liberă, de a sluji Domnului ca preoţi, călugări sau a fi în slujba Domnului sub alte forme, li se aplică învăţătura Domnului, prin care a spus: Duhul cel rău dacă iese din om ca odinioară din Iuda la început, dacă acest om nu-şi ţine casa sufletului împodobită cu legea Domnului, trăită după exemplul lui, ca Iisus, apoi acel duh rău vine cu alte şapte iluluiri rele şi astfel starea cea de pe urmă, devine mai rea decît cea dintîi (Luca 11, 24 26), aşa cum se uitîmplă cu toţi apostaţii (I Tim. 1,20; II Tim. 4,10).
746. -"Ba chiar şi cel ce a fost îmbrăcat odată de episcop, cu îmbrăcăminte neagră cu scopul de a intra în cler, nu o mai poate dezbrăca deoarece a făcut declaraţie publică de a se consacra lui Dumnezeu, şi nu mai poate să se lepede de făgăduinţa făcută şi să batjocorească starea sfîntă ca femeile de la teatru". -Baisamon.
747. -"Mi se pare absurd dacă cineva făgăduieşte să nu mănînce came de porc. Deci, învaţă ca nimeni să nu mai facă jurăminte şi făgăduinţe nelegiuite (I Regi 14,24-43), căci întrebuinţarea cărnii de porc este indiferentă, dacă se ia cu mulţumire (I Tim. 4,4), căci nici-o făptură nu este de lepădat. Deci, în acest caz, felul de făgăduinţă este ridicol, iar nu ideea înfrinării, care este necesară (în viaţa normală)". -Sf . Vasile 28.