DICŢIONAR ORTODOX

DEZNĂDEJDEA

596. -"Deznădejdea izvorăşte din necredinţă şi viaţă păcătoasă moştenită şi susţinută de voinţa omului. Ea începe mai întîi cu o stare de tristeţe şi mîlinire sub diferite forme şi chiar amestecate cu evlavie şi dacă, mîhnirea nu trezeşte în suflet sentimente de pocăinţă, ea duce la desnădejdea marilor păcate a hulirii de Dumnezeu (îs. 8, 21-22), ba chiar la sinucidere, care dă pe faţă sufletul USCat de orice evlavie" (Ier. 8, 3; r. Ap. 1, 8; Apoc. 9, 6)
597. -"Căci neînsemnatele noastre întristări trecătoare, lucrează pentm noi tot mai mult o greutate de slavă veşnică, fiindcă noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd; căci lucrurile care se văd sînt trecătoare, pe cînd cele care nu se văd, sînt veşnice.-Cînd întristarea este după voinţa lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă, care duce la mînluire şi de care cineva nu se poate căi; pe cînd întristarea lumii acesteia, duce la moartea deznădejdii. (II Cor. 4, 17; 7, 10; Matei 26, 75; I Cor. 10, 13).