SMINTEALA

SMINTEALA
1865.-Se numeşte sminteală, influienţa rea făcută aproapelui prin cuvinte şi fapte nelegiuite, prin care aproapele este atras spre păcat. Cu cît cineva este mai învăţat şi cu un rang mai mare în viaţa socială sau slujba bisericească, cu atît păcatul este mai mare. "Celui ce i s-a dat mult, mult i se va cere". La sfîrşitul veacului Fiul Omului va trimite pe îngerii săi şi vor smulge din împărăţia lui toate lucnirile, care sînt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvîrşesc fărădelegea, şi-i vor aninca în cuptond cel de foc" (Matei 13, 41-42). "Dar pentm oricine va face să păcătuiască pe unul dintre aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atîme de gît piatră de moară şi să fie aruncat în adîncurile mării". "Vai lumii din pricina smintelilor! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de sminteală" (Matei 19, 6),
1866.-"C//ie sminteşte pe altul fără voie, acela se dojeneşte ca un neglijent. Creştinul este dator să fie atent ca să nu facă sminteală, renunţînd chiar la ceea ce îi este lui de folos după lege, numai ca să cruţe mintea slabă a celui neputincios, (Rom. 14,13-21; I. Cor. 8,13), ba chiar să se jertfească pentru a nu face sminteală ca şi cum şi-ar tăia mîna sau piciorul" (Matei 5,29-30).
1867.-"Cînd cineva face o faptă bună.pentm slava lui Dumnezeu în COnfonnitate CU legile Lui (Îs. 8, 12-16; Osea 14, 9; Matei 21, 33-45; Luca 2, 34; Rom. 9, 30-33; I. Cor. i, 18), dar se găsesc unii care se smintesc, acela nu trebuie să ţină socoteală de gîndurile lor smintite, dacă nu poale face altfel, ci să se roage lui Dumnezeu pentm ei şi să caute să-i lămurească, pe cît este cu putinţă cei sinceri se vor lumina, iar cei vicleni şi încăpăţînaţi se vor pierde, ca şi iudeii care se sminteau de faptele Mîntuitondui" (Ioan 6, 41-71).

0 Comments:

Post a Comment



Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire

Etichete

ADVENTIŞTII (1) AFACERILE LUMEŞTI (1) AFURISIREA (1) AGHIASMA (1) ALTARUL (1) AMULETUL (1) ANAFORA (1) ANATEMA (1) ANIMALE NECURATE (1) ANTIMISUL (1) APOSTASIA (1) ARMENII (1) ASUPRIREA (1) AUREOLA SFINŢILOR (1) AVORTUL (1) BAIA (1) BAPTIŞTII (1) BĂTAIA (1) BEŢIA (1) BINECUVÂNTAREA (1) BISERICA (1) BLESTEMUL (1) BOALA (1) BOTEZUL (1) CANONISIREA (1) CARTEA CANONICĂ (1) CASA DE TOLERANŢĂ (1) CASTRAREA (1) CATEHIZAREA (1) CATEHUMENII (1) CATERISIREA CLERICILOR (1) CĂSĂTORIA (1) CĂSNICIA (1) CELIBATUL (1) CERŞETORIA (1) CIMITIRUL (1) CÎNTAREA BISERICEASCĂ (1) CÎRCIUMA (1) CONCUBINAJUL (1) CRUCEA (1) CTITORIA (1) CURVIA (1) CURVIA - PREACURVIA (1) CURVIA-SODOMIE (1) DARURILE (1) DEFĂIMAREA (1) DEVOLUŢIUNEA (1) DEZNĂDEJDEA (1) DIACONIŢELE (1) DIACONUL (1) DISPENSA (1) DIVORŢUL (1) DOBÎNDA (1) DOGMELE (1) DUELUL (1) DUHOVNICIA (1) DUŞMĂNIA (1) EREZIA (1) EVANGHELIŞTII (1) FANATISMUL (1) FAPTELE BUNE (1) FĂGĂDUINŢELE (1) FĂŢĂRNICIA (1) FECIORIA (1) FEMEILE (1) FRANCMASONERIA (1) FRĂŢIA DE CRUCE (1) FRICA DE DUMNEZEU (1) FUMATUL (1) FURTUL (1) GÎNDURILE (1) GLUMELE (1) GOMARIA (1) HIROTESIA (1) HIROTONIA ARHIEREULUI (1) HIROTONIA DIACONULUI ŞI A PREOTULUI (1) HOTARUL MUTAT (1) HULA (1) ICOANELE (1) IERODIACONUL (1) IEROSILIE (1) IERTAREA (1) IERURGIILE (1) INTERVENŢIA (1) IUBIREA (1) ÎMPĂRTĂŞIREA (1) ÎNDRĂCIREA (1) ÎNFRÎNAREA (1) ÎNMORMÎNTAREA (1) ÎNŞELĂCIUNEA (1) JOCUL DE NOROC (1) JOILE (1) JUDECATA (1) JURĂMÎNTUL (1) LAUDA (1) LĂCOMIA (1) LEGILE (1) LEHUZA (1) LENEA (1) LIPOVENII (1) LITURGHIA (1) LITURGHISIREA (1) LUMÎNĂRILE (1) MARTORII LUI IEHOVA (1) MASLUL (1) MĂRTURISITOR (1) MĂSURI FALSE (1) MEDICAMENTELE (1) METANIILE (1) MILOSTENIA (1) MINCIUNA (1) MIRUL (1) MÎNĂSTIRILE (1) MÎNCAREA (1) MÎNDRIA (1) MÎNIA (1) MOARTEA (1) MOAŞELE (1) MOAŞTELE (1) MOLOCANII (1) MONAHISMUL (1) MOŞTENIREA PĂRINTEASCĂ (1) MUNCA (1) MUSTRAREA (1) NAŞUL (1) NAZAREII (1) NEASCULTAREA (1) NECREDINŢA (1) NECURĂŢIA (1) NEDREPTATEA (1) NEOFIT (1) NEPĂSAREA (1) OBICEIUL (1) OMARIA (1) OSPEŢELE (1) OSPITALITATEA (1) PACEA (1) PARASTASELE (1) PASTORAŢIA (1) PAŞTILE (1) PĂCATUL (1) PĂRINTE (1) PENTICOSTALIŞTII (1) PICTURA (1) POLIGAMIE (1) POLITICA (1) POMENILE (1) POMENIRILE LA SLUJBĂ (1) POSTUL (1) PREDESTINAŢIA (1) PREDICA (1) PREOTEASA (1) PREOŢIA (1) PRIETENIA (1) PROTIA (1) PROVIDENŢA (1) PUSTNICIA (1) RĂBDAREA (1) RĂPIREA FEMEILOR (1) RĂUL (1) RĂZBOIUL (1) RĂZBUNAREA (1) RECĂSĂTORIREA PREOŢILOR (1) RECUNOŞTINŢA (1) REFUGIAŢII (1) REGIONALISMUL (1) RESPECTUL (1) RÎVNA (1) RUDENIILE (1) RUGĂCIUNEA (1) SĂRĂCIA (1) SĂRBĂTORILE (1) SĂRUTAREA (1) SCURGERILE (1) SECERĂTORII (1) SFATUL (1) SFINŢII (1) SFÎNTĂ SCRIPTURĂ (1) SILUIREA (1) SIMONIA (1) SINODUL (1) SINUCIDEREA (1) SÎNGELE (1) SMERENIA (1) SMINTEALA (1) SORŢII (1) SPECTACOLELE (1) SPIRITISMUL (1) SPOVEDANIA (1) STAREŢUL (1) STAVROPIGHIA (1) SUDALMA (1) SUFERINŢA (1) SUFLETUL (1) SUGRUMAT (1) SUPERSTIŢIILE (1) ŞTIINŢA (1) TAINELE SFINTE (1) TEOSOFIA (1) TOLERANŢA (1) TOVĂRĂŞIA (1) TRADIŢIA SFÎNTĂ (1) TRANSFERAREA (1) TUDORIŞTII (1) TUNDEREA (1) UCIDEREA (1) UNIFORMA CLERICALĂ (1) VAGABONDAJUL (1) VĂDUVIE (1) VEŞMINTELE (1) VICLEŞUGUL (1) VISELE (1) VÎNĂTOAREA (1) VOMITAREA (1) VORBE MURDARE (1) VRĂJITORIA (1) ZODIILE (1)
free counters

Blogger Template by Blogcrowds.